complimente si vorbe si atât

Ăsta e probabil un articol care ar fi trebuit scris la o vârstă mai înaintată, dar tare mi-au plăcut unele complimente pe care le-am primit de la diverși oameni de-a lungul vremii și vreau să le împărtășesc cu voi. N-am o părere extraordinară despre mine, cred că sunt un om normal, ca oricare altul. Că mi-ar plăcea să fiu mai mult e cu totul altceva, cred că toți vrem să fim mai mult și poate e normal, e firesc să vrei să fii mai bun.

Nu pot să mă fălesc nici cu cine știe ce realizări, ba cel mai mândră sunt de faptul că am câștigat câteva lucrușoare și că am învățat să gândesc mai sănătos. În sfârșit, au fost oameni care au zis lucruri frumoase despre mine și oameni care au zis lucruri urâte. Nu o să acord atenție lucrurilor urâte pentru că lucruri urâte poate spune oricine, e simplu, e la îndemână și uneori nici nu trebuie să greșești cu ceva anume ca să îți iei pumni verbali în bot. Așa că vreau să vă vorbesc despre lucrurile frumoase pentru că alea contează cu adevărat pentru mine. Și nu, nu o să le includ pe cele spuse de părinți sau rude 😀

1. Când eram puștoaică, înainte să mă trezesc la realitate, eram foarte neliniștită și scriam tot ce îmi venea în minte, spuneam tot ce îmi venea în minte. Eram un om fără reguli, fără filtre dacă vreți să o numiți așa. Exista un site cu oameni mari și ulterior tâmpiți unde îmi publicam încercările literare. Și oamenii ăia se luau de mine, mă criticau și nu o făceau deloc constructiv. Și eu mă aprindeam mai ceva ca benzina și le răspuneam, iar aici intervine partea cu ”ulterior tâmpiți”, spun că erau tâmpiți pentru că ei se puneau la mintea mea. Complimentul pe care vreau să îl punctez totuși a venit de la unul dintre ei care era mai în vârstă, poate mai înțelept și mi-a spus că sunt, mai mult din punct de vedere al talentului literar, un ”diamant neșlefuit”. Clișeic, dar am apreciat cuvintele lui.

2. Vorbeam cu un prieten acum câteva luni cred și l-am întrebat ce fel de legumă aș fi în ochii lui. Mi-a zis că o ceapă, iar după ce am râs, l-am întrebat ”de ce? te-am făcut deseori să plângi?”, mi-a zis că nu, ci pentru că sunt om care trebuie descoperit strat-cu-strat. 😀

3. O prietenă mi-a lăsat un comentariu pe Facebook și mi-a zis că-s ”super tipă”, iar altcineva mi-a zis o dată că sunt o ”superființă”. Acum… hmm, nu mă simt chiar demnă de apelativele cu ”super” în față pentru că mi se pare că ”super” e ceva enorm și eu nu mă consider așa, dar sunt sigură că au zis cu sinceritate. Mi s-a părut uimitor că au folosit cuvântul super ca să mă descrie, un lucru pe care eu nu l-aș face vreodată… poate doar în glumă.

4. Tot un prieten mi-a zis la telefon într-o zi că-s o ”tipă deosebită”.

5. Un fost profesor din liceu mi-a spus că e ”greu de uitat o ființă ca tine”, nu știu dacă a fost în sens bun, dar eu așa vreau să cred. Mi-a rămas până azi în cap fraza 😀

6. Altcineva mi-a zis că-s un ”om cald” și o altă prietenă mi-a zis că-s ”un om de care te apropii ușor”, asta cu aproximație.

Și au mai fost și alte lucruri frumoase, dar cam astea mi-au venit acum în minte. Numerotarea e aleatorie, am scris articolul și pentru ca de fiecare dată când o să mă simt mai down să îmi aduc aminte de oamenii ăștia și vorbele lor. Să îmi aduc aminte că cineva, cândva, m-a văzut ca fiind o super tipă, o superființă, deosebită și chiar un diamant neșlefuit. V-am zis eu mulțumesc pe moment, eu vă mulțumesc și acum. Vorbele frumoase nu sunt greu de spus și știu că le gândim, dar nu știu de ce nu le rostim mai des.

E tare interesant să te vezi prin ochii celorlalți, chiar și atunci când ei te vad ca fiind o simplă complexă ceapă 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *