Ne vedem la targ!

Sunt multe pe care aș vrea să le scriu, dar din păcate nu mai am puterea în seara asta. Promit să revin în curând cu ceva articole noi și frumoase 🙂 Până una alta, dacă ieri vă spuneam că m-am reapucat de mărțișoare, azi vă dau și detaliile referitoare la târgul la care o să particip cu Roxana pe 23-24 februarie.

Vă aștept acolo!

M-am reapucat de martisoare handmade

Weekend-urile au început să treacă mult prea repede, de fapt timpul a început să treacă mult prea repede. Mă simt ca într-un film în care regizorul arată pe fast-forward cum se înalță luna, coboară, se înalță soarele, coboară și tot așa.

În sfârșit, weekendul ăsta am apucat să lucrez mai mult la mărțișoare fiindcă, da, m-am apucat și anul ăsta să fac. Ba chiar o să merg și la un târg 🙂 Vă invit cu mare drag acolo, poate mă trageți de mânecă să schimbăm două vorbe. Chiar o să fie primul târg la care voi participa, sper să nu fiu dezamăgită și să și câștig ceva din toată treaba asta, nu doar experiență.

Puma Love Thy Planet – unde culoare nu e, nimic nu e

V-am povestit câte ceva despre proiectul Puma Love Thy Planet săptămâna trecută, puteți citi aici ca să vă aduceți aminte despre ce a fost vorba. Pentru că miercuri s-a ivit întâmplarea în care au fost implicați și pantalonii (pe care i-am ”bătut” ulterior cu o curea pentru a sta la locul lor), a trebuit să lucrez niște articole cu o zi dinainte. În fine, lucrurile au fost puțin mai aglomerate săptămâna asta, dar e bine să fie așa, îmi place să am ce face. Singurul inconvenient e că nu am avut cum să scriu despre evenimente în aceeași zi în care s-au întâmplat.

Așadar, am revenit aici ca să vă povestesc despre cum a fost ieri la Puma – Love Thy Planet, un event care s-a ținut în Club Oxygen (unde n-am mai fost până acum) din Sun Plaza. Am intrat, m-a întâmpinat un loc suficient de spațios pentru desfășurare, cu o mare terasă afară – aspect important deoarece vopseaua cu care puteam desena se activa la soare.

M-am întâlnit cu mulți pe care îi cunoșteam, dar cam toți erau deja într-o echipă – aspect important pentru că se formau echipe de câte 5 și fiecare echipă concura cu câte un tricou la concurs. Premiul consistent, de 2000 de euro, se împărțea tuturor membrilor echipei respective.

După ce m-am învârtit ca o găină fără cap prin club, vrând să scap de aglomerația de la înscrieri, am reușit în sfârșit să mă lipesc de un grup. În grup am nimerit cu două fete frumoase, Adina și Floris și cu doi băieți, inconfundabilul Augustin și Florin. După îndelungi așteptări am reușit să ne așezăm la o masă și să ne punem rotițele în mișcare. Ce să scriem? Desenăm? Eu una, sincer, nu m-am gândit niciodată la premiu, vă zic și de ce… Unii dintre cei de acolo erau foarte, foarte talentați. Și da, sigur, am eu multe hobby-uri, mă pricep să mai fac un cercel, o poezie, dar la desen chiar nu mă pricep. Cel mai mare respect îl am pentru cei care știu să deseneze, am impresia că acolo procentajul este mai mare la categoria ”talent”, decât ”educație pe domeniu”.

Am avut la dispoziție 3 culori – roșu, portocaliu și albastru cu care am putut să ne facem de cap. M-am gândit mult ce să scriu pe tricou, voiam să aibă un mesaj. Dacă proiectul se numește Love Thy Planet, eu am zis să scriu Love IS thy planet și ca desen am ales eternul copăcel pe care îl am cusut și pe geantă. I-am pus și niște floricele portocalii – amprente de degete.

BEFORE

BEFORE

AFTER

Mă uitam la tricourile unora, mă uitam la al meu, mă uitam la tricourile unora, apoi iar la al meu… și mi-am zis… e clar, nu poate fi purtat pe stradă. Pe sfârșit mi-am adus aminte că am primit și o geantă de pânză și dacă șabloanele păreau cea mai ”safe” opțiune prin care puteam să fac ceva chiar purtabil, am zis să încerc unul dintre mesaje. Am căutat și ăsta de mai jos mi s-a părut cel mai potrivit:

Acum, vorba Elenei, ”am stricat un tricou, dar m-am pricopsit cu o geantă purtabilă”. Îmi place la nebunie gentuța mea, deși vine sezonul rece și pânza nu e tocmai rezistentă la fulgii de nea sau picăturile de apă. În orice caz, evenimentul a ținut destul de mult și a fost foarte distractiv să îmi exersez creativitatea alături de echipă și să îi urmăresc pe ceilalți cum lucrează. Au fost mai mulți artiști în ton cu atmosfera- muzicieni, un tip care a modelat în lut o pumă (a ieșit foarte fain), niște fete care se ocupau cu origami, pictori etc.

Pentru că vreau ca postarea asta să fie și ca un feedback constructiv, o să spun și câteva dintre chestiile care nu mi-au plăcut. Organizarea n-a fost gândită până la capăt – s-a creat foarte mare aglomerație la înscrieri pentru că:

1. au fost mulți oameni

2. trebuia să semnezi personal și să arăți și buletinul

3. trebuia să apuci să te încadrezi în cele 22 de echipe

Un alt lucru puțin ciudat a fost acela că pensulele și creioanele erau la prinde-cine-poate. În sfârșit, asta n-a făcut decât ca provocarea să fie și mai mare și să desenăm cu mâinile sau cu mini-trafaleții puși la dispoziție 😀 să zicem că n-a fost chiar așa rău. Ba chiar mi-am adus aminte cum e să fii copil când mi-am mânjit palma dreaptă ca să îi las o amprentă lui Floris pe tricou. Am trăit sentimentul ăla de mamă-ce-mișto-e-să-te-murdărești-pe-mâini. Sigur, când am ieșit afară mâna mea s-a făcut portocalie (da, încă nu s-a luat în totalitate). N-are nimic, mă uit cu drag la dungile portocalii și albastre care se mai văd vag pe degete 🙂

O concluzie finală nu știu dacă există, cert e că mie personal mi-a făcut plăcere să iau parte la o asemenea activitate pentru că mi-a stimulat creativitatea și am lucrat în grup. Premiul a fost câștigat de echipa 2, felicitări le spun și eu cu ocazia asta!

Până la urmă așa cum spune noua mea geantă, look on the bright side, dacă stăm bine să ne gândim toate tricourile au ieșit purtabile, fie că e vorba de ieșit în oraș sau de mers la culcare 😀

Love Thy Planet – un nou proiect Puma

Pe 25 octombrie cei de la Puma organizează un event foarte fain și creativ la care voi lua parte.

The Creative Factory s-a lansat în noiembrie 2010 și este un proiect prin care consumatorii își puteau personaliza online perechea de pantofi dorită. După asta a urmat ediția limitată de jachete personalizate ”T7 by Akcent”. Acum povestea merge mai departe sub deviza ”Love Thy Planet” unde vom avea parte de sesiuni artistice – sculptură, origami, fotografie, artă grafică și altele.

De când am primit invitația mă tot gândesc cum mi-aș personaliza tricoul. Ce-aș desena/scrie?

Într-o perioadă îmi plăcea versul din Vița de Vie ”viața e simplă și mișto” și îl voiam pe un tricou, chiar am avut mulți ani la rând trecută chestia asta pe lista de cadouri. Acum însă sunt în impas, nu mai știu ce simbol/cuvânt/desen aș vrea să văd pe un tricou pe care să îl port.

Voi cum v-ați personaliza tricoul în ton cu tema dată?

Mai multe puteți citi și pe Lilik.ro

cateva cuvinte despre SkirtBike – editia de toamna

Aseară coseam de zor la o altă husă – pentru iPad 2– cu netbook-ul alături, cu muzica Cosmin în urechi, în lumea mea, când deodată văd o notificare pe Facebook. O fostă colegă de birou mă invita la SkirtBike care avea loc chiar azi de la 3 până la 4. Am stat puțin pe gânduri – să merg, să nu merg… Am dat click pe ”Maybe”, apoi mi-am adus aminte că am o grămadă de accesorii de dat și că ar fi o ocazie bună să fac fericite niște fete.

M-am gândit inițial să merg cu bicla, să îmi iau fustă, să, să, să… până la urmă am decis să nu o iau nici pe Delilah, nici fusta, ci doar să merg să documentez evenimentul, să împart accesorii și să mai vorbesc pe ici colea cu oamenii. Și tocmai bine am făcut că l-am cunoscut pe Bogdan, de la turific.ro cu care am stat de vorbă și care mi-a zis clar să îmi iau o mașină de cusut că merită investiția. O să fac asta dacă mă hotărăsc să lucrez de-a binelea pe textile. Deocamdată experimentez, deci n-are rost să mă arunc cu capul înainte. Bogdan avea și o tabletă E-Boda pe care am butonat-o puțin, pentru că sunt foarte curioasă de ce pot device-urile firmelor mai mici sau cele românești. Trebuie să zic că asta reacționa chiar bine la comenzi și era chiar ușoară, mi-a plăcut, cred că o să mă interesez cât costă, poate reușesc să îmi iau și eu una.

În sfârșit, fetele au venit tare cochet îmbrăcate, deși nu-s tocmai de acord cu fustele extrem de scurte pe biclă, dar mă rog, e riscul lor 🙂 Au fost și foarte multe ținute decente, ”purtabile” pe bicicletă. Prezenți au fost și cei de la Nikon cu un stand, pentru că a fost o ocazie foarte bună pentru fotografi să prindă cadre de poveste. Abia aștept să văd mai multe poze, eu le-am urcat pe ale mele (făcute cu cel mai performant aparat foto, adică telefonul mobil sau DSLR-ul cum îi mai spun), dar le aștept pe alea ca lumea.

Am împărțit în jur de 20-30 de accesorii, cu hârtiuțe scrise de mână cu adresa de facebook și cea de blog. Am stat de dimineață 2 ore să le tai și să le scriu. Cred că trebuie să îmi cumpăr și o altă imprimantă ca să îmi ușurez munca pe viitor 😀

Per total mie mi-a plăcut foarte mult la SkirtBike chiar dacă n-am luat parte la plimbarea propriu zisă. De ce mi-a plăcut? Pentru că e o atmosferă chill, pentru că am văzut un stand de cercei handmade (și nu numai), pentru că se încurajează mișcarea prin mersul pe bicicletă (și nu numai) și pentru că a fost destul de OK organizat. Chiar dacă n-am fost acolo cu bicicleta sau în fustă și nu am pedalat, cred că astfel de inițiative merită încurajate și susținute. Data viitoare cine știe, poate urc și eu în șa, deși în fustă tot nu mă prea văd 😀

Ce n-am facut de 1 Mai

Deja m-am săturat de tâmpeniile de la TV cu „oamenii au fost la mare”, ”oamenii au fost la ștrand”, ”oamenii au fost în parc”. Oare nu e normal să te relaxezi în ziua ta liberă? Eu de exemplu vreau să vă spun ce nu am făcut.

Nu am ieșit în parc, nu am făcut mici, nu am făcut grătar, nu am mers în Vama Veche, nu am fost nici la munte, nu am jucat șah la soare, nu m-am pupat la soare, nu am fost la Mogoșoaia, nu am stat nici pe net deși am apărut toată ziua on pentru că am lăsat calculatorul deschis și am mai trecut în lehamite o dată la câteva ore. Nu am băut bere și n-am dormit, n-am cântat la chitară, nu am scris părerile personale despre WOW12 pentru că nu mă simt încă inspirată.

Nu m-am uitat nici la TV decât foarte puțin. Dar uite ce am făcut:

Am cusut toată ziua la copacul ăsta și la panglica mov de deasupra. Sacoșa din pânză am primit-o la un eveniment prin iarnă, încă de pe atunci tot aștept ocazia să o personalizez, să o colorez. Și mama mereu râde de mine că nu știu să cos 😀 Îmi zice că eu nu știu decât să cos saci, eh, nu știu dacă mi-a ieșit perfectă panglica sau copacul, dar mie îmi plac și cred că sacoșa seamănă din ce în ce mai mult cu ceva ce aș purta. Trebuie doar să îi mai pun un fermoar și gata, abia aștept.

Și am mai făcut curat, ordine, am cules o poveste pe care, din nou, abia aștept să o scriu, m-am jucat cu pisica mult și m-am recules după niște săptămâni criminal de ocupate. Am luat și Paxeladine pentru gâtul meu cam umflat, cred că nu scap de medic până la urmă, nu vrea să cedeze. În sfârșit, urmează să revăd niște filme cu Jim Carrey. Hai, vă provoc să îmi spuneți ce nu ați făcut azi și mai ales ! să îmi spuneți cum vi se pare sacoșa mea de pânză 😀

De ce urasc barbatii 1 si 8 Martie?

Pentru că:

1. sunt sărbători costisitoare pentru ei, dar pentru asta există Comandamartisoare 🙂

2.  e aglomerat in târguri, dar pentru asta există Comandamartisoare

3.  găsesc numai kitsch-uri, nimic original, dar pentru asta există Comandamartisoare

4.  nu au timp să cumpere mărţişoare, dar pentru asta există… v-aţi prins, nu? 🙂

Şi multe alte motive de la care am pornit pe drumul comandamartisoare.wordpress.com . În mare, acesta nu este un articol plătit prin care vă vând gogoşi aburinde, ci doar o modalitate de a vă atrage atenţia asupra noului proiect Handmade By Lexis. Proiect la care participă şi Monica, împreună cu care muncesc la mărţişoare, accesorii şi promovare. Intraţi pe site şi spuneţi-ne ce părere aveţi sau daţi mai departe dacă vă place ceea ce găsiţi. Acceptăm şi apreciem orice critică constructivă 🙂

De asemenea, puteţi fi cu ochii în patru şi pe blogul alte-lucruri, în cazul în care aţi uitat de el. O să mai postăm şi acolo lucruri faine pentru Valentine’s Day şi nu numai.

Experimentalistii recicleaza artistic

Aţi auzit de reciclarea sticlei grolsch? Eu am auzit de la prietenii mei, cei cu Experimentalist.ro, că se caută persoană creativă şi iubitoare de natură.

Laura a dat de blogul meu, Handmade by Lexis (pentru care am ceva planuri special, vi le voi dezvălui după pauză) şi m-a invitat să îmi pun mintea la contribuţie şi să îmi arăt geniul artistic. Şi o să fac asta imediat, din nou, after the break, pentru că trebuie să termin berea mai întâi, nu?

Vorba vine, nu-s băutoare de bere. Dar serios, când o să fac rost de o sticlă grolsch o să o reciclez cu siguranţă. Deja am unele idei, abia aştept să le pun în practică.

Până atunci vă invit să descoperiţi site-ul micilor experimentalişti şi să arătaţi şi voi cât de eco şi imaginativi sunteţi 🙂

Ceasul de la Universitate

Sunt la teatru. Mă muşcă nişte câini de picior şi urc speriată în maşina unor străini. O maşină 4×4, neagră. Eu şi încă doi băieţi suntem prinşi în spate, niciunul dintre noi nu poate ajunge în faţă să conducă.

Îmi sună telefonul. E 10. Închid telefonul şi apoi se lasă linişte. Sună iar telefonul, aşternuturile miros a căldură. Acum e 11. Când a trecut o oră? Nu ştiu, dar trebuie să mă pregătesc de plecare. Fug şi fac un duş repejor, mă spăl pe dinţi, revin în cameră şi mă îmbrac, mă parfumez, strănut de câteva ori şi apoi mă machiez. După 25-30 de minute îi spun lui tata că plec şi el insistă să o iau pe Bălănica (Dacia care da, acum are un nume). Aşa că o iau pe Bălănica.

Bălănica merge bine. Realizez că mi-a fost dor de ea şi ea parcă toarce ca şi când i-ar fi fost dor de mine sau cel puţin asta vreau să cred. N-am mai urcat la volan de vreo 2 săptămâni şi odată ce-am pus mâna pe volan am simţit cum mi se activează instinctele ca şi când aş fi trecut pe “driving mode” instaneu. Nu mai am palpitaţii ca pe vremuri, mă simt încrezătoare, mă simt de parcă am 4 picioare vitezomane. Dau semnal stânga, dau iar semnal stânga, iau viraje, acord prioritate unor oameni care trec pe la o trecere de pietoni folosită foarte rar. Se grăbesc, deşi nu înţeleg de ce, e scurtă distanţa şi îmi face plăcere să le dau prioritate. Nu am pe nimeni în spate şi rareori opresc la trecerea aia de pietoni, deşi nu mă plâng. Când vii din celălalt sens e nasol că rămâi în pantă. Ajung în parcare. Mă încadrez în spaţiu drept, corect şi apoi încerc să o încui pe Bălănica.

Bălănica are probleme la portbagaj, nu vrea să i-l încui. Îl sun pe tata.

– Tata… nu merge să încui portbagajul.

– Dă-i în dreapta, dă-i cu cheia în dreapta.

– Nu.. merge… zic eu încet, pe jumătate concentrată.

– Hai, las-o aşa. N-are ce să fure decât roata de rezervă.

Îmi fac un calcul repejor. Cât costă o roată de rezervă? Câteva sute de lei? Eh, nu îmi mai iau telefonul şi asta e, dacă se întâmplă ceva. Plec.

Ajung în pasaj la Universitate. La Teatru. Persoana cu care trebuia să mă întâlnesc întârzie ceea ce nu e bine pentru că în pasaj este un târg de obiecte handmade. Mă străbat amintiri cu lucrurile pe care le făceam şi eu. Acum nu mai am timp de ele. Tarabele mă atrag ca un magnet, aş vrea să rezist, dar nu pot. Îmi zic că nu e niciun rău dacă mă uit şi mă duc să cercetez terenul.

La fiecare tarabă există cel puţin câte un obiect care îmi place. Şi totuşi m-am oprit la o tarabă, are ceasuri mici, rotunde, de pus la gât, cu lănţişor. Aproape că îmi curg balele, dar întreb cât costă şi preţul mă bosumflă: 25 de lei. 35 de lei cele de buzunar. Nu sunt handmade, dar au un aspect antic, foarte frumos. Au un fel de uşiţă, unele sunt cu geam, altele nu. Cât de fain ar fi să am aşa ceva? De când tot caut aşa ceva? Şi totuşi, cât de mult îmi trebuie aşa ceva? Mă muşcă o dorinţă.

Plec, mai dau o tură pe la alte tarabe. Mă întorc la ceasuri. Mă mai uit o dată… să îmi iau unul? Să nu? Utilitatea lui există, mi s-a stricat ceasul acum ceva timp. Pun mâna pe un model care îmi place, îi descurc lănţişorul. Mă uit la el. Îl las jos, la loc. Sigur era un material care lăsa urme pe piele, dar era atât de frumos. Mă uit la vânzătoare. Toţi sunt îngheţaţi săracii, e un curent în pasaj de nu se poate. L-aş fi luat, dar strâng bani pentru telefon aşa că plec.

Inima îmi rămâne în urmă ca un ceas fără baterie. Sau poţi spune fără finanţe. Nu era o cheltuială prevăzută, ceasul nu era decât un moft. După ce îmi termin treburile, fug repede şi taxez abonamentul de metrou, cu alte cuvinte “urc în maşină”. Nu vreau să îmi dau ocazia să cheltui acei bani care vor conta pe viitor.

Uit pe moment de ceas, când ajung pe peron îmi aduc iar aminte, dar gata. Nu mai e cale de întoarcere. Până la urmă nu îmi trebuie un ceas, noul telefon o să aibă şi asta printre altele… şi totuşi…

Cine a scris O poveste de Craciun (A Christmas Carol)? (concurs)

Pentru ca imi place sa va invat cu binele, pentru ca imi sunteti dragi si pentru ca vin sarbatorile m-am hotarat sa ofer celui mai inteligent si norocos dintre voi un cadou. Cado!Cado! Dupa cum stiti, sunt o iubitoare de carti, chiar daca nu reusesc sa citesc pe cate as vrea sau sa scriu pe cat as vrea 😀 . V-am tot spus despre BookLand si daca inca nu ati fost la targ, nu va ingrijorati, dar nici nu mai stati mult pe ganduri! Mai aveti ocazia pana pe 23 decembrie. Si acum sa va povestesc despre concurs

Primiti ca premiu cele 5 carti de mai jos:

Cartea dragostei Avon – Alice Nastase
Dosarul Capri – Amanda Prantera
Marylin Monroe. Ultima zeiţă  – Jerome CHARYN
Laleaua neagra / Aventurile lui Lyderic    –   Alexandre Dumas
Bine ca esti tu destept! – John Farndon

Ce trebuie sa faceti?
Sa raspundeti printr-un comentariu la intrebarea:

Cine a scris “O poveste de Craciun” (A Christmas Carol)?
a. Jane Austen
b. Petre Ispirescu
c. Charles Dickens
d. H. C. Andersen

Castigatorul va fi unul singur, in cazul in care mai multe persoane dau raspunsul corect, se va alege prin tragere la sorti 🙂

Perioada: 7 decembrie – 16 decembrie ora 23.00, iar pe 17 vom anunta castigatorul.
Simplu, nu? Succes!

p.s. puteti intra pe blogul meu de handmade, am si acolo o surpriza pentru voi 😉