Cum sa ai unghii faine

Cred că primele semne de feminitate pe care le-am dat au fost legate de unghii și oje. Mă fascinau teribil unghiile false și ojele cu sclipici de la Gabrini sau Ruby Rose, alea ieftine, care erau în vogă atunci. Aveam o grămadă de sticluțe, mă fascinau culorile, iar unghiile false îmi plăceau, dar niciodată n-am avut curaj să le lipesc ”de-a adevăratelea”.

Cu timpul mi-am pierdut pasiunea pentru manichiură, mai revin din când în când la ea ca la un vechi prieten, dar nu pentru foarte multă vreme. Iubesc unghiile simple și îngrijite, nu-mi place deloc când văd ojă sărită și tocmai de-aia am și renunțat la acest obicei. Inevitabil după câteva zile oja sare și chestia asta se întâmplă în cel mai inoportun moment, când efectiv n-ai cum să le ștergi sau să le retușezi.

De la prima ojă pe care am cumpărat-o cu sclipici până la ultima pe care am cumpărat-o acum câteva luni sunt ani buni… Poate chiar peste 10 ani și evoluția nu a omis această industrie a unghiilor.

Unul dintre motivele pentru care îmi plac oamenii ca specie ține de arta pe care aceștia o creează. Omul vede un perete gol și îl face să transmită un mesaj cu un simplu tub de spray, vede o foaie albă și o transformă în trăiri intense cu doar niște cuvinte, omul vede un tomberon și începe să bată pe el în ritmuri muzicale. Și uite așa… de la prima mea sticluță cu ojă și până acum omul a transformat unghiile și manichiura în artă.

Acum sunt mii de modele pe care le poți face pentru o manichiură deosebită. De la ornamente metalice, abțibilduri, bastonașe din FIMO (am aflat de ele de cum am început să fac cercei pentru Handmade by Lexis) cu felii de fructe până la tehnici de aplicare a ojei (cum e asta cu apă de exemplu, dacă nu o știți). Și ojele sunt mai șmechere acum, unele țin mai mult, altele sunt în degrade și creează efecte spectaculoase.

Cea mai nouă șmecherie de care am auzit (nouă pentru mine, se pare că există de ceva ani buni) este gelul UV și de curiozitate, așa cum îmi stă în fire, am căutat pe net să văd ce este mai clar și cum funcționează. Voi ați auzit de el până acum? Știți cu ce se mănâncă? E un fel de reconstrucție a unghiei printr-un gel care se întărește cu ajutorul unei lămpi UV. Mi se pare fucking amaazing la ce s-a ajuns. Dacă ți se rupe o unghie nu mai e mare tragedie, o poți ”crește la loc”, nu mai trebuie să aștepți săptămână întregi.

Ai un eveniment în 2 zile și vrei unghii lungi? No problemo, dai o fugă la manichiuristă și-ți ”crește” niște super unghii în câteva ore. Recunosc că eu nu am folsit gel UV până acum și nici n-am mers vreodată la manichiură, sunt tare curioasă dacă există saloane unde se practică tehnica asta la noi în România și București și cam cât costă. Mi se pare o super invenție și astea chiar că-s timpurile în care dacă vrei să ai niște unghii faine, le poți avea în cel mai scurt timp… Atâta doar că fiecare lucru nou și util, costă pe măsură, dar ce să îi faci… Buzunarul suferă la frumusețe 🙂 Vă las cu un video demonstrativ mai jos în cazul în care vreți să vedeți cum funcționează gelurile UV, eu am rămas sincer mască.

(P)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *