cele mai misto proiecte în online

Știți proiectul Cupluta.ro? Prietenilor le-am vorbit despre el, până și lui tata i-am povestit de el și m-a ascultat entuziasmat și atent. Am urmărit aventura celor 4 băieți plecați pe Mureș la momentul respectiv și am încercat să îi susțin pe cât de mult am putut. Am apucat să îl cunosc personal pe Bogdan, unul din cei patru curajoși care au făcut 460km pe apă. Este chiar un tip foarte de treabă, ne-am mai întâlnit și pe la evenimente după ce am făcut cunoștință prima oară.

Avea o idee nebunească să plece până în Norvegia să vadă Aurora Boreală. Nu e nimic ieșit din comun că vrei să vezi Aurora Boreală, e un vis pe care îl au mulți, însă el s-a decis să facă asta într-un mod inedit: să ajungă până acolo făcând autostopul. Sigur, toată aventura este ”dată” pe internet, adică atunci când pot, băieții uploadează poze pe rețelele sociale, scriu pe site-ul dedicat proiectului UmblăCreangă și tot așa. El împreună cu un alt prieten, Gabi de la HaiPa, au plecat pe 22 septembrie, adică acum 3 zile și deja azi se îndreaptă spre Copenhaga. Puteți urmări aventura pe pagina de Facebook Hitchhiking to Aurora Borealis.

De ce vă povestesc eu toate astea? Admir mult oamenii care au atâta curaj încât să își îndeplinească cele mai nebune vise, probabil că și eu aș fi exact la fel dacă nu m-ar opri circumstanțele și resursele financiare extrem de limitate. Cu pluta și Hitchhiking to Aurora Borealis mi se par CELE MAI MIȘTO PROIECTE care s-au desfășurat în online. E simplu să vă argumenteze de ce. În primul rând, toți au făcut asta pentru ei înșiși nu pentru bani, chiar dacă au avut/au susținerea unor parteneri precum Cosmote sau Discovery. În al doilea rând, sunt niște idei originale, documentate până la urmă destul de mișto. Adică eu m-am culcat pe la 1.30 pe 22, doar ca să citesc ce-a scris Bogdan pe site, să văd cum a fost în prima zi și pe unde au ajuns. Am uitat să și clipesc în timp ce citeam.

Mai aveți nevoie de motive? Proiectele astea-s făcute cu oameni care au vrut, care au putut și pe care i-a îndrumat pasiunea și nimic altceva. Cred că merită tot respectul și toată susținerea, ba eu chiar le mulțumesc că ne-au ținut la curent cu tot ce au făcut 🙂 Vă dați seama câte povești bune o să mai citim de la ei?

One thought on “cele mai misto proiecte în online

  1. Pingback: de ce sa sustinem proiectele altora si ce inseamna atitudinea de ciolan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *