Cuvinte

Va scriu de pe un peron. In fata mea sta Don Draper, cativa cred ca stiu despre cine vorbesc. E anul o mie noua sute saizeci si ceva… poate si 4, poate si 5. De cateva zile, de fapt, de o luna, sunt in anul asta. Miros a whiskey si ma vad ca fiind Peggy, doar putin mai aratoasa, slaba si poate nu atat de usuratica. Sunt in New York si iubesc ce fac.

Va scriu de pe un peron. Am schimbat magistrala la Dristor. Stiu ca nu sunt speciala cu nimic, chiar daca am trecut prin lucruri dureroase. Putea fi mai rau si sunt foarte multi ca mine, care sufera in taina. Mai sunt si cei care intra in cafenele si se uita dupa tipe si exclama deloc discreti “mama, ce pizda buna”. In anii 60′ nu cred ca strigau asa. Nu ma sinucid pentru ca nu vreau sa supar pe nimeni. Daca as fi singura pe lume tot nu as face-o. Sunt curioasa ce-mi rezerva viitorul si e chiar nostim daca te gandesti la zicala “curiozitatea a omorat pisica”. Ei bine, curiozitatea tine in viata pisica…. asta. Ma uit la oamenii din jurul meu, multi au facut aceiasi pasi ca mine, au gandit aceleasi lucruri, poate au facut chiar aceleasi gesturi. Ce farsa proasta, sa crezi ca esti special, ca esti unic. Esti unic fizic. Nimic din ce gandesti si din ce ai facut sau faci nu e unic, nu stiu daca stii cat de banali suntem.

Aseara, dupa cearta pe care am avut-o, am mancat jeleuri in forma de inima. Am auzit ca dulciurile sunt bune la nervi. Jeleurile sunt niste chestii foarte interesante, daca le turtesti revin la loc. Ma gandeam ca e valabil si pentru o inima adevarata, daca o turtesti, calci pe ea, dar ii dai drumul, revine la aceeasi forma. O sa incerc si eu.

Am niste cercei draguti si imi place cum sunt imbracata. Miros a tigari din cap pana in picioare si am propriul meu birou. Se afla in emisfera sudica a creierului meu. E cald, e bine si acolo imi sunt propriul copywriter. Fumez iarba acolo si beau mult, visez si ma gandesc intens la idei cretive. In general am multe idei, dar nici asta nu ma face speciala. Probabil din 10 oameni (sunt optimista) care au inceput sa citeasca articolul asta doar 2 l-au dus pana la capat. Unul dintre ei il citeste pentru ca are impresia ca are sa se regaseasca aici si al doilea pentru ca spera sa scriu ceva interesant pana in final, sa am o idee buna. Stiu un lucru sigur, cel de-al doilea e un curios si nu o sa se sinucida in viata asta.

Din pacate creierul meu nu are o fereastra. De fapt, din fericire. Fumul nu se duce nicaieri, impute peretii biroului si plamanii mei creativi, poate o sa dau in cancer creativ, desi nu cred ca ma omoara si probabil nu o sa trebuiasca sa ma operez. Nu sunt intr-o pasa buna, nici rea. In continuare nu am nimic de zis. Hey, tu, cel de-al doilea care citesti…. nu mai citi… nu am nimic interesant de spus, serios!

Nu sunt prima care pleaca de aici. Am vrut sa cred mult timp ca nimeni nu e ca mine, de fapt, asta esti invatat sa crezi. Nu e deloc asa, uneori nici nu stiu de ce mai fac unele lucruri. Uneori ma simt ca un cerc. Trasata cu un creion care se sterge, un cerc gol, poate inegal. Sunt un cerc nu foarte aratos. Imi placea cercul asta fara sa imi dau seama, l-am trait si l-am trasat, l-am ingrosat zilnic cu iluzii. Mi-am traiat propriul cerc. Cum suna asta?

Pana acum nu suna foarte optimist ce am scris, dar sunt optimista. M-am programat si de pe 1 o sa gandesc optimist. Am citit in ziar mai devreme, in “Adevarul de seara” pe care l-am luat asteptand masina, am citit ce-a spus un pusti de vreo 22… a zis ca nu-i plac oamenii pesimisti si ca… nu-i plac… cei care se uita in trecut si nu in viitor. M-am mirat putin pentru ca eu ma uit in trecut foarte mult. Am crezut ca tipul are 32 de fapt, la 22 e cam putoi. Asta a fost gandul meu, dar ceea ce a zis mi s-a parut interesant, oare cand intalneste oameni noi ii intreaba? Oare ii ia la un interviu si ii intreaba cat de mult se uita in trecut si cat de mult in viitor? Eu tind sa cred ca ma uit si in viitor si in trecut… Bine, poate mai mult in trecut, dupa cum am recunoscut si mai devreme, dar trecutul te construieste, viitorul ne motiveaza, au scopuri diferite, dar fiecare are un scop, mai putin prezentul. “Traieste clipa” e o gluma, prezentul nu tine mai mult de 1 secunda. Spune “prezent” si la sfarsitul cuvantului vei afla ca e de fapt trecut. Culmea, asa crede si Faulks, din nou am spus ceva banal.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *