De ce mi-as face magazin online

Prin anii 90′ ai mei se ocupau de un magazin la colțul străzii. Să zicem că am fost crescută de mică cu ideea de a lucra pentru tine însuți, de a crește o afacere. Sigur, nu se vorbea pe atunci în termeni atât de specializați… Afacere, startup, brand (haha), poate doar ”investiții” și ”profit” erau mai comune. Pe atunci ne rezumam la ”avem magazinașul ăsta, dacă merge bine, dacă nu, nu” și indubitabilul ”Ce-o vrea Dumnezeu, noi încercăm și sănătoși să fim”. Sigur, dacă nu mergea era nasol, dacă mergea era super, dar nu existau foarte multe căi prin care să dezvolți un astfel de butic.

Acum, în 2014, în era tehnologiei și internetului, aș încerca fix ce au încercat și părinții mei la momentul respectiv, însă adaptat zilelor noastre. Iată câteva motive pentru care aș alege să îmi fac un magazin online și care consider eu că ar fi avantajele/dezavantajele:

1. costuri mai reduse

Investiția de bază stă în: creare magazin online (platformă, chestii care țin de programare etc.), marfă, campanii de promovare, oameni care să te ajute (dacă e nevoie), alte servicii de genul curierat etc. Nu știu exact dacă ajunge la egalitate cu banii pe care i-ai da la o chirie, pe benzină la aprovizionare și altele de genul, dar ideea e că cel puțin în ceea ce privește crearea platformei, acesta este un cost de început și nu unul constant pe o perioadă de timp nedeterminată.

2. mult mai accesibil pentru clienți 

Așadar vorbim de un ”reach” mult mai bun, pentru că, fiind pe internet oricine din lumea întreagă are acces la site-ul tău.

3. poți lucra de acasă, când vrei (cel puțin la început)

Sigur, aici intervine dezavantajul deadline-ului, deoarece coletele trebuie trimise până la o anumită dată. Cu toate astea, ai libertatea de a lucra destul de liber zic eu, dacă vrei să împachetezi colete la 3 dimineața, poți face asta. Ești flexibil și nu pierzi bani, doar îi întrârzii. Sigur, vorbim de situații excepționale, că dacă te culci pe o ureche și trimiți produsele când îți aduci aminte cred că vei ajunge în pragul falimentului.

4. ajungi mai ușor la publicul țintă 

Cu ceva cunoștințe de SEO și cu multă implicare poți ajunge mult mai ușor la oamenii pe care îi poate interesa ceea ce vinzi. Să zicem că vinzi articole de pescuit, găsești forumuri cu pasionați de prins pește, ții legătura cu oamenii care te interesează și ajungi mult mai ușor la potențiali clienți.

Oriunde investești ceva există riscul ca ceva să nu meargă și să pierzi. Ca în orice tip de afacere, magazinul online are riscurile lui, dar cred că e foarte important să știi să îți gestionezi banii și să rămâi implicat 100% în ceea ce faci (consider că riscul se diminuează). Un alt lucru extrem de important este să lucrezi cu oameni serioși, asta poate fi o provocare mai mare decât crezi, însă dacă dai de uscături în pădure nu înseamnă că trebuie să îți oprești călătoria. A fi isteț, optimist, flexibil și ambițios sunt calități fără de care nu o să reușești în nimic din ceea ce-ți propui să faci.

Totodată omul care are o foame de bani și o curiozitate continuă, care se forțează să crească și să meargă din ce în ce mai sus, care nu încetează să caute resurse și își pune întotdeauna întrebarea: ”ce pot să fac mai departe ca să mă extind?” are cel mai mult de câștigat. Caută oportunități, muncește și ține minte că oamenii nu sunt perfecți și nu trebuie să ai așteptări. Atâta timp timp cât nu ai așteptări de la cei care te înconjoară, nu poți fi dezamăgit și ai șanse mai mari să fii surprins în mod plăcut.

Crearea unui magazin online ține de resurse, cunoștințe, dar este sortit eșecului dacă magazinul nu este condus de omul ce deține calitățile necesare gestionării unui astfel de business.

(P)

Sfaturi utile pentru cei care vor sa stea la curte

Visul oricărui român este să aibă ”casă și mașină” pentru că, zic eu, una îți oferă stabilitate și cealaltă libertate. Și ce popor mai ahtiat după stabilitate și libertate cunoașteți voi? De aici justific faptul că am scris ”oricărui român” și nu ”oricărui om” pentru că în afara granițelor cele două nu sunt cine știe ce realizări din ce am auzit.

Dacă faci parte din clasa de mijloc, singura modalitate de a ajunge la casă și mașină (presupunând că nu ai câștigat la 6/49 sau nu ai avut vreo moștenire babană de la binecunoscuta mătușă) o reprezintă ratele. Eu am alergie la rate și la ideea asta de a-ți vinde sufletul băncilor, dar nu pot să neg faptul că până la urmă este printre singurele soluții la care poți recurge dacă vrei să îți faci o casă sau să îți cumperi mașină cât încă nu ți-au ieșit fire albe.

Atunci când ești tânăr de obicei visezi la orice tip de casă unde să îți poți întemeia o familie. Poate fi și un apartament cu câteva camere, nici nu mai contează, te mulțumești pe moment, dar rămâi întotdeauna cu gândul la casa cu grădină unde poți avea un câine, flori, legume și, cel mai important, liniște.

Există lucruri pe care mulți nu le știu despre locuitul la curte așa că m-am gândit să scriu câteva sfaturi utile. Așa că iată lista, când stai la curte ai nevoie de:

– o lopată de zăpadă și una de pământ

– cuie, ciocane, sfoară, furtun și alte ustensile – puteți să vă uitați în magazinele de bricolaj ca să găsiți tot ce aveți nevoie și da, sigur o să aveți nevoie la un moment dat, trust me on this.

stații de dedurizare a apei – sunt obligatorii dacă aveți hidrofor și apă direct din pământ. Apa este extrem de dură, nici nu se compară cu cea de la bloc și depunerile de calcar pot fi chiar dăunătoare – gresia și faianța o să fie mereu pline de calcar, mașina de spălat o să aibă de suferit etc. Tratarea apei este mega importantă, dacă nu aveți suficiente filtre de apă vă puteți nenoroci întreaga instalație, inclusiv centrala care nu e ieftină deloc!

generator – din nou, un lucru obligatoriu! Trebuie neapărat să îmi cumpăr și eu unul pentru că atunci când se întrerupe curentul pe 24 decembrie și tu ai cozonaci de frământat… nimic nu mai e amuzant. Să nu mai zic că am avut pene de curent care au ținut peste 24 de ore și faza e că atunci când stai la curte totul depinde de curent – fără apă = fără centrală = fără căldură = om de zăpadă iarna.

cutie poștală – e civilizat și dacă aveți câine, cu atât mai bine. Nu riscați să vă găsiți factura de la telefon (sau și mai rău… catalogul IKEA) sfâșiată!

– un câine sau doi de pază – dar câini serioși, nu o pițipoancă d-asta de juma de metru cum avem noi 😀 Cred că un câine bun poate fi de mare folos, poate intimida sau poate transmite semnale de alarmă atunci când trebuie.

– o altă investiție bună ar fi camerele de luat vederi sau eventual o firmă de pază dacă vă ține buzunarul.

becuri economice – despre asta am mai și scris în trecut. Deși trebuie să aștepți câteva minute ca să lumineze la intensitate maximă, becurile economice reduc consumul de curent considerabil într-o casă mare. E bine să aveți și mai multe rezerve, nu știi niciodată când poate ceda unul și nu orice butic de la colțul străzii are (cred).

detergenți și alte soluții puternice pentru curățat + mănuși – nu cred că se compară curățenia dintr-un apartament cu cea dintr-o casă la curte și asta din motive destul de evidente. La curte o să fie întotdeauna mai mult praf și mai multă mizerie pe tălpile încălțărilor pentru că de afară intri direct în casă și scuturatul pe preșul de la intrare nu face mare diferență. Dacă nici nu îți iei stații dedurizatoare, o să te cațeri pe pereții din baie de o să îți vină rău încercând să scoți faianța. Vă fac un articol serparat despre tips&tricks cu soluții bune de curățat pe care le-am încercat dacă vreți 😉

Cam atât deocamdată, cred că o să mai completez lista dacă mi-a scăpat ceva. Statul la curte are dezavantaje ca cele menționate de mai sus și cu siguranță nu este ieftin, dar liniștea și spațiul de care ai parte în propria casă merită orice efort.

(P)

Cum sa ai unghii faine

Cred că primele semne de feminitate pe care le-am dat au fost legate de unghii și oje. Mă fascinau teribil unghiile false și ojele cu sclipici de la Gabrini sau Ruby Rose, alea ieftine, care erau în vogă atunci. Aveam o grămadă de sticluțe, mă fascinau culorile, iar unghiile false îmi plăceau, dar niciodată n-am avut curaj să le lipesc ”de-a adevăratelea”.

Cu timpul mi-am pierdut pasiunea pentru manichiură, mai revin din când în când la ea ca la un vechi prieten, dar nu pentru foarte multă vreme. Iubesc unghiile simple și îngrijite, nu-mi place deloc când văd ojă sărită și tocmai de-aia am și renunțat la acest obicei. Inevitabil după câteva zile oja sare și chestia asta se întâmplă în cel mai inoportun moment, când efectiv n-ai cum să le ștergi sau să le retușezi.

De la prima ojă pe care am cumpărat-o cu sclipici până la ultima pe care am cumpărat-o acum câteva luni sunt ani buni… Poate chiar peste 10 ani și evoluția nu a omis această industrie a unghiilor.

Unul dintre motivele pentru care îmi plac oamenii ca specie ține de arta pe care aceștia o creează. Omul vede un perete gol și îl face să transmită un mesaj cu un simplu tub de spray, vede o foaie albă și o transformă în trăiri intense cu doar niște cuvinte, omul vede un tomberon și începe să bată pe el în ritmuri muzicale. Și uite așa… de la prima mea sticluță cu ojă și până acum omul a transformat unghiile și manichiura în artă.

Acum sunt mii de modele pe care le poți face pentru o manichiură deosebită. De la ornamente metalice, abțibilduri, bastonașe din FIMO (am aflat de ele de cum am început să fac cercei pentru Handmade by Lexis) cu felii de fructe până la tehnici de aplicare a ojei (cum e asta cu apă de exemplu, dacă nu o știți). Și ojele sunt mai șmechere acum, unele țin mai mult, altele sunt în degrade și creează efecte spectaculoase.

Cea mai nouă șmecherie de care am auzit (nouă pentru mine, se pare că există de ceva ani buni) este gelul UV și de curiozitate, așa cum îmi stă în fire, am căutat pe net să văd ce este mai clar și cum funcționează. Voi ați auzit de el până acum? Știți cu ce se mănâncă? E un fel de reconstrucție a unghiei printr-un gel care se întărește cu ajutorul unei lămpi UV. Mi se pare fucking amaazing la ce s-a ajuns. Dacă ți se rupe o unghie nu mai e mare tragedie, o poți ”crește la loc”, nu mai trebuie să aștepți săptămână întregi.

Ai un eveniment în 2 zile și vrei unghii lungi? No problemo, dai o fugă la manichiuristă și-ți ”crește” niște super unghii în câteva ore. Recunosc că eu nu am folsit gel UV până acum și nici n-am mers vreodată la manichiură, sunt tare curioasă dacă există saloane unde se practică tehnica asta la noi în România și București și cam cât costă. Mi se pare o super invenție și astea chiar că-s timpurile în care dacă vrei să ai niște unghii faine, le poți avea în cel mai scurt timp… Atâta doar că fiecare lucru nou și util, costă pe măsură, dar ce să îi faci… Buzunarul suferă la frumusețe 🙂 Vă las cu un video demonstrativ mai jos în cazul în care vreți să vedeți cum funcționează gelurile UV, eu am rămas sincer mască.

(P)

Teasing cu poveste

Ziua 1.

Sună telefonul.

– Alexandra-de-la-alte-povesti, du-te că te așteaptă un curier la poartă.

– Ce? Pentru mine? Și cum au numărul tău?

– Nu știu, fugi.

– OK. Merci, pa.

– Pa.

Iau cheile și un pix. Ajung la poartă, curierul era puțin nerăbdător.

– Cum vă numiți?

Notează pe o foaie, pe gard. Gardul e la înălțimea perfectă pentru a se scrie pe el. Îi spun numele.

– CNP-ul?

– Uhmmm… Îl știu, dar faptul că ești pe grabă și nu prea prietenos mă face să uit numerele. Stați așa că nu îl știu, mă duc după buletin.

– Număr? Serie?

– Nu.

Fug înapoi, îmi iau portofelul din geantă. Îi spun CNP-ul, semnez. E un plic pentru mine. Conține următoarea vedere (vedere?)

 Textul de pe spateIdei simple care păreau imposibile, dar care au revoluționat lumea în care trăim. Cum ar fi viața fără ele acum? Răspunsul meu pe moment: Seacă.

Ziua 2, ora 10 sau 11, nu mai țin minte exact, oricum de dimineață.

Ding Dong! Iese o colegă și apoi îmi arată prin geam un plic.

– E pentru tine.

– Ah, merci mult. Dacă știam, ieșeam eu.

– Nu-i nimic, cu plăcere.

Tehnologia nu stă pe loc, în fiecare zi se scrie o pagină nouă. Oare ce urmează?

În gândul meu era: Știu că în fiecare zi se scrie o pagină nouă… chiar eu o scriu într-un fel 🙂

Ziua 3.

Ding Dong! Mă uit pe geam și-s pregătită. Văd curierul, fug la geantă după buletin și un pix.

– CNP?

De data asta eram înarmată cu tot ce trebuie. Semnez, îmi greșesc propria semnătură, nu contează. Iau plicul, fug să îl deschid…

[Cele două poze au apărut și pe pagina de Facebook TimeForAds . Continuarea poveștii o veți putea citi pe TimeForAds.ro joi, săptămâna viitoare, până atunci vreau să îmi spuneți ce credeți că era în al 3lea plic 😀 ]

Ce credeam ca inseamna jurnalismul si ce înseamna de fapt

Nu mai știu dacă v-am spus cum am ajuns să dau la facultatea de jurnalism, de fapt cred că v-am mai spus ceva-ceva. Cine mai ține minte în 5 ani de blogging? Totul a pornit în mod evident, de la pasiunea mea pentru scris. Și blogul a pornit tot de la asta, premiile din liceu tot așa le-am luat, până și concursurile pe care le câștig pe site-uri tot asta presupun – creativitate și scris.

Și mi-am făcut calculul. La Litere am auzit că ”te pun să citești o grămadă” și nu e vorba că nu mi-ar plăcea să citesc, dar pe lângă faptul că eu voiam sa scriu, mai era și problema că nu imi place să mi se impună ce carte să citesc și să am un deadline pentru asta. Așa că am zis pas și apoi am auzit de facultatea de jurnalism, nu mai știu unde sau cum. Am fost în vizită la facultate când eram în a 12-a, holurile alea sinistre… grrr, nu mi-au făcut o impresie bună prima oară. Am intrat pe site-ul lor, era actualizat, apoi am citit de tot felul de probleme, aventuri și nu mai zic.

În fine, am zis că vreau jurnalism pentru că acolo se scrie. Da, părea locul unde puteam să fac ce îmi place, să scriu ce vreau, plus că suna ca fiind un domeniu activ, interesant și cum să zic… care presupunea mult talent, voință  și entuziasm. Da, mi se părea entuziasmant jurnalismul.

N-a fost chiar așa pentru că jurnalismul în general înseamnă:

– limitarea stilului

– politică, drept, instituții (dacă nu te specializezi pe o anumită nișă)

– multă documentare

– înseamnă să cunoști limba română foarte bine (dar observ că e un criteriu după care mulți trag apa)

– înseamnă muncă, pasiune și uneori chiar risc

– înseamnă foame de informație și memorie bună (asta era o problemă)

– tupeu (aici n-ar fi fost o problemă)

Acel prim criteriu, limitarea stilului, m-a făcut să îmi dau seama că nu e chiar așa cum credeam. Jurnalismul nu înseamnă de fapt să poți scrie orice, înseamnă reguli, îngrădire și mult timp pierdut pe documentare, dar chiar foarte mult timp uneori. Și să vă mai spun ceva, așa, ca în Ratatouille, spun și eu ca chef Gusteau – anyone can write. Toată lumea poate să scrie, toată lumea poate să învețe cum să facă o știre, trebuie doar să vrea.

Așadar, am dat la jurnalism și nu pot să zic că nu mi-a plăcut, dar nici la polul celălalt nu eram. Eram undeva la mijloc, alternând uneori când nu îmi plăceau materiile sau profesorii. Mi-ar fi plăcut de exemplu să mă duc pe jurnalismul de investigație, dar toată teoria și anumiți profesori, să nu mai zic de faptul că e riscant de multe ori, m-a făcut să dau în spate.

Oricum, din jurnalism am sărit la publicitate și am terminat pe specializarea asta, după care soarta a făcut (din fericire) ca tot în presă să lucrez. Publicitatea îmi place în continuare ca domeniu, de-aia am și început TimeForAds.ro, dar uite că nu m-am hotărât ce aș face pentru tot restul vieții. Jurnalism sau publicitate? Poate până la urmă blogging 🙂

TimeForAds.ro – un nou proiect, o noua sansa

Am un nou site. Se numește Time For Ads și este pe .ro asta înseamnă că da, am dat bani pe domeniu și pe hosting și da, am gânduri serioase cu el. E un site colectiv de advertising, așa am vrut să încep.

Visul meu e mare, acum mi se pare, de fapt, nu mare, enorm mi se pare. Nici măcar nu știu unde o să ajungem.

De ce l-am început puteți citi aici.

După căutări, am zis că nu mai vreau domeniul ăsta, că nu e de mine, dar un director de la McCann Erickson (filială din altă țară) al cărui nume nu o să îl divulg, mi-a zis că nu trebuie să renunț. Că trebuie să perseverez, să lupt. I-am zis că am terminat cu domeniul, nu mă mai interesează, dar că apreciez vorbele lui bune. Nici acum nu sunt mai optimistă și nu îmi doresc ca înainte să ajung într-o agenție. Îmi doresc să crească site-ul, asta îmi doresc cel mai mult pentru că investesc timp în creațiile mele, în articolele mele și nu mai depind de niciun director care pufăie în fața determinării mele.

Deocamdată suntem în versiune BETA, mai avem până la site-ul final, dar o să muncim și o să credem și o să creem, promitem să nu ne lamentăm că a murit creativitatea. Asta niciodată. Așteptăm feedback-ul vostru, dar să fie constructiv că altfel nu merge și poate idei de subiecte pe care să scriem. Pe Facebook deja a fost cineva care ne-a atras atenția asupra unei reclame foarte mișto pe care o să o tratăm în viitor. Cam asta, simțiți-vă ca acasă 🙂

De asemenea ne puteți urmări pe Twitter și Facebook, chiar dacă paginile sunt încă în lucru 🙂 Suntem mici, dar creștem.

p.s. mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat cu site-ul și logo-ul

Campanii cu iz de sarbatoare si altele

Mie imi plac campaniile: bine gandite, dragute, care sunt menite sa ajute, sa uneasca oamenii, sa ii faca sa zambeasca, campaniile care promoveaza lucruri pozitive, care au un scop clar definit, rational etc. O sa mentionez cateva care imi plac si dupa ele o sa dau link-uri spre cele mai interesante articole pe care le-am citit/scris saptamana asta, pentru ca asa am auzit ca e la moda si vreau sa intru in randul lumii 😛

Campania IKEA – pentru fiecare jucarie cumparata pana pe 24.12, se doneaza 1 euro catre UNICEF si Salvati Copiii. Detalii aici, mai multe modele de jucarii aici. Pentru a raspandi vestea s-au trimis jucarele la aproximativ 50 de bloggeri si oameni din online.

 Campania “Hai la scoala” (fostul “Viitorul Copiilor incepe la scoala”), care este o campanie de promovare a unor modele pozitive de copii rromi care au reusit in viata fara sa renunte la scoala. Puteti afla mai multe informatii de pe www.scoala.sustineunicef.ro

Campania Prieteni UNICEF, care e in derulare si prin care UNICEF cauta donatori lunari din randul celor care au card la BRD (oamenii completeaza un formular prin care lunar li se ia din cont ce suma vor ei, dar minimul e de 5 lei). Demarat acum o luna doar in Bucuresti, programul a avut un foarte mare succes si de putin timp a inceput si in Constanta si Cluj. Detalii aici

Saptamana asta, pe Laptop News s-a discutat despre rebranding-ul HP, alte nume ale unor branduri puternice din industria IT si am lansat un super concurs, cu un premiu gigant… un Asus K53SV, pe care mi l-as dori si eu, dar din pacate nu pot sa particip 🙁 Dar nu-i nimic, participati voi pentru mine, nu-i asa? 😛

In alta ordine de idei Mariciu a scos in evidenta de ce e bine sa pui watermark pe poze si Dan Sandu mi-a aratat cum arata un perete muzical 😀

Prietenul meu e un Titan

V-am vorbit zilele trecute despre prietenul meu, despre cum ne-am indragostit, despre cat de mult tin la el. A venit timpul sa va spun si cine e. Sa va arat poze cu el…

Dar sa le luam pe rand…

Va spuneam ca e usor…. are 160 de grame.

Va spuneam ca vibreaza lumina… Alert types: Vibration, MP3, WAV ringtones.

M-a trezit la 7 si mi-a zis ca e duminica… pentru ca are alarma si calendar.

Cu el pot ajunge oriunde… pentru ca are GPS inclus.

Va spuneam ca mi-a aratat un filmulet de pe youtube si ca nu bea… pentu ca daca ar bea, probabil nu ar mai functiona cum trebuie.

Va spuneam ca poate sa imi redea orice melodie, orice film, sa cante la orice instrument si nici macar nu fumeaza… pentru ca nu are o gura si nu are nici plamani.

Am simtit caldura trupului lui… caldura ce venea de la baterie

Scopul lui sunt eu, utilizatorul, consumatorul… fara mine, iubitul meu nici n-are exista.

A poposit in mana mea si m-am indragostit de el la prima atingere pentru ca este touchscreen.

Aseara m-a cerut de sotie, mi-a daruit cel mai frumos inel.

Prietenul meu este un Titan. Un HTC Titan.

 

HTC Titan

Bitdefender, “always on guard, always ready to step in”

In facultate am studiat, dupa cum bine stiu unii dintre voi, publicitatea. Si, in facultate, ca si in alte domenii, profesorii s-au bazat pe exemple ca sa retinem anumiti termeni, sa intelegem modul in care a actionat o strategie si asa mai departe. Exemplele sunt foarte importante in general, in viata. Exemple bune, care te ajuta in mod direct, care iti creeaza un standard sau exemple negative care iti arata partea de “asa NU”.

Ce treaba au toate astea cu titlul? Ei bine, ieri s-a tinut o conferinta de presa la JW Marriott, in Bucuresti, care a avut ca subiect rebrandingul Bitdefender si lansarea versiunii 2012. Stiu ca multi au scris recenzii despre antivirus in sine si au zis si cateva cuvinte despre rebranding si eveniment, dar nu au intrat foarte mult in detalii. Pentru ca stiu cate ceva despre advertising (desi nu suficient), eu vreau sa imi exprim parerea in ceea ce priveste imaginea noua de brand.

Cati dintre voi stiau ca BitDefender este firma romaneasca?

Sunt 90% sigura ca multi dintre voi au gandit adineaori “Ce? E firma romaneasca?” pentru ca in general nu ne prea intereseaza cine ce produce, ne intereseaza mai mult performanta, calitatea. BitDefender este o companie romaneasca fondata in anul 2001, de catre dl. Florin Talpes, actualul CEO si produsele lor sunt distribuite international, in peste 100 de tari. Bitdefender are peste 400 de milioane de utilizatori in toata lumea si o data cu schimbarea de imagine au lansat si versiunea Total Security 2012.

Cati dintre voi sunt mandri ca sunt romani?

O alta intrebare care ne pune in dificultate de multe ori: imi iubesc sau imi urasc tara? Cam asta a fost dilema de inceput si a celor de la Brandient, “Suntem o companie cu un touch romanesc sau suntem o mare corporatie multinationala, ceea ce  suntem…” spune dna. Aneta Bogdan, in prezentarea de ieri. Dupa 6 luni s-au hotarat ca in “ADN-ul nostru (al companiei) sa existe ceva mai mult decat best protection, atunci lucrurile s-au legat. Cand am hotarat ca BitDefender vrem sa fie mai mult decat unul dintre brandurile lider ale lumii tehnologiei de astazi, vrem sa fie un brand romanesc, un port-drapel al IT-ului romanesc, atunci a fost OK”. Transformarea lor de imagine, din punctul meu de vedere, este una nu foarte buna, ci excelenta! Au schimbat un logo anost, care nu inspira absolut nimic important, intr-unul puternic, reprezentativ, de care orice companie ar fi mandra. Lupul dacic, un simbol plin de istorie si semnificatii sustine perfect sloganul si restul mesajelor transmise de companie. Nicolae Iorga vorbea despre steagul dacic ce continea acest simbol si era de parere ca nu e  “numai un simbol animalic, ci esenta religiei stramosesti”. Asadar, cei de la Brandient s-au dus mult mai departe in timp, in urma cu sute si mii de ani, s-au dus  la trecutul de care nu ne este rusine, de care suntem mandri. Si in urma prezentarii de ieri am simtit mandrie in faptul ca sunt romanca si asta mi-a placut foarte mult, au reusit sa trezeasca in mine sentimentul pe care nu il am decat la meciurile la care echipa nationala 😀

“In spatele succesului sta echipa”

Ceea ce mi-a placut foarte mult a fost si sinceritatea directorului, Florin Talpes, care a spus ca “in spatele succesului sta echipa” si a multumit partenerilor din intreaga lume pentru ca ei sunt in fapt “the key element of our business strategy“. Bogdan Dumitru, Chief Technology Officer, a inceput discursul foarte emotionat, cu o gluma “the PR team told me to prepare a speach, which I obviously didn’t” ce a mai relaxat putin atmosfera. A scos in evidenta una dintre cele mai mari schimbari a noii versiuni BitDefender, aceeea ca urmareste/protejeaza de virusi utilizatorii din mediile online mai bine  decat orice alt antivirus. La microfon a fost invitat si Rares Stefan, directorul departamentului de solutii pentru companii, ce a declarat ca “the people are everything” si ca in ciuda faptului ca “the security companies are struggling”, “for the last 10 years, the effort of the team was amazing”. (N.B. citatele au fost redate cu aproximatie)

Am intalnit foarte multi oameni la aceasta conferinta de presa si chiar am spus la un moment dat ca pana si numele a fost din start bine ales. BitDefender este un nume care iti da cel putin o idee despre ce ar putea fi daca nu ai mai auzit niciodata de el, iar cu noua imagine si pozitionare pe piata, cred ca s-au plasat cu mult mai sus in topul brandurilor.

Procesul de rebranding a durat 24 de luni si a costat aproape un milion de euro. Cele doua animale din simbol, sarpele si lupul, sugereaza vigilenta, “awake“, putere, sugereaza o foame pentru victorie si cam asta mi-a inspirat si atitudinea celor din echipa si natura produsului. Au pus mana pe un logo bun, ce reflecta caracteristicile care vor sa fie transmise prin produs si m-am mirat ca nici o alta companie nu s-a gandit sa foloseasca lupul dacic ca logo. Eu aplaud rezultatul lor si evenimentul de ieri si pentru mine asta e un exemplu demn de urmat in publicitate, un exemplu de ASA DA!

Perseverenta pe timp de criza

Au trecut 19 luni (1 an si 7 luni) de cand imi caut un loc de munca si probabil unii dintre voi stiu asta deja. Daca ati avut un job vreodata stiti ca e foarte bine sa aveti proprii bani si odata ce dai cu nasul de ei, mai greu sa te desprinzi de acel sentiment, de acea independenta pe care ti-o ofera. Sunt mandra sa zic ca am muncit de la 19 ani pentru a-mi plati facultatea si le-am dus pe amandoua pe picioare fara sa stau cu mana intinsa la parinti. Am avut si bafta sa imi gasesc un loc de munca convenabil si multumesc celor care m-au ajutat. E grozav sa ai proprii bani, sa iti poti face planuri, sa poti sa pleci sau sa iti cumperi ceva fara sa stai sa iti faci 100 de calcule inainte, fara stresul ca nu stii ce o sa fie maine, pe unde vei ajunge sau ce oameni vei cunoaste in urma interviurilor.

M-am plans, pentru ca e una dintre faze…

Ne plangem… toti ne plangem de anumite lucruri la un moment dat, fara sa ne dam seama cat de putin conteaza. M-am plans in timpul serviciului ca nu era mereu hartie igienica la toaleta sau ca am ramas fara sapun… M-am plans ca tre’ sa merg la serviciu in sine si mi se parea greu si mi-era urat uneori. M-am plans ca era frig in birou si curent si ca cizmele pe care mi le-am luat din primul salariu erau mai proaste ca niste barci gaurite. M-am plans cand a fost apa intrerupta timp de 2 zile aproape fara ca noi sa fim anuntati intr-o vara si m-am plans cand ne-au zis sa stam acasa in ultimele zile de serviciu, fara sa mentioneze ca ne taie din zilele de concediu platite. Unele motive pentru care m-am plans sunt intemeiate, altele nu… Era un job plin de rutina, eram aproape niste robotei, dar pana la urma aveam un salariu, aveam o asigurare, aveam un loc in care sa mergem in fiecare zi. Cel mai bine zis… aveam o certitudine. Pentru ca ce-a urmat dupa acest job a fost un ocean de incertitudini…

M-am plans in continuare…

Dupa ce am terminat cu primul job, a urmat, bineinteles, goana dupa aur alt job. Si am inceput sa ma plang din nou si din nou din cauza faptului ca nu gaseam nimic si blablabla stiti si voi textele si discutiile care se tin de obicei pe marginea acestui subiect. Ba ca vor experienta, ba ca nu stiu de ce nu m-au sunat, ba ca s-au purtat naspa si mi-au zis ca-s prea calificat, ba ca ofera bani prea putini, ba ca.. ba ca…  In toamna anului trecut, am reusit sa fac rost de cateva interviuri… vreo 10 la numar in cateva luni. Mai mult decat m-am asteptat si am inceput sa mai am ceva speranta, “din atatea, s-o ivi ceva”.

Interviurile

Si pe parcursul interviurilor am inceput sa capat experienta in asa ceva si sa cunosc si Bucurestiul mai bine. Nu stiu ce impresie lasam celor care faceau angajarile, stiu doar ca la primele interviuri am fost destul de emotionata si ma balbaiam. Ziceam chestii irelevante despre mine si ma pierdeam in detalii, asa ca dupa ceva timp mi-am facut o prezentare pe care am luat-o cu mine, doar ca sa tin pasul cu ce trebuia sa zic, sa fiu la obiect. La momentul respectiv as fi acceptat joburi care nu tin de domeniul meu, doar ca sa am un ban in buzunar pentru ca nu terminasem facultatea si nu puteam sa am pretentii. Si o data cu fiecare interviu trebuia sa suport deceptie dupa deceptie, dupa deceptie… refuz dupa refuz, dupa refuz. Am cedat? Sigur, noaptea in perna cedam, de ce sa nu recunosc? Am avut crize in care plangeam de oftica, dar continuam sa caut.

Starea de optimism scazuta, nesansa mentinuta

Am primit incurajari de la ceilalti “las’ ca iti gasesti tu, las’ ca reusesti, las’ ca reusesti” si am inceput sa fiu mai optimista, am zis ca poate din cauza faptului ca nu-s suficient de increzatoare nu reusesc. Am inceput sa mai fac una alta pe cont propriu, mai un articol ici, mai un articol colo, am inceput sa scriu si pentru http://percivalcomics.com pentru ca nu voiam sa stau de pomana. Am continuat sa fac si accesorii pentru o perioada de timp.

Nu m-am oprit niciodata din trimis CV-uri

Dupa 5-6 respingeri deja eram obisnuita si nu imi mai faceam sperante. De ce sa ma mai supar? Mai bine merg inainte si vad ce urmeaza (ii incurajez sa faca la fel pe toti cei care sunt intr-o asemenea pozitie). Si au fost perioade in care credeam ca am reusit ceva, da’ apoi imi dadeam seama ca nu merg in nicio directie lucrurile si abandonam. M-am gandit sa schimb domeniul de cautare al jobului, sa caut internshipuri, sa fac tot ce pot sa adun experienta, in orice domeniu, tot ce puteam sa invat era bine venit. Nimic n-a mers, dar am trimis tot timpul CV-uri, pe ejobs, bestjobs, mers la targ de joburi, cam tot ce se poate face. Mai recunosc ceva totusi, pentru ca vreau sa fiu sincera… n-am avut tragere de inima uneori, pentru ca nu simteam ca e viitorul meu. Am avut interviuri ca agent de vanzari unde salariul minim era de 200 de ron si a doua oara de 100 de euro. Totusi, daca fac munca gratuita, macar sa fie in domeniul meu… asa gandesc eu.

Incercarea in publicitate

Acum doua luni, la indemnul unui prieten, am inceput sa pun mai mult pret pe domeniul in care vreau sa profesez: publicitate. Mi-am zis ca tre’ sa fac ceva creativ, ceva… neobisnuit, iesit din comun. Am facut un CV ingenios (am lucrat la el 2-3 zile) si l-am trimis inspre 14-15 agentii. Doar 2-3 mi-au raspuns, fireste, toate continand “ne pare rau, nu avem nimic disponibil”. Da, as fi acceptat fericita si un internship neplatit, dar nici acolo n-aveau locuri. Si ce sa fac in continuare? Daca nici asta n-a mers… m-am gandit sa pun pe picioare un proiect, dar nu ar fi rezultat in nimic spectaculos, CV-ul ingenios n-a dat cine stie ce roade si am simtit ca m-am lovit de un perete din partea agentiilor. In conditiile date, increderea in sine ar trebui sa fie destul de mica, nu? Si as avea motive sa fiu sceptica si sa ma plang din nou, dar nu, n-o sa fac asta. De ce as face asta? Accept ce mi se da, “schimb lucrurile care pot fi schimbate si le accept pe cele pe care nu le pot schimba”. Am renuntat la ideea de a lucra in domeniul in care imi doresc, daca lucrurile nu se intampla, nu se intampla cu un motiv. Asa ca merg mai departe.

Si mi-ar placea sa termin povestea intr-o nota optimista de genul “e criza, sunt putine locuri de munca, tre’ sa ai rabdare si la momentul potrivit vei reusi si tu”, cum s-a terminat si filmul “The Company Men” pe care vi-l recomand cu draga inima, insa nu pot face asta. Cautarile mele inca nu s-au terminat. Am trimis zeci de CV-uri, poate sute, am mers la un targ de joburi si urmeaza sa merg la un al doilea, am visat afaceri pe care nu le-am pus in practica pentru ca nu am avut minimul necesar de a investi intr-un PFA si adevarul e ca nici curajul, cu toate astea… ceva imi spune ca o sa se termine si perioada asta si totul o sa fie bine, trebuie doar sa am rabdare. Adevarul e ca e simplu sa lupt pentru sansele mele de angajare si succes atata timp cat am lucrul care nu va cobori niciodata de pe numarul 1: sanatatea (pentru mine si pentru toti cei pe care ii iubesc).