Concert Selah Sue – Bucuresti 22.09.2013

Acum o luna am aflat ca vine Selah Sue in Romania pentru a doua oara si ma ofticam la gandul ca nu mai am bani si pentru ea. Dar stiti cum se aranjeaza lucrurile astea cateodata? Cu 2-3 zile inainte de concert primesc un super telefon cu o super veste si anume ca am castigat un bilet la concertul Selah Sue printr-un concurs la care participasem pe iConcert (am participat fara niciun fel de speranta, de obicei nici nu particip la cele cu trageri la sort pentru ca stiu ca sansele de a castiga sunt mai reduse)

Si m-am bucurat tare mult… Dupa care mi-am dat seama ca n-am cu cine sa merg si mi-a mai trecut entuziasmul. Vorbeam cu o colega despre asta si la nimereala i-am trimis si ei un concurs asemanator cu cel la care participasem. Am aflat apoi ca norocul nu mi se terminase de tot. A castigat si ea niste bilete si am mers impreuna. Adevarul e ca viata mea e plina de coincidente, de multe ori fericite 😉 Sau poate nu-s coincidente (?).

In sfarsit, cu toate ca amandoua eram cam obosite (cu o seara inainte petrecusem:D) am mers cu mare drag sa o ascultam pe blondina cu ochi de husky. A fost un concert micut (eu am participat numai la BestFest-uri pana acum), a tinut cam o ora si 45 de minute si cu ocazia asta am vazut si eu cum arata Arenele Romane (click pentru un scurt istoric).

Selah Sue are o voce uimitoare si o prezenta scenica foarte placuta! Publicul a fost OK, singurul lucru care ne-a deranjat a fost ca nu toti erau la fel de interesati si se cam fataiau. Bine, pe mine m-au intrigat si cuplurile care se imbratisau/pupau cu ochii inchisi, presupun ca era o forma de a trai momentul pe care eu n-am inteles-o 😀

Am ascultat melodii ca Mommy, Crazy Style Sufferin, Raggamuffin (logic!), Fyah Fyah si cateva noi cum ar fi Fame, iar la sfarsit n-am plecat de acolo pana nu a revenit pentru bis. Ultima melodie pe care a cantat-o cand a revenit pe scena a fost Summertime. 

Ne-am amuzat cand Selah Sue a incercat sa vorbeasca putin romana, pronuntand Bucuresti cu accent pe i si intreband “ce faceti?” 😀 Oricum efortul ei a fost apreciat si aplaudat, nu toti cei care concerteaza aici isi dau silinta de a face lucrul asta, unii nici nu stiu ca exista o diferenta intre Bucharest si Budapest, ce naiba…

Per total, Selah Sue are o voce remarcabila, un stil de muzica care se potriveste la fix cu personalitatea ei si melodii in care se regasesc multi dintre noi. Ma bucur enorm ca am apucat sa merg la concert si am putut sa o vad pe scena (mai ales ca de data asta chiar am vazut-o, n-a fost doar un punctulet in departare) pentru ca m-a cucerit de cum am auzit-o prima oara. Sper ca in viata asta sa ajung si la un concert Florence and The Machine sau Bon Iver 🙂

Multumesc iConcert inca o data pentru bilet!

Citeste si primul articol pe tema asta din 25 iulie 2012: Descoperiri muzicale – Selah Sue

Ne vedem la targ!

Sunt multe pe care aș vrea să le scriu, dar din păcate nu mai am puterea în seara asta. Promit să revin în curând cu ceva articole noi și frumoase 🙂 Până una alta, dacă ieri vă spuneam că m-am reapucat de mărțișoare, azi vă dau și detaliile referitoare la târgul la care o să particip cu Roxana pe 23-24 februarie.

Vă aștept acolo!

M-am reapucat de martisoare handmade

Weekend-urile au început să treacă mult prea repede, de fapt timpul a început să treacă mult prea repede. Mă simt ca într-un film în care regizorul arată pe fast-forward cum se înalță luna, coboară, se înalță soarele, coboară și tot așa.

În sfârșit, weekendul ăsta am apucat să lucrez mai mult la mărțișoare fiindcă, da, m-am apucat și anul ăsta să fac. Ba chiar o să merg și la un târg 🙂 Vă invit cu mare drag acolo, poate mă trageți de mânecă să schimbăm două vorbe. Chiar o să fie primul târg la care voi participa, sper să nu fiu dezamăgită și să și câștig ceva din toată treaba asta, nu doar experiență.

Pariu pe Prietenie cu ploaie si cu vocea care imbratiseaza

Afară începe să bată vântul puternic. Mă uit în sus și mă gândesc ”Băi, ce fain ar fi dacă ar ninge în seara asta” cu gândul la faptul că n-aș fi singură pentru prima ninsoare din iarna asta, ci aș fi înconjurată de oameni, de poezie și folk.

Ajung în Mojo, urc atentă scările în spirală și îl aud pe Adrian Bezna interpretând Cântecul celor două Ioane și zâmbesc fără să îmi dau seama. E prima oară când îl ascult live, fără să fiu în fața unui monitor anost cu niște căști ieftine și proaste în urechi. Apoi ridic ochii de la scări, căci le-am terminat de urcat și îmi fac loc prin mulțime spre Ștefan, pentru că e singurul pe care îl știu. Îmi face cunoștință cu câteva persoane, printre care și Teodoriu Sorin de la Bocancul Literar.

Mă așez în colț, îmi așez catrafusele, laptop-ul pe care l-am luat în cazul în care bunul meu prieten uita să îmi scoată textele la imprimantă (nu a uitat) și mă așez obosită de la drum și răceală. Îmi dau seama că nu mi-am ales bine locul, că îmi bate aerul condiționat în ceafă, dar nu mă mai ridic să mă mut, plus că de aici se vede scena. Nu apuc să schimb multe vorbe cu Ștefan că ridic ochii și dau de un breton și niște gropițe în obraji familiare. Loredana a venit și ea și pentru mine, dar și pentru faptul că iubește literatura la fel de mult ca și mine. Acum mă simt mai bine, că parcă nu-s singură și începem să vorbim.

Ștefan mă anunță că o să citesc la început și că vom împărți textele în două – poezie și proză. Așa că îmi așez foile și la scurt timp urc pe scenă. Salut pe toată lumea și mărturisesc că nu am mai citit în public ceva de ani de zile, le cer iertare pentru eventualele greșeli gramaticale pe care am să le fac pentru că așa reacționez când am emoții. Și am ceva emoții, deși suntem la început și etajul de la Mojo e pe jumătate gol. Citesc și citesc prost, cu nasul meu înfundat și lipsa mea de intonație. Ștefan a citit foarte frumos un text de-al meu înaintea mea, mă gândesc că ar fi trebuit să i le dau lui pe toate.

Nu ridic ochii din foi de frică să nu pierd rândul și respir greu din cauza răcelii. Foile-s capsate și le dau cu greu ținând cont că nu am decât o mână disponibilă, iar atunci când fac pauze lumea aplaudă și mă simt ciudat. Îmi vine să le spun ”stați, stați, că doar dau pagina, n-am terminat textul!”, eh, dar nu fac asta.

Cobor, runda 1 s-a sfârșit. Pfiu! Mă duc la masă și la scurt timp mă ridic să îmi mai iau un ceai. Între timp pe scenă urcă: Mălina Constantin, Marian Dragomir pe partea de literatură, Ana Maria Dumitru, Adela Titescu, Adrian Bezna, Cătălin Ungureanu și trupa T.A.T.I. pe partea de muzică. Undeva printre ei mai citesc și eu o dată pe scenă pentru a termina cu proza pe care o pregătisem. Am chiar texte de aici, de pe blog (sub satelitul Tine și călare pe lăcuste (2).

Am emoții și mai mari, acum cafeneaua e plină și îmi croiesc în minte două idei pe care vreau să le expun. N-am apucat să spun decât una: M-am bucurat nespus de mult că am apucat să citesc pe scenă alături de *pauză – în mintea mea căutam cuvântul potrivit – cântăreți? muzicieni? artiști? Mă uit la Ștefan căutând cuvântul, sperând să ies, calmă fiind, din blocaj* invitați ca Adrian Beznă și Sorin mă corectează ”Bezna zice Adrian”. Și eu zic: Ah, sorry. A naibii romengleză.

Adevărul e că mereu am avut o dilemă, dacă e cu ”a” sau ”ă”, dar știți cum se zice: mai bine prost 5 minute, decât o viață întreagă. Așa că nu m-am simțit chiar ca ultimul om, se întâmplă. Adrian se ridică de pe scaun și vine pe scenă, mă pupă pe obraz și mă îmbrățișează, mă încurajează, îmi zice să citesc mai tare, dar n-apuc să îi spun că am fost tare răcită și încă sunt. Așa că până una alta ia textul și se apucă el să îl citească tare, clar și frumos și eu ascult și râd, da, emoționată. Dar de ce emoționată? Fiindcă-s umăr la umăr cu vocea pe care o ascult de câteva luni în căști ceea ce e cel puțin intimidant. După ce citește un sfert din text, mă lasă pe mine să continuu și să adorm bieții oameni care vor mai mult folk, adică na, cu mine-n frunte, poate nici eu nu m-aș asculta dacă aș fi în public.

În sfârșit, reușesc să termin repejor partea de proză și Ștefan mă oprește la fix să nu citesc ”m-a oprit poliția”, mi-am dat seama ce prost aș citi dialogul și simt că mi s-a luat o piatră de pe inimă. Cobor de pe scenă, Adrian strigă după mine ”Alex!” și mai vine o dată să mă îmbrățișeze, îi spun că îmi plac mult melodiile lui și că le ascult în fiecare zi, îmi mulțumește și ne lovim pumnii șmecherește. Ce om.

Îmi dau seama că am coborât de pe scenă și n-am apucat să spun a doua idee, aceea că la Pariu pe Prietenie nu e ca la alte cenacluri sau evenimente culturale, ”cu lupii laolalta”, ci chiar e o atmosferă plăcută. Nu cunosc multă lume acolo, dar ei par că se cunosc între ei toți, probabil pentru că vin de mai mult timp.

În sfârșit, Adrian și Cătălin Ungureanu încheie seara cu un recital de excepție. Și apropo de ”Cu lupii laolalta”, aceasta a fost printre ultimele melodii cântate și toată cafeneaua a răsunat odată cu Adi, am strigat ”România!” și ne-am uitat la culorile drapelului din spatele talentaților folkiști. Inima mea a strigat o dată cu ei. În gălăgie și în fum de țigară, în entuziasmul pe care îl simțeam de parcă aș fi fost la un concert al unei trupe internaționale, nu de folk românesc, telefonul vibrează pe masă. E 22.10 și probabil o să mai dureze doar câteva minute până pleacă lumea.

– Fă la dreapta când ieși din Mojo că-s parcat pe avarii.

– Bine, vin acum.

Mă îmbrac repejor, îmi iau geanta și laptop-ul. Îi salut pe Sorin și pe Ștefan, le mulțumesc pentru invitație, aș fi vrut să îi spun la revedere și lui Adi, dar încă era pe scenă. O zbughesc pe scări atentă și în grabă deschid ușa și o închid repede la loc, dându-mă un pas înapoi, bombănind. Scot umbrela și o deschid înainte să ies. Pe fundal se aude meciul, Adrian și Cătălin s-au oprit din cântat, acum cântă ropotul de ploaie.

Nu ninge, dar seara asta ar fi putut cu siguranță să câștige orice pariu.

[P.S. articolul a fost scris imediat după eveniment pe 02.12, însă abia acum am apucat să îl finisez]

Cine face pariu cu mine?

Pariu pe prietenie este un  mic eveniment care îmbină două lucruri foarte dragi mie – cântatul la chitară și literatura.

Am vorbit cu Ștefan acum 2-3 săptămâni și m-a întrebat dacă mai scriu și dacă mi-ar plăcea să citesc în cadrul evenimentului. Am acceptat cu mare drag, acum o săptămână i-am trimis textele și tot. Texte la care, fie vorba între noi, mă uitam cam strâmb că nu mi se par foarte bune, deși mulți mă contrazic… nu știu dacă pe bune sau doar din politețe, eh.

Inițial aș fi fost eu și Ioan Mateiciuc (pe care l-am mai ascultat mai demult pe youtube) pe partea de literatură, dar Ioan a trebuit să anuleze, așa că nu știu cine mai vine. Mai multe detalii oficiale citiți pe Bocancul Literar , mi-ar face mare plăcere să vină și ceva oameni pe care îi cunosc, poate chiar bloggeri sau cititori ai acestui blog pentru că unele texte vor fi și de aici.

Să vă zic cum este ca atmosferă la Pariu pe Prietenie? Căci am fost data trecută să văd cum stă treaba. Evenimentul se ține în Club Mojo, un local tipic centrului vechi, cu mobilier de lemn și mult fum de țigară. Mi-a adus foarte mult aminte de cenaclurile la care mai mergeam pe vremuri, deși recunosc că nu e chiar aceeași atmosferă. Aici lumea pare mai prietenoasă și se vede că mulți dintre participanți deja se cunosc între ei. Părțile cu folk sunt cele mai frumoase din punctul meu de vedere și cel puțin pentru asta abia aștept duminica.

N-am mai citit de foarte mult timp ceva în public și da, cred că o să am ceva emoții, dar sper să mă descurc. Cineva m-a întrebat de ce fac asta… Din varii motive, pentru că în continuare suțin literatura, cultura, arta și tot ce ține de ea chiar dacă nu mai cred în totalitate că are vreun rezultat/scop. E o adunare de oameni pasionați, de oameni cu litere în degete și în urechi, o nișă care da, sigur, nu îți pune pâinea pe masă, dar care cu siguranță o pune pe suflet.

Vă aștept duminică 🙂

P.S. Ștefan ar vrea să aducă mai mulți bloggeri pe scenă, cum vi se pare ideea? 🙂

NetCamp 2012 – aplicatii, online si afaceri (after)

Nu știu la cât se trezește Manafu când are un eveniment din ăsta gigant ca cel de azi, dar eu am vrut să ajung la prima mea ediție de NetCamp la timp. La 6.30 am fost brici, pe poziții, neștiind exact cât am să fac până la Marriott cu traficul de dimineață.

Am băut cafeaua acasă ca un pelican, m-am suit în Bălănica (vechea Dacie) și mi-am început ziua. Am ajuns, evident, devreme. M-am oprit în stația de autobuz, în fața hotelului și m-am uitat în stânga și în dreapta pentru vreo… 5 minute, îmi căutam viitorul. Oricât de poetic sună asta, pe atât de adevărat este (o să vă lămuresc în viitorul apropiat printr-un articol detaliat).

Pentru prima oară am să tratez doar anumite puncte cheie din sesiuni. Cum ar fi faptul că la început am stat cu echipa celor de la Kaspersky, în fotoliile lor puf pe care mai aveam puțin și le luam acasă, apoi am zărit alte cunoștințe la masă. Deja începea să vină lumea. În timpul ăsta am mai băut o cafea – 2 cafele în mai puțin de 2 ore, un nou record!

NetCamp a fost ultimul eveniment Evensys de anul ăsta din ce am înțeles, dar mai important pentru mine este faptul că a fost ultimul meu eveniment de anul ăsta la care am mai putut să particip. Pe viitor cred că o să fiu nevoită să renunț la conferințe și altele de genul din diverse motive (o să vă lămuresc în viitorul apropiat printr-un articol detaliat).

Și din acest motiv m-am întristat, am privit ziua cu un ghimpe în suflet, știind că am să fiu departe de mediul ăsta pe care am început să îl cunosc din ce în ce mai bine. Departe de oamenii cu care am lucrat sau cărora le-am urmărit activitatea, departe de sentimentul acela încurajator pe care mi-l dă fiecare om nou pe care îl cunosc și cu care vorbesc pentru prima oară. Ah, sau oamenii cu care mă regăsesc după ani și ani… 🙂 Că vorba aia, mi s-a întâmplat.

Nu știu dacă m-am atașat de evenimente, de oameni sau de sentimentul pe care mi-l lasă fiecare chestie de genul ăsta. Nu știu cum am ajuns să am sentimente de orice fel fie vorba între noi, dar, chiar dacă nu sunt foarte bine definite, ele există.

Au fost diverse momente la care am râs cu adevărat la această ediție, cum a fost dansul lui Alexis Bonte pe Gangnam Style, cum îl auzeam pe Vlad Stan din sala alăturată sau glumele cu Manafu (care e un moderator excelent) și Porsche Cayenne.  Mi-a plăcut chiar și discuția plină de viață despre ceea ce pare a fi (zic așa pentru că nu am testat-o) una dintre cele mai ingenioase aplicații mobile – Star Taxi.

Mai sus vorbeam de coincidențe și oameni cu care m-am reîntâlnit după ani. Prin 2010 am fost la un interviu pentru un internship pe business, printre cei care au luat interviul au fost și Vlad Stan și Cătălina Rusu cu care iată, am ajuns să stau de vorbă la NetCamp în pauza de prânz. Am aflat că Girls in Tech ediția românească a fost organizată de Cătălina. Un eveniment despre care știam dinainte, însă la care eu n-am mai apucat invitație. Poate data viitoare.

M-am întâlnit și cu Adrian în a doua sesiune de conferințe, era chiar pe scaunul din fața mea, am schimbat două trei vorbe, apoi am vrut să ajung la Start Up Now, însă nu au mai fost locuri și am ajuns la Mobile Dev. în ultima parte. După cum ziceam și mai sus, a fost chiar foarte interesant să aflu mai multe despre aplicațiile Star Taxi, SMS Parking și TranaportUrban care au devenit partenere Vodafone.

RoboFun au fost și ei prezenți

În sfârșit, am început articolul ăsta joi seara, abia acum reușesc să îl termin – sâmbătă după amiază. Multora le-a plăcut ce am zis în prima postare despre NetCamp – ”am început să am un vis” pentru că probabil s-au regăsit în acea frază. Și pot să zic că odată cu evenimentul acesta dedicat antreprenoriatului online visul meu a devenit mai abitir. Fără riscuri și eșecuri n-ai cum să ajungi să crești sau să câștigi, nu? Am decis să risc și să mă îndrept cu mândrie spre un posibil eșec.

Am încercat să apelez la diverși oameni din online pentru un sfat-două referitor la cum să continuu ceea ce am pornit cu Time For Ads, însă uneori nu există bunăvoință pentru un sfat, un îndemn, o săgeată care să te îndrume în ce parte să o iei când rătăcești în jurul unei idei de proiect ca o găină fără cap. Poate am apelat la cine nu trebuia, cine știe. M-a întristat faptul în sine, pe de altă parte înțeleg și perspectiva lor, este greu să te uiți la ăștia mai mici fără să ai un beneficiu direct, fie el financiar sau de altă natură chiar dacă și tu ai fost cândva în acea poziție.

Oricum, am tras linie și cred că am găsit direcția în care trebuie să o iau. O fi bine, o fi rău, o fi greșit, o fi corect? Răspunsurile la întrebări after the break.

Ca de fiecare dată vreau să îi mulțumesc lui Cristi pentru invitație și echipei Evensys pentru încă un eveniment de succes, așa cum mă și așteptam 🙂 Sper din suflet să ne mai întâlnim și pe viitor!

NetCamp 2012 pentru antreprenori online si nu numai (before)

Am început să am un vis. Poate că nu e foarte mare, ambițios, dar eu zic că e, luând în considerare vremurile prin care trecem. Visul meu e să încep să scot bani din site-urile în care deja am investit muncă, speranțe și ceva sume de bani (mici, fie vorba între noi, dar nu chiar așa mici pentru bugetul meu). Poate nici n-ar trebui să vorbesc la plural ”site-uri„, pentru că de fapt visul atinge numai proiectul pe advertising.

În sfârșit, ce legătură au toate astea cu NetCamp 2012? Păi cum să nu aibă?

NetCamp 2012 reprezintă o suită de evenimente pentru antreprenorii online, iar anul acesta, pe 22 noiembrie, este a 6a ediție la care din fericire voi ajunge și eu. Ziua se va împărți în:

Start-Up Now! – lecția de antreprenoriat care revine de anul trecut. Este sesiunea noțiunilor de baza și a răspunsurilor directe la întrebările antreprenorilor.

WeWorkWeb– sesiune pentru web designeri și developeri

MobileDev– sesiune dedicată dezvoltatorilor de aplicații mobile, oferindu-le acestora o conferință de jumătate de zi si oportunitate de networking și învățare

Mobile Demo – La Netcamp va fi amenajată o zona în care dezvoltatorii vor putea să își expună gratuit aplicațiile.

Câțiva dintre parteneri: Nokia, Vodafone, Kaspersky, Microsoft etc. Organizatori sunt cei de la Evensys, deci nu mă îndoiesc că va fi totul un succes, abia aștept să ajung! Sper ca prezentările să fie utile și interesante, dar mai ales sper să cunosc oameni faini…

Revin cu un articol ”after” să vă povestesc cum a fost și dacă se întâmplă să mă vedeți pe acolo nu uitați să mă trageți de mânecă, să schimbăm 2 vorbe 🙂

Literatura ruleaza – un proiect mai mult decat misto

Daca imi citiți blogul de mai mult timp știți că eu așa mi-am început zilele într-ale blogging-ului. Cu scris, cu literatură, cu piese de teatru și poezii. Apoi mi-am dat eu seama că nu prea merge și am început să păstrez textele de inimă pentru inimă, adică în draft. Foarte rar mai public ceva din textele literare.

Corina și Ariel îmi sunt foarte dragi în primul rând pentru că-s foarte de treabă și în al doilea rând pentru că-s foaaarte de treabă. Adică-s niște oameni simpatici, care fac lucrurile să se întâmple, iar una dintre inițiativele lor mi-a plăcut foarte mult. Se numește ”Literatura Rulează”.

Pe scurt – se dă o carte de citit, iar la o anumită perioadă de timp se face un mic eveniment prin care participanții discută cartea, eventual filmul, cu plusuri și minusuri. Participarea este limitată, în jur de 20, ceea ce e perfect. Grupurile mai mari tind sa se dezbine în grupuri mai mici!

I-am promis Corinei că o să scriu despre asta pentru că merită susținuți, mi se pare o chestie foarte mișto și chiar regret că n-am citit ”O zi” de David Nicholls. Pe lângă faptul că sâmbătă am alte treburi în program, mi se pare și aiurea să mă duc fără să știu despre ce e vorba în carte așa că aștept următoarea provocare, poate reușesc să o citesc… sau poate, cine știe, am citit-o deja! 🙂

Mi-oi fi pierdut eu speranța în literatura online, dar iată că ei nu și-au pierdut-o în oamenii care mai citesc. Aleg și eu de data asta să cred cu ei și să vă îndemn să luați parte la eveniment/proiect, sunt sigură 100% că merită 🙂

Digital Divas – inca un frumos eveniment marca Evensys

Cred că într-un an și ceva am mers la peste 30 de evenimente. Unele mai mari, altele mai mici, unele în cluburi, altele în cafenele, ba chiar și la metrou. N-am ajuns niciodată să mă satur de ele pentru că ador partea de networking, dau de oameni interesanți, aflu de proiecte noi, vechi, muncite și răsmuncite. La evenimentele cu produse noi îmi place că pot testa prima device-ul, că pot butona, că pot transmite pe rețelele sociale diverse informații și nu în ultimul rând că după tot, iese invariabil un articol bun de care sunt mândră.

Primul eveniment organizat de Evensys la care am luat parte a fost Webstock 2011, apoi au urmat altele. Am făcut un top 3 agenții/organizatori care îmi plac cel mai mult. Vă pot spune de pe acum că locul 1 în topul meu personal îl deține Manafu și echipa sa din motive pur obiective. Sunt profesioniști, sociabili, deschiși la propuneri și de fiecare dată reușesc să creeze o atmosferă plăcută.

Digital Divas a fost un eveniment dedicat femeilor din Social Media ”despre  inspirație, comunicare, networking și implicare”. Având în vedere că evenimentul a reușit să mă inspire și să îmi ofere un mic boost de încredere în domeniu, cred că și-a atins destul de bine scopul. De fiecare dată rămân cu un sentiment de bine. Dacă Intel are tehnologia Turbo Boost la procesoare, cam așa acționează și genul ăsta de activități în organismul meu, mai ales când întâlnesc și ajung să ascult oameni interesanți. Cei care-s pe domeniul tehnic cred că o să înțeleagă mai bine figura asta de stil 😀

Sesiunea de conferințe a fost deschisă de binecunoscutul cuplu Andreea și Cabral Ibacka. Cei doi sunt implicați în mod activ în online – au bloguri, rețele sociale, scriu des, sunt implicați în campanii și ne-au povestit câte una-alta despre cum privesc ei lucrurile – online vs. offline. Au menționat povestirea cu cerutul în căsătorie scris în două versiuni – el și ea, deși mie nu mi-au zis nimic nou că deja le citisem întâmplător pe amândouă 😀 Adevărul e că cei doi sunt foarte carismatici și sorry, dar nu pot să mă abțin să n-o zic – Andreea este pur și simplu superbă!

După cei doi, au urmat:

Stela Toderascu, Sales Support and Digital Activation Manager, Avon Cosmetics
Madalina Uceanu, Career Coach & Senior HR Advisor CareerAdvisor
Claudia Tocila, Online Communication Manager, Valvis Holding
Alina Constantinescu, Online Community Manager, Bit-Soft

Nu pot să vă povestesc chiar despre fiecare în parte așa că vă zic doar succint ce/cine mi-a plăcut. Filmulețul celor de la Avon Cosmetics a fost foarte ingenios (urmăriți mai jos), aceștia au ”împlinit” 200.000 de fani pe Facebook, iar ramura companiei de la noi din țară a fost printre primele din lume care s-au implicat în online cu blog și rețele sociale. De asemenea, în 2013 strategia va include colaborarea cu cât mai mulți bloggeri. Abia aștept 😀

Mădălina Uceanu ne-a povestit câte ceva despre job-urile din social media și cam din acest punct conferința s-a axat pe cum ai putea să îți faci o carieră în online/comunicare sau ajutându-te de internet. După pauza de cafea, a urmat a doua parte cu:

Radu Ionescu, Creative Director, Kinecto
Diana Enciu, Owner, Fabulous PR & Events
Alina Tanasa, PR Director, Fabulous PR & Events
Andreea-Mihaela Retea, Blogger www.andressa.ro
Sandra Clipea, Junior Consultant, Premium Communication

Radu Ionescu ne-a vorbit despre pasiuni, ne-a dat câteva sfaturi interesante, dar am și reținut niște cuvinte cheie – ”nu te-aș sfătui să lucrezi în publicitate” (citat redat cu aproximație). Din păcate cuvintele astea au fost spuse așa pe jumate și n-am apucat să aflu de ce a spus asta, deși pot să bănuiesc răspunsul. Diana Enciu și Alina Tanasa au vorbit despre propriul proiect pe care l-au pus pe picioare singure. Chiar cred că au fost un exemplu bun de ”așa da” și ”se poate” pentru că mainly au crescut singure în acest domeniu, pe această nișă destul de grea – fashion.

Andressa a avut foarte mari emoții și s-a văzut, însă a avut, cred, prezentarea care m-a inspirat cel mai mult. Sinceră să fiu, deși am mai intrat pe blogul ei și știam cine este de foarte mult timp (de prin 2008 cred), nu o vedeam ca fiind o tipă atât de serioasă, chiar m-a surprins în mod plăcut. Mi-a lăsat impresia că este un om profesionist și m-am regăsit în prezentarea ei din multe puncte de vedere. Și eu devin la fel de emoționată când vorbesc în public și mi se întâmplă să am blocaje, ba chiar uneori fac și greșeli gramaticale fără să îmi dau seama. E greu, dar cred că ”practice makes perfect” și sper să o mai văd pe la conferințe, sper că nu s-a lăsat descurajată.

Sandra Clipea ne-a povestit cum a ajuns să lucreze la Premium Communication publicându-și pe blogul lui Chinezu CV-ul. Uite, cu povestea ei chiar nu eram la curent, însă ce mi-a plăcut a fost intervenția angajatorului. Nu știu numele doamnei respective, dar a dat sfaturi bune și a prezentat totul din altă perspectivă.

Vă vine să credeți sau nu, cei de la Nikon au fost sponsori și, pe lângă faptul că puteai să îți faci o poză la ei în ”studio”, au dat și un aparat foto super-ultra-Jmecher la tombolă 😀 Da, știu, vă gândiți că poate de-asta n-am reușit eu să îmi cumpăr atunci aparat foto, pentru că trebuia să îl câștig pe acesta, dar n-a fost să fie. Am avut numărul 38, iar câștigător a fost 53. Poate altă dată, până atunci tot cu telefonul! 🙂

Păreri finale? A fost interesant și binevenit, am cunoscut oameni noi (și Doamne, atât de tineri!) După cum ziceam și mai sus, m-a inspirat să vreau să fac mai multe cu proiectele mele, să cresc mai mult în toate sensurile în care se poate. Ai toate tool-urile necesare și tot ce trebuie să faci e să știi în ce direcție vrei să mergi și să lupți, așa cum s-a spus.

Mulțumesc din suflet Evensys și Cristi Manafu pentru invitație și felicitări pentru încă un eveniment reușit!

Puma Love Thy Planet – unde culoare nu e, nimic nu e

V-am povestit câte ceva despre proiectul Puma Love Thy Planet săptămâna trecută, puteți citi aici ca să vă aduceți aminte despre ce a fost vorba. Pentru că miercuri s-a ivit întâmplarea în care au fost implicați și pantalonii (pe care i-am ”bătut” ulterior cu o curea pentru a sta la locul lor), a trebuit să lucrez niște articole cu o zi dinainte. În fine, lucrurile au fost puțin mai aglomerate săptămâna asta, dar e bine să fie așa, îmi place să am ce face. Singurul inconvenient e că nu am avut cum să scriu despre evenimente în aceeași zi în care s-au întâmplat.

Așadar, am revenit aici ca să vă povestesc despre cum a fost ieri la Puma – Love Thy Planet, un event care s-a ținut în Club Oxygen (unde n-am mai fost până acum) din Sun Plaza. Am intrat, m-a întâmpinat un loc suficient de spațios pentru desfășurare, cu o mare terasă afară – aspect important deoarece vopseaua cu care puteam desena se activa la soare.

M-am întâlnit cu mulți pe care îi cunoșteam, dar cam toți erau deja într-o echipă – aspect important pentru că se formau echipe de câte 5 și fiecare echipă concura cu câte un tricou la concurs. Premiul consistent, de 2000 de euro, se împărțea tuturor membrilor echipei respective.

După ce m-am învârtit ca o găină fără cap prin club, vrând să scap de aglomerația de la înscrieri, am reușit în sfârșit să mă lipesc de un grup. În grup am nimerit cu două fete frumoase, Adina și Floris și cu doi băieți, inconfundabilul Augustin și Florin. După îndelungi așteptări am reușit să ne așezăm la o masă și să ne punem rotițele în mișcare. Ce să scriem? Desenăm? Eu una, sincer, nu m-am gândit niciodată la premiu, vă zic și de ce… Unii dintre cei de acolo erau foarte, foarte talentați. Și da, sigur, am eu multe hobby-uri, mă pricep să mai fac un cercel, o poezie, dar la desen chiar nu mă pricep. Cel mai mare respect îl am pentru cei care știu să deseneze, am impresia că acolo procentajul este mai mare la categoria ”talent”, decât ”educație pe domeniu”.

Am avut la dispoziție 3 culori – roșu, portocaliu și albastru cu care am putut să ne facem de cap. M-am gândit mult ce să scriu pe tricou, voiam să aibă un mesaj. Dacă proiectul se numește Love Thy Planet, eu am zis să scriu Love IS thy planet și ca desen am ales eternul copăcel pe care îl am cusut și pe geantă. I-am pus și niște floricele portocalii – amprente de degete.

BEFORE

BEFORE

AFTER

Mă uitam la tricourile unora, mă uitam la al meu, mă uitam la tricourile unora, apoi iar la al meu… și mi-am zis… e clar, nu poate fi purtat pe stradă. Pe sfârșit mi-am adus aminte că am primit și o geantă de pânză și dacă șabloanele păreau cea mai ”safe” opțiune prin care puteam să fac ceva chiar purtabil, am zis să încerc unul dintre mesaje. Am căutat și ăsta de mai jos mi s-a părut cel mai potrivit:

Acum, vorba Elenei, ”am stricat un tricou, dar m-am pricopsit cu o geantă purtabilă”. Îmi place la nebunie gentuța mea, deși vine sezonul rece și pânza nu e tocmai rezistentă la fulgii de nea sau picăturile de apă. În orice caz, evenimentul a ținut destul de mult și a fost foarte distractiv să îmi exersez creativitatea alături de echipă și să îi urmăresc pe ceilalți cum lucrează. Au fost mai mulți artiști în ton cu atmosfera- muzicieni, un tip care a modelat în lut o pumă (a ieșit foarte fain), niște fete care se ocupau cu origami, pictori etc.

Pentru că vreau ca postarea asta să fie și ca un feedback constructiv, o să spun și câteva dintre chestiile care nu mi-au plăcut. Organizarea n-a fost gândită până la capăt – s-a creat foarte mare aglomerație la înscrieri pentru că:

1. au fost mulți oameni

2. trebuia să semnezi personal și să arăți și buletinul

3. trebuia să apuci să te încadrezi în cele 22 de echipe

Un alt lucru puțin ciudat a fost acela că pensulele și creioanele erau la prinde-cine-poate. În sfârșit, asta n-a făcut decât ca provocarea să fie și mai mare și să desenăm cu mâinile sau cu mini-trafaleții puși la dispoziție 😀 să zicem că n-a fost chiar așa rău. Ba chiar mi-am adus aminte cum e să fii copil când mi-am mânjit palma dreaptă ca să îi las o amprentă lui Floris pe tricou. Am trăit sentimentul ăla de mamă-ce-mișto-e-să-te-murdărești-pe-mâini. Sigur, când am ieșit afară mâna mea s-a făcut portocalie (da, încă nu s-a luat în totalitate). N-are nimic, mă uit cu drag la dungile portocalii și albastre care se mai văd vag pe degete 🙂

O concluzie finală nu știu dacă există, cert e că mie personal mi-a făcut plăcere să iau parte la o asemenea activitate pentru că mi-a stimulat creativitatea și am lucrat în grup. Premiul a fost câștigat de echipa 2, felicitări le spun și eu cu ocazia asta!

Până la urmă așa cum spune noua mea geantă, look on the bright side, dacă stăm bine să ne gândim toate tricourile au ieșit purtabile, fie că e vorba de ieșit în oraș sau de mers la culcare 😀