Facultatile din Bucuresti (partea a doua)

Stiu, stiu. Am promis ca o sa mai povestesc si despre restul facultatilor pe care le-am vizitat si desi ma simt rau fizic, o sa fac acest efort.

Eu vreau… de fapt, voiam… inca nu stiu daca mai vreau, sa dau la Jurnalism. Da? Multi stiu asta. Ieri am fost sa vad cum e facultatea, sa vad poate se tin si aici cursuri deschise. Am ajuns in fata cladirii de cate-etaje-o-avea. Cam pustiu la prima vedere, dar in curtea facultatii mai erau ceva studenti. Era destul de frumos afara, dupa cum ati vazut ca a fost si mi se parea un inceput bun… Am intrat inautru si am fost intampinate de un maaaaaare gol… adica pur si simplu un gol (nu stiu cum sa il numesc) de unde plecau vreo 4-5 randuri de scari. Era intunecat si foarte rece, ca atmosfera. Dupa ce am vanat vreo doi oameni care puneau afise pe niste stalpi, i-am intrebat la ce etaj se afla Jurnalismul. [ acolo e o cladire maaaaareeee… a Politehnicii. Ii zice Leu, ca e un leu mare acolo… statuie, nu altsheva… ashiea]

Ne-au spus ca la 6 si ca sa o luam cu liftul. Eu cam am oroare de lift ce-i drept, dar am inceput sa ma obisnuiesc cu el. Am urcat mai multi, pentru ca acolo se vaneaza lifturile… o sa va explic putin mai incolo ce am vrut sa spun cu asta. Si toata lumea a apasat pe cate un butonel din panoul cu 123456789101111230923209843985. Mi-am dat seama ca ceva lipseste si dupa ce s-a oprit la 5, i-am spus Anei ca “Cre’ ca tre’ sa dam si noi cu bata intr-un numar de-acolo, poate castigam la loterie”….

Ramasesem eu, Andreea, Ana si inca o blonda care vorbea mai devreme in Gol (-ul de care ziceam mai sus, de la intrare) la telefon si se dadea mare… doamna. M-am asezat in fata panoului si am zis “UUuuhhhh… da’ 5 unde o fi?” (fireste era o gluma… mai de prost gust, mai infantila, mai cum o fi fost) La care blonda, plina de bashini, apasa pe 5 inaintea mea si zice “E intre 3 si 7”. Ma uit la ea si ii zic “Sti… am” Gagica mi-a replicat din nou, plina de bashini, “Da’ daca ti-e frica sa mergi cu liftul de ce n-ai luat-o pe scari” Fara sa isi dea seama ca era vorba totusi de 6 etaje!… In fine. Trecand de asta. S-a oprit liftul la 6 si am coborat….

Si am dat de alt Gol… Nimeni imprejur, cred ca puteai sa si strigi ca sa auzi ecoul. Cu toate astea la 10 secunde apare femeia de serviciu. Intrebam pe unde e secretariatul si ne zice “La capatul holului” aratand spre un coridor… sinistru si morbid. Am vazut instantaneu cadrul dintr-un film horror prost (“Hostel” daca imi aduc eu bine aminte, cel mai idiot horror movie cu care mi-am pierdut vreodata timpul) in care personajul principal ajunge intr-un spital de nebuni in care se macelareau oameni. Trebuie sa recunosc ca am ezitat sa fac primul pas, dar… mi-am facut curaj si… m-am dus.

De o parte si de alta a coridorului erau multe usi. Multe… multe usi. Pe fiecare erau lipite foi trase la imprimanta cu tot felul de nume pompoase gen “Laborator radio”, nu stiu daca am retinut bine insa. In orice caz, am ajuns la capat unde am dat de 2 studenti care asteptau intr-un alt mare… Gol. Oh well… am intrat in vorba cu ei, dar nu o sa va spun ce mi-au zis. – secretariatul era inchis asa ca nu am apucat sa stam la niciun curs din pacate-

Am vazut ca taxa pentru a da examenul de admitere este de 200 de ron. Ceea ce mi-a distrus complet toate perspectivele. Sper sa nu fie la toate asa. Nu inteleg ce intra in aia 200 de ron pentru o amarata de foaie si cateva mazgaleli cu rosu pe ea.

Cu un etaj mai jos era Psihologia. Acolo era mai multa lume si mai prietenoasa. Cel putin asa mi s-a parut. Holul era la fel, dar parca mai luminos si mai ok. Am coborat, am iesit din facultate si vreau sa spun ca m-am simtit atat de pierduta incat aproape ca ma apucase plansul.

Inainte sa mergem la Leu, am mers la Academia de Teatru si Film I.L. Caragiale. Acolo cladirea era foarte… fancy. Oamenii.. toti maturi, toti distanti. Nu mi s-a parut ca am vazut vreun zambet pe acolo. Am intrat la secretariatul de la etajul 1. Am fost tratata cu curu’. Mi-am bagat picioarele si m-am dus la 2. A fost mult mai amabila tipa de la 2. Ce-o fi asa greu sa vorbesti normal cu un om?

In orice caz, astea sunt parerile mele. Nu am asistat la nici un curs de aceasta data, iar observatiile mele sunt subiective. Adevarul e ca nu stiu cum sunt oamenii de acolo intr-adevar, insa din ce am auzit am ajuns la unele concluzii.

M-am simtit extrem de descurajata si am ajuns sa ma intreb… oare nu mi-au ajuns 12 ani pe bancile scolii? Oare n-ar fi vremea sa NU mai suport materii care nu imi plac, doar de dragul de a “face o facultate”? Sincer, admir oamenii care merg la cursurile alea de engleza sau germana, care pur si simplu mai au puterea sa stea pe bancile unei facultati, care pur si simplu nu au altceva mai bun de facut decat sa piarda vremea… Sincer nu stiu ce sa fac. Poate candva, cel mai probabil, o sa ma uit la ce am scris acum si o sa zic “Doamne, ce prostanaca eram” dar acum, chiar… nu stiu incotro ma indrept si nimeni nu cred ca poate sa ma ajute.

3 thoughts on “Facultatile din Bucuresti (partea a doua)

  1. sa nu te simti descurajata atunci cand o sa ajungi sa vorb cu cineva care preda sau vreun stundent la jurnalism… si sa auzi cat de subiectiv poate fi examenul… ei bine, cel putin acum 4 ani asa a fost desi tare mi-e teama ca nu au schimbat baremele si nebuneala din cap

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *