Cel mai bun motiv pentru a te cantari zilnic

Îl văd aproape în fiecare dimineață în stația de autobuz, la 385. Are un cântar vechi și o pungă pe care o ține atârnată de gard. E îmbrăcat sărăcăcios și nu prea are dinți în gură. Nu spune nimic, lumea trece pasivă pe lângă el, ignorându-i existența, ocolind cântarul așezat nu foarte ostentativ pe trotuar. N.B. scot în evidență tăcerea lui pentru că dau zilnic de nebuni, cerșetori cu marketing-ul pus la punct și alte specimene care trăncăne toată ziua tâmpenii, sunt violenți în abordare și te fac să mărești pasul instant.

Îl știu acolo din decembrie, nu am putut să îmi dau seama nici până în ziua de azi dacă e un om bun sau rău după expresia chipului său. Nu mi-a trecut niciodată prin cap să îi dau bani, primul gând de acest fel a fost joi sau vineri când nu era nimeni acolo. Doar el și cântarul lui.

De fiecare dată când ies de la metrou mă cuprinde frigul, nu știu de ce, probabil pentru că e trecerea de la cald la frig puțin mai bruscă sau pentru că în stația lui 385 e curent. Habar n-am, dar de fiecare dată tremur, indiferent cât de gros sunt îmbrăcată. Și cum am ajuns eu în stație joi sau vineri și nu era nimeni, mă uit la el. Îmi dau seama că nu tremură, deși era chiar frig.

Se uită în stânga-dreapta din când în când și nu spune nimic. O suită de întrebări mă trece în câteva minute: are unde să doarmă? chiar se cântărește cineva sau pur și simplu stă acolo toată ziua? cântarul merge bine? și clasica: o fi un om bun sau rău? cum de a ajuns așa sărac?

Apoi: Oare să îi dau bani? Dar cum să îi dau din senin? Hai că îi cumpăr ceva de mâncare. Dar dacă fac asta, pierd autobuzul, uite-l la semafor. Ar trebui să îi dau câțiva lei, cel puțin nu cerșește, are un cântar, oferă un serviciu și nu deranjează pe nimeni. Ar trebui să îi dau și totuși… Poate ar trebui să îi dau înainte să mă urc în autobuz, să îi dau și să fug, să nu apuce să se supere pe mine. Dar cum să se supere un om sărac că îi dai bani, asta e culmea! Sunt ridicolă!

Cât m-au trecut pe mine frigurile și întrebările, îl văd că mișcă puțin din picioare, semn că îi e frig și lui, dar nu prea o arată. Mă enervează că nu știu ce să fac. Deși instinctul îmi spune să stau la locul meu, aș vrea să vorbesc cu el mai multe, să îmi fac o vagă idee despre ce tip de om e. Îi observ ochii. Printre toate ridurile vieții, sub căciula veche, murdară, deasupra hainelor ponosite, deasupra gurii strânse în două cute aspre, stau doi ochi albaștri, luminoși ca cerul. Ochii nu îmbătrânesc, nu? Parcă așa se spune. Câte or fi văzut ochii ăștia?

M-am răscolit, nu am știut cum să abordez situația până când o doamnă m-a liniștit. I-a întins un leu. El a dat din cap și a zâmbit, a luat banii și i-a băgat în haină. Am urcat în autobuz și am lăsat toate gândurile în urmă.

Știi ce e culmea de fapt? Că nu ne ignorăm poftele și cheltuim zilnic sume enorme pe tâmpenii inutile. Haine pe care nu le purtăm, mâncare ce ajunge să se strice, gadget-uri ale căror funcții oricum nu le folosim. Și când vine vorba de un suflet, trecem pasivi, de parcă existența lui nu ar fi mai importantă decât existența unei muște. Uneori mă uit în jurul meu și mă cutremur de ce am ajuns… poate ar trebui să ne cântărim mai des ca să nu uităm câte kilograme de om sunt în noi cu adevărat.

One thought on “Cel mai bun motiv pentru a te cantari zilnic

  1. Pingback: Diminetile de acum 5 din 7

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *