Jocurile Foamei – Sfidarea vazut la iMax

Am luat ieri proasta decizie de a merge la iMax pentru vizionarea celui mai nou film din seria Jocurile Foamei. De ce zic ca a fost o decizie proasta? In primul rand pentru ca a fost 2D și nu 3D așa cum speram să fie, în al doilea rând pentru că alte câteva sute de oameni s-au decis să vină și să vadă filmul acolo la ora 17.00 așa că ajungem la al treilea motiv pentru care regret decizia de a merge la iMax – singurele locuri disponibile erau cele de pe rândul 5. La un ecran de 26 de metri să stai în primele rânduri e chiar rupere, capul și ochii se transformă într-un fel de girofar nesemnalizat în încercarea de a prinde ce se întâmplă și de a citi subtitrarea în același timp… din reflex, nu altceva.

Vă zic, 26 de metri și rândul 5 pentru un film 2D… not a smart choice, ce-i prea mult e prea mult, să nu mai zic de aglomerație și copii și ronțăiala de popcorn în creieri. Aș fi dat de 10 ori iMax-ul pe vechiul Patria în condițiile astea. Dar hai să trecem peste și să vorbim un pic despre film…

A doua parte a trilogiei mi s-a părut la fel de bine realizată ca și prima, poate cu ceva mai multe efecte speciale. Se vede că au încercat să mențină povestirea din carte, e o chestie care-mi place pentru că eu, de exemplu, nu mai țin minte chiar toate detaliile.

Au ales o super bunăciune pentru personajul lui Finnick – Sam Claflin , altora le-a plăcut Johanna care a fost destul de bine interpretată de Jena Malone. Voiam să scriu care a fost partea mea preferată din tot filmul când mi-am dat seama că nu există, pentru că toate scenele au fost într-un fel memorabile.

S-au axat și pe conflictele dintre personaje și pe triunghiul amoros și pe răscoală. Adevărul e că în 2 ore jumate dacă nu reușești să cuprinzi tot, ești cam praf… și ei au reușit să aducă tot ce trebuia. A fost cu suspans, cu câteva lacrimi de ciudă, cu acțiune, cu tot. Partea a 3a din serie, dacă ne luăm după carte, o să conțină și mai multă acțiune, dar na… nu vreau să vă dau spoilere 😛

Nu mai pot să zic decât că abia aștept să revăd filmul când o apărea în format DVD, parcă ce-am văzut de pe rândul 5 mi-a rămas în cap destul de vag și descompus. N-o să mai merg în viața mea la iMax pentru un film 2D, încă o lecție învățată.

Mai tineti minte Cinema Patria?

Cinema Patria era printre cele mai șmechere în anii 90, până să apară mall-urile, dar acum face parte pur și simplu din lanțul de relicve care încă poartă istoria în crăpăturile de lemn de pe ușă. Am mers în ultimul an în 3 cinematografe vechi, unul fiind Corso, altul fiind Gloria și apoi acesta pe care l-am vizitat azi.

La Corso am fost astă primăvară sau iarnă, era încă frig din ce îmi aduc aminte și am văzut Gangster Squad care a fost un film destul de slăbuț. Biletul a fost 10 lei și mi s-a părut drăguț prin simplul fapt că pășești în alte vremuri. Mi-a rămas în minte frigul și canapeaua cu husă înflorată de la intrare, nimic altceva în mod special.

La Gloria am fost în august și am văzut Despicable Me 2, din nou un film destul de slăbuț care nu merita mai mult decât fix cât am dat pe bilet acolo: 7 lei. Fiind în sectorul 3, cinematograful mai este populat doar de oamenii care stau în apropiere. Dacă la Corso și Patria au schimbat măcar scaunele, la Gloria nimic nu e diferit față de cum îl știam ultima oară când l-am vizitat… în ’97 cred (la The Fifth Element).

Azi am ales Cinema Patria tot din nostalgie, dar și din alte două motive destul de importante. Unul era că voiam să văd Captain Phillips și al doilea era că nu voiam să dau iar 26 de lei pe un bilet. A fost o alegere super tare, cu ocazia asta am văzut și noi cum mai arată înăuntru. Am dat 15 lei pe bilet și filmul a fost foarte mișto, îl recomand cu mare drag. Auzisem de el de la un coleg de birou, dar am și văzut trailer-ul mai de mult și mi-a rămas în minte.

cinema_patria

Am intrat în cinema și ne-a izbit eternul miros de Biocarpet pe care-l folosea mama cândva să spele fotoliile și covorul. Și aici a fost destul de friguleț, dar de data asta m-am îmbrăcat mai bine. Din păcate, de la frig ne-au izbit și alte nevoi… și când să rezolvăm problema, nicio ușă de la baie nu se închidea. Cred că erau aceleași uși de lemn ca cele de acum 20 de ani, lăsate și ele cu toți anii ăștia în cârcă. Din fericire, în 2013 există Mc Donalds alături.

Patria mi se pare foarte mișto ca poziționare, pentru că e fix la Romană și ai metroul care te lasă direct acolo.

Per total ce vreau să zic e că vă încurajez să mergeți la cinematografele vechi dacă vreți să experimentați mersul la film altfel. Aș vrea să reziste mult cinematografele astea, să meargă lumea mai mult pentru că biletul e ieftin și filmele nu sunt mai proaste dacă le vezi în condiții mai puțin luxoase, pentru că sunt oameni care lucrează acolo de zeci de ani, pentru că sunt nostalgică și pentru că atunci când dai 7 lei, 10 lei sau 15 lei nu plătești doar filmul, ci și călătoria în timp… iar asta e cu siguranță o cireașa de pe tort pe cale de dispariție.

Sursa foto

 

Jocuri online: Rail Rush Worlds si Touch the Bubbles 3&4

Rail Rush Worlds și Touch the Bubbles (3 și 4) sunt printre cele mai tari jocuri pe care le-am încercat în ultima vreme. Unul aparține faimoșilor de la Miniclip și celălalt a tot fost împărțit, ultima versiune apărând sub ștampila celor de la Yepi.

rail rush

Rail Rush revine cu noi lumi în care te poți aventura pe roțile căruciorului de mină. Eroul nostru ajunge în tunelul groazei, in Steam Factory, în lumea faraonilor și chiar în cea a dinozaurilor. Problema e că 2 lumi sunt gratuite și pentru celelalte două îți trebuie câte 20 de tichete PASS. Pentru că suntem aproape de Halloween, singura modalitate prin care poți strânge tichetele e să joci în prostie Rail Rush și să colectezi dovleci… dar și asta e cu dus și întors.

halloween

Trebuie să fii și norocos la dovleci pentru că unii conțin bani (nuggets), alții diverse bonusuri pe parcursul următorului traseu, alții tichete și unii nu conțin nimic. Nu doar lumile sunt noi în Rail Rush Worlds, ci și eroii pe care îi poți schimba după buget.

pumpkin

Bine, eroii sunt destul de scumpi și inutili, mai bine dai bani pe niște upgrades, zic eu. O altă șmecherie pe care ar trebui să o știi despre upgrades e că nu toate upgrade-urile sunt PERMANENTE, ci doar cele cu eticheta pe care scrie asta. Unele sunt doar pentru 2-3 ture pe șine.

Am descoperit jocul în weekend și de atunci l-am rupt în două. Nu știu dacă am depășit super distanțe cu el, dar știu că atunci când mă apuc de el cu greu îl mai las. De obicei joc Horror Land pentru că îmi plac mai mult elementele și totodată, pentru mine e importantă și muzica, iar melodiile alese atât pentru asta cât și pentru Steam Factory sunt în armonie perfectă cu atmosfera.

Găsiți jocul Rail Rush Worlds aici: http://www.miniclip.com/games/rail-rush-worlds

A doua drăgăloșenie de joc pe care v-o recomand este Touch the Bubbles – versiunile 3 și 4. Sunt niște joculețe foarte distractive care te pun în niște situații limită… Doar cei mai îndemânatici și isteți pot termina jocurile astea, da? Bine… și ăia care au timp și voință sau ambiție și..

Touch the Bubbles îți dă efectiv satisfacția aia nebună pe care o ai atunci când spargi pungile din folie cu bule de aer. Așadar, din nou, odată ce te-ai pornit, nu te mai oprește nici naiba… Te duci de la nivel la nivel și când se termină, ieși din transă și cauți alte bubbles pe care să le spargi. Așa am ajuns eu de la versiunea 4, la versiunea 3, go figure. Singurul lucru pe care îl urăsc la joculețul ăsta e că nu are mai multe nivele…

touch the bubbles4

Găsiți Touch the Bubbles 4 aici: http://www.yepi.com/ro/touch-the-bubbles-4.html

Și da, am scris așa mult pentru că am un nou super calculator care-mi face viața mai ușoară, dar despre asta în altă postare, numai la cerere 😀

Concert Selah Sue – Bucuresti 22.09.2013

Acum o luna am aflat ca vine Selah Sue in Romania pentru a doua oara si ma ofticam la gandul ca nu mai am bani si pentru ea. Dar stiti cum se aranjeaza lucrurile astea cateodata? Cu 2-3 zile inainte de concert primesc un super telefon cu o super veste si anume ca am castigat un bilet la concertul Selah Sue printr-un concurs la care participasem pe iConcert (am participat fara niciun fel de speranta, de obicei nici nu particip la cele cu trageri la sort pentru ca stiu ca sansele de a castiga sunt mai reduse)

Si m-am bucurat tare mult… Dupa care mi-am dat seama ca n-am cu cine sa merg si mi-a mai trecut entuziasmul. Vorbeam cu o colega despre asta si la nimereala i-am trimis si ei un concurs asemanator cu cel la care participasem. Am aflat apoi ca norocul nu mi se terminase de tot. A castigat si ea niste bilete si am mers impreuna. Adevarul e ca viata mea e plina de coincidente, de multe ori fericite 😉 Sau poate nu-s coincidente (?).

In sfarsit, cu toate ca amandoua eram cam obosite (cu o seara inainte petrecusem:D) am mers cu mare drag sa o ascultam pe blondina cu ochi de husky. A fost un concert micut (eu am participat numai la BestFest-uri pana acum), a tinut cam o ora si 45 de minute si cu ocazia asta am vazut si eu cum arata Arenele Romane (click pentru un scurt istoric).

Selah Sue are o voce uimitoare si o prezenta scenica foarte placuta! Publicul a fost OK, singurul lucru care ne-a deranjat a fost ca nu toti erau la fel de interesati si se cam fataiau. Bine, pe mine m-au intrigat si cuplurile care se imbratisau/pupau cu ochii inchisi, presupun ca era o forma de a trai momentul pe care eu n-am inteles-o 😀

Am ascultat melodii ca Mommy, Crazy Style Sufferin, Raggamuffin (logic!), Fyah Fyah si cateva noi cum ar fi Fame, iar la sfarsit n-am plecat de acolo pana nu a revenit pentru bis. Ultima melodie pe care a cantat-o cand a revenit pe scena a fost Summertime. 

Ne-am amuzat cand Selah Sue a incercat sa vorbeasca putin romana, pronuntand Bucuresti cu accent pe i si intreband “ce faceti?” 😀 Oricum efortul ei a fost apreciat si aplaudat, nu toti cei care concerteaza aici isi dau silinta de a face lucrul asta, unii nici nu stiu ca exista o diferenta intre Bucharest si Budapest, ce naiba…

Per total, Selah Sue are o voce remarcabila, un stil de muzica care se potriveste la fix cu personalitatea ei si melodii in care se regasesc multi dintre noi. Ma bucur enorm ca am apucat sa merg la concert si am putut sa o vad pe scena (mai ales ca de data asta chiar am vazut-o, n-a fost doar un punctulet in departare) pentru ca m-a cucerit de cum am auzit-o prima oara. Sper ca in viata asta sa ajung si la un concert Florence and The Machine sau Bon Iver 🙂

Multumesc iConcert inca o data pentru bilet!

Citeste si primul articol pe tema asta din 25 iulie 2012: Descoperiri muzicale – Selah Sue

Sfaturi utile pentru cei care vor sa stea la curte

Visul oricărui român este să aibă ”casă și mașină” pentru că, zic eu, una îți oferă stabilitate și cealaltă libertate. Și ce popor mai ahtiat după stabilitate și libertate cunoașteți voi? De aici justific faptul că am scris ”oricărui român” și nu ”oricărui om” pentru că în afara granițelor cele două nu sunt cine știe ce realizări din ce am auzit.

Dacă faci parte din clasa de mijloc, singura modalitate de a ajunge la casă și mașină (presupunând că nu ai câștigat la 6/49 sau nu ai avut vreo moștenire babană de la binecunoscuta mătușă) o reprezintă ratele. Eu am alergie la rate și la ideea asta de a-ți vinde sufletul băncilor, dar nu pot să neg faptul că până la urmă este printre singurele soluții la care poți recurge dacă vrei să îți faci o casă sau să îți cumperi mașină cât încă nu ți-au ieșit fire albe.

Atunci când ești tânăr de obicei visezi la orice tip de casă unde să îți poți întemeia o familie. Poate fi și un apartament cu câteva camere, nici nu mai contează, te mulțumești pe moment, dar rămâi întotdeauna cu gândul la casa cu grădină unde poți avea un câine, flori, legume și, cel mai important, liniște.

Există lucruri pe care mulți nu le știu despre locuitul la curte așa că m-am gândit să scriu câteva sfaturi utile. Așa că iată lista, când stai la curte ai nevoie de:

– o lopată de zăpadă și una de pământ

– cuie, ciocane, sfoară, furtun și alte ustensile – puteți să vă uitați în magazinele de bricolaj ca să găsiți tot ce aveți nevoie și da, sigur o să aveți nevoie la un moment dat, trust me on this.

stații de dedurizare a apei – sunt obligatorii dacă aveți hidrofor și apă direct din pământ. Apa este extrem de dură, nici nu se compară cu cea de la bloc și depunerile de calcar pot fi chiar dăunătoare – gresia și faianța o să fie mereu pline de calcar, mașina de spălat o să aibă de suferit etc. Tratarea apei este mega importantă, dacă nu aveți suficiente filtre de apă vă puteți nenoroci întreaga instalație, inclusiv centrala care nu e ieftină deloc!

generator – din nou, un lucru obligatoriu! Trebuie neapărat să îmi cumpăr și eu unul pentru că atunci când se întrerupe curentul pe 24 decembrie și tu ai cozonaci de frământat… nimic nu mai e amuzant. Să nu mai zic că am avut pene de curent care au ținut peste 24 de ore și faza e că atunci când stai la curte totul depinde de curent – fără apă = fără centrală = fără căldură = om de zăpadă iarna.

cutie poștală – e civilizat și dacă aveți câine, cu atât mai bine. Nu riscați să vă găsiți factura de la telefon (sau și mai rău… catalogul IKEA) sfâșiată!

– un câine sau doi de pază – dar câini serioși, nu o pițipoancă d-asta de juma de metru cum avem noi 😀 Cred că un câine bun poate fi de mare folos, poate intimida sau poate transmite semnale de alarmă atunci când trebuie.

– o altă investiție bună ar fi camerele de luat vederi sau eventual o firmă de pază dacă vă ține buzunarul.

becuri economice – despre asta am mai și scris în trecut. Deși trebuie să aștepți câteva minute ca să lumineze la intensitate maximă, becurile economice reduc consumul de curent considerabil într-o casă mare. E bine să aveți și mai multe rezerve, nu știi niciodată când poate ceda unul și nu orice butic de la colțul străzii are (cred).

detergenți și alte soluții puternice pentru curățat + mănuși – nu cred că se compară curățenia dintr-un apartament cu cea dintr-o casă la curte și asta din motive destul de evidente. La curte o să fie întotdeauna mai mult praf și mai multă mizerie pe tălpile încălțărilor pentru că de afară intri direct în casă și scuturatul pe preșul de la intrare nu face mare diferență. Dacă nici nu îți iei stații dedurizatoare, o să te cațeri pe pereții din baie de o să îți vină rău încercând să scoți faianța. Vă fac un articol serparat despre tips&tricks cu soluții bune de curățat pe care le-am încercat dacă vreți 😉

Cam atât deocamdată, cred că o să mai completez lista dacă mi-a scăpat ceva. Statul la curte are dezavantaje ca cele menționate de mai sus și cu siguranță nu este ieftin, dar liniștea și spațiul de care ai parte în propria casă merită orice efort.

(P)

Pareri despre BFashion

Am luat magazinele mari la picior într-o sâmbătă în căutarea unei rochii de seară și nu am găsit aproape deloc așa că m-am hotărât să fac un experiment despre care abia acum apuc să vă spun. Am aruncat un ochi pe internet la magazinele de haine și am vrut să comand de la unul din ele doar ca să testez ce marfă au, cât de serioși sunt și așa mai departe.

Aveam mai multe opțiuni, în mare parte cei care îmi băgau reclamă pe gât prin google sau facebook (da, au mers), așa că m-am oprit la unul – BFashion România (deocamdată însă nu pun link spre ei pentru că ceea ce voi scrie mai jos sunt doar primele impresii).

Bon… Deci i-am ales pe ei, dar de ce i-am ales? Pentru că au un site simplu de navigat și pentru că am găsit haine drăguțe la prețuri foarte mici. Prețurile mici nu sunt de obicei un semn bun, însă am acceptat riscul. Am dat comandă joi și hainele au venit luni, ceea ce e foarte OK, deși nu știu dacă sunt așa de prompți mereu sau a fost o simplă întâmplare. Cert e că mi-a părut bine, mai ales când am auzit că maximul de livrare e undeva între 7 și 10 zile lucrătoare. Aici au prima bilă albă.

Am luat două rochii și 2 fuste pentru mine și încă cineva, două mărimi diferite – S și L – ambele au fost mărimile care trebuie așa că magazinul capătă o altă bilă albă (e drept, mie nu mi-a venit fusta, dar asta-i vina mea pentru că nu m-am ținut de sport, dacă înțelegeți ce vreau să spun 😉 )

Hainele nu sunt de o calitate extraordinar de bună, însă sunt de o calitate mai bună decât cea la care ne așteptam. Aici nu vreau să acord o bilă albă, ci vreau doar să zic că-s OK din punctul ăsta de vedere dacă nu ai pretenții foarte mari.

O altă bila albă capătă însă pentru faptul că pozele de pe site sunt relevante și produsul este așa cum apare acolo.

Cam astea sunt primele păreri despre magazinul online BFashion. Menționez că e și prima oară când cumpăr haine online, nu m-aș fi așteptat să meargă așa decent și tocmai de-asta undeva pe viitor o să mai comand de la ei, să văd dacă îmi mențin aceeași părere. Până una alta, sunt curioasă dacă voi vă comandați haine de pe net și de unde, găsesc shopping-ul în magazine prea obositor (deși mai puțin riscant) așa că metoda asta chiar îmi surâde.

N.B. Acest articol nu este plătit și nu este realizat cu titlu de reclamă, ci în scop informativ. Pe viitor voi veni cu alte observații referitoare la serviciile lor.

5 localuri pe care le-am incercat de curand

Nimic nu se compară cu o ieșire în oraș după o zi la birou ori într-o zi relaxantă de weekend, așa-i? Localul ales este foarte important, în general, ocupă un procentaj mare din eșecul sau succesul ieșirii. Atmosfera trebuie să fie în ton cu personalitatea pe care o ai și starea de spirit, dar voi știți deja asta așa că o să trec direct la cele 5 localuri pe care le-am încercat de curând și ce impresii mi-au lăsat. Aceste opinii sunt, evident, subiective în totalitate și cred că e important să scot în evidență faptul că articolul nu este plătit, ci făcut din proprie inițiativă. Numerotarea este în ordine aleatorie.

1. Oxygen Club (Sun Plaza) – Prima oară, acum un an, am fost doar să beau o limonadă și n-am putut să îmi fac o părere clară, apoi am fost acolo de curând să joc biliard, iar apoi, din nou, la terasă. Din ce am văzut, și ce-i afară și ce-i înauntru ține de Oxygen Club. O să vorbesc mai mult de a doua ieșire, pentru că atunci am stat cel mai mult. La biliard a fost aerisit, am ajuns acolo pe la 19.15 și nu erau decât 2-3 mese ocupate așa că am putut să ne desfășurăm în voie, cu râsete, glume neortodoxe și jucat prost (după cum era prima oară când jucam). De pe la 21, cred, a început să se aglomereze așa că am dus bilele, am plătit (25 de lei ora, puțin cam piperat, dar OK dacă se împarte la mai multe persoane) și am luat-o înspre terasă.

Acolo a fost din nou OK, mâncarea bunicică și cheesecake-ul delicios. Mai nou, pe unde ajung comand cheesecake dacă au pentru că am făcut o MARE slăbiciune pentru el. Singurul lucru care a fost ușor deranjant a fost muzica prea tare. Prețurile: medii spre mari, dar per total, plănuim să revenim 🙂

2. Vault (Lipscani, Centrul Vechi) – Centrul Vechi… un loc mai supraestimat că ăsta nu o să găsești în tot Bucureștiul, mă jur pe fimo! Iar Vault… Localul în sine poate n-ar fi fost atât de rău dacă ar fi avut măcar un om de pază. Pe scurt, căutam o terasă ieftinucă, afară, la umbră și aproape de un metrou. Din lipsă de inspirație, am ales marele Centru Vechi, la o terasă unde mai fuseserăm cu ani în urmă (pe atunci era denumită altfel) și unde ne aduceam aminte că e destul de OK… dar n-a fost.

La jumătate de oră după ce ne-am așezat, a venit un nene destul de în vârstă și după ce s-a rugat câteva minute să îi dăm o țigară, s-a așezat la masa de alături și a început să ne strige că suntem fete faaaine și tot felul de căcaturi de nu ne înțelegeam între noi. Inițial l-am ignorat, mie îmi venea să mă duc să îl bat, dar l-am ignorat și eu până n-am mai putut, ne-am ridicat și am plecat. Mai ales că în tot haosul ăsta, a venit și o bătrână cu ”dați-mi și mie un leu”, ca la nebuni!

Nenea se lua și de chelnerițe, era clar că nu avea cine să îl pună la punct așa că după ce am plătit nota le-am dat și un sfat ca șpagă… Angajați-vă niște bodyguarzi, că vă pleacă clienții! Atât de penibilă faza… Dar din asta am învățat o lecție foarte valoroasă – Centrul Vechi e aglomerat, plin de cerșetori și chiar periculos deoarece clădirile-s o oglindă a acestor oameni descompuși la suflet, buzunar, dar mai ales la minte. Nu o să mai revin acolo, asta e clar! Poate doar în situații de excepție.

3. The Roof (Prosper Plaza) – Să trecem la gânduri mai bune, The Roof este o descoperire chiar frumoasă! Nu e foarte aglomerat, e liniștit și mâncarea e chiar bună. Îmi plac foarte mult acoperișul din sticlă și vederea pe care o ai dacă alegi o masă de la geam. Nu am prea multe de zis decât că merită încercat, eu am fost deja de două ori acolo și mi-a plăcut de fiecare dată. Prețuri: medii spre mici.

4. Green Tea (zona Hala Traian) – Îmi place să spun că Green Tea este micul meu colțișor de rai pe care l-am descoperit de curând. În primul rând, ar trebui să menționez că nu e pentru toate tipurile de oameni, ci doar pentru cei care iubesc liniștea și ceaiul. Pe mine locul m-a inspirat destul de mult, iar atmosfera dinăuntru este foarte caldă și confortabilă. Aș putea zice că mi-ar plăcea să locuiesc acolo, este o casă foarte mare, frumoasă și ferită de zgomotul orașului, iar modul în care a fost decorată ceainăria este perfect pentru relaxare. Păcat totuși că nu se poate locui într-o ceainărie, nu?

În al doilea rând, se vede că acest business a fost făcut cu atenție și pasiune, oamenii ăștia s-au gândit la toate, până și la țânțarii de afară! 🙂 Prima oară am stat în grădină, apoi aseară am fost înăuntru, la parter. Țineți minte că înăuntru nu se fumează decât narghilea! Dacă vreți să vă bucurați de un super ceai, o super muzică și un super serviciu, ăsta e locul pe care trebuie să îl încercați. Voi trebuie să veniți doar cu super-oamenii.

Saloanele de la etaj și mansardă sunt pe tematici – salon indian, japonez etc. însă singurul dezavantaj la aceste saloane este că probabil se cam aude totul fiindcă-s mici și unele persoane s-ar putea să aibă un volum mai mare decât altele. Din nou, țin să vă aduc aminte că e un loc pentru oameni liniștiți 🙂

Cu toate astea, saloanele mi se par locul perfect pentru cei care vor să facă o reuniune sau o mică petrecere cu mai mulți oameni. Puteți să aveți o singură cameră pentru voi și asta e super, nu? Dar mai bine mergeți acolo și vedeți singuri ce vă oferă această super ceainărie la care eu am de gând să merg mult mai des de acum înainte. Am încercat biscuiții de casă, checul și două tipuri de ceai – unul verde, altul roșu cu marțipan, totul a fost foarte bun. Prețurile: medii.

5. Dineș (Parcul Carol) – La Dineș Tineretului am fost cel mai des pentru că au niște clătite mari și delicioase, însă pe cel din Parcul Carol nu îl știam până de curând. În Carol este un restaurant destul de mare, cu mese și scaune afară și… pisici cu grămada, păcat că-s foarte sălbatice. Mâncarea nu este excepțională (cartofii prăjiți au fost bleah, ciorba de legume mediocră), însă clătitele, din nou, foarte bune. În ochii mei clătitele-s punctul lor forte, aici am văzut cea mai frumoasă farfurie cu clătite, un plating delicios și cu un strop de culoare. Îmi pare tare rău că nu am apucat să îi fac o poză decentă, dar poate o să mai merg pe acolo și o să am ocazia. E un loc în care să revii, însă poate nu pentru mâncare, ci pentru atmosfera pe care o dă verdețea din jur și pentru faptul că se închide târziu – după 12 noaptea – Ah, da, și pentru clătite 😀 Prețurile: medii spre mari.

[Dacă sunteți interesați de advertoriale sau recenzii pentru localuri, nu ezitați să mă contactați la alexandra.mght (at) gmail.com ]

Citește și articolul anterior: Ziua de Naștere pe Facebook – pro sau contra?

Recomandare serial: Breaking Bad

Breaking Bad mi-a fost recomandat inițial de o bună prietenă de-a mea. Mi-a zis pe scurt despre ce e vorba și pe moment m-a intrigat, dar am uitat de el. Mi-am adus aminte când mi-a fost recomandat a doua oară, atunci i-am acordat o șansă mai ales că mă plictisisem de Hell’s Kitchen și simțeam nevoia să alternez cu altceva.

Primul episod din serial nu m-a impresionat foarte mult, dar de la al doilea m-a prins fără să mă mai lase. De ce mi-a plăcut Breaking Bad? Oh, din 1000 de motive. Este de departe unul dintre cele mai bune seriale pe care le-am văzut și credeți-mă că am văzut seriale la viața mea.

În afară de seriile Friends, Seinfeld, M.A.S.H. și altele mai vechi, Breaking Bad se situează pe primele locuri în topul meu. Undeva pe 1 sau 2 chiar. Și acum să vă spun de ce mi-a plăcut și de ce îl recomand mai departe cu atâta patos.

1. Actorii sunt foarte buni – Bryan Cranston, Anna Gunn și Aaron Paul joacă excepțional, ca și restul echipei de altfel. Printre preferații mei s-a numărat și Steven Michael Quezada care m-a impresionat prin calmul natural pe care l-a transmis în momentele tensionate, exact așa cum ar fi trebuit.

2. Reacții umane și realiste – în procentaj de 87% să zicem că reacțiile personajelor sunt extrem de credibile, ceea ce am apreciat pentru că în ziua de azi nu prea mai vezi nimic credibil în seriale.

3. Povestea este foarte bine pusă la punct – sigur că există și aici acea mică doză de ”acțiune ca în filme”, însă nu se exagerează. Cadrele sunt bine filmate, scenele sunt bine punctate, iar stilul regizorului Vince Gilligan este natural si simplu. Ultimul lucru nu e neaparat bun, pentru ca poate face unele momente din serial plictisitoare, dar din nou si asta e realist, pentru ca si viata de zi cu zi are momentele ei plictisitoare, nu?

4. Subiectul e interesant  – dar aici nu pot sa va spun mai multe, ca sa nu va stric surpriza.

4 argumente spuse, mai am 996, dar o sa le tin pentru mine. Dau mai departe sfatul sa il urmariti daca aveti chef de un serial foarte bun, dar luati un bol mare de popcorn langa voi si eventual o olita (pentru baieti o sticla goala e de ajuns), OK? Odata ce treceti de primul episod, nu va mai opriti 😀

Jocurile Foamei – Cartea si Filmul

În octombrie anul trecut am câștigat seria Jocurile Foamei, însă abia luna trecută m-am apucat să le citesc. Nu m-am apucat de ele până acum din două motive: sunt mari și puțin cam grele pentru a fi transportate în ghiozdan și pe de alta parte am o grămadă de alte cărți începute pe care voiam să le termin.

Într-o zi am văzut la TV o reclamă la film și m-a intrigat. Îmi place actrița care joacă rolul principal (Jennifer Lawrence) și mi-a stârnit interesul când am văzut-o cu arcul și săgețile așa că m-am pus pe citit.

Mi-a plăcut de la prima pagină. Se citește ușor, cursiv și are acțiune, ceea ce te ține destul de alert. Ideea Jocurilor e interesantă, dar destul de absurdă, poate aș zice chiar inumană. Conflictul dintre cele două tabere – bogați și săraci- nu este unul nou, ba chiar e destul de folosit, iar modul în care se desfășoară a doua carte pare destul de clișeic, intuiesc către ce se îndreaptă, parcă aștept cu mai multă nerăbdare partea a treia.

Așadar, am trecut și anul ăsta peste ideea de a termina cărțile pe care le-am început, iar ghiozdanul meu e cu cel puțin 300-400 gr. mai greu și totuși pot să zic că merită! Drumul e lung și timpul ar fi 100% pierdut dacă nu aș putea să citesc paginile unei cărți, dacă nu m-aș scufunda între pagini și nu mi-aș ține respirația de nerăbdare. Uneori uit să cobor din metrou, uneori nu vreau să cobor din metrou și mă ambiționez să citesc până și în autobuz unde de obicei e mai aglomerat și îmi țin respirația din alte motive.

Pot măcar să mă uit că în loc să fiu eu, cea care n-a mai ieșit din oraș de 3 ani și care invariabil trebuie să fie un călător CGM, pot să fiu de fapt în mijlocul unei păduri, înarmată cu arc, săgeți și iubire. Să simt pericol, fiori, îmbrățișări, putere, curaj, să văd munți, culmi, verdeață, să aud păsări, să miros iarbă în mijlocul unui 385 cu oameni bătrâni și triști, într-o dogoare a unui început de anotimp de care a început să îmi fie frică mai mereu.

Despre film pot să zic că respectă 90% cartea, ceea ce e destul de rar și da, e o opțiune să îl vezi dacă nu vrei să citești sau nu ai timp. Nu pot să zic că Jocurile Foamei e o capodoperă, însă povestea e captivantă în simplitatea ei și cred că merită parcursă, abia aștept să văd ce se va întâmpla în următoarele capitole.

P.S. 1. La voi care e ultima carte pe care nu ați putut să o lăsați din mână?

P.S. 2. Îi urăsc pe cei care vorbesc ore în șir la telefon în mijloacele de transport în comun. În primul rând, nu mă interesează viața celorlalți (sunt obligată să aud tot felul de chestii dubioase). În al doilea rând – cu câți oameni poți să vorbești la 9-10 dimineață? Cât de important poți fi încât să stai o juma de oră la telefon până trecem de coloana din trafic? Hey, unii vor liniște, vor să citească, poate să doarmă pe ei, puțin respect! 😀

MasterChef Romania vs. MasterChef SUA

Prima oară când am auzit de MasterChef a fost acum câțiva ani, am auzit că e un nou tip de emisiune adusă din afară, cu bucătărie și gătit. Am urmărit primul sezon de la noi printre picături – un episod da, unul nu, la fel îl urmăresc și pe cel care se desfășoară acum.

Începutul sezonului 2 în România mi s-a părut extrem de slab așa că am început să urmăresc ediția din SUA – Ia să vedem, tot așa e și acolo? Cât de mult se aseamănă ce se întâmplă aici cu ce se întâmplă acolo? Ceea ce urmează să scriu o să fie strict părerea mea pe care nu sunteți obligați să o acceptați.

În MasterChef România sezonul ăsta au fost (și sunt) multe isterice, s-a plâns aiurea și am văzut mult prea puțin gătit. Cei din juriu se comportă foarte urât cu concurenții, nu văd să îi încurajeze sau să le adreseze vorbe foarte bune. E drept, am văzut mai mult râs din partea lor, însă atitudinea nu mi se pare deloc potrivită – să dai cu farfuria de pământ este exagerat, să îi faci pe oamenii din fața ta ”idioți” sau ”proști” arată o lipsă de respect totală. Eu una nu aș intra în concursul ăsta tocmai din pricina asta, de ce să fiu tratată cu atâta ură doar pentru că nu mi-au ieșit pastele cum trebuie sau pentru că am uitat să pun sare. Au fost concurenți care au servit carne crudă în ediția din SUA și nimeni nu a făcut atât de urât pe cât fac dragoneii ăștia regizați de la PROTV.

În MasterChef US vezi toate tipurile de oameni în competiție și chestii inedite. E drept, SUA e o țară mai mare, cu mai mulți oameni și, deci, mai mulți nebun… sau mai multe culturi, cum vrei să o iei. În orice caz, ai parte de mai multă diversitate. Poate ca și juriul, unul este scoțian (Gordon Ramsay) de origine, altul italian (Joe Bastianich) și doar unul dintre ei american (Graham Elliot). Există și la ei doza de dramă, există cazuri sociale și situații în care concurenții cedează nervos, dar la sfârșit totul este o competiție de gătit, o cursă pentru un premiu consistent – 250.000 de dolari și un TITLU important pentru ei! Ceea ce îmi place e că toți concurenții care ajung acolo chiar sunt pasionați de gătit, chiar vor să investească în pasiunea asta și chiar luptă să ajungă cât mai departe.

Păi la noi în probele pe echipe voturile sunt câștigate pe umeri goi, se încaieră pe tâmpenii ca să facă audiență și participanții renunță la un loc în cursa pentru 50.000 de euro ca și când ar renunța să își cumpere o pereche de pantofi. E clar că oamenii ăia-s pentru show acolo și nu pentru gătit, asta strică tot și n-am văzut să fie la fel în SUA. Cred că ediția asta din România e absolut tâmpită și departe de ceea ce ar trebui să fie. Unde e gătitul, unde e pasiunea pentru mâncare și talentul, unde sunt tehnicile, unde e presiunea… Le-au arătat o rețetă mai grea și au izbucnit în plâns, cu poalele pe cap că ”Auăleu, maică, dar eu nu pot să fac așa cev, gata, eu ies…” Ce prostie mai e și asta? Nu mai știam dacă mă uit la MasterChef sau la o nouă emisiune Schimb de Șorțuri.

Scriu asta pentru că îmi pare rău de conceptul emisiunii care mi se pare foarte bun la origine, scriu asta pentru că nu îmi place ce văd la juriul din România și vreau o emisiune mai bună, pentru că știu că se poate, văd că se poate la alții. Nu pricep cum reușim să stricăm tot, ducând la extreme lucrurile.

E mare păcat, oamenii care se duc acolo pierd o șansă importantă de a câștiga bani și de a se afirma, de a face ceva cu viața lor, iar noi, spectatorii pierdem un timp pe care PROTV-ul nu ni-l poate da înapoi. De ce nu schimb canalul mă întrebați? Pentru că speranța moare ultima, dar dacă vor continua în stilul acesta și sezonul viitor, cu siguranță va muri și televizorul odată cu speranța.