Inca una in cadastru

Ieri am simțit că pic de oboseală, efectiv eram la limita limitelor puterii. Am venit acasă perfect hotărâtă că am să mă culc cel puțin cu o oră mai devreme și am ajuns să mă culc cu un sfert de oră mai târziu decât în mod normal.

Azi, conform calculelor, trebuia să fiu terminată, ruptă, sfâșiată de câinii rutinei. Dar am avut o surpriză, am fost trează și am fost atât de trează încât aproape că am terminat cartea pe care o tot port cu mine de câteva luni și m-am dus și la un curs de actorie. Practic a fost una dintre puținele zile în care am fost… vie 🙂 Nu s-a mai întâmplat asta de mult, aproape că uitasem ce sunete minunate scoate un om când râde cu tot sufletul.

Totuși, nu asta e povestea de azi. Povestea de azi e din nou cu un taxi. Nu dau numele de firmă că nu m-a deranjat întâmplarea, a fost doar o scenă mult prea de film ca să nu o aștern aici.

Urc în singurul taxi disponibil aproape de gura de metrou, dau de un șofer super simpa și vorbăreț. Mie îmi plac ăștia vorbăreți, spun chestii faine. La 5 min. după ce am urcat în mașină, după ce am parcurs o bună bucată de drum, simt un miros metalic pe care îl știu încă din copilărie când schimba tata butelia la aragaz.

– Nu vă supărați… aveți mașina pe instalație de gaz?

– Da.

– Auăleu, păi miroase a…

– Dada, are niște scăpări instalația acolo în spate…. spuse el aprinzându-și o țigară.

Am căscat ochii mari, am făcut o cruce și am râs nervos. Râdeți și voi, că doar dacă am ajuns să scriu rândurile astea, e clar că n-am explodat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *