Frica si ultimul an in (cateva) poze

E clișeic să încep cu ”toți avem frici”, dar e esențial să scot asta în evidență. Tuturor ne e frică de ceva, indiferent de cine suntem și ce facem. E un sentiment normal, o ramură a ființei, o ramură permanentă de care uneori uităm sau pe care nici măcar nu o conștientizăm.

Ne mutăm pe trotuarul din dreapta pentru că pe celălalt e un câine, refuzăm o ieșire pe timp ploios sau o întâlnire cu cineva nou. Frica ne împinge să facem sau să nu facem numeroase acțiuni, ea e bună, dar doar până la un anumit punct.

Nu știu când am traversat eu punctul ăla, dar mă regăsesc acum, într-un iulie furtunos cu zeci de frici în bocceluță. Când s-a întâmplat asta? Cum? De ce am început să le adun? Am mai multe răspunsuri, bănuieli, dar de fapt, nimeni nu-mi poate spune cu siguranță. Poate le-am strâns odată cu evenimentele mai puțin fericite, pentru că de obicei așa se întâmplă.

Un pas important cred că e conștientizarea lor, numai așa poți scăpa de ele, așa că ăsta e motivul pentru care scriu aici. Îmi cunosc fricile (care-s multe) și încerc să lucrez la ele până nu se adună altele.

Teama de boală și moarte – pe primul loc, nici nu știu dacă are rost să argumentez de ce. Mi se pare destul de firesc să îți fie frică de asta și cui nu îi este, e clar că nu prea știe cu ce se mănâncă cele două…. Și cu atât mai bine, să se bucure de timpul pe care îl are până să dobândească aceasta frică.

Teama de câini – de cei care latră și care-s agresivi, nu e o teamă absurdă în care mi-e frică să pun mâna pe un câine doar pentru că… e câine. Și teama asta provine de la faptul că m-a mușcat unul când eram mică.

Teama de apă – era să mă înec într-un episod pe la 16-17 ani, deci aș zice cumva că e justificată, dar mi-ar plăcea să scap de ea cândva.

Teama de a nu întârzia – mă stresez cumplit când plec undeva și știu că trebuie să ajung la timp, am fantezii cu avioane, teleportări și tot felul de chestii de genul ăsta când sunt pe drum și văd ditai coloanele în față.

Teama de penibil – mă bâlbâi, fac greșeli gramaticale, spun tâmpenii, mă înroșesc la față, mai ales când toți ochii și toate urechile-s pe mine. Mă împiedic, râd prostește, urez ”o seară bună” în plină zi, oh Lord și câte și mai câte… și toate din cauza asta. E un moment bun și de a testa reacțiile celorlalți oameni, de obicei dacă râd e de bine, înseamnă că te înțeleg. Dacă se uită ciudat la tine înseamnă că îți caută mental o cameră la Spitalul 9.

Teama de a nu pierde – bani, lucruri (geantă, telefon etc.), autobuz/metrou, încredere, prieteni

Teama de a nu-mi sparge careva mașina

Teama de a nu da peste oameni de rahat – 😀

Teama de pietoni – când sunt la volan, îi tratez pe toți ca pe niște contaminați și pe bună dreptate (Lesson nr. 1 Kid: Concentrate! adică-i prima regulă a șoferiei pentru oricine)

Teama de a nu gresi – orice, oriunde, oricand, fata de oricine. Desi e din nou in natura noastra sa gresim, e urat cand faci o greseala grava. Daca se intampla asta, o rezolv asa cum cred eu de cuviinta – cerand scuze sau prin alte gesturi care compenseaza.

Probabil că ar mai fi de menționat câteva la care contribuie chiar și societatea în care trăim, dar sigur că risc să prindeți voi teamă de mine și să nu mai intrați să citiți vorbele mele de duh(neală)

O să închei cu o teamă pe care o tratez cu poze. Frica de a uita lucruri, fapte, oameni, momente. Amintirile din terabiții minții mele revin viu când văd poze, simt mirosuri și aud melodii (asta mai puțin totuși pentru că atunci cand aud o melodie care-mi place, o ascult apoi pe repeat mai multe zile/luni/ani în șir și atunci nu mai rămâne prinsă de acel moment în care am ascultat-o pentru prima oară)

Mă uit în telefon și văd ultimul meu an în poze, diverse momente simple stocate în culori care mă absorb efectiv și mă duc înapoi. O să las și aici câteva, ca să vă dau și vouă curaj să vorbiți despre fricile voastre.

 2012-07-08 23.02.01

 

2012-09-01 19.44.25

2012-10-31 13.20.10

2012-11-06 10.23.49

2012-11-11 16.44.18

2012-11-11 17.22.14

2012-11-15 16.09.20

2012-11-28 11.17.28

2012-12-10 00.35.14

2012-12-10 10.33.46

2012-12-12 19.29.56

2012-12-18 11.30.55

2013-01-08 16.43.18

2013-01-08 16.43.32

2013-02-20 20.04.29

2013-02-27 19.02.32

2013-03-27 19.01.41

2013-04-15 10.35.23

2013-06-10 21.16.51

2013-06-29 21.21.50

One thought on “Frica si ultimul an in (cateva) poze

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *