de unde stii?

How do you know este de fapt titlul unui film cretin, cu o gagică blondă cretină care are de ales dintre doi cretini. Și eu sunt și mai cretină că mi-am pierdut două ore cretine uitându-mă la acest film.

How do you know este vai, ce să spun, întrebarea care o macină pe gagică. De unde știu dacă alesul inimii e blond sau brunet, cu ochi albaștri sau căprui, bogat sau sărac, înalt sau scund, cu burtă de bere sau de șaorma? Da, exact, întrebări la rândul lor cretine pentru că probabil nici nu există un ales al inimii ci doar cineva cu care reușești în mod cretin să te înțelegi și să conviețuiești, cu care te plafonezi sau cu care te cațeri pe munți în mod cretin, dar pe care în mod inevitabil încetezi să îl mai iubești sau să îl mai cauți în ceilalți oameni când e departe după o perioadă de timp. Da, e o frază cretin de lungă.

Este destul de evident că you can’t know, mă gândesc. E destul de evident că trebuie să îți asumi niște riscuri în viață pentru că dacă am ști dinainte ce urmează, cum am mai greși și am învăța? Cum ne-am mai bucura? Adică serios, o poveste de dragoste cu sfârșit urât poate avea un început frumos care să o facă să merite. Să merite să te uiți până la capăt, să merite să pierzi două ore cretine din viața ta cretină chiar dacă are sfârșitul ăla cretin.

Cam așa s-a întâmplat la Splendor in the grass, un film clasic, absurd de frumos cu un sfârșit care pe mine m-a durut. Sincer, fizic, am simțit că mi s-a înnodat stomacul când am văzut pe ce drumuri au luat-o viețile personajelor, pentru că așa e în realitate până la urmă. N-ai de unde să știi ce urmează, poți anticipa în mod cretin și poți pierde. Poți anticipa în mod cretin și poți câștiga, dar eu nu știu: de ce ai anticipa din start? Probabil pentru că ești cretin și în vâltoarea de informație, de trafic, de muncă, de pixeli ai uitat să mai trăiești prezentul. Ai rămas prins în corzile trecutului și ale viitorului și devii tu însuți un motor de căutare.

Devii tu însuți un mic Google și anticipezi rezultatele vieții, fără ca măcar să dai click mai departe o zi-două, să te uiți pe lista de răspunsuri. Iei de bună faptul că ești perfect și știi ce urmează. Ar fi bine și n-ar fi bine dacă am fi perfecți, dar știi de ce zic că trebuie să trăiești prezentul? Da, ăla mic, de zic eu că ține o secundă. Pentru că o secundă e suficientă pentru ca viața ta să se schimbe la 360 de grade, o secundă e suficientă să pierzi tot, să câștigi tot. O secundă de fericire este mai mult decât au mulți, mai mult decât poți cere, uneori mai mult decât poți simte.

[Da, acest articol nu trebuie tratat cu maximă seriozitate, a fost scris sub influența filmului cretin]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *