ia zi, cand te mariti?

Îmi plac oamenii pentru că ajung să mă inspire. Ei cu poveștile lor, cu glasurile lor, cu acțiunile lor. Nu îmi plac pentru că inevitabil ajung să mă dezamăgească sau rănească, dar slavă Domnului, știu să iert, deși nu uit prea ușor. Știu că poate și eu am dezamăgit sau rănit la rândul meu, știu că nimeni nu e perfect și tocmai de-aia încerc să trec cât mai ușor peste unele lucruri. Și când trec peste anumite lucruri și iert, mă simt mai liniștită, la fel ca și atunci când sunt iertată. Mi se ia o piatră grea de pe suflet.

În orice caz, trecând peste defectele lor, ale noastre, îmi plac ca specie. Cred în noi, aleg să văd binele și într-o oarecare măsură să ignor răul, deși nu știu dacă trebuie să fac așa neapărat, dar știu că așa mi-e mai bine mie.

Am un prieten (cu familie, la casa lui) cu care mai vorbesc ocazional. Apreciez că mă caută, încerc și eu să fac asta la rândul meu, pentru că… am învățat că-s rari cei care dau bună ziua și te întreabă de sănătate. Nu neapărat că nu ar vrea, ci pentru că uită sau nu au timp sau din alte varii motive pe care am învățat să nu le mai condamn. Poate nici eu nu caut lumea suficient, de ce să îi mai judec? Anyway, prietenul ăsta a intrat azi să mă salute. De fiecare dată mă întreabă: ia zi, când te măriți? De fiecare dată râd. Serios. Sau bine, hai, cel puțin zâmbesc sau chicotesc.

Azi l-am întrebat de curiozitate de ce mă tot întreabă chestia asta. Și, cu toate că mă așteptam la un răspuns clișeic, el mi-a zis cu toată sinceritatea: pentru că vreau ca toți oamenii să se bucure de copii așa cum fac eu

Din nou, a fost unul dintre acele momente în care pe categoria ”cuvinte rămase” scria mare ”stoc epuizat”.

6 thoughts on “ia zi, cand te mariti?

  1. :))))))))))))))))))
    poti sa dai anunt pe facebook sau pe twiter :))))))

    si bagi ceva de genul….pentru a nu mai fi nevoita sa raspund la intrebari indiscrete :)…va rog actionati in consecinta …primii 1000 primesc un laptop gratis….sau o tastatura…:))…sau nimic :))….conteaza intentia 🙂

    • 1000 de laptop-uri sau 1000 de tastaturi? OMG! Dar crezi că mă cheama Bill Gates? N-am nici măcar 1000 de nimicuri de dat :))

  2. hmmm ai dreptate…uite ca saracul Bill s-a casatorit prin 1994 parca….crezi ca Bill a dat ceva?? :))

    cum mai nu ai 1000 de nimicuri de dat….AI ….NORMAL CA AI…poti sa zici ca le dai mail :))… ce nu ai timp sa dai 1000 de mail-uri? :))…le faci cu mail merge :))))….si tot obtii ceva de dat….cam pesimista sinteti domnisoara :)….ete la ea….nu are 1000 de dat…urat …foarte urat sa aveti o parere asa de “buna” despre dumneavoastra :)))

    sper sa nu auda Bill-a asta 🙂 ca deja l-ai pomenit cred ca sughite si el si nevata-sa :))

    deci hai cu licitatia :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *