Grădina regelui


La curtea unui rege modern şi trist norii se dădura la o parte şi luminară aleea spre gradină. Regele se hotărî să îşi plimbe paşii printre flori şi copaci.
– Dragul meu rege, ce face Becali când nu poate dormi? Întrebă bufonul vesel şi încrezător.
– Numără oile, zdreanţo… răspunse regele în sictir.
– Înţeleg.
– Înţelegi… în părţi.
Aşadar, regele rămase calm şi binevoitor. Aleea lungă adăpostea gândurile şi blestemele slujitorilor care trebuiau să o cureţe în fiecare zi. Era interesant cum de fiecare dată găseau chiştoace de ţigări, bălţi de ţuică sau cutii de Carlsberg când nu erau petreceri, regele şi regina nu fumau şi nu beau… oare cine putea să fie autorul acestor acţiuni malefice? Oare cine… ?
În acea zi, regele de vârsta a treia mergea printre flori. Corul zambilelor priviră în sus şi văzură un stâlp îmbrăcat într-o pelerină roşie, cu un soare pe cap şi o mască pe chip. Mască? Da, mască, psihologic vorbind, şşş!
– Bună dimineaţa, regele nostru! Spuseră toate în cor.
– Buna ziua, zambilelor!
– Dar… dragule şi preamăritule nostru rege, este încă dimineaţă. (în cor)
– E ziuă.
– Dar e dimineaţă… (în cor, cântând)
– E ziuă… aşa spun eu, deci aşa să fie.
– Suntem la voia domniei tale. (în cor cu voce joasă)
– Şi ce mai învârtiţi frumoaselor p’aci?
– Ce să învârtim prea mărite, uite.. ne certam cu fufele…ptiu, tufele alea.. (spuseră florile fluierând… în cor bineînţeles)
– Care, dragele mele?
– Iete alea de-acolo. Spuseră zambilele cu mâinile –frunzele- în şolduri, în cor.
Regele privi spre locul arătat. Pe şezlonguri albastre stăteau întinse la soare nişte gladiole de zăpadă, fiecare fir cu şase flori ce discutau între ele. Deodată, o umbră densă coborî asupra lor. Se aude un glas suav :
– Băi, care e boul care …
– Care ce, scumpele mele? Spuse regele furios, pălind cu toiagul peste meclă una dintre flori.
– Ptiu.. să trăiţi sefu’, am crezut că-s zdrumbilicele…
– Măi, gladiolă dragă… eu nu’s „şefu” tău, înţelesu-m-ai? I’ote frate.. „şefu”…
– Mă scuzaţi, Măria Voastră, sunt uneori copleşită de atâta tehnologie şi modernism.
– Ce tehnologie? Trăiţi într-o grădină izolată…
Una dintre ele se înecă şi începu a vorbi scoţând fum pe gură…
– Apoi.. na, ne referim la servitori… îi auzim cum vorbesc şi imprumutăm de la ei, ce să facem ? (spuse dând din umeri)
Regele se uită scârbit, dar totodată suspicios şi întreabă:
– Ce-i cu fumul ăla?
Gladiola încurcată răspunse:
– Aşa ne bronzăm, înţelege-ne, Măria Ta…
– Mda.. înţeleg, înteleg…
– Şi cărui fapt datorăm enorma onoare de a vă avea printre noi?
– Da’ ce, eu eram mort, sau ce vrei să insinuezi?
– Nu, nu… printre noi.. adica… mă … refeream la… vizită…
– Ah da, desigur, i’ote vecinele din dreapta voastră se plângeau că sunt certuri p’aci, discuţii… care e şpilu’?
Zambilele erau atente la ce se discuta, urmărind atent, dar când gladiolele îşi întoarseră privirile către ele acestea au băgat repede capul în pământ, au început să vorbească între ele… totul ca să pară că nu le interesează.
– Nuuu sunt certuri Împărate aici… Poate între servitori, dar noi suntem în armonie totală, doar suntem flori.
– Sunteţi flori, sunteţi dar… ceva îmi zice să nu am încredere în voi.
– Împărate, ne jigniţi total… ne vom omorî dacă mai auzim aşa ceva… nu suntem noi cele care păstrează frumuseţea? (ţipară florile în cor scandalizate)
– Primăvara… Spuse regele completând.
– Nu suntem noi cele care dăm oxigen? ( tot la fel)
– Mai sunt şi copacii…
– Nu suntem noi cele care..
Începură ele…terminând regele…
– Fumează??? Zise, umărindu-le reacţia.
*Ne-a prins, moşul* tuşi una dintre zambile, auzindu-i-se vocea înfundat.
– Noi nu fumăm.. spuseră în cor.
*Prea mult* completă o altă zambilă.
– Haidi ţaţelor, ciocu’ mic… se auzi o voce groasă.
– Lasă cireşule, că se ofilesc ele în curând, să vezi ce-o să se mai certe.. în pământ. Răspunse mărul.
– De-acolo creştem acolo ne întoarcem, da’ lasă că o sa plângeţi după noi când o să se lase linişte şi o să fie plictiseală. Răspunse una dintre gladiole.
– Eheee… măcar atunci ’om putea şi noi dormi.. spuse vocea groasş a cireşului.
– Linişte! Strigă regele înfuriat.
Toate plantele din gradină se lăsară în jos precum un plămân când expiră.
– De azi înainte… Să nu se mai fumeze, să nu se mai bea, să nu se mai drogheze nimeni!!!!
– Vorbeşte serios, moşu’? îl intrebă liliacul pitic pe cireş.
– Fără voia mea!!! Completă regele.
– Ah, deci când vreau să trag un fum vin şi te intreb sau cum? Întrebă interesată gladiola…
– Aha!! Deci fumaţi… spuse regele triumfător.
– Noi? Aaaah, nu, întrebam pentru zambile.
Se împart priviri ucigătoare între flori.
Auzind toată gălăgia asta, regina veni să vadă ce se întâmplă.
– Aualeu.. ce se întâmplă aici? M-aţi trezit cu atâta gălăgie…
– Draga mea, dar palatul se află la un kilometru de gradină… zise regele suspicios.
– Taci domn’le, vrei să zici că mint?
– Nu, dar mă întrebam…
– Pai aşa.. să nu zici nimic… eu nu mint. Deci? Ce se întâmplă?
– Avem dispute între plante.
– Ce avem?
– Dispute.. florile, copacii.. alea alea…
– Ah da? Care comentează, mă?? ţipă regina cu o voce ascuţită.
Se lăsă o linişte totală.
– Acum e linişte? După ce m-am trezit eu?
– Trebuie să găsim o soluţie pentru ele… dacă nu se înţeleg… Spuse regele sfios.
– Eh soluţie.. ce soluţie? Unde ai mai auzit tu grădina vie? Ei, comedie…
– Dar, regină, noi vorbim, noi gândim… acţionăm… spuse o zambilă.
– Taci! Ţi-am dat eu voie să vorbeşti? că acuma fac parfum din tine… zise regina ameninţător.
Atmosfera era destul de tensionată, aşa că regele interveni.
– Draga mea, hai să ne odihnim, continuăm discuţia aceasta altă dată. Spuse regele uitându-se la flori supărat.
Cei doi s-au retras în palat şi gradina rămase pustie.
– Auzi la boşorogii ăştia doi… cică unu’ ne face parfum şi unu’ ne interzice să mai fumăm.. Ha! Zise o zambilă după o pauză îndelungată.
– Ar trebui să facem ceva, să îşi dea seama ce însemnăm… să îşi dea seama ce greu e fără noi, zise liliacul.
– Da… ştiu că sună aiurea dar…. hai să carpe diem!
– Să ce?
– Să carpe diem!
– Aşa e… Să carpe diem! Spuse gradina în cor.
A doua zi, totul era normal până la un anumit punct. Regina şi regele se treziră de dimineaţă, îşi băură Jacobs-ul ca de obicei şi jucară counter strike în reţea, ca de obicei. După amiază, regele îi spuse nevestei sale să meargă împreună pentru a rezolva conflictul din grădină. Ea fu de acord. S-au dus şi mare le-a fost mirarea să vadă totul săpat… totul golit… nu mai era în grădina nici o floare şi nici un copac. Cei doi rămaseră şocaţi.
– Unde a dispărut totul? Întrebă regina.
În depărtare se auzi un cântec :
„Haaaaai să dea frunză cu frunzăăă
Cei cu inima tulpină,
Halbele să nu le-ascunză
Nici gramele de cooooocainăăă!!!”

11 thoughts on “Grădina regelui

  1. Draga Lexis, daca vrei sa ma crezi pe cuvant: in principal te admir pentru dictonul de blog… iti dau dreptate…
    In al doilea rand – ceea ce ai scris aici ma duce cu gandul la Andersen care pe nedrept a fost catalogat doar ca povestitor! Un singur repros am la tine: lasa urbaunl, lasa “Eminescu versus Eminem” atunci cand scrii tu! Sufletul tau este nykt mai frumos decat rostul unei inertii a santului!
    Lexis, serios – ai substanta… m-ai patruns, cel putin pe mine… gata sa capitulez fiindca semeni atat de mult cu gandurile mele!
    Niciodata sa nu mai apelezi la “axiome” precum “spilul”… Nu ai nevoie#, crede-ma! Esti profunda! Nu ai nevoie sa imiti! Lasa-i pe altii sa se F si sa se etcetera!

  2. Mersi mult pentru comentariu si pentru sfaturi. O sa tin cont de ele si ma bucur ca suntem pe aceeasi lungime de unda.

    Toate cele bune, Lexis

  3. Abia acum am vazut ca am facut niste greseli… am tastat repede… si gata! Repet – lucru pe care l-am spus si altor doamne – ma bucura profunzimea voastra, altfel decat cea masculina, si totusi la fel de puternica! Poate ca cineva ar crede ca a fost un comentariu la bascalie – s-ar insela, fiindca nu am avut alta intentie decat cea declarata!
    Imaginatia, cel putin pentru mine, este adevarata masura a sufletului si mintii unui om intr-o era in care bitii sunt la putere!
    Mergi repede cu gandul, frumos, prin locuri nestiute de multi! Am vizitat si pagina ta de pe agonia si am agonizat de manie vazand ca, cineva si-a pus in minte sa te incastreze intr-un atelier al nesimtirii, al ignorantei si al mercantilului nescrupulos!
    Nu fac sofisme, constat doar: faraonii de azi se inscauneaza singuri din cauza de indiferenta! Acesta-i spilul ca nu e nici un cantec nestiut, e unul vechi: invidia! Nu te lasa!

  4. >:D< Doamne, asa imi vine sa te imbratisez... pe bune, iti multumesc din suflet pentru incurajari si ma bucur ca nu sunt singura care vede ca m-au pus la atelier pe nedrept :-L *assholes* Ma rog, m-am obisnuit cu modul lor de a imparti textele si de a le critica/categorisi etc... La inceput chiar ma demoralizasera... si nu numai ei, dar am invatat ca unii sunt prosti, ca unii sunt dupa interes si ca eu nu sunt perfecta.... in sensul ca da, poate aveau dreptate ca unele chestii nu sunt bune in ce scriu... bla bla... dar am invatat sa suport si critica buna si critica rea... ca asta e, nu e sfarsitul pamantului, sunt pareri si pareri... :) oricum, apreciez mult ca te-ai interesat de scrierile mele... adica sunt chiar surprinsa, daca nu socata... app, ar trebui sa vezi ce batai sunt pe cafeneaua.com :)) Mi-ai facut o surpriza frumoasa si binevenita Toate cele bune, Lexis

  5. Lexis, sa nu te obisnuiesti niciodata cu criticile venite de la insi obicinuiti: ei critica din cauza ca habar n-au ce e aceea Critica! E de tot rasul ca un ins fara imaginatie, traitor doar pentru stomah, sa jongleze – cica – cu spiritul! La urma urmei, acolo e doar o adunatura de amatori care dauneaza grav sanatatii poeziei contemporane intrucat fixeaza sabloane, ei care nu au instrumentarul necesar pentru asta! Si apropo de cafeneaua.com – ai grija ca pe acolo isi fac veacul si niste securai! O stiu bine de la un prieten al meu, jurnalist! Eu inteleg altceva prin poezie – satisfacerea sufletului meu prin aceea ca imi dovedesc mie, ca nu sunt mort! Si sincer, azi nu se mai citeste poezie, la propriu, decat de foarte putine persoane! Iti spuneam mai sus ca am hotarat o exclusiva abordare a creatiei feminine – de la Iulia Hasdeu mi se trage! Apoi am avut o puternica impresie descoperind-o pe Elena Pasima, apoi Marinela Serban, apoi Woodisor (care posteaza aici) si nu la urma tu :))
    Barbatii au devenit foarte rai, (eu doar le-as trage pumni acestor eunuci) iar cei aschimodici manevreaza un arsenal cu exclusiva geneza de la Sarsail!

  6. Mey… de ce sa ii discriminam? lasa, mai sunt si persoane competente, dar care au defecte precum : infumurarea, superioritatea de care incearca sa dea dovada etc. 🙂 Ce zici tu acolo? Barbatii au devenit rai? noah… doza lor de rautate a fost aceeasi dintotdeauna, cred ca invers, femeile-s mai scorpii… si frumos le mai shade…

  7. Barbatii adevarati au de luptat cu doua categorii de jivine: eunucii si scorpiile… Barbatii adevarati, crede-ma, nu mai au loc nicaieri!
    Acum e loc bun de nihlism, de metrosexualitate, de rasete fortate, de etcetera la titera nebuniei, de solidarite de dragul solidaritatii, de consens de dragul consensului…
    Pestritul! Prostul gust! Si cand te gandesti ca figuri dintre cele mai “reprezentative” l-au declarat pe Eminescu a fi un mediocru si sifilitic poet de secol 19! Acolo este borna kilometrica zero, a poeziei romanesti! Acolo este inceputul si sfarsitul geniului poetic masculin! Pana si N Stanescu s-a inspirat din stilul ermetic al lui Kafka, in care visul se intrepatrunde in permanenta cu realitatea si cu versul pitit in proza (ma refer la Jurnalul lui Kafka – elocvent e debutul acestuia) Restul e doar incercare! Arata-mi doar un poet care sa fie gata sa ramana sarac, astazi, pentru crezul sau! Sper ca nu i-ai dat crezare lui Dinescu atunci cand spunea ca ar da mult sa fie iarasi un tanar sarac, sa locuiasca intr-o scorbura de copac! :)) Sa dea spectacole pe gratis! De la ce crezi ca i s-a tras show-ul avut cu orangutanul Dan Voiculescu?
    Eh… dar ma opresc aci! Te voi mai vizita cat de curand! Sayonara!
    Scuze daca te-am plictisit sau dezamagit!

  8. Ei na… cica plictisit sau dezamagit… lol, in nici un caz. :)) Este interesant ce spui insa eu nu ma uit la tv, de fiecare data tre’ sa dau de stiri unde vad babe violate, oameni morti… etc.. prefer sa nu ma mai uit deloc.

    “Si cand te gandesti ca figuri dintre cele mai “reprezentative” l-au declarat pe Eminescu a fi un mediocru si sifilitic poet de secol 19!”

    Apoi, de-aia si-au ales numele de Junimea domn’le :))), erau sinceri cu ei insisi.

  9. p.s. daca la ei te refereai… ma rog, chiar daca nu te refereai la ei… nici cei din Junimea nu dadeau 2 parale pe poeziile lui.

  10. Off topic and out of thread: poti sa imi dai si mie un link catre Romania literara unde am aparut eu ! ca sunt atre curios ! Nu credeam ca am asemenea “fani” ! Mersi anticipat !
    Andrei… 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *