consilierea financiara

Sună telefonul. Ating ecranul ușor și răspund cu o mică speranță ce pâlpâie involuntar în camerele inimii mele. Cineva mă caută pe mine, vrea să vorbească cu mine, știe numărul meu, știe cine sunt. Oare cine o fi?

Spun ”Da” și o voce feminină îmi răspunde, mă întreabă dacă sunt eu, îmi zice pe nume.

Zic iar că ”da, la telefon”. Se prezintă, e de la BCR asigurări, îmi explică că vrea să ne întâlnim pentru o consiliere financiară. E o bancă, eu nu operez cu băncile, am fost educată să urăsc băncile, mă feresc de ele cât pot, mă feresc mai rău ca de o infecție la ochi. Mi-a rămas numărul în baza lor de date în urma unei donații pe care am făcut-o pentru o fostă profesoară care descoperise că are scleroză și strângea bani de tratament. Nu știu la ce timp să vorbesc de fapt, nu mai știu ce s-a întâmplat cu ea, dar numărul meu a rămas la bancă.

O refuz pe doamna de la telefon. Îi spun că nu mă interesează. Vorbesc politicos, cu stomacul puțin chircit pentru că nu îmi place să refuz oamenii. Apoi insistă și stomacul protestează, o refuz a doua oară. Îmi zice să stabilim o întâlnire. Un el n-ar fi fost. Îi spun că decât să stabilim o întâlnire la care nu mă voi prezenta, mai bine nu mai stabilim nimic.

Mă întreabă dacă vreau să fiu responsabilă pentru viața mea. Îmi închide gura. Moment de liniște, încerc să înțeleg întrebarea. Cum adică dacă vreau să fiu responsabilă pentru viața mea? Are un sens? Oricum sunt responsabilă, ce e în capul ei de mă întreabă asta?

O lungesc întrebând-o de unde are numărul meu. Îmi zice că dintr-o bază de date. Știam, dar am întrebat-o ca să termin momentul penibil de tăcere. I-am zis că înțeleg și că oricum pune problema tot nu mă interesează.

Cedează. Îmi pare rău că a trebuit să câștig. Am apăsat din nou pe ecran și am terminat convorbirea cu un nod în stomac. Nu-mi place să trebuiască să refuz de atâtea ori, nu îmi place să refuz pur și simplu, mai ales că știu că vocea feminină își făcea simplu treaba. Are un target, are deadline-uri, are task-uri… Probabil toți au refuzat-o și probabil câștigă puțin.

Apoi mă gândesc la două lucruri. Unul din ele e că nu are logică o astfel de consiliere din moment ce eu n-am finanțe, al doilea e că ar fi trebuit să mă duc. Mă costa drumul, dar beam o cafea gratis, întâlneam un om nou, aș fi întrebat-o care îi e povestea deși ar fi încercat să vorbească cu mine despre credite, mânării, socoteli pe care le-aș fi ignorat. Poate întreaga conversație ar fi fost un joc de șah, eu mut-ea mută, sună ceasul, dar din nou, mie îmi place șahul.

De fapt, da, data viitoare când mă sună de la bancă o să vorbesc cu omul, nu cu banca. O să îl întreb dacă îi place munca pe care o face, o să întreb dacă are familie, prieteni, o să îmi zică că e prea personal și atunci o să întreb: OK, atunci ce-ai mâncat la prânz? Toate astea pentru că îmi place să fiu sunată, căutată, chiar dacă e doar banca pentru că eu rareori îmi folosesc telefonul pentru a vorbi la el. Toate astea pentru că îmi plac poveștile, oamenii, dar mai ales pentru că urăsc să refuz continuu pe cineva, mai ales în aceeași conversație. Abia aștept să mă mai sune și să aflu cum i-a fost ziua. A mea a fost la fel ca celelalte, o luptă continuă și imaginară.

2 thoughts on “consilierea financiara

  1. Nu am inteles un lucru, ce legatura avea faptul de “a fi responsabila cu viata ta” si faptul ca ai refuzat acel job, poate deja aveai un job mai bun, orice ar fi fost nu o indreptatea sa faca o asemenea afirmatie. Din punctul meu de vedere acea operatoare care te-a sunat era cu siguranta una destul de “prost crescuta” de banca unde lucreaza.

    • nu am refuzat un job, ci o consiliere financiară, dar nici eu nu am înțeles legătura dintre a fi responsabil pentru viața ta și acea consiliere

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *