daca ne-am lua un minut

Oamenii nu mai au răbdare să cunoască oameni. Mi s-a zis că sunt ”a people’s person” și mi-a zis asta una dintre cele mai importante ființe din viața mea, așa că o cred și mi-am demonstrat și eu asta când nu aveam cu cine să vorbesc și începeam să caut pe ici pe colea pe cineva cu care să schimb o vorbă. Câteodată vorbeam cu Dumnezeu pentru că altcineva nu era prin preajmă. Știu, poate credeți că am înnebunit și eu am crezut asta. Poate așa e, cine știe. Oricum, nu răspundea înapoi, măcar asta e de bine.

Adevărul e că nu știu cum să fiu altfel și nu văd de ce să fii altfel. De ce să taci? De ce să nu glumești? De ce să nu râzi din orice prostie? Avem destul timp pentru tăcere. Și observ că sunt din ce în ce mai rari cei care își iau un minut și zic ”mă, dar omul ăsta cum e de fapt?”, sunt din ce în ce mai rari cei care își iau un minut să cunoască pe cineva.

Din fericire, cu toate că-s rari oamenii ăștia sinceri, eu am dat de ei.  Dau în continuare de ei, parcă sunt un magnet sau poate nu. Am încercat să cunosc persoane care nu voiau să fie cunoscute. OK. Nu știu dacă lipsa de interes, tăcerea, sunt cauzate de vremurile în care trăim. Ce clișeic sună, nu? Poate trăim prea repede, poate fugim prea repede sau poate suntem prea selectivi.

De obicei ne rezumăm la ”salut. ce faci?”, ne rezumăm la ”ce faci?”. Nu mai urăsc întrebarea asta, dar tot mă pune în încurcătură.

– Nu ți-am zis, dar azi o să scriu despre tine. –

Aseară cineva m-a întrebat în loc de salut și în loc de ”ce faci” și în loc de orice altceva… m-a întrebat ”ce simți?” M-a blocat. De fapt, nu cred că m-a mai întrebat cineva asta până acum. Ah, ba da, poate m-a întrebat mama când nu ma simțeam bine fizic. Niciodată nu m-a întrebat cineva asta cu sensul de ce simți emoțional.

Persoana care m-a întrebat asta e una interesantă, foarte interesantă. De fapt, atât de interesantă pentru mine încât aproape că îmi doresc să vorbim 24 din 24. Nu ți-am spus asta până acum 😀 Știu că n-avem cum, dar nu cred că am epuiza vreodată subiectele, nu cred că ne-am plictisi vreodată. Poate că-s un om deschis în general, dar de fapt țin multe în mine pentru că sunt construită din multe. Sunt construită din trăiri, din amintiri și din oamenii din jurul meu. Așa cum bine m-a citit acest prieten de care vă vorbesc, sunt un om emoțional și nu le pot expune. Nu le mai pot expune.

Și ne bucurăm unul de altul pentru că vorbim limba noastră, poate este o limbă a degetelor, doar scrisă. Sună amuzant, dar poate e așa. Ne împărtășim temerile, durerile și ne alinăm, pentru că alții nu știu să o facă sau pentru că alții sunt sătui să o facă. Am uitat ce înseamnă să poți cunoaște un om, să fiu lăsată să cunosc și să las să mă cunoască.

Când vorbim abia am răbdare să îmi scrii, deși nu e vorba decât de câteva secunde, am o foame de suflete ca tine extraordinară. Și nu mi-am dat seama asta decât atunci când am început să ne cunoaștem, ce crezi? Nu îți dai seama cât de foame îți e până nu începi să mănânci.

Și în fine, nu îți mai cer scuze acum că îmi revărs gândurile în poala ta. Poți să le reverși și tu în a mea, de-aia suntem aici, nu? Și voiam să îți mulțumesc. Voiam să îți mulțumesc că mă asculți, că îmi răspunzi, mulțumesc că mă citești dincolo de litere. Cum poate nimeni nu o face… nici măcar cu prețul unui simplu minut.

P.S. Te-am întrecut, înainte să scrii tu despre mine, am scris eu.

2 thoughts on “daca ne-am lua un minut

  1. Foarte fain articolul. Este foarte adevarat ca totul merge cu viteza luminii si nu ne mai facem timp sa cunoastem oameni.

    La sfarsitul vietii cu ce te alegi? Cu amintiri despre oameni. Despre relatia care ai avut-o cu x. Ce frumoasa era Y. Relatiile se pastreaza in suflet. Obiectele sunt trecatoare de-a binelea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *