Frate-miu, frate-miu, fugi, ca ne omoara astia cu bicele…

“De sărbători toată lumea e acasă, dar nimeni nu e acasă” spunea Costel de la Deko, făcând mişto de disperarea pe care o simţim atunci când vin grupuri de colindători pe la poartă/uşă.

Cei mai frumoşi colindători pe care i-am primit au fost într-un an, la Buşteni. Colindători “autentici”, îmbrăcaţi în haine tradiţionale româneşti. A fost foarte frumos şi am mai dat de-a lungul anilor de coruri (la metrou, în piaţă), care pur şi simplu m-au făcut să plâng de emoţie. Când eram copilă m-am dus de câteva ori cu colindul. Am fost cu vecini, prin vecini. Acum că stau şi mă gândesc, ne-am colindat părinţii mai mult, dar nu asta contează ci că am rămas cu amintiri plăcute, frumoase. Uşile deschise au făcut totul să merite. Nu neapărat că ne-au dat cine ştie ce, că pe atunci se dădeau portocale şi covrigi, dar aşa… ca satisfacţie că am făcut cel puţin un om să zâmbească. Nu eram cu ochii după bani, ca mafioţii ăştia mici de acum.

Ca în fiecare an, am avut grijă să avem poarta încuiată. Nu vreau să mai justific de ce, vremurile sunt care sunt, ştiţi şi voi… Dacă am fi cumpărat bomboane şi covrigi să le dăm, probabil am fi fost mai huiduiţi ca Băsescu şi mai urâţi ca Ceauşescu, deci no thanks. (p.s. pe viitor mă gândeam să organizez un cor mai mare, sa mergem să colindăm pe la case sau pe stradă, dar organizaţi, ce ziceţi? se bagă careva?)

Pe 31 am ajuns acasă la 9.20 cu dorinţa nestăvilită de a dormi cu bale la gură, cum se cuvine. Am băgat câinii la coteţ, să nu scape afară când bag maşina în curte, am băgat maşina, am dat drumul câinilor şi m-am dus la somn. M-am prăbuşit în pat, ca în juma de oră să fiu trezită de… colindători. I-am auzit ca prin vis, în fapt, râsul soră mii m-a trezit cu adevărat. Cu înjurăturile de rigoare (sorry, sor-mea) am asculatat că Obi s-a speriat şi a intrat în coteţ şi că… ZzzZZzZzzzZZZzzz…

M-am trezit şi deşi credeam că ştiu povestea pe care am auzit-o printre râsete şi somn, nu o ştiam. Pentru că eu am fost mai neatentă ca un copil şi am uitat să încui poarta, au intrat colindătorii şi s-a trezit maică mea cu ei la uşă. Ups! Dar faza amuzantă nu a fost asta, ci că fiarele noastre de câini (din poza de mai jos) nu ştiau cum să intre mai repede în coteţ de frică când s-au trezit cu străini care pocneau din bice. De aici şi titlul…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *