de cand ai plecat

Prietene, de cand ai plecat

Ma simt precum un câine abandonat

Am rămas cu bani în portofel,

Că nu mai am cu cine să ies, am până și de un miel.

 

Cele 25 de minute gratuite naționale-s neatinse

Și două seri am riscat să îmi rup gâtul

Fiindcă becurile pe stradă-s tot stinse.

 

Prietene, de când ai plecat

un kilogram, cred, tot m-am îngrășat

Căci lipsa ta mi-a dat afurisite toane

Și am mâncat (oho!) multe bomboane.

 

De câteva zile mă frământ ca pe FIMO

Și tot ce-mi vine să strig de când ai plecat

E ”vino!”

 

Eh, de fapt,

Lucrurile între noi s-au terminat,

Așa repede cum am știut și ți-am zis înainte să îmbătrânim,

Când eram la început de dream.

 

Și doar câteva mai zic,

De când ai plecat parcă mă-nvelesc cu frig.

Prietene, e ger și luna lacomă argintie

Mănâncă struguri singură dintr-o tipsie.

 

O boabă nu văd, s-o cuprind și s-o încălzesc

Gândurile pe un jar de stele să le călesc

Sau măcar s-o văd rănită cu un ac,

S-o văd că stă și ea ca un câine abandonat.

 

Dor de tine? Da, mi-a fost,

Dar tabloul ăsta e fără rost

Cum au fost și altele mai vechi,

Între zeci de ciorapi neperechi.

 

Uite, scriu versuri pentru tine să te măgulesc,

Prietene, e ultima oară când îți mai vorbesc.

Pentru mine, un fierar, nu-i loc,

Eu nu mă joc decât cu foc,

M-am fript și ars și cicatrici mi-am desenat,

Și mă-ntorc mereu de unde am plecat…

În culcușul meu firav și trist și cartonat

De simplu câine abandonat.

 

N.B. acesta nu e o poezie, nu e literatură, e doar o joacă de moment 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *