In sfarsit o initiativa buna in presa online

De o săptămână încerc să prind în cuvinte povestea unei poze, unui cuplu, unei iubiri tainice, de nimeni știute… și nu reușesc. Totul a început cu link-ul primit de la Răzvan (thanks!) spre Catchy.ro care anunță un concurs literar inspirat de o poză a lui Bresson.

Inițial am citit doar articolul care făcea referire la concurs, dar mai apoi am văzut că cei de la Catchy.ro au început o adevărată investigație pentru a găsi cuplul misterios din 1975. Iubesc progresele pe care le-au făcut și scopul lor de a îi găsi pe cei doi pentru simplul fapt că nu fac asta pentru bani sau în alte scopuri, ci din pură curiozitate jurnalistică și pasiune pentru poveștile frumoase. Îi felicit pe cei de la Catchy.ro chiar dacă, poate, n-o să afle niciodată povestea adevărată a celor doi. Astfel de inițiative îmi dau speranță că mai există ceva bun în presa asta circară din România.

Și acum că v-am pus la curent cu asta, să revenim la dilema mea – cum să scriu povestea celor doi? Îmi dau seama că e din ce în ce mai greu să scriu ceva bun când inspirația mi-e castrată efectiv de rutină 🙂 În altă ordine de idei poza lui Bresson chiar mă inspiră mult, dar parcă nu am încă ce trebuie pentru a crea acea poveste. Aveți ceva sugestii? Poate găsim ceva până în 28 septembrie.

Aș vrea să nu aduc comunismul prea mult în față și nici clișeele așa des întâlnite în filmele românești, avorturi, foame și lipsa libertății, mai ales că probabil mulți dintre participanți vor face asta. Și totuși, dacă las toate astea la o parte, parcă plec de la nimic, mai ales că în poză totul strigă a România comunistă, de la haine până la husele CFR. Nu știu ce să zic…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *