Îţi mulţumesc că îmi eşti alături

Duc un curs intensiv cu mine însămi. E un curs de optimism prin care încerc să îmi deschid ochii către lucrurile frumoase pe care le am, să las deoparte depresia care mă încearcă şi tristeţea singurătăţii.

Acum două zile am primit chiar un semn, ştiu că sună ciudat, dar simt că a fost un semn… ştiu că a fost un semn. Un telefon… azi un al doilea. Îţi mulţumesc că exişti, e pentru prima oară când o spun. Nu mă îndoiesc că mă ajuţi, că eşti alături de mine şi îţi mulţumesc din tot sufletul în fiecare seară şi acum îţi mulţumesc şi aici, mărturie virtuală, în scris, mărturie spirituală şi fizică prin grai.

Până şi azi m-ai ajutat când m-ai scos din casă şi mi-ai arătat cerul albastru şi frunzele pictate în toate culorile pe el, soarele care strălucea în stele pe apă, şoseaua curată şi mirosul dulce al libertăţii. Am încercat să simt pace şi am reuşit pentru că mi-ai dat atâtea lucruri fără de care n-aş putea trăi cum o fac acum şi poate cel mai important, mi-ai dat Speranţă. Am Speranţa că o să trec şi peste tot ce s-a petrecut, peste lacrimi, deznădejde, războaie cu mine însămi şi atâtea altele care m-au agasat fără rost, care m-au lăsat pur şi simplu fără suflare, fără simţire, credeam că-s amorţită, că n-am să mai iubesc vreodată. M-am zbătut fără rost, am fost atât de încăpăţânată pentru cineva care a primit de la mine de un milion de ori mai multe decât a dăruit. Tu eşti alături de mine acum (aşa cum ai fost mereu) şi ştiu că o să dai un rost vieţii mele dacă vreau cu adevărat. Şi vreau, aşa că o să fac tot ce îmi stă în puteri să profit de uşile pe care mi le deschizi. Am încredere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *