cateva cuvinte despre SkirtBike – editia de toamna

Aseară coseam de zor la o altă husă – pentru iPad 2– cu netbook-ul alături, cu muzica Cosmin în urechi, în lumea mea, când deodată văd o notificare pe Facebook. O fostă colegă de birou mă invita la SkirtBike care avea loc chiar azi de la 3 până la 4. Am stat puțin pe gânduri – să merg, să nu merg… Am dat click pe ”Maybe”, apoi mi-am adus aminte că am o grămadă de accesorii de dat și că ar fi o ocazie bună să fac fericite niște fete.

M-am gândit inițial să merg cu bicla, să îmi iau fustă, să, să, să… până la urmă am decis să nu o iau nici pe Delilah, nici fusta, ci doar să merg să documentez evenimentul, să împart accesorii și să mai vorbesc pe ici colea cu oamenii. Și tocmai bine am făcut că l-am cunoscut pe Bogdan, de la turific.ro cu care am stat de vorbă și care mi-a zis clar să îmi iau o mașină de cusut că merită investiția. O să fac asta dacă mă hotărăsc să lucrez de-a binelea pe textile. Deocamdată experimentez, deci n-are rost să mă arunc cu capul înainte. Bogdan avea și o tabletă E-Boda pe care am butonat-o puțin, pentru că sunt foarte curioasă de ce pot device-urile firmelor mai mici sau cele românești. Trebuie să zic că asta reacționa chiar bine la comenzi și era chiar ușoară, mi-a plăcut, cred că o să mă interesez cât costă, poate reușesc să îmi iau și eu una.

În sfârșit, fetele au venit tare cochet îmbrăcate, deși nu-s tocmai de acord cu fustele extrem de scurte pe biclă, dar mă rog, e riscul lor 🙂 Au fost și foarte multe ținute decente, ”purtabile” pe bicicletă. Prezenți au fost și cei de la Nikon cu un stand, pentru că a fost o ocazie foarte bună pentru fotografi să prindă cadre de poveste. Abia aștept să văd mai multe poze, eu le-am urcat pe ale mele (făcute cu cel mai performant aparat foto, adică telefonul mobil sau DSLR-ul cum îi mai spun), dar le aștept pe alea ca lumea.

Am împărțit în jur de 20-30 de accesorii, cu hârtiuțe scrise de mână cu adresa de facebook și cea de blog. Am stat de dimineață 2 ore să le tai și să le scriu. Cred că trebuie să îmi cumpăr și o altă imprimantă ca să îmi ușurez munca pe viitor 😀

Per total mie mi-a plăcut foarte mult la SkirtBike chiar dacă n-am luat parte la plimbarea propriu zisă. De ce mi-a plăcut? Pentru că e o atmosferă chill, pentru că am văzut un stand de cercei handmade (și nu numai), pentru că se încurajează mișcarea prin mersul pe bicicletă (și nu numai) și pentru că a fost destul de OK organizat. Chiar dacă n-am fost acolo cu bicicleta sau în fustă și nu am pedalat, cred că astfel de inițiative merită încurajate și susținute. Data viitoare cine știe, poate urc și eu în șa, deși în fustă tot nu mă prea văd 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *