despre social media

Tot dau cu trâmbița de ceva timp pe aici că am crescut ca om, pe plan personal și profesional. Cred că am scris de cel puțin două-trei ori asta în articole mai vechi și să vă explic de ce.

Din păcate, eu am început să activez în online de ”mică”, de puștoaică, de când aveam replici de ”nimeni nu mă înțelege” și faze emo, mă răzvrăteam deseori când nu mergea internetul și ceilalți îmi criticau operele literare. Și am greșit de multe ori, nu m-am ”născut” învățată în acest mediu și nu am avut înțelepciunea să aștept să cresc, ceea ce, zic eu, e normal, toți suntem zbuciumați la tinerețe. Am început să învăț cu adevărat cum stau lucrurile acum aproximativ 9 luni când, prin intermediul unui prieten foarte bun, am întâlnit pe cineva care a avut încredere în mine și mi-a acordat niște șanse, niște sfaturi, lucruri pentru care o să îi rămân recunoscătoare mult timp de acum înainte.

Încrederea pe care o acordam acum 9 luni acestui mediu era undeva sub 0, tot pe acolo era și încrederea în mine însămi. Eram pe cale să renunț de tot, nu înțelegeam nimic. Nici acum nu pot să zic că înțeleg tot, dar cu siguranță am început să găsesc calea 2.0 😀

Chinezu spunea la Conferințele E-Commerce că succesul social media stă în feedback-ul constructiv și în sprijinul reciproc. Ăsta este poate cel mai important lucru în mediul online: sprijinul reciproc (nu, nu înseamnă pupincurism, înseamnă susținerea proiectelor care îți plac, susținerea oamenilor cu idei și ambiții și multe altele), apoi aș adăuga că trebuie să existe bunavoință, tărie de caracter pentru a trece peste răutățile gratuite ale oamenilor sau cum îi spun eu, un ignore mode. Social media mai înseamnă informație, pentru că informația oricum o să însemne întotdeauna putere, înseamnă DISCREȚIE, ăsta e iar un cuvânt prețios pe care l-am croit singură din greșeli. Nu în ultimul rând, mai înseamnă și COMUNICARE EFICIENTĂ.

Tot ce scriu aici sunt concluziile la care am ajuns (și) eu în acest rollercoaster și totuși, gândindu-mă la toate astea, mi s-a aprins un bec a dilemei. Nu știu dacă o să răspundă cineva la întrebările astea, dar o să scriu pentru mine, ca temă de reflecție: ce facem atunci când comunicarea și sprijinul nu sunt reciproce?

Îmi aduc aminte de ceva ce a spus Andi Moisescu într-un interviu pentru Fishington (parcă) și anume că el are întotdeauna grijă să mulțumească oamenilor din echipă, de la cameraman și șef de producție până la femeia de serviciu. Am același principiu sau cel puțin încerc să îl am și nu pot să nu mă întreb ce se întâmplă cu cei care nu apreciază susținerea și mai important, ce e de făcut în cazurile astea?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *