cum am descoperit folk-ul

Știți că-s un om pasionat de multe lucruri, nu? Îmi plac gadget-urile așa că scriu pentru LaptopNews, îmi plac accesoriile așa că din când în când mai fac pentru proiectul personal Handmade by Lexis și îmi place publicitatea despre care scriu pe Time For Ads, tot din când în când pentru că în mare parte Monica ține site-ul viu și se implică trup și suflet.

În ultimii ani am trecut de la un gen de muzică la altul. Nu m-am oprit la unul anume nici acum, ascult mai din toate. De la muzică braziliană la rock la hip hop și așa mai departe. Cert e că muzica românească nu m-a mai atras de când aveam 12 ani și ascultam 3SE și Andre 😀 Da, asta e, am fost și eu copil naiv și troglodit cândva. Toți am fost.

Descoperirile importante se fac din întâmplare, nu? Tot din întâmplare am descoperit și eu de curând folk-ul și comunitatea folk românească. Am scris mai demult despre faptul că am început să îl ascult pe Cosmin Vaman și am tot ascultat melodiile lui, aproape toate și mi-au plăcut.

La evenimentul HP l-am întâlnit pe Vlad Dulea, apoi la Clejani am stat puțin de vorbă cu Marius Matache. Ambii cântă muzică folk și-s foarte talentați.

Aseară în schimb, Cosmin a pus un link pe Facebook cu o melodie cântată de Alina Manole și iar am rămas impresionată. Coincidența a făcut ca cineva cu o seară înainte să îmi recomande o altă melodie de-a ei: Luna Pătrată pe care vă îndemn să o ascultați pentru că e foarte simpatică.

Și de ce a început să îmi placă mie folk-ul? E destul de simplu. În primul rând toți artiștii pe care i-am enumerat mai sus cântă la chitară, big Like din start. Dacă nu reușesc să o învăț pe Leyla, măcar să ascult și eu ce frumos sună chitara în mâinile altora. Al doilea motiv stă în faptul că-s multe melodii cu versuri foarte frumoase, vizuale chiar dacă sunt cântate 🙂 , inteligente, la polul opus față de tâmpeniile promovate la TV.

Evident, n-am cum să închei micul meu articol decât într-o notă tristă. E trist că nu se investește mai mult în genul ăsta de muzică, că rămâne o nișă restrânsă dacă pot să zic așa care nu apucă să fie ascultată decât de câteva mii de oameni. E mare păcat că artiștii adevărați sunt ținuți într-o umbră impusă de puterea banilor, dar cred că până la urmă ei s-au obișnuit cu asta… deși nu știu dacă eu o să mă obișnuiesc vreodată cu ideea asta. Cu atât mai mult cu cât nedreptatea asta nu e numai în muzica folk. Până la urmă mulți mari artiști rămân într-un pseudo-anonimat chiar dacă prin culori, cuvinte sau sunete ar atinge milioane de inimi.

initiala fictiva

Într-o seară de iarnă (parcă era iarnă, nu?) am primit un mesaj pe Facebook de la cineva. Era un cineva pe care îl respectam (și încă îl respect, poate la un alt nivel), un cineva pentru care eram o străină, dar care nu-mi era complet străin. Probabil că citește chiar acum ceea ce scriu eu aici, pentru că de obicei citește și îmi place asta. Oricum din seara aia am tot vorbit.

Nu spun cum îl cheamă. O să scriu doar o inițială fictivă, o să îi spun E., oricum el o să se prindă că e vorba despre el. Nu știu clar de ce citește E. blogul meu, dar face asta și îmi place, parcă uneori scriu tocmai pentru că mai citește el. Acel singur cititor care știu că veghează din umbră.

E. e un tip interesant care trăiește mult și nu lasă să se vadă nimic din ceea ce simte. Rareori publică textele care vin din suflet, în general e destul de politically correct, oferă informații care ar fi de folos celorlalți, face blogging de calitate. Dar și calitatea asta e subiectivă până la urmă, pentru că pentru mine calitate ar însemna să își publice toate textele. El oricum scrie bine și interesant și viu și colorat și cum mai vrei tu. Și e păcat.

Bănuiesc (deși sunt mai mult ca sigură) că ar putea scrie o carte. I-am sugerat ideea. Mi-a răspuns după mai bine de o lună și mi-a zis că nu poate. Dar sunt sigură că de fapt nu vrea, poate îi e frică, deși uite, scriu și aici: n-ar trebui. Mi-ar plăcea tare mult să citesc un text din sufletul lui, ai auzit? Hai! Fă-ți curaj și dă send că eu tot aștept! 🙂

E. a spus cândva că ține la mine și sper că e adevărat și că o să îmi dea ceva de-al lui să citesc ca să îmi dovedească. Ceva scris noaptea, când gândurile vin sub formă de păianjeni și țes cu aur mintea lui creativă și spiritul lui tânăr. Da, cred că ai un spirit tânăr, poate de acolo și toate angoasele.

Ai putea să exersezi curajul pe mine. Cititorul tău, primul, n-o să zic nimănui, pot să fiu și eu o inițială fictivă. Vezi? Putem fi reciproca. Tu citești aici, eu citesc textele pe care le trimiți, așa e fair and square. Nu îți dau feedback dacă nu vrei (ce ironic ar fi oricum, să îți dau eu feedback, că și-așa n-am experiența ta), dar măcar scrie! Atâta vreau, să scrii și să îmi trimiți fiindcă, știi E., știi… cuvintele sunt veșnice. Să nu uiți asta, bine? O să aștept mail-ul tău cu subiectul: scăpare. Ar fi un bun titlu de început 😉

Descoperiri muzicale – Selah Sue

Poate ce mă oftică cel mai mult la persoana mea e că nu pot să ascult muzică în timp ce muncesc. Asta pentru că ceea ce fac acum necesită atenție maximă și nu mă pot concentra altfel. Înainte, la vechiul job, munca era de roboți, puteam să ascult mama muzicilor. Acum nu, e total neproductiv de multe ori așa că renunț.

Am plecat de la Evanescence și rock alternativ și am ajuns la alte genuri. Am plecat de la Andre și 3SE pe la 11-12 ani și am ajuns la rock alternativ și Evanescence. Acum în playlist-ul meu se regăsesc piese de la Bob Marley, Florence and the machine, Adele, Lana del Rey, Beyonce, Jessie J, Eminem, Kimbra, Etta James, Louis Armstrong etc. și românești – Vița de Vie, Vama Veche, Șuie Paparude, Alexandrina Hristov și Cosmin Vaman.

Știu că unele genuri se cam bat cap în cap, de-asta zic că ceea ce ascult e destul de diversificat. În mare predomină indie, dar uneori fac obsesii pentru anumite piese. De exemplu, zilele astea am ascultat foarte mult (și aici voiam să ajung) Selah Sue. Un link pus de Ariel pe Facebook mi-a atras atenția, așa am început să ascult mai multe melodii de-ale ei.

Am citit câte ceva și despre ea. E tânără, născută în 1989 și e belgiană, numele ei real fiind Sanne Putseys. A devenit destul de cunoscută (la noi cel puțin) după ce au folosit cei de la Kinder melodia ei This World într-o reclamă.

Se văd influențele lui Amy Winehouse asupra stilului ei, dar e suficient de diferită încât să nu fie chiar o copie. În plus, se încadrează destul de bine și la reggae. Selah are o voce incredibilă și are o mimică extraordinară, emană emoții în fiecare cuvânt cântat. Bineînțeles, de ochii ăia ireal de albaștri nici nu mai vorbesc. Vă las cu niște melodii de-ale ei, poate vă plac și vouă, la mine-s pe repeat zilnic.

p.s. de ceva vreme mă și chinui să învăț Summertime Bring me Joy la chitară 😀

Evanescence la Rock The City – cum o fu si cum s-o du

Vacanță probabil nu o să am, în parc cu bicicletele nu mă mai duc dacă a revenit canicula, iar zidurile rutinei se ridică încet, încet în program dacă nu le mai domolesc eu cu ceva ieșiri. Și după multe rumegări interioare, am crezut că starea pe care am avut-o de dimineață o să mă oprească să văd un concert pe care îl visam des când eram puștoaică. După multe rugăciuni, dar mai ales, după multe pastile și un pui de somn care mi-a întregit cele 7 ore dormite chinuit aseară, am putut să o iau pe Bălănica să o duc la păscut în parcare și să îmi văd de drum spre Rock The City ca să îi văd pe cei de la Evanescence.

Atmosfera îmi aduce aminte de concertul lui Manson, ultimul pe care l-am văzut la Romexpo, în 2007 (și văd că la sfârșitul articolului de atunci -la care nu, nu o să dau link pentru că este scris incredibil de prost 🙂 – am menționat în mod ironic: That’s kinda all, n-am regretat biletul… si daca mai vin si Korn, Evanescence sau Godsmack o sa pot muri chiar fericita).

Revenind la atmosferă. Oameni liniștiți, oameni veseli, unii la bustul gol din cauza căldurii, alții cu turbane/șepci/pălării. Ar fi fost bună o pălărie, dar e OK, soarele mai intră în nori.

Când am ajuns am prins ceva și din ce au cântat cei de la The Cult. S-ar putea să încep să îi ascult, mi-a cam plăcut ce am auzit. Apoi pauză cu mult praf și ceva urechi înfundate de la sunetul dat prea tare. Cred că ăsta a fost singurul punct negativ major, faptul că sunetul a fost dat atât de tare încât simțeai cum vibrează plămânii în tine la propriu.

Se termină pauza și simt cum îmi crește entuziasmul: o să îi văd pe cei de la Evanescence live pe scenă!

Amy intră în forță cu melodia What You Want și ascult, mă mai ridic pe vârfuri și îi mulțumesc în sinea mea celui de sus că-s înaltă și că în față am mignone. Pe parcurs s-a mai aglomerat și numai pe vârfuri puteam să văd ceva acțiune pe scenă, din fericire cele două ecrane mai ajutau. S-au cântat melodii noi pe care le-am ascultat pentru prima oară, dar și vechi care mi-au trezit o grămadă de amintiri. Îmi făcusem o notă mentală să ascult și re-ascult toate melodiile lor înainte de concert, însă, evident, am uitat sau poate în mod intenționat nu am ascultat.

În sfârșit, la melodiile mai vechi am cântat la unison cu miile de oameni. De exemplu, la Going Under, My Immortal după cum se vede în clip și Bring me to life, melodia cu care au încheiat concertul în mod simbolic. Videoclipul la Bring me to life a fost filmat în București, în 2001 (parcă). În rest, au mai cântat Call me when you’re sober, SickMy heart is broken, Lithium, The Change și încă câteva.

Au fost câteva momente care mi-au plăcut în mod deosebit. Unul din ele a fost când Amy Lee a luat steagul României și l-a pus pe o tobă și altul a fost când a început My Immortal, s-a simțit așa o fericire în aer, un entuziasm nebun.

[nu ascultați cu volumul dat tare, nu are cea mai bună calitate audio]


Nu pot să declar că mai sunt fană Evanescence pentru că nu îi mai ascult la fel de mult, dar pot să declar că am fost și mai mult pentru asta m-am dus. Eul meu de 15-16-17-18 ani nu m-ar fi iertat prea curând dacă nu mergeam și mi-a părut bine că am apucat să îi văd live. Sunt totuși oamenii cu care am crescut în căști.

Pot să mai zic că Amy s-a descurcat incredibil de bine din punct de vedere vocal, a transmis o tonă de energie. Ar fi fost drăguț să fi interacționat mai mult cu publicul, dar ăsta e un detaliu minor. Mi-am găsit și insigna pe care am cumpărat-o acum câțiva ani și am purtat-o din nou cu mândrie pe geantă.

Ca să închei, a fost un concert foarte fain, la care mă bucur că până la urmă am ajuns. Le-a luat atâta timp să vină pe scena din România încât cine știe când sau dacă mai aveam ocazia să îi văd.

Hai sa fim ciudati !

Vă povesteam zilele trecute de spontaneitate, de oameni care nu vor să iasă din tipare, să facă o schimbare în viața lor. Eu mă declar o ciudată uneori. Ciudată în mod voluntar și în mod involuntar când fac sau spun anumite lucruri. Poate ține doar de felul de a fi, poate ține de felul cum ți-ai dori să fii sau doar exact de spontaneitate și cum te hotărăști să joci niște cărți.

Am avut chiar o conversație pe Facebook pe tema asta, foarte antrenantă, cu referire la greșelile pe care le facem în viață și regretele de după. În fine, cred că acest fel ciudat de a fi, riscurile pe care și le-a asumat cu un look diferit l-au ajutat pe puștiul de mai jos să fie remarcat.

 


Fără look-ul goth în ochii mei ar fi rămas un simplu alt cântăreț, nu s-ar fi produs acel factor WOW care te face să îi reții numele și numărul. Disonanța dintre cum arată și ce cântă e pur și simplu prea mare ca să îl uiți, nu?

Mulțumesc Andreea pentru link 🙂

povestea cu Bookfest si Cautatorii de Povesti

Vă povesteam în martie despre frumosul proiect căutatorii de povești și lansarea lui. Cu ocazia târgului de carte Bookfest, s-a ținut și un mic eveniment azi cu trei dintre scriitori – Irina Păcurariu, Radu Paraschivescu și Vlad Petreanu. Fiecare dintre ei a vorbit despre proiect, despre poveștile culese până acum și despre ce a început să însemne toată aventura asta marca Biblionet.

N-aș vrea să mă apuc să vă povestesc ”poveștile”, pentru că ar fi mai bine să citiți textele autorilor direct pe site. Câteva lucruri în plus care s-au spus au ținut de condițiile în care se află bibliotecile. Domnul Radu Paraschivescu ne-a lămurit că nu este deloc vorba despre un cadru ideal, că multe biblioteci sunt în paragină (după cum bine știm și noi, nu?). De asemenea, a discutat despre oamenii pe care i-a întâlnit și despre bibliotecari tipici și atipici. În video-ul de la sfârșit o să vedeți și o mică parte din discursul Irinei Păcurariu.

Ceea ce vreau totuși să vă spun ține de faptul că în sfârșit am reușit să îl cunosc personal pe dl. Paraschivescu, lucru care m-a bucurat nespus de mult. Dumnealui a avut bunăvoința să stea de vorbă cu mine și să îmi mai spună una alta despre scris, despre ce locuri să vizitezi și cum să nu te forțezi dacă nu te simți inspirat.

Cred că este probabil primul autor pe care l-am citit înainte să îl cunosc personal. În 2010 a ajuns pe la mine o carte scrisă de dumnealui și cu toate că am citit-o puțin repezit, mi-au rămas foarte multe fragmente în minte din ea. De fapt, întâlnirea cu acest om, alături de alte lucruri care mi s-au întâmplat în ultima vreme, m-au inspirat să scriu din nou. Nu știu dacă e de bine sau de rău, dar știu pur și simplu că e.

Din păcate, literatura nu prea e făcută pentru mediul ăsta online, mediul ăsta al vitezei, unde dacă nu ai un anumit stil, nu reușești. În orice caz, mi-am adus aminte de pasiunea mea pentru crearea unui dialog, pentru imaginaţie, pentru figuri de stil și altele de genul ăsta. Cred că o să particip și eu cu o poveste pe site-ul căutătorilor de povești, pentru că merită să mă implic pe cât de mult pot și merită să vă implicați și voi. Gata, vă las cu înregistrarea și vă doresc să fiți inspirați 🙂

TimeForAds.ro – un nou proiect, o noua sansa

Am un nou site. Se numește Time For Ads și este pe .ro asta înseamnă că da, am dat bani pe domeniu și pe hosting și da, am gânduri serioase cu el. E un site colectiv de advertising, așa am vrut să încep.

Visul meu e mare, acum mi se pare, de fapt, nu mare, enorm mi se pare. Nici măcar nu știu unde o să ajungem.

De ce l-am început puteți citi aici.

După căutări, am zis că nu mai vreau domeniul ăsta, că nu e de mine, dar un director de la McCann Erickson (filială din altă țară) al cărui nume nu o să îl divulg, mi-a zis că nu trebuie să renunț. Că trebuie să perseverez, să lupt. I-am zis că am terminat cu domeniul, nu mă mai interesează, dar că apreciez vorbele lui bune. Nici acum nu sunt mai optimistă și nu îmi doresc ca înainte să ajung într-o agenție. Îmi doresc să crească site-ul, asta îmi doresc cel mai mult pentru că investesc timp în creațiile mele, în articolele mele și nu mai depind de niciun director care pufăie în fața determinării mele.

Deocamdată suntem în versiune BETA, mai avem până la site-ul final, dar o să muncim și o să credem și o să creem, promitem să nu ne lamentăm că a murit creativitatea. Asta niciodată. Așteptăm feedback-ul vostru, dar să fie constructiv că altfel nu merge și poate idei de subiecte pe care să scriem. Pe Facebook deja a fost cineva care ne-a atras atenția asupra unei reclame foarte mișto pe care o să o tratăm în viitor. Cam asta, simțiți-vă ca acasă 🙂

De asemenea ne puteți urmări pe Twitter și Facebook, chiar dacă paginile sunt încă în lucru 🙂 Suntem mici, dar creștem.

p.s. mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat cu site-ul și logo-ul

Artistii de la X Factor US

Voi stiti ca sunt fana a concursurilor de talente. M-am uitat de-a lungul vremii la American Idol (am vazut cam 7 din 10 sezoane), Britain/America’s got talent, X Factor etc. si tocmai de-aia sunt si foarte critica cu concursurile astea preluate la noi. Ceea ce voiam sa discut in postare tine totusi de altceva, tine de statutul concurentilor din SUA de la X Factor de anul acesta.

Andreea mi-a zis sa ma uit la editia asta, ca ea se uita si e foarte misto asa ca am inceput si eu sa ma uit. Premiul reprezinta 5 milioane de dolari. 5 milioane de dolari si toti concurentii au fost intrebati ce ar face cu banii…

Cu toate ca in editiile trecute auzeam vorbe din alea demne de Miss America, poate chiar sincere pana la urma, anul asta se simte criza si pe meleagurile lor, in raspunsurile pe care le-au dat. Acum s-a raspuns mult “mi-as intretine familia fara sa trebuiasca sa servesc mese in restaurant” sau ceva de genul “mi-as lua o casa mare, sa am propria mea baie si sa nu mai stau cu familia de 6 persoane intr-un apartament de 2 camere”. La noi in tara, a fi artist inseamna sa fii muritor de foame, este un lucru stiut de foarte mult timp, dar ce nu stiati e ca si la americani e la fel. Nu stiu daca acum a devenit asa din cauza crizei sau asa a fost mereu, dar cert e ca asta e impresia pe care mi-au facut-o. Unii au 2 joburi ca sa isi intretina familia, altii nu au deloc un job. Unii canta prin baruri si la nunti, altii traiesc pe strada… la propriu, unul dintre participantii care au ajuns in top 8 pe categoria lui de varsta a declarat ca “i’m homeless as we speak”

Toti au un talent extraordinar, canta cu pasiune si pot fi a gold mine pentru casele de discuri si producatori. Unii chiar isi compun singuri piesele, cum e primul exemplu pe care l-am dat mai jos. Altii sunt pur si simplu dotati cu asemenea glas incat sunt pe masura celor mai mari artisti, cum ar fi Beyonce (al doilea exemplu).

Sigur, premiul, oamenii cu care lucreaza si platforma pe care ajung sunt la un nivel cu mult superior fata de Romania. Nu castigi numai bani, castigi si experienta, feedback de la oameni cunoscuti pe plan international si daca ajungi sa scoti un album sau un single foarte bun, ajungi din nou un artist international, nu numai local sau national. Cateva exemple de artisti care au plecat de la XFactor si American Idol? Jennifer Hudson, Leona Lewis, Carrie Underwood si altii pe diferite nise. Cine a zis ca in SUA  poti trai din arta? Uite ca nu e asa, singura diferenta este ca SUA iti ofera mai multe oportunitati… chiar si pe timp de criza.

Gunoieri, oameni ai strazii, 12 ani sau 60 de ani, talentul ramane talent indiferent de circumstante si am fi ipocriti sa nu il recunoastem si sa nu il apreciem.

Concurs cu premiu hosting + domeniu .ro gratuit timp de 1 an

Beau un pahar de scotch, fumez un joint si port o palarie data dracu’ pe cap. N-am mai facut dus de 2 zile, stau acasa, in fata calculatorului si scriu… Sunt o umbra ce iti arata ce esti pe un perete numit harta mintii mele. Mi-e somn si-s obosita, telefonul n-a mai sunat de foarte mult timp. Agentul meu face misto de mine si ma ia peste picior ca-s femeie. Sa imi aduceti aminte sa ii dau un sut in coaie cand il vad.

Joint

Am un om inchis in pivnita. M-am speriat de el. M-am dus sa iau niste cartofi de acolo, m-a izbit mirosul greu si imbacsit al magaziei si apoi, in lumina slaba a diminetii de iulie am vazut doi ochi sclipind si am auzit o voce. Mi-a zis ca daca nu tip, n-o sa patesc nimic. De parca ar fi putut cineva sa tipe. Incercam sa ascult cu atentie, dar nu ceea ce spunea barbatul, ci daca imi mai bate inima. Mi-am adus aminte ca am uitat un lucru foarte important: sa respir. Am respirat si abia apoi am ascultat ce spunea barbatul si ce cauta acolo. Se ascundea de politie…

Da, exista un motiv pentru care postarea incepe cu un fragment de-al meu inclinat (sau mai bine zis o ciorna de moment). Ceea ce am scris mai sus e in mare parte fictiune, e o poveste… pentru ca blogul meu se numeste ALTE-POVESTI.COM si pentru ca mie imi place in primul rand sa scriu! 🙂 Indiferent de cum o fac. Cu ajutorul celor de la Zelist  si Blogway pot oferi acum un hosting si un domeniu .ro gratuit timp de 1 an ca pentru cei mai talentati dintre voi…

Ce trebuie sa faceti ?

Vreau sa imi scrieti o poveste pe blogul vostru personal, nu conteaza daca e fictiune sau nu. Poate fi amuzanta sau… oricum vreti, important e pentru mine sa ma tina interesata pana la ultimul semn de punctuatie. Cine reuseste sa ma tina interesata pana la sfarsit, merge “mai departe” sau chiar castiga concursul. Subiectul vi-l alegeti voi, va testez creativitatea si prin asta, dar nu accept articole copiate (chiar o sa verific)

Conditii

Trebuie sa integrati in postarea voastra linkuri inspre blogul meu, zelist si blogway

Trebuie sa imi lasati si un comentariu aici cu un paragraf-doua motivand de ce vreti sa castigati concursul si linkul inspre povestea voastra.

Sa fie corect scris gramatical, macar cat de cat.. nu va cer la virgula sau cu diacritice, dar nici cu “k”, “tz”, “lasate” si asa mai departe. Daca nu-s corecte, e clar ca nu va dati interesul si nu meritati sa castigati asa ca nu le citesc din start.

Accept numai blogurile pe subdomenii.

Intra in competitie numai cei care au facut cele scrise mai sus.

Deadline: 21 octombrie

Vreau sa vad cine stie cu adevarat sa scrie pentru ca acela merita sa faca un pas inainte, sa treaca pe .ro gratuit timp de 1 an. Vreau sa vad creativitate in povestire, in exprimare si dorinta de afirmare. Nu uitati ca si cel mai lung drum incepe cu un pas... asa ca spor ! Daca mai aveti nelamuriri, nu va feriti sa intrebati in comentarii sau cu ajutorul datelor de contact.

p.s. se accepta si postari mai vechi, dar trebuie sa intruneasca conditiile de mai sus. Daca postarea e mai veche, pierdeti totusi din avantaj fata de cei care scriu una special pentru concurs. Bafta!