Evoluţie, Involuţie, Timp şi Limite

Întotdeauna mi-e greu să încep a scrie despre un subiect. Să scriu despre cadouri, despre prietenie ori despre părinţii iresponsabili? Ce-ar fi să scriu despre toate? Că săptămâna asta nu prea mi-am exersat condeiul. Nu, mai bine îmi aleg un singur subiect. O să scriu despre părinţi iresponsabili.

Citesc cartea lui D.H. Lawrence, “Fii şi îndrăgostiţi” şi azi am ajuns pe la pagina 100. Nu are importanţă de fapt cât am citit din ea. Au importanţă ideile. Mai întâi să vă familiarizez cu subiectul. E vorba despre doi oameni, o femeie şi un bărbat care încep să se cunoască abia după ce se căsătoresc. El se dovedeşte a fi un beţiv şi toată familia are de suferit de pe urma acestui lucru. Cartea este de fapt o autobiografie, unul dintre copii, Paul, fiind de fapt alter-egoul autorului. Povestea vă pare cunoscută? Păi, mie una da. Ştiu nenumărate persoane care au impresia că iubesc persoana de lângă ele ca, după ce fac un compromis, să regrete pe viaţă alegerea şi să realizeze cât de puţin îi cunosc pe cei pentru care se sacrifică. Am spus că ştiu nenumărate persoane? Pardon, aproape toate persoanele pe care le cunosc au făcut greşeala asta. Acum mi-a venit în minte o altă posibilitate. Poate timpul îi schimbă prea mult pe unii şi prea puţin pe alţii, atât încât nimeni nu se mai înţelege cu nimeni. Iubirea nu rezistă decât la început, apoi intervine ataşamentul faţă de persoana respectivă şi ideea că nu poţi renunţa la ceva în care ai investit atât de mult timp. Preferăm să ne adaptăm unor condiţii care nu necesită neapărat adaptare. Refuzăm schimbarea totală, mulţumindu-ne cu ce avem şi considerând că nu trebuie aruncăti pe fereastră anii pe care i-am petrecut cu cineva. Fireşte, aşa gândeşte majoritatea, dar oare această gândire este corectă?

Cine spune că arunci anii? Cine spune că ţi-ai irosit timpul? Doar tu. De ce consideri că ai irosit când tu de fapt ai trăit, ai învăţat, ba chiar ai crescut? Evoluăm, involuăm, tragem bară dedesubtul anilor şi vedem cine mai suntem, ce am mai devenit, ce nu am realizat, ce vom realiza, unde am ajuns, dar nu trebuie să uităm că avem chiar şi limite. Când evoluţia încetează, e cazul să ne oprim. Despre asta e vorba şi în carte. Doamna Morel nu vrea să renunţe la soţul ei, care distruge cu prezenţa lui şi linişte căminului şi liniştea sufletelor celor din jur. Dacă evoluezi într-o relaţie (fie ea de orice fel) persistă, adaptează-te, înţelege, creşti în continuare. Rămâi cu picioarele pe pământ cu ochii deschişi, observă când începi să involuezi. Atunci e nevoie de o schimbare.

Noapte bună.
Lexis.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *