5 localuri pe care le-am incercat de curand

Nimic nu se compară cu o ieșire în oraș după o zi la birou ori într-o zi relaxantă de weekend, așa-i? Localul ales este foarte important, în general, ocupă un procentaj mare din eșecul sau succesul ieșirii. Atmosfera trebuie să fie în ton cu personalitatea pe care o ai și starea de spirit, dar voi știți deja asta așa că o să trec direct la cele 5 localuri pe care le-am încercat de curând și ce impresii mi-au lăsat. Aceste opinii sunt, evident, subiective în totalitate și cred că e important să scot în evidență faptul că articolul nu este plătit, ci făcut din proprie inițiativă. Numerotarea este în ordine aleatorie.

1. Oxygen Club (Sun Plaza) – Prima oară, acum un an, am fost doar să beau o limonadă și n-am putut să îmi fac o părere clară, apoi am fost acolo de curând să joc biliard, iar apoi, din nou, la terasă. Din ce am văzut, și ce-i afară și ce-i înauntru ține de Oxygen Club. O să vorbesc mai mult de a doua ieșire, pentru că atunci am stat cel mai mult. La biliard a fost aerisit, am ajuns acolo pe la 19.15 și nu erau decât 2-3 mese ocupate așa că am putut să ne desfășurăm în voie, cu râsete, glume neortodoxe și jucat prost (după cum era prima oară când jucam). De pe la 21, cred, a început să se aglomereze așa că am dus bilele, am plătit (25 de lei ora, puțin cam piperat, dar OK dacă se împarte la mai multe persoane) și am luat-o înspre terasă.

Acolo a fost din nou OK, mâncarea bunicică și cheesecake-ul delicios. Mai nou, pe unde ajung comand cheesecake dacă au pentru că am făcut o MARE slăbiciune pentru el. Singurul lucru care a fost ușor deranjant a fost muzica prea tare. Prețurile: medii spre mari, dar per total, plănuim să revenim 🙂

2. Vault (Lipscani, Centrul Vechi) – Centrul Vechi… un loc mai supraestimat că ăsta nu o să găsești în tot Bucureștiul, mă jur pe fimo! Iar Vault… Localul în sine poate n-ar fi fost atât de rău dacă ar fi avut măcar un om de pază. Pe scurt, căutam o terasă ieftinucă, afară, la umbră și aproape de un metrou. Din lipsă de inspirație, am ales marele Centru Vechi, la o terasă unde mai fuseserăm cu ani în urmă (pe atunci era denumită altfel) și unde ne aduceam aminte că e destul de OK… dar n-a fost.

La jumătate de oră după ce ne-am așezat, a venit un nene destul de în vârstă și după ce s-a rugat câteva minute să îi dăm o țigară, s-a așezat la masa de alături și a început să ne strige că suntem fete faaaine și tot felul de căcaturi de nu ne înțelegeam între noi. Inițial l-am ignorat, mie îmi venea să mă duc să îl bat, dar l-am ignorat și eu până n-am mai putut, ne-am ridicat și am plecat. Mai ales că în tot haosul ăsta, a venit și o bătrână cu ”dați-mi și mie un leu”, ca la nebuni!

Nenea se lua și de chelnerițe, era clar că nu avea cine să îl pună la punct așa că după ce am plătit nota le-am dat și un sfat ca șpagă… Angajați-vă niște bodyguarzi, că vă pleacă clienții! Atât de penibilă faza… Dar din asta am învățat o lecție foarte valoroasă – Centrul Vechi e aglomerat, plin de cerșetori și chiar periculos deoarece clădirile-s o oglindă a acestor oameni descompuși la suflet, buzunar, dar mai ales la minte. Nu o să mai revin acolo, asta e clar! Poate doar în situații de excepție.

3. The Roof (Prosper Plaza) – Să trecem la gânduri mai bune, The Roof este o descoperire chiar frumoasă! Nu e foarte aglomerat, e liniștit și mâncarea e chiar bună. Îmi plac foarte mult acoperișul din sticlă și vederea pe care o ai dacă alegi o masă de la geam. Nu am prea multe de zis decât că merită încercat, eu am fost deja de două ori acolo și mi-a plăcut de fiecare dată. Prețuri: medii spre mici.

4. Green Tea (zona Hala Traian) – Îmi place să spun că Green Tea este micul meu colțișor de rai pe care l-am descoperit de curând. În primul rând, ar trebui să menționez că nu e pentru toate tipurile de oameni, ci doar pentru cei care iubesc liniștea și ceaiul. Pe mine locul m-a inspirat destul de mult, iar atmosfera dinăuntru este foarte caldă și confortabilă. Aș putea zice că mi-ar plăcea să locuiesc acolo, este o casă foarte mare, frumoasă și ferită de zgomotul orașului, iar modul în care a fost decorată ceainăria este perfect pentru relaxare. Păcat totuși că nu se poate locui într-o ceainărie, nu?

În al doilea rând, se vede că acest business a fost făcut cu atenție și pasiune, oamenii ăștia s-au gândit la toate, până și la țânțarii de afară! 🙂 Prima oară am stat în grădină, apoi aseară am fost înăuntru, la parter. Țineți minte că înăuntru nu se fumează decât narghilea! Dacă vreți să vă bucurați de un super ceai, o super muzică și un super serviciu, ăsta e locul pe care trebuie să îl încercați. Voi trebuie să veniți doar cu super-oamenii.

Saloanele de la etaj și mansardă sunt pe tematici – salon indian, japonez etc. însă singurul dezavantaj la aceste saloane este că probabil se cam aude totul fiindcă-s mici și unele persoane s-ar putea să aibă un volum mai mare decât altele. Din nou, țin să vă aduc aminte că e un loc pentru oameni liniștiți 🙂

Cu toate astea, saloanele mi se par locul perfect pentru cei care vor să facă o reuniune sau o mică petrecere cu mai mulți oameni. Puteți să aveți o singură cameră pentru voi și asta e super, nu? Dar mai bine mergeți acolo și vedeți singuri ce vă oferă această super ceainărie la care eu am de gând să merg mult mai des de acum înainte. Am încercat biscuiții de casă, checul și două tipuri de ceai – unul verde, altul roșu cu marțipan, totul a fost foarte bun. Prețurile: medii.

5. Dineș (Parcul Carol) – La Dineș Tineretului am fost cel mai des pentru că au niște clătite mari și delicioase, însă pe cel din Parcul Carol nu îl știam până de curând. În Carol este un restaurant destul de mare, cu mese și scaune afară și… pisici cu grămada, păcat că-s foarte sălbatice. Mâncarea nu este excepțională (cartofii prăjiți au fost bleah, ciorba de legume mediocră), însă clătitele, din nou, foarte bune. În ochii mei clătitele-s punctul lor forte, aici am văzut cea mai frumoasă farfurie cu clătite, un plating delicios și cu un strop de culoare. Îmi pare tare rău că nu am apucat să îi fac o poză decentă, dar poate o să mai merg pe acolo și o să am ocazia. E un loc în care să revii, însă poate nu pentru mâncare, ci pentru atmosfera pe care o dă verdețea din jur și pentru faptul că se închide târziu – după 12 noaptea – Ah, da, și pentru clătite 😀 Prețurile: medii spre mari.

[Dacă sunteți interesați de advertoriale sau recenzii pentru localuri, nu ezitați să mă contactați la alexandra.mght (at) gmail.com ]

Citește și articolul anterior: Ziua de Naștere pe Facebook – pro sau contra?

a manca pe strada – do or don’t?

O sa incep de la o idee basic: in codul bunelor maniere scrie ca NU e frumos sa mananci pe strada sau in mijloacele de transport in comun… sau basically in orice alt spatiu public care nu este amenajat cu acest scop.

Stiati asta? Eu am aflat-o acum cativa ani, dar nu mai stiu cu ce ocazie.

Din pacate, nu am putut sa respect regula aia… si in ziua de azi o incalc cu regularitate.

Nu imi face placere sa mananc pe strada, normal si nu, nu mi se pare nici civilizat… dar e pur si simplu un lucru NECESAR! Sunt zile in care nu am timp sa stau la masa sa mananc ca tot omu’, asa ca imi iau pe drum de la patiserie tot felul de chestii: covrigi, cornuri, merdenele, dupa ce chef am in ziua respectiva.

Acum multi ani eram impotriva acestui lucru cu desavarsire pana cand intr-o zi, cand veneam de la meditatii, eram atat de lihnita de foame incat am halit o dobrogeana intr-un tramvai foarte aglomerat. A fost extrem de placut si de neplacut in acelasi timp. Cand vad oameni care mananca in metrou sau pe strada nu ii mai judec, pur si simplu nu exista timp pentru mancat la masa uneori. E destul de trist, alte ori e destul de placut sa fii atat de ocupat incat sa nu ai timp sa mananci… din punctul meu de vedere 😀

 

Sursa esecului tau in afaceri

Nu sunt un om de afaceri (inca?), dar am invatat foarte mult uitandu-ma in jurul meu la cum fac ceilalti afaceri. Sunt unii care au succes si unii care nu au. Azi am dat de un exemplu de “asa nu”.

Regula numarul unu atunci cand ai clienti este simpla: clientul trebuie sa fie INTOTDEAUNA pe primul loc, desi ce-i drept, sunt unii care isi mai permit sa le dea si cu sutul clientilor…. cum ar fi medicii din anumite domenii, de exemplu din stomatologie. Oamenii o sa aiba intotdeauna probleme cu dintii si o sa aiba nevoie de un medic, asa ca nu trebuie sa iti faci problema ca nu o sa ai clienti. Ce-i drept si daca esti stomatolog si nu stii sa te porti cu cel de pe scaun nu cred ca o sa ai prea multe succese mai departe pentru ca asa cum un om te poate recomanda mai departe, un om poate spune mai departe si ca esti oribil, ca i-ai ciupit obrazu’ cu freza sau mai stiu eu ce.

Intamplarea mea de azi e mai simpla decat exemplul pe care l-am dat mai sus. In drum am 2 cofetarii. O sa le numim Cofetaria Fursec si Cofetaria Tort. Cofetaria Tort are o pozitie mai avantajoasa, la aceasta cofetarie este aproape in permanenta coada. De asemenea ei au si produse de patiserie si preturi mai mari. Cofetaria Fursec e la 200 de metri, intr-un loc mai ferit si de obicei e liber. Nu au produse de patiserie, dar au scaune si mese unde poti manca si bea o cafea de la automatul din incinta. Varietatea de produse e cam aceeasi, iar preturile sunt ceva mai scazute.

Am cumparat des de la Cofetaria Fursec si stiam ca au produse bune. I-am spus Fursec pentru ca au niste fursecuri cu stafide absolut delicioase.

Dat fiind faptul ca tot timpul este rand de oameni la Cofetaria Tort, m-am hotarat azi sa insel Fursec-ul si sa ma opresc la ei sa vad ce au asa special de se calca lumea in picioare. Cofetaria si patiseria sunt un pic separate. Exista 3 case de unde poti cumpara. Una este afara unde de obicei oamenii se asaza la coada mai rau ca pe vremea lui Ceausescu la magazinele cu carne si 2 sunt inauntru. Azi, cand am ajuns eu acolo, am intrat si m-am asezat la prima casa. La a doua nu era nimeni. Stiam precis ce vreau, eram cu banii in mana asa ca o intreb pe tanti de la prima casa daca de la ea pot sa iau fursecurile. Ea mi-a zis ca nu, de la casa alaturata. Ma asez la casa alaturata. Si astept… si astept… Lucratoarele de acolo m-au vazut ca astept sa cumpar ceva, dar nimeni nu a zis nimic.

Dupa 5-10 minute de asteptat ca fraiera in fata casei goale, m-am enervat si am plecat. M-am dus la cofetaria Fursec. Pai ce era sa fac? Sa astept cu banii in mana ca poate mi-i ia si mie cineva si imi da ce vreau din vitrina?

Eu zic ca nu asa se fac lucrurile. Nu stiu de ce sta lumea in fiecare dimineata si seara sa ia produse de la ei, dar eu nu o sa ma mai duc. Stiu, au pierdut 1 client din 100 pe care ii au zilnic… mare paguba in ciuperci… dar daca or sa mai fie oameni lasati sa astepte cu banii in mana, s-ar putea ca numarul sa creasca.

Acu’ sincer… fiecare client conteaza, puterea informatiei data mai departe din om in om este mult mai mare decat isi dau seama unii. Am o gramada de exemple sa va dau: magazine online care pun pret pe feedback-ul fiecarui client si cresc astfel (cum ar fi Emag.ro sau Tiparo.ro), pensiuni la munte foarte misto de care am aflat prin oameni sau dimpotriva, furnizori de materiale (handmade) total neseriosi care mi-au trimis comanda dupa o luna. Daca aveti un business si nu va merge… ganditi-va cat pret puneti pe clientii vostri, cat de mult ii respectati si va respectati deadline-urile… s-ar putea sa depistati problema esecului vostru.

N.B.: Numele celor doua cofetarii (Fursec si Tort) sunt date fictiv, nu am cautat sa vad daca exista cofetarii cu numele astea.

Cumpara-ti un cantar si nu te mai minti

Stiu ca subiectul despre care o sa vorbesc o sa fie unul sensibil pentru cativa dintre voi…

Ideea mi-a venit azi, cand mergeam pe strada si am vazut o Free Willy care infuleca un covrig. Va scriu pentru ca am fost in situatia voastra… va scriu pentru ca stiu cum e sa fii supraponderal. Eu am fost dudă aproape toată  viata pana cand mi-am dat seama cum stau lucrurile si am slabit. Si vreau sa va spun ce am invatat…

Sa o luam sistematic… exista 3 tipuri de oameni grasi:

1. oameni care au avut sau au probleme de sanatate si sunt grasi din cauza asta (nu vorbesc despre ei)

2. oameni care sunt grasi pe fond genetic (nici despre ei nu vorbesc)

3. oameni care sunt grasi pentru ca mananca si beau mult si prost (aici intra majoritatea si aici intram 1/2 si eu)

Am zis 1/2 pentru ca sunt de parere ca la mine este vorba si de constitutia corpului.

Toata viata mi s-a spus ca-s grasa, grasa in sus… grasa in jos… da’ cand slabesti, da’ cand te apuci de cura, da’ cand te apuci de sport… Intrebarile astea si cicaleala asta continua nu m-au ajutat, dar stiti ce m-a ajutat?  Cantarul m-a ajutat. Mi-am cumparat cantar acum 2 ani de zile, el mi-a aratat cat de duda sunt de fapt. Pe moment n-am actionat foarte drastic, pentru ca eram deja obisnuita cu ideea ca-s grasa si ca “asta e, asa sunt eu“. Cu toate astea, am facut primul pas: am renuntat la sucuri. Am slabit vreo 2 kile numai din atata lucru.

Apoi am continuat sa mananc cum mancam inainte… si sor’mea manca aproape aceleasi lucruri ca mine si ea avea 47 de kg asa ca logica mi-a soptit “nu mananci mult”. Mergeam la serviciu si pe drum imi luam tot felul de prostii: inghetata, pufuleti, prajitura casei, patiserie, mancam senvisuri duble de acasa samd. Mancam si la pranz, dar seara nu mai mancam si din nou logica imi spunea “nu mananci seara, deci nu ai de ce sa te ingrasi”. Cu toate astea, cantarul nu-mi arata mai putin si sa stiti si voi… cantarul spune mai mereu adevarul, fie ca ne place sau nu, de-aia e important sa il avem.

Dupa ce ne-au disponibilizat am stat acasa si era vara. Din cauza caldurii si a unor probleme emotionale n-am mai putut sa mananc, uneori ma luam cu alte treburi si chiar uitam de mancare. Continuam sa beau numai apa, dar portiile de mancare le-am redus drastic fara sa imi dau seama. Momentul in care mi-am dat seama ca ceva merge bine a fost momentul in care m-am urcat pe cantar si acesta mi-a aratat cu aproape 7 kg mai putin decat imi aratase cu 2-3 luni inainte, cand lucram. Am fost foarte mandra, am prins curaj si am zis “gata, uit de mancare”. Progresiv am slabit in jur de 12-13 kg, da, mai am 5 kg de dat jos pana la greutatea ideala, dar cel putin nu mai intru la categoria grea.

Unde greseam?

Ei unde… pai va zic si voua ce mi-am zis si mie “Cum dracu’ sa nu te ingrasi cand bagi in tine ca vaca toata ziua?” Hai sa nu ne mai mintim si sa ne gandim de cate ori am zis “Hai sa imi iau si eu o ciocolata ca zilele viitoare nu imi mai iau” sau “hai sa imi iau si eu o sticla de suc ca maine o sa recuperez si beau doar apa” si a doua zi am luat-o de la capat. Poate mancam pe fond nervos, poate mancam pentru ca ne place, poate pentru ca suntem pofticiosi… I don’t fucking care, dar suntem grasi pentru ca MANCAM MULT, asta e adevarul si daca nu va dati seama de chestia asta, nu va mai plangeti.

Fara sport, fara dieta, fara nimic am reusit sa slabesc 12-13 kg si sunt mandra de chestia asta… sunt mandra ca mi-am dat seama cat de mult mancam, chiar daca nu mancam seara, sunt mandra ca nu m-am mai mintit. Amu nu mi-e rusine sa zic cate kile am – 66 de kg la 1.71 inaltime. N-am tinut nicio cura de slabire, n-am luat nicio pastila pentru asa ceva… pur si simplu nu am mai mancat ca inainte. Am mancat mai putin… MULT mai putin… Nu exista un tipar… da, mai mananc o ciocolata o data pe saptamana sau mai beau o cola cand ies in oras, dar nu imi afecteaza greutatea pentru ca stiu cand sa ma opresc.

O alta chestie importanta e sa nu faci din mancare o prioritate, ci sa o lasi la stadiul de nevoie.

Cum iti dai seama ca ai facut din mancare o prioritate?

Uite asa: te uiti in jur la fiecare patiserie pe langa care treci si te balesti fara sa iti fie foame? Te balesti fara sa iti fie foame la orice chiosc cu ciocolata ieftina doar pentru ca e ciocolata? Te balesti la orice om care mananca ceva in mijloacele de transport in comun fara sa iti fie foame? Daca raspunzi cu “da” la toate astea, nu e bine. Cred ca depinde de fiecare organism pana la urma… unii slabesc cu sport, altii slabesc prin diete bazate pe fructe si legume, eu am slabit doar pentru ca am mancat mai putin, am mancat rezonabil, cat mi-a cerut organismul si nu m-am mai indopat cu tampenii. Eu cred ca e common sense, sunt destul de sigura ca multi dintre grasi mananca mult, dar nu isi dau seama… sau isi dau seama, dar mancarea ocupa un loc pe care nu ar trebui sa il ocupe in mintea lor.

Sfaturile mele de fosta duda sunt urmatoarele:

Ocupati-va mintea cu altceva, nu va mai ganditi la mancare, fuckin’ drop it… jucati solitaire, mario, faceti puzzle fara sa mancati piesele, numai uitati de mancare! Daca va ganditi numai la asta o sa aveti impresia ca va e foame non-stop…

Eu una am ajuns sa mananc 2 senvisuri dimineata si o masa consistenta la pranz/seara si cu un fruct sau ceva light intre cele doua. Daca ajungeti la 3 mese a cate 2 portii fiecare… nu e bine…

NU mai beti sucuri… nimic din ce inseamna SUC nu va ajuta, poate doar cele naturale (stoarse acasa, nu alea pe care vi le vand firmele ca fiind “naturale”) daca nu le adaugati 3 lingurite de zahar pe furis.

NU mai beti litri de bere sau alcool… din punctul meu de vedere sunt la egalitate cu sucurile…

Mergeti pe jos, faceti putina miscare daca puteti, daca vreti, desi nu e imperios necesar in prima faza

Cantariti-va o data pe saptamana, cel mult de doua ori, rezultatele nu se vad de la o zi la alta. Stiti cum sa va cantariti, da? De dimineata, pe stomacul gol, cu cat mai putine haine (o pereche de blugi sau un pulover mai gros atarna intre 500 de grame si un kg si puteti obtine rezultatul gresit, va zic din experienta)

Cred ca-s mari bullshit-uri urmatoarele: pastilele de slabit, plasturi si alte cacaturi vandute prin teleshopping, diete cu “mananca 100 de grame de gasca impaiata si un gref la micul dejun” – de parca are cineva timp sa se tina de asa ceva si altele de genul. Cred ca totul tine de MODUL IN CARE GANDIM,  de ATITUDINE… si incurajez sportul, chiar daca eu nu il practic decat atunci cand alerg dupa autobuz. Banuiesc, de altfel, ca sportul este raspunsul si la intrebarea mea “OK, am ramas cu 5 kg in plus, pe alea cum le mai dau jos?”, dar sportul necesita timp… pe cand schimbarea de atitudine necesita doar vointa si cred ca merita sa ascultati (poate chiar sa incercati) ce zic aici.

N.B. Sfaturile mele si tot ce am scris mai sus se adreseaza bineinteles numai celor care au foarte multe kg in plus, nu celor care vor sa slabeasca 2-3 kile ca sa ajunga perfecti.

In fapt, lucrurile sunt simple… Esti gras pentru ca asta vrei sau/si pentru ca iti ignori propria greutate. Nimeni nu te poate face sa slabesti, doar tu ai puterea sa faci o schimbare. Puteti incepe cu un lucru de bun simt: nu va mai indopati cu mancare si sucuri. Economisiti si bani si numere la haine… Mie mi-au ramas mari pana si inelele 😀

(scuzati-mi si corectati-mi greselile daca exista, am stat 2 ore pe text si deja nu le mai vad)

Springtime de la Universitate (review)

Am descoperit azi cum poti baga burta in draci pe bani putini. Nu prea am mai dat de locuri unde sucu’ la 330ml sa coste mai putin de 4 lei, dar iata ca cei de la Springtime mi-au facut ziua frumoasa… si mai putin frumoasa…

O sa scriu aici cate cuvinte despre experienta Spring, pro-uri si contra-uri. Nu e o postare platita de nimeni, nici facuta cu reavointa, asta-i doar un blog, eu sunt doar un om, care azi a fost client in acest fast-food. Asta ca sa clarificam posibile neintelegeri care ar putea aparea.

La PRO:

  • Servire rapida
  • Mancare buna (cel putin pizza) si proaspata
  • Preturi exceptionale (a se citi foarte mici pentru centrul al Bucurestiului)
  • Pozitionare buna, la indemana, aproape de metrou
  • Cafea buna

La CONTRA:

  • Personalul de cacat
  • Putin cam inghesuit, tavanul jos imi dadea o teribila senzatie de claustrofobie. Si pe langa asta mai era si foarte cald pentru ca nu dadusera drumu la aparatul de aer conditionat
  • Serviciul de servire e cam aiurea. Platesti, apoi te duci sa lasi bonul, apoi astepti pana e gata comanda, apoi te duci sa o ridici… apoi… apoi… si se mai uita si alea urat la tine ca nu stii cum merg treburile, de parca eu mananc in fiecare zi acolo, parca n-a fost a treia oara in viata mea cand am intrat la ei.. Pfff, ma lasi…

Cam astea ar fi. Stiu ca avantajele sunt mai multe decat dezavantajele, dar pentru mine conteaza foarte mult personalul… asa ca a reprezentat un MARE minus partea asta. Recunosc ca preturile mi s-au parut foarte bune, mai ales ofertele speciale. Spre exemplu, eu mi-am luat o pizza si o cola la doza cu doar 10 lei, iar pizza a fost foarte gustoasa si nici nu am putut sa o termin. Sa nu mai zic de cafea, care pe langa faptul ca a fost buna, a fost doar 2.5 lei.

Concluzia… ? Am aflat un loc bun unde poti manca bine si ieftin, dar trebuie sa ai nervi de otel sa comanzi… si multa ignoranta la bord. That’s all.

Cya.

Julie and Julia (scurt review)

După cum observaţi, scriu mai des aici decât pe celalalte bloguri acum. Presupun că e vorba de pasiuni, de ce pasiune mă ocup mai mult. Uneori vreau să creez, alteori vreau să urmăresc ce creează alţii.

Azi am descoperit două surse de inspiraţie. Prima este cartea lui H.G. Wells, “Omul invizibil” şi a doua este filmul Julie and Julia. Despre prima sursă o să vorbim la momentul potrivit, după ce termin de citit cartea, pentru a vă prezenta un set complet de impresii. Ne axăm, aşadar, pe a doua sursă.

Julie and Julia, ne prezintă două poveşti în paralel ale unor femei care se confruntă cu acelaşi impas în viaţa lor. Ce le aduce împreună? Pasiunea pentru gătit. Julie Powell este o tânără scriitoare, cu un job obişnuit, care vrea să îşi încerce limitele. Îşi deschide un blog pe care începe să scrie zilnic despre mâncare. Provocarea? 524 de reţete după prima carte scrisă de Julia Child, în 365 de zile. Cred că de aşa ceva aş avea şi eu nevoie, în alt domeniu, normal.

Partea cea mai frumoasă a filmului ? Cele două poveşti sunt adevărate. Dacă daţi o căutare pe Google “Julia Child” o să vedeţi cine a fost şi vă recomand să citiţi înainte câteva date despre ea pentru a înţelege mai bine filmul. Sunt sigură că în SUA este foarte cunoscută, dar uite că eu abia acum am ajuns să citesc mai multe despre ea. Meryl Streep, a reuşit cu adevărat să o readucă la viaţă prin acest rol jucat, ca de obicei, excepţional. Din punctul meu de vedere, e o poveste care merită să fie ascultată/văzută, cu atât mai mult cu cât a murit relativ de curând – în 2004, la vârsta de 92 de ani fără 2 zile- şi a fost o mare sursă de inspiraţie pentru marii bucătari ai vremurilor.

P.S. Am rămas fascinată de modul în care prepară omleta, aşa că am adăugat acest filmuleţ găsit pe youtube. Sper că şi vouă vă place 🙂

În curând o să scriu ceva serios, dar până atunci mai e

Azi nu prea am despre ce să scriu. Să scriu despre cum am dat cu curu’ de pământ în drum spre serviciu din cauza poleiului de pe jos? Da, mi s-a umflat mâna, toată lumea ştie asta şi până acum mi-a trecut aproape de tot. Mă mai doare, da’ deh… cu siguranţă mi-o trece până m-oi mărita (deci mi-o trece până niciodată :)) ) Mă speriasem iniţial, să nu fie vreo entorsă ceva… dar nu a fost şi nu e. Am lucrat mai greu, dar asta e… rahaturi se mai întâmplă. Pastele cu sosul făcut aseară nu mi-au priit, pe la prânz mi s-a făcut cam rău. Poate a fost şi de la aerul închis, mă rog, nimic important.

La întoarcerea spre casă metroul a venit dupa 15 minute atât încât era foarte aglomerat şi l-am aşteptat pe următorul care a venit la diferenţă de 3 minute. Aşa da, taică! = am avut loc sa urcăm. Trebuie să încep să îmi fac planuri pentru weekend, vreau să ies cu mai multă lume… cu oameni pe care nu i-am mai văzut de ceva vreme şi cu care abia aştept să mai vorbesc. Sper să fie vreme fromoasă să nu îmi fie scârbă să ies din casă. Mă gândesc cu groază că începem iar cursurile în curând şi că tre să mă duc pe la secretariat să fac rost de câteva informaţii. Information is power, de-aia toate secretarele sunt naşpa. Ele îşi dau seama de valoarea informaţiei. Până una alta, să mai caut reţete pe net, vreau să fac ceva dulce pentru micele dejune din următoarele zile că m-am săturat de fructe. 😀 Şi o să vă ofer doza de râs… şi vă spun noapte bună.

Traduceri :

Adunatii Copaceni – Gathered Tree People
Afumati – Neversober
Baicoi – Youball
Buhusi – Boo
Buzau – Really Fat Lip
Calarasi – Silly-dressed Folks on Horses
Ciorogarla – Nigger-River
Constanta – The Steadiness
Dor Marunt – Miniature Melancholy
Husi – Shoo
Navodari – Networkers
Onesti – The Sincere
Pitesti – Youdohide
Satu-Mare – The Rather Roomy Rural Community
Slatina – Slut Tina
Slobozia – A Very Wrong Local Tradition
Târgu Frumos – The Aesthetically Pleasing Bazaar
Urlati – Gimme Some Noise
Voluntari – Town of Unpaid Assistants

Noapte bună!

Mâncarea noastră de zi cu zi

Nu ştiu ce fel de viaţă duceţi voi, dar eu am început să fiu mai organizată cu mesele. Probabil asta se întâmplă şi pentru că dimineaţa ajung la 9 la birou şi deci la 9 mănânc, apoi la 13 mergem la masă şi seara… păi, seara nu mai mănânc de câteva luni bune… excepţie fac delicioasele preparate ale mamei carora nu le rezist mereu. De obicei îmi curăţ un greph sau un alt fruct, mai mănânc un iaurt şi asta e tot.

În orice caz la noi se comandă în fiecare zi. Zazapizza sunt nr. one pentru că au nişte salate foarte bune şi consistente. Unii dintre noi preferă să vină cu mâncarea de acasă pentru a nu avea surprize la comandă (vezi orez ars, pizza mică, pizza arsă, mâncare veche, etc.) alţii ca să facă economii. Noi, ca să facem economii, o rugăm pe mama să ne prepare câte ceva în fiecare seară sau dimineaţă, după cum poate şi ea. Eh, în această seară tadadaaaam… am gătit EU! Nu mare lucru, un sos pentru paste, dar a ieşit foarte bun şi abia aştept să îl savurez mai bine mâine la prânz. Reţeta e asta. (cu toate că nu am respectat-o în totalitate, nu am lăsat ciupercile întregi ci le-am tocat). Şi acum vă las pozele să vă băliţi.