Copiii Revolutiei

Mi-am promis să nu abordez niciodată pe blog sau în conversaţiile pe care le am cu ceilalţi discuţii despre: femei vs. bărbaţi, politică şi religie. N-am mai vrut să deschid aceste subiecte cu nimeni pentru că sunt prea complexe, mănâncă foarte mult timp şi pe de altă parte, la politică nici nu mă pricep. Cu toate astea, uite că am strâns ceva lucruri pe care vreau să le spun despre politică… despre istoria noastră, despre comunismul care a lăsat urme atât de adânci în pământul şi în oamenii acestei ţări.

Nebuloasa scria despre faptul că ne-am uitat istoria, Zoso punea punctul pe “i” cum că nu ne-am uitat-o, ci suntem prea scârbiţi să vorbim despre ea. Şi mie mi-e scârbă să deschid ochii şi să mă uit la ce se întâmplă în ţara asta, dar mă înarmez cu adeziv şi îmi lipesc pleoapele de sprâncene, pentru că trebuie. Altfel nu ne trezim şi vorba unui cântec demult uitat: deşteaptă-te, române!

E amuzant cum am început eu să mă gândesc la istorie. Acum 3 săptămâni am fost la service să echipăm de iarnă Dăciuţa. De când am început să conduc, am început să mă plimb prin service-uri şi de când am început să mă plimb prin service-uri am tot adunat poveşti. Eh, acum 3 săpămâni, când am fost să punem anvelopele de iarnă, am stat de vorbă cu un bărbat care lucra acolo. Avea în jur de… cât să zic… 40? Cam aşa, asta înseamnă că în ’89 avea 18 ani, da?

Acest bărbat care avea 18 ani la Revoluţie se bătea cu pumnul în piept la taică miu, care avea pe atunci dublul vârstei lui, că “Dooomn’le, era bine pe vremea lu Ceauşescu…”

Am fost atentă la conversaţie şi am avut instinctul să îi dau cu un cauciuc de iarnă în cap, iertaţi-mi violenţa. Cred ca tata a avut acelasi instinct.

Da, eu n-am prins mare lucru din comunism şi da, nu am simţit pe pielea mea vremurile acelea, dar am învăţat istorie şi am ascultat cu mare interes părerile multor oameni în legătură cu Ceauşescu, în legătură cu ce s-a întâmplat de la al Doilea Război Mondial încoace. Nu mă dau expertă, dar m-a fascinat acest capitol din istorie şi am încercat să îmi dau seama cum s-au întâmplat lucrurile atunci şi de ce lucrurile stau aşa cum stau acum. Cu alte cuvinte, noi resimţim comunismul la un alt nivel. Din pacate, am fost atâ de troglodiţi şi îmbătaţi de reuşita Revoluţiei încât am uitat să fim atenţi la cine vine după nenea Ceau, dar deja deviem puţin de la subiect şi dacă vreţi o părere detaliată despre asta citiţi la Zoso, sunt în mare parte de acord cu ceea ce scrie. Eu revin la vulcanizare.

Bărbatul de care zic vorbea cu cel mai mare regret… şi spunea că “pe atunci îţi dădea statu’ casă, îţi dădea serviciu şi cu mâncarea… na, te descrucai tu, aveai relaţii, mai una, mai alta…”

Luaţi aminte: ca să mănânci îţi trebuiau relaţii, da, bună treabă.

Pe principiul “capul plecat, sabia nu taie” sau “noi muncim, nu gândim”, Lache ăsta face parte din categoria celor care stau cu mâna întinsă. Şi când zic că stă cu mâna întinsă nu mă refer la faptul că nu munceşte pentru veniturile lui, ci că nu vrea să gândească pentru sine, ci vrea ca alţii să îi stabilească viaţa, ca alţii să îl ghideze pentru că, din comoditate sau din… prostie? nu e în stare să facă ceva pentru el însuşi. Există mulţi ca el, cărora nu le convine faptul că au libertatea de a alege ceea ce vor să facă în viaţă. Cât de stupid sună asta? De ce aş vrea să fie iar vremea lui Ceauşescu? Să nu am căldură în casă? Curent electric? Mâncare pentru că nu găsesc de unde să cumpăr? Să fiu atât de îndobitocit încât să nu ştiu ce-i ăla jurnalism? Să nu ştiu ce înseamnă să mă exprim liber? Să îmi fie frică să spun ce gândesc? Dacă îmi spui că vrei să îţi pierzi libertatea pentru un rahat de apartament cu debara pentru cazma în care să dormi în frig şi să mori de foame… nu ştiu dacă să bufnesc în râs… sau să îţi trag o palmă sau un cauciuc dacă am la îndemână.

Mai e o variantă… toţi cei care spun că era mai bine pe vremea dinainte de ’90 sunt sado-masochişti. Şi cam atât, altceva nu îmi vine în minte. N-am decât părere de rău pentru oamenii ăştia, mi se pare că sunt în continuare înguşti la minte, cu standarde joase şi prea puţin respect faţă de propria persoană. Şi dacă tu nu ai respect pentru propria ta persoană, eu de ce aş avea pentru tine?

Nu cred că e greu să vezi lucrurile aşa cum au fost, aşa cum sunt. Deschide o carte de istorie, caută ceva documentare, uită-te în jur la oamenii care au succes, la oamenii care nu au succes. Uită-te la atitudinea lor, la cum tratează lucrurile şi învaţă. Am văzut zilele trecute un slogan care defineşte destul de bine ce vreau să spun în aceste ultime rânduri aşa că o să închei cu: “Performanţa stă în noi!” Şi dacă nu vreţi să mă ascultaţi pe mine… OK, măcar ascultaţi-l pe M. Jackson.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *