În curând o să scriu ceva serios, dar până atunci mai e

Azi nu prea am despre ce să scriu. Să scriu despre cum am dat cu curu’ de pământ în drum spre serviciu din cauza poleiului de pe jos? Da, mi s-a umflat mâna, toată lumea ştie asta şi până acum mi-a trecut aproape de tot. Mă mai doare, da’ deh… cu siguranţă mi-o trece până m-oi mărita (deci mi-o trece până niciodată :)) ) Mă speriasem iniţial, să nu fie vreo entorsă ceva… dar nu a fost şi nu e. Am lucrat mai greu, dar asta e… rahaturi se mai întâmplă. Pastele cu sosul făcut aseară nu mi-au priit, pe la prânz mi s-a făcut cam rău. Poate a fost şi de la aerul închis, mă rog, nimic important.

La întoarcerea spre casă metroul a venit dupa 15 minute atât încât era foarte aglomerat şi l-am aşteptat pe următorul care a venit la diferenţă de 3 minute. Aşa da, taică! = am avut loc sa urcăm. Trebuie să încep să îmi fac planuri pentru weekend, vreau să ies cu mai multă lume… cu oameni pe care nu i-am mai văzut de ceva vreme şi cu care abia aştept să mai vorbesc. Sper să fie vreme fromoasă să nu îmi fie scârbă să ies din casă. Mă gândesc cu groază că începem iar cursurile în curând şi că tre să mă duc pe la secretariat să fac rost de câteva informaţii. Information is power, de-aia toate secretarele sunt naşpa. Ele îşi dau seama de valoarea informaţiei. Până una alta, să mai caut reţete pe net, vreau să fac ceva dulce pentru micele dejune din următoarele zile că m-am săturat de fructe. 😀 Şi o să vă ofer doza de râs… şi vă spun noapte bună.

Traduceri :

Adunatii Copaceni – Gathered Tree People
Afumati – Neversober
Baicoi – Youball
Buhusi – Boo
Buzau – Really Fat Lip
Calarasi – Silly-dressed Folks on Horses
Ciorogarla – Nigger-River
Constanta – The Steadiness
Dor Marunt – Miniature Melancholy
Husi – Shoo
Navodari – Networkers
Onesti – The Sincere
Pitesti – Youdohide
Satu-Mare – The Rather Roomy Rural Community
Slatina – Slut Tina
Slobozia – A Very Wrong Local Tradition
Târgu Frumos – The Aesthetically Pleasing Bazaar
Urlati – Gimme Some Noise
Voluntari – Town of Unpaid Assistants

Noapte bună!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *