Jocul cu butoane

[articol inspirat de si scris pentru Blogal Initiative]

Anii 90′ si Super Mario

Prima oara am vazut un calculator in 95’ cred, la verisoara mea, cand am mers o data in vizita. De cand l-am vazut prima oara si pana cand am inceput cursurile de calculatoare in scoala generala, PC-ul se rezuma pentru mine intr-o fraza „mami-vreau-si-eu-joc-din-ala-cu-butoane”. Si maica mea, saraca, a facut tot ce a putut si mi-a luat joc din ala cu butoane… dar nu calculator, ci un joc „pe televizor cu manete”. Era un fel de nintendo care mergea cu dischete… niste dischete pe care inca le mai am amintire, dar deocamdata nu am posibilitatea sa vi le arat. In orice caz… nu era „joc cu butoane”, ci „joc cu manete” si normal ca nu am fost multumita, dar m-am impacat cu situatia si am facut o obsesie pentru jocurile acelea pe discheta. Mai ales Mario… Mario a fost de fapt primul barbat de care m-am indragostit (doar era si Super, nu?), 4 ani l-am chinuit pe Mario prin nivele ca sa salveze printesa. Dupa 4 ani, pe 4 februarie 1999 (asa cum am notat intr-un vocabular vechi – mai tineti minte vocabularele?) am reusit sa salvez printesa. Am trecut prin multe impreuna, am schimbat peste 10 manete in 4 ani, dar a meritat, imi aduc aminte perfect momentul in care am salvat printesa pentru ca devenise aproape scopul meu in viata. Bine ca am reusit… altfel ar fi fost halal scop.

“La calculatoare”

Dupa Mario au mai fost si alte jocuri, cu masini, cu familia Flinstone, cu varcolaci, cu masini, cu rate pe care le impuscai, cu cowboy… cu masini… Din pacate aveam un singur televizor si o data cu jocul “cu manete” a inceput si cearta, ca ai mei voiau sa se uite la tv si eu voiam sa ma joc si uite asa nu ne intelegeam… Si cine a cedat pana la urma? Ai mei au cedat, normal, pai era sa te pui cu copchilu’ impielitat? Am luat apoi cursuri de calculator la mine in generala. Culmea, fiind o generala de periferie se faceau cursuri din astea si nu erau extravagant de scumpe. Bafta mea a fost ca am prins un profesor misto rau in primii doi ani aproximativ, il chema Alexandru Constantinescu (domn’ profesor daca ajungeti sa cititi asta, va salut!). Sa fi avut vreo 25 de ani, era inalt, brunet si ma indragostisem lulea de el foarte prietenos . Imi aduc aminte ca in primele ore ne-a predat esentialul, apoi faceam turnee de Mortal Kombat si jucam in echipe alaturi de el. Weekendurile alea erau un deliciu pentru mine si puteam sa stam cat vrem.  O data am vrut sa scriu un referat la calculator si mi-a luat vreo 3 ore pentru o singura pagina si n-aveam cum sa anunt acasa (aveam un singur telefon si ala era acasa), asa ca domnul Constantinescu mi-a imprumutat telefonul sa o sun pe sor’mea sa ii zic ca intarzii… Om de valoare, ce sa mai…

Paint si Pentium

Alte amintiri frumoase erau si vizitele la o alta verisoara care isi achizitionase un „joc cu butoane” si care ma chema la ea sa desenam in paint. Pfai, ce misto erau si desenele in Paint… stateam ore intregi pe ele.  Abia in 2003 am reusit sa ne luam si noi primul calculator si asta cu mare sacrificiu. Nu era nou, dar era ceva…  Era un Pentium-nu-stiu-de-care, cu 1GB hdd si foarte putini rami. Internet n-aveam, nici nu se punea problema, dar era un inceput. Monitorul era de 15 inchi si singurul lucru care era nou era mousul optic de la Genius mi se pare. Mouse veteran, cu care am lucrat si eu la serviciu din 2008 pana in 2010 pentru ca nu ma intelegeam cu altul de la firma. Boxele vechi chiar zilele trecute le-am dat dintr-o parte in alta, tre’ sa le gasesc un loc in debara… pana atunci stau la mine in camera, intr-un colt.

Nu stiu sa va dau detalii tehnice despre primul meu calculator, dar va spun ca am fost fericita cand l-am avut. Se misca mai incet decat un tractor fara o roata, dar aveam „joc cu butoane” si asta era tot ce conta. Dupa alti 3 ani am ajuns sa ne punem internet prin fibra optica. Am schimbat placa de retea, ca era dintr-aceea pe dial-up si ne-am pus internet. Mergea greu, dar mergea, ducea saracu’, asa veteran cum era. 2006 a fost si anul in care am renuntat la Pentium si am mers pe un calculator facut din piese, luat de la un magazin online asemenea lui azerty.ro.  Detaliile tehnice le aveti mai jos transcrise dintr-un print screen cu comanda tocmai de atunci:

  • Memorie TwinMos DDR400 256MB PC3200 (la care s-au mai adaugat 256MB ram pe parcurs)
  • Carcasa Midletower Delux ATX 400W 4 bay S71
  • Procesor Intel Celron D310, 2133 MHz, socket 480, box
  • HDD Hitachi Deskstar 7k80 80 GB (la care s-au adaugat pe parcurs pana la 250), SATA 300MB/s
  • Placa de baza Asus P4RD1-MX, Socket 478

Acer din 2 salarii

La alti 3 ani distanta am reusit sa imi iau si eu calculatorul meu, pe cont propriu, un notebook Acer Aspire one D250 cu1024 mb memorie ram, de pe care va scriu acum. E mic si mai util decat credeam, mai ales cuplat la un monitor de 21,5 inchi… E dă vis, n-as fi crezut ca o sa ma scoata din atatea belele si ca o sa fie alaturi de mine neconditionat, dar este… din prima zi in care l-am ridicat cu inima plina de emotie. N-o sa uit probabil niciodata momentul in care m-am dus sa imi ridic minunatia luata cu proprii bani castigati de mine prin munca cinstita. Ah, ce sentiment…

As putea zice ca calculatorul mi-a schimbat viata, as putea zice ca fara el informatia ar fi fost mai greu de accesat, un job ar fi fost mai greu de gasit si as fi platit mult mai mult la factura de telefon. Am intalnit oameni cu ajutorul calculatorului si internetului, am intalnit povesti, am crescut, dar nu in ultimul rand, calculatorul si internetul m-au ajutat sa fac mai bine ceea ce iubesc – sa scriu.

2 thoughts on “Jocul cu butoane

  1. au zis minim 1000 de cuvinte si inca mai aveam de scris… mi-am adus aminte o gramada de chestii… 😀 sper ca nu e plictisitor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *