NetCamp 2012 – aplicatii, online si afaceri (after)

Nu știu la cât se trezește Manafu când are un eveniment din ăsta gigant ca cel de azi, dar eu am vrut să ajung la prima mea ediție de NetCamp la timp. La 6.30 am fost brici, pe poziții, neștiind exact cât am să fac până la Marriott cu traficul de dimineață.

Am băut cafeaua acasă ca un pelican, m-am suit în Bălănica (vechea Dacie) și mi-am început ziua. Am ajuns, evident, devreme. M-am oprit în stația de autobuz, în fața hotelului și m-am uitat în stânga și în dreapta pentru vreo… 5 minute, îmi căutam viitorul. Oricât de poetic sună asta, pe atât de adevărat este (o să vă lămuresc în viitorul apropiat printr-un articol detaliat).

Pentru prima oară am să tratez doar anumite puncte cheie din sesiuni. Cum ar fi faptul că la început am stat cu echipa celor de la Kaspersky, în fotoliile lor puf pe care mai aveam puțin și le luam acasă, apoi am zărit alte cunoștințe la masă. Deja începea să vină lumea. În timpul ăsta am mai băut o cafea – 2 cafele în mai puțin de 2 ore, un nou record!

NetCamp a fost ultimul eveniment Evensys de anul ăsta din ce am înțeles, dar mai important pentru mine este faptul că a fost ultimul meu eveniment de anul ăsta la care am mai putut să particip. Pe viitor cred că o să fiu nevoită să renunț la conferințe și altele de genul din diverse motive (o să vă lămuresc în viitorul apropiat printr-un articol detaliat).

Și din acest motiv m-am întristat, am privit ziua cu un ghimpe în suflet, știind că am să fiu departe de mediul ăsta pe care am început să îl cunosc din ce în ce mai bine. Departe de oamenii cu care am lucrat sau cărora le-am urmărit activitatea, departe de sentimentul acela încurajator pe care mi-l dă fiecare om nou pe care îl cunosc și cu care vorbesc pentru prima oară. Ah, sau oamenii cu care mă regăsesc după ani și ani… 🙂 Că vorba aia, mi s-a întâmplat.

Nu știu dacă m-am atașat de evenimente, de oameni sau de sentimentul pe care mi-l lasă fiecare chestie de genul ăsta. Nu știu cum am ajuns să am sentimente de orice fel fie vorba între noi, dar, chiar dacă nu sunt foarte bine definite, ele există.

Au fost diverse momente la care am râs cu adevărat la această ediție, cum a fost dansul lui Alexis Bonte pe Gangnam Style, cum îl auzeam pe Vlad Stan din sala alăturată sau glumele cu Manafu (care e un moderator excelent) și Porsche Cayenne.  Mi-a plăcut chiar și discuția plină de viață despre ceea ce pare a fi (zic așa pentru că nu am testat-o) una dintre cele mai ingenioase aplicații mobile – Star Taxi.

Mai sus vorbeam de coincidențe și oameni cu care m-am reîntâlnit după ani. Prin 2010 am fost la un interviu pentru un internship pe business, printre cei care au luat interviul au fost și Vlad Stan și Cătălina Rusu cu care iată, am ajuns să stau de vorbă la NetCamp în pauza de prânz. Am aflat că Girls in Tech ediția românească a fost organizată de Cătălina. Un eveniment despre care știam dinainte, însă la care eu n-am mai apucat invitație. Poate data viitoare.

M-am întâlnit și cu Adrian în a doua sesiune de conferințe, era chiar pe scaunul din fața mea, am schimbat două trei vorbe, apoi am vrut să ajung la Start Up Now, însă nu au mai fost locuri și am ajuns la Mobile Dev. în ultima parte. După cum ziceam și mai sus, a fost chiar foarte interesant să aflu mai multe despre aplicațiile Star Taxi, SMS Parking și TranaportUrban care au devenit partenere Vodafone.

RoboFun au fost și ei prezenți

În sfârșit, am început articolul ăsta joi seara, abia acum reușesc să îl termin – sâmbătă după amiază. Multora le-a plăcut ce am zis în prima postare despre NetCamp – ”am început să am un vis” pentru că probabil s-au regăsit în acea frază. Și pot să zic că odată cu evenimentul acesta dedicat antreprenoriatului online visul meu a devenit mai abitir. Fără riscuri și eșecuri n-ai cum să ajungi să crești sau să câștigi, nu? Am decis să risc și să mă îndrept cu mândrie spre un posibil eșec.

Am încercat să apelez la diverși oameni din online pentru un sfat-două referitor la cum să continuu ceea ce am pornit cu Time For Ads, însă uneori nu există bunăvoință pentru un sfat, un îndemn, o săgeată care să te îndrume în ce parte să o iei când rătăcești în jurul unei idei de proiect ca o găină fără cap. Poate am apelat la cine nu trebuia, cine știe. M-a întristat faptul în sine, pe de altă parte înțeleg și perspectiva lor, este greu să te uiți la ăștia mai mici fără să ai un beneficiu direct, fie el financiar sau de altă natură chiar dacă și tu ai fost cândva în acea poziție.

Oricum, am tras linie și cred că am găsit direcția în care trebuie să o iau. O fi bine, o fi rău, o fi greșit, o fi corect? Răspunsurile la întrebări after the break.

Ca de fiecare dată vreau să îi mulțumesc lui Cristi pentru invitație și echipei Evensys pentru încă un eveniment de succes, așa cum mă și așteptam 🙂 Sper din suflet să ne mai întâlnim și pe viitor!

Digital Divas – inca un frumos eveniment marca Evensys

Cred că într-un an și ceva am mers la peste 30 de evenimente. Unele mai mari, altele mai mici, unele în cluburi, altele în cafenele, ba chiar și la metrou. N-am ajuns niciodată să mă satur de ele pentru că ador partea de networking, dau de oameni interesanți, aflu de proiecte noi, vechi, muncite și răsmuncite. La evenimentele cu produse noi îmi place că pot testa prima device-ul, că pot butona, că pot transmite pe rețelele sociale diverse informații și nu în ultimul rând că după tot, iese invariabil un articol bun de care sunt mândră.

Primul eveniment organizat de Evensys la care am luat parte a fost Webstock 2011, apoi au urmat altele. Am făcut un top 3 agenții/organizatori care îmi plac cel mai mult. Vă pot spune de pe acum că locul 1 în topul meu personal îl deține Manafu și echipa sa din motive pur obiective. Sunt profesioniști, sociabili, deschiși la propuneri și de fiecare dată reușesc să creeze o atmosferă plăcută.

Digital Divas a fost un eveniment dedicat femeilor din Social Media ”despre  inspirație, comunicare, networking și implicare”. Având în vedere că evenimentul a reușit să mă inspire și să îmi ofere un mic boost de încredere în domeniu, cred că și-a atins destul de bine scopul. De fiecare dată rămân cu un sentiment de bine. Dacă Intel are tehnologia Turbo Boost la procesoare, cam așa acționează și genul ăsta de activități în organismul meu, mai ales când întâlnesc și ajung să ascult oameni interesanți. Cei care-s pe domeniul tehnic cred că o să înțeleagă mai bine figura asta de stil 😀

Sesiunea de conferințe a fost deschisă de binecunoscutul cuplu Andreea și Cabral Ibacka. Cei doi sunt implicați în mod activ în online – au bloguri, rețele sociale, scriu des, sunt implicați în campanii și ne-au povestit câte una-alta despre cum privesc ei lucrurile – online vs. offline. Au menționat povestirea cu cerutul în căsătorie scris în două versiuni – el și ea, deși mie nu mi-au zis nimic nou că deja le citisem întâmplător pe amândouă 😀 Adevărul e că cei doi sunt foarte carismatici și sorry, dar nu pot să mă abțin să n-o zic – Andreea este pur și simplu superbă!

După cei doi, au urmat:

Stela Toderascu, Sales Support and Digital Activation Manager, Avon Cosmetics
Madalina Uceanu, Career Coach & Senior HR Advisor CareerAdvisor
Claudia Tocila, Online Communication Manager, Valvis Holding
Alina Constantinescu, Online Community Manager, Bit-Soft

Nu pot să vă povestesc chiar despre fiecare în parte așa că vă zic doar succint ce/cine mi-a plăcut. Filmulețul celor de la Avon Cosmetics a fost foarte ingenios (urmăriți mai jos), aceștia au ”împlinit” 200.000 de fani pe Facebook, iar ramura companiei de la noi din țară a fost printre primele din lume care s-au implicat în online cu blog și rețele sociale. De asemenea, în 2013 strategia va include colaborarea cu cât mai mulți bloggeri. Abia aștept 😀

Mădălina Uceanu ne-a povestit câte ceva despre job-urile din social media și cam din acest punct conferința s-a axat pe cum ai putea să îți faci o carieră în online/comunicare sau ajutându-te de internet. După pauza de cafea, a urmat a doua parte cu:

Radu Ionescu, Creative Director, Kinecto
Diana Enciu, Owner, Fabulous PR & Events
Alina Tanasa, PR Director, Fabulous PR & Events
Andreea-Mihaela Retea, Blogger www.andressa.ro
Sandra Clipea, Junior Consultant, Premium Communication

Radu Ionescu ne-a vorbit despre pasiuni, ne-a dat câteva sfaturi interesante, dar am și reținut niște cuvinte cheie – ”nu te-aș sfătui să lucrezi în publicitate” (citat redat cu aproximație). Din păcate cuvintele astea au fost spuse așa pe jumate și n-am apucat să aflu de ce a spus asta, deși pot să bănuiesc răspunsul. Diana Enciu și Alina Tanasa au vorbit despre propriul proiect pe care l-au pus pe picioare singure. Chiar cred că au fost un exemplu bun de ”așa da” și ”se poate” pentru că mainly au crescut singure în acest domeniu, pe această nișă destul de grea – fashion.

Andressa a avut foarte mari emoții și s-a văzut, însă a avut, cred, prezentarea care m-a inspirat cel mai mult. Sinceră să fiu, deși am mai intrat pe blogul ei și știam cine este de foarte mult timp (de prin 2008 cred), nu o vedeam ca fiind o tipă atât de serioasă, chiar m-a surprins în mod plăcut. Mi-a lăsat impresia că este un om profesionist și m-am regăsit în prezentarea ei din multe puncte de vedere. Și eu devin la fel de emoționată când vorbesc în public și mi se întâmplă să am blocaje, ba chiar uneori fac și greșeli gramaticale fără să îmi dau seama. E greu, dar cred că ”practice makes perfect” și sper să o mai văd pe la conferințe, sper că nu s-a lăsat descurajată.

Sandra Clipea ne-a povestit cum a ajuns să lucreze la Premium Communication publicându-și pe blogul lui Chinezu CV-ul. Uite, cu povestea ei chiar nu eram la curent, însă ce mi-a plăcut a fost intervenția angajatorului. Nu știu numele doamnei respective, dar a dat sfaturi bune și a prezentat totul din altă perspectivă.

Vă vine să credeți sau nu, cei de la Nikon au fost sponsori și, pe lângă faptul că puteai să îți faci o poză la ei în ”studio”, au dat și un aparat foto super-ultra-Jmecher la tombolă 😀 Da, știu, vă gândiți că poate de-asta n-am reușit eu să îmi cumpăr atunci aparat foto, pentru că trebuia să îl câștig pe acesta, dar n-a fost să fie. Am avut numărul 38, iar câștigător a fost 53. Poate altă dată, până atunci tot cu telefonul! 🙂

Păreri finale? A fost interesant și binevenit, am cunoscut oameni noi (și Doamne, atât de tineri!) După cum ziceam și mai sus, m-a inspirat să vreau să fac mai multe cu proiectele mele, să cresc mai mult în toate sensurile în care se poate. Ai toate tool-urile necesare și tot ce trebuie să faci e să știi în ce direcție vrei să mergi și să lupți, așa cum s-a spus.

Mulțumesc din suflet Evensys și Cristi Manafu pentru invitație și felicitări pentru încă un eveniment reușit!

Webstock 2012 – oameni si concluzii

A mai trecut o ediție de Webstock la care am participat și eu cu Time for Ads și care, evident, m-a inspirat din mai multe puncte de vedere. Din nefericire, n-am putut să mai stau seara la Awards și party pentru că a fost o săptămână nebună rău pentru mine cu evenimente (pe plan ”profesional” și personal) și multe articole de scris.

Ca de obicei, am făcut cunoștință cu multă lume 🙂 Am împărțit și ceva cercei handmade, iar fetele au părut chiar încântate de ei, ceea ce m-a mulțumit și mai mult.

Sunt atâtea lucruri de zis că nici nu mai știu cum să continuu. Nu știu dacă ați urmărit live streaming-ul pe care l-am pus ieri sau dacă ați urmărit ce-am scris pe Twitter, dar noi am ajuns de la sesiunea a doua. Cu toate astea, l-am văzut pe Cristian Gog (care a prezentat în prima parte) și l-am salutat, am stat puțin de vorbă pentru că îl urmăresc dinainte de Românii au talent și l-am susținut cum am putut și pe parcursul concursului. Ca primă părere, este un tip de treabă fără snobisme, așa cum te-ai aștepta de la cineva care a apărut la un show atât de cunoscut. Mă rog, uneori am impresia că oricum toți clujenii-s OK 😀

Cel mai mult mi-a plăcut discursul lui Eduard Novak, un om incredibil cu o poveste incredibilă, un adevărat luptător pentru care lumea s-a ridicat în picioare și a apluadat minute în șir. Eduard a fost zece ani campion național la patinaj viteză până când, într-o nefericită zi, a avut un accident care i-a retezat laba piciorului. Astfel, a căutat alt sport în care să se implice și și-a ales ciclismul, apoi a pornit pe acest drum exact cu ajutorul internetului. S-a documentat, s-a antrenat, a muncit foarte mult și anul acesta a reușit să câștige medalia de aur la ciclism la Jocurile Olimpice din Londra.

Eduard ne-a uimit prin modestia lui, în ochii noștri el și toți sportivii români se află pe un piedestal bine meritat pentru că muncesc atât de mult, necondiționat și ne reprezintă cu mândrie pe plan internațional și nu numai. Sunt performanțe la care ajung ei ca oameni, ca sportivi, dar prin care creștem și noi ca țară, prin care ne aducem aminte să iubim din nou istoria noastră și ceea ce suntem. Mai mult de atât, Eduard și felul lui de a fi ar trebui să aducă aminte celor care au uitat să fie oameni, cum să fie oameni. Sună ciudat, dar iată cum cineva atât de muncitor, atât de puternic fizic și psihic și ambițios poate fi umil și modest, pentru că nu a uitat de unde a pornit. Nu a uitat că a pornit (chiar de două ori) de la zero, de unde pornesc 90% dintre noi.

Cea de-a treia sesiune am împărțit-o în două. În prima parte am mers la Pro Blogging – Blogging Trends și a doua la Social Media Professionals. În prima parte Răzvan Pascu a vorbit despre blogurile de nișă. Nu știu dacă știți, dar el este printre primii la blogurile de travel, face asta for a living ca să zic așa. Nu pot să zic că am aflat foarte multe lucruri noi din prezentarea lui, însă cu siguranță am ajuns să îmi pun niște întrebări interesante referitoare la propriul blog, dar cred că o să revin la subiect într-un articol separat.

Costin Cocioabă a avut din nou o prezentare interesantă și a tratat subiectele în general, nu s-a raportat doar la refresh.ro. Ah, da și la Adrian Ciubotaru mi-a plăcut mult una dintre ideile expuse, cum că oamenii generoși sunt oameni puternici. Foarte frumos spus, ar fi bine dacă lumea ar fi mai generoasă și binevoitoare.

Pot să zic că în partea a doua mi-a plăcut destul de mult prezentarea lui Andrei Roșca (CEO Spada) care a vorbit despre riscuri. A mers pe idei destul de logice și ne-a invitat să mai și riscăm din când în când ca să putem crește, pentru că așa se câștigă experiența. Asta este total adevărat, însă din păcate alături de experiență e posibil să ”câștigi” și ceva minusuri, din nou e o chestie care ține de percepția fiecăruia. Nu toți privesc lucrurile așa relaxat, nu toți sunt dispuși să îți acorde o a doua șansă. Aș putea spune, ca o notă personală, că unii sunt destul de tranșanți și dintr-un pas greșit nu văd nici un folos deși sunt destule, după cum spunea și Andrei.

Îmi pare rău că nu am apucat să urmăresc și celelalte sesiuni care se desfășurau în paralel, însă cu siguranță o să vânez articolele celor care au fost în celelalte săli. Per total, Webstock 2012 m-a inspirat, ceea ce este întotdeauna un semn de ”eveniment reușit” și am plecat de acolo cu un impuls de încredere, de „hai că se poate”, de ”uite ce de oameni interesanți” și de ”o să creștem și noi cu proiectul, trebuie să îl ducem mai departe”. Organizarea a fost de nota 10 ca de obicei, iar anul acesta au fost mai mulți sponsori printre care Vodafone (principal), Bitdefender, HP, Staropramen, Huawei și Doncafe.

Mulțumim tuturor, mai ales lui Cristi Manafu și Evensys pentru organizarea celui mai mare eveniment de online! Sper să ne vedem la anul cu bine 🙂

Mai multe poze găsiți și la Sorin.

Festivalul de Traditii si Mestesuguri din Clejani

Pfiu! După trei ore de editare video iată că în sfârșit am reușit să mă potolesc și să scriu aici câteva lucruri despre Festivalul de Tradiții și Meșteșugari din Clejani la care am participat ieri. N-am nici cea mai vagă idee cum să încep. Chiar de ieri, de când am ajuns acasă mă tot gândesc dacă să încep cu x, y sau z. Eu aș începe să vă povestesc încă de dimineață, de cum îmi era atât de somn încât era să nu mă trezesc la timp. Totuși am zis că nu se poate să pierd o zi fascinantă alături de bloggeri, copii și meșteșugari din Clejani.

Atelierul Social Media a fost puțin în încurcătură la început, dar Matache a spart gheața (cred că îi datorăm niște bere) 😀 și ne-a apropiat pe cât a putut de copii. Am aflat că cei mici aveau internet acasă și 1-2 știau și de Facebook. Marius ne-a cântat și câteva melodii la chitară, iar apoi ne-am cam îndreptat toți spre ateliere. Unii lucrau la zmee, alții la steagul Clejaniului, alții învățau cum să sculpteze.

Am avut ocazia să stăm de vorbă cu vechii meșteșugari – rudari, măturari, împletitori de răchită, fierari și argintari și să observăm cum se realizează diverse obiecte fără de care nu ne-am putea descurca la fel de ușor în casă. Am văzut cum se fac coșurile de răchită, lingurile de lemn (puteți vedea și în filmulețul de mai jos), verighetele și asta n-a fost tot! S-a dat în bobi, s-a citit în cărți și în palmă, apoi spre seară au concertat Connect-R și Damian Drăghici.

Sponsorul principal a fost PETROM (căruia îi și mulțumim). Organizarea a fost excepțional de bine pusă la punct din punctul meu de vedere, iar la plecare, la ieșirea din spațiul amenajat, am găsit ceva care ne-a îndulcit și mai mult ziua și seara: vată de zahăr. Yey!

O să revin cu detalii și povestioare, deocamdată vă puteți delecta cu poze și filmulețul pe care l-am terminat adineaori de editat.

P.S. vă cer scuze și aici pentru calitatea video și audio – deh, mi s-au terminat bateriile la aparatul foto și am filmat cu telefonul 🙁 Oricum, eu zic că merită să vă uitați până la sfârșit.

Mai multe găsiți și pe PRwave.ro

initiala fictiva

Într-o seară de iarnă (parcă era iarnă, nu?) am primit un mesaj pe Facebook de la cineva. Era un cineva pe care îl respectam (și încă îl respect, poate la un alt nivel), un cineva pentru care eram o străină, dar care nu-mi era complet străin. Probabil că citește chiar acum ceea ce scriu eu aici, pentru că de obicei citește și îmi place asta. Oricum din seara aia am tot vorbit.

Nu spun cum îl cheamă. O să scriu doar o inițială fictivă, o să îi spun E., oricum el o să se prindă că e vorba despre el. Nu știu clar de ce citește E. blogul meu, dar face asta și îmi place, parcă uneori scriu tocmai pentru că mai citește el. Acel singur cititor care știu că veghează din umbră.

E. e un tip interesant care trăiește mult și nu lasă să se vadă nimic din ceea ce simte. Rareori publică textele care vin din suflet, în general e destul de politically correct, oferă informații care ar fi de folos celorlalți, face blogging de calitate. Dar și calitatea asta e subiectivă până la urmă, pentru că pentru mine calitate ar însemna să își publice toate textele. El oricum scrie bine și interesant și viu și colorat și cum mai vrei tu. Și e păcat.

Bănuiesc (deși sunt mai mult ca sigură) că ar putea scrie o carte. I-am sugerat ideea. Mi-a răspuns după mai bine de o lună și mi-a zis că nu poate. Dar sunt sigură că de fapt nu vrea, poate îi e frică, deși uite, scriu și aici: n-ar trebui. Mi-ar plăcea tare mult să citesc un text din sufletul lui, ai auzit? Hai! Fă-ți curaj și dă send că eu tot aștept! 🙂

E. a spus cândva că ține la mine și sper că e adevărat și că o să îmi dea ceva de-al lui să citesc ca să îmi dovedească. Ceva scris noaptea, când gândurile vin sub formă de păianjeni și țes cu aur mintea lui creativă și spiritul lui tânăr. Da, cred că ai un spirit tânăr, poate de acolo și toate angoasele.

Ai putea să exersezi curajul pe mine. Cititorul tău, primul, n-o să zic nimănui, pot să fiu și eu o inițială fictivă. Vezi? Putem fi reciproca. Tu citești aici, eu citesc textele pe care le trimiți, așa e fair and square. Nu îți dau feedback dacă nu vrei (ce ironic ar fi oricum, să îți dau eu feedback, că și-așa n-am experiența ta), dar măcar scrie! Atâta vreau, să scrii și să îmi trimiți fiindcă, știi E., știi… cuvintele sunt veșnice. Să nu uiți asta, bine? O să aștept mail-ul tău cu subiectul: scăpare. Ar fi un bun titlu de început 😉

Nota 10 pentru Coca Cola si campania Bicicleta Rosie

Am participat la multe campanii în viața mea, am mai câștigat premii, dar de ce mi-a plăcut în mod special ce au făcut cei de la Coca Cola cu Bicicleta Roșie?

În mare parte s-au gândit la tot, până la ultimul detaliu. Începând cu lucrurile pe care le-au oferit câștigătorilor, până la cum a fost organizat evenimentul. E drept, nu am apucat să stau la marșul cicliștilor, deși, repet, mi-aș fi dorit, însă organizarea din parc și mecanismul întregii campanii au fost destul de bine puse la punct.

Pe lângă frumoasa bicicletă pe care am câștigat-o, am primit și o cască (care este extrem de binevenită), o hartă cu pistele de bicicliști din București și zonele mai puțin aglomerate, manual de utilizare pentru cască și bicicletă și garanție (ceea ce din nou e un mare plus).

Bicicleta e și ea foarte bine echipată, are: far cu dinam (pe care încă nu am reușit să îl ghicesc, nu știu cum îl faci să stea pe roată – help?), coșuleț și portbagaj (da, e așa, mai pentru fete), clopoțel, frână de mână și de picior și un fel de apărătoare la roata din spate – ca să nu ți se agațe fusta (mi-a explicat tata). Acum chiar nu mai am nicio scuză să nu ies pe șosele, nu?

Un lucru pe care l-am apreciat din nou foarte mult a fost partea cu mentenanța. Erau acolo corturi unde te puteai duce să îți reglezi șaua, să îți umfli roțile etc. Ți se punea la dispoziție și apă/suc din ce am înțeles (sper că nu greșesc) și puteai să scrii pe un panou diverse mesaje cu obiceiurile pe care le ai pentru un stil de viață sănătos.

Mesajele au fost citite la microfon și culmea, chiar a fost și al meu printre ele, însă în mod ilar nu au înțeles scrisul meu și nu l-au citit până la capăt. Scrisesem ”Merg pe jos cu pași de gânduri”. Eh, data viitoare o să scriu mai frumos, să audă tot Izvorul ce-am de zis 😀

Ca o concluzie finală, mie mi-a plăcut foarte mult ce am văzut. Cred că cei de la Coca Cola chiar și-au dat silința să iasă ceva bun, au punctat bine normele de siguranță și au încurajat mersul pe bicicletă cu o campanie mai mult decât frumoasă. Eu zic jos pălăria! Chiar sunt un exemplu demn de urmat.

Citiți și despre peripețiile cu bicicleta pe drum – la prima întâlnire.

la prima intalnire

Mulțumită campaniei Coca Cola, Bicicleta Roșie, de care v-am tot vorbit, sunt biciclistă cu acte în regulă. Deocamdată, însă, trebuie să îmi respect numele blogului și url-ul și să vă spun povestea de azi 😀

Am fost anunțată ieri că trebuie să merg și să ridic bicicleta din parcul Izvor, azi, între 18 și 20. La 20 avea loc (are loc poate chiar în acest moment) marșul bicicliștilor. Mi-am făcut eu calcule, cum și ce să fac pentru a ajunge între orele alea în parc, cum și ce să fac ca să o aduc pe mândră până acasă. Că așa e la prima întâlnire, trebuie să duci fata acasă, nu? 🙂

Cea mai simplă soluție era să o rog pe Bălănica (mașina, Dacia veche a lu’ tata pentru necunoscători) să vină cu mine, să o las în parcare până veneam cu noua bicicletă (care încă nu are nume, chiar trebuie să mă ajutați aici).

Plănuiam să ajung la 19-19.30 ca să iau parte și la marșul bicicliștilor, însă din cauza unor disconcordanțe la nivel de comunicare, am ajuns la 18-18.30 atât încât n-am mai putut să stau la marș, chiar dacă mi-aș fi dorit.

Mi-am dat seama că o să fie puțin dificil să urc singură scările de la metrou și să urc în mașină frumusețea cu două roți, dar am zis că pot. Am fost fraieră că nu am rugat pe cineva să vină cu mine, pentru că nu mi-a fost ”puțin dificil”, ci ”foarte dificil” singură cu ea.

După ce am dat câteva ture în parc și am testat-o, i-am rugat pe băieții care se ocupau cu mentenanța să îmi regleze șaua și i-am întrebat dacă e normal să scârțâie când pun frână. Au zis că e normal, până se tocesc saboții de frână. Am sunat clopoțelul de câteva ori, am cam stat o jumătate de oră-o oră în parc, plimbându-mă și apoi mi-am luat inima în dinți și am coborât la metrou. Povestea are etape, 2 mai exact.

La metrou

Am trecut ușor de bare, ăștia de la Metrorex sunt oameni cu cap și au făcut o portiță de acces pentru cei cu biciclete. Am trecut pe lângă alți doi care erau tot așa, cu biciclete de la Coca Cola. I-am auzit vorbind:

El spune ceva de genul: – Hey, n-ar trebui să mergem mai în față?

La care ea răspunde: Du-te, mă, lasă, că nu contează…

În gândul meu era: Ba contează. Trebuie să urci ori prin față, ori prin spate cu ea.

Și tocmai venea metroul, eu eram în dreptul ultimului vagon și am urcat în el. Ce știam eu era greșit. Accesul cu bicicleta se face numai în primul vagon. Paza de la metrou s-a sesizat, m-a atenționat atât pe mine cât și pe cei doi care erau mai departe de mine. Le-am mulțumit pentru sesizare, mi-au zis să mă duc în spatele ultimului vagon în care eram și așa am făcut.

în metrou a stat cuminte

Dar coșmarul n-a fost ăsta, eram liniștită, trecusem cu bine și de călătorie și de primele scări. Acum avea să urmeze cireașa de pe tort: să le cobori e simplu, te mai ajuți și de frână, dar cum sparanghel o urci? Și m-am chinuit ca fraiera la început, că nu știam cum să o țin, să nu cadă, cred că s-au distrat pe cinste cei de pe peron uitându-se la mine. Și eu m-aș fi distrat, serios.

În sfârșit, mi-am adunat forțele și am reușit să o urc. Apoi mă gândeam că e mai simplu pe scările rulante. N-a fost. Era să o ia la vale, era să o scap… era… Îmi pare tare rău că nu am putut să ies din propriul corp, să mă uit la mine însămi și să râd.

Bag-o în portbagaj… dacă vrea

Am trecut și de scările rulante, am răsuflat ușurată. Un câine a avut tentativa să mă latre când am ieșit de la metrou, dar apoi a renunțat. Cred că și-a dat și el seama că numai asta nu îmi lipsea. Și am ajuns cu ea în parcare. Yey! Acum, să vedem cum o urc în mașină… Tata formase platformă Bălănicăi și m-a asigurat că ”au loc și 2 biciclete acuma!”. OK. Și dă-i și luptă-te cu ea, fă-o să intre. N-a vrut. Am mângâiat-o, am mai băut niște ceai, m-a sleit de puteri. Așa e cu astea fițoase, depui ceva efort până să vrea.

Mă aștept să fiu vedetă pe youtube, cum mă luptam cu săraca bicicletă să intre în Bălănica. Dacă a prins cineva asta pe cameră, am șanse să devin chiar ”virală”. Mă rog, mai puțin probabil să fi fost cineva pe fază că era cald și era puțină lume în preajmă și totuși… slavă Domnului că a fost așa!

N-am reușit, deci, să o urc cu totul în mașină. A vrut fetița să stea cu picioarele afară, legănându-le ca un copil mic. Am plecat cu portbagajul deschis și m-am asigurat că e stabilă și că nu o pierd pe drum. Asta e, așa sunt oamenii, se adaptează. Și am mers încet încetișor, precaut, super precaut chiar, fiind cu un ochi în spate și unul în față. Deci ori suntem șoferi, ori nu mai suntem.

I-am mulțumit lui Dumnezeu când am ajuns pe stradă. Am parcat, am dat jos mândra, era întreagă, frumoasă și roșie, a mea. Dar aveam să aflu curând că entuziasmul meu avea să pălească cu siguranță în fața entuziasmului tatălui meu. Pfai, când a văzut-o aproape că i-au dat lacrimile de fericire, de parcă i-aș fi adus-o lui cadou: ce frumoasă e, îmi zice sincer. Deci e adevărat sloganul celor de la Coca Cola cu Fabrica de fericire.

Am intrat în casă să mă schimb și ding! aud clopoțelul. Tata a studiat-o în amănunt, observând că băi, are și dinam… are și șa bună, are și d-aia, are și d-aia. Bravo, măi, tată! îmi zice.

Dar în gândul meu m-am felicitat că am reușit să o aduc acasă cu bine, singură, cu Bălănica, pe patruj’ de grade, fără ajutorul nimănui. Asta e, de fapt, adevărata performanță.

 Continuarea cu păreri despre campanie – Nota 10 pentru Coca Cola și Bicicleta Roșie

as ajunge la mare si as dormi dand la pedale in somn

Înainte să existe tehnologia pentru noi, sursa de socializare era ”strada”. Oricât de mult stăteai în casă și făceai curățenie, oricât te uitai la televizor, oricât de mult citeai, întotdeauna intervenea acea plictiseală, acea foame de oameni, de stat la o vorbă, două.

Oamenii nu erau la un click distanță, ci la o poartă distanță și vorbeam, ne jucam, așa, ca în copilărie. Într-o seară au venit niște băieți mai mari decât noi, vecini de mai departe care erau foarte de treabă.

Pe lângă faptul că ne înțelegeam bine, aveau destul de multe povești haioase. Nu știu cât de adevărate erau, dar important e că existau și că din seara aia am început eu să gândesc ca o biciclistă.

Dan ne-a povestit cum cu vreo săptămână în urmă plecase cu niște prieteni la mare pe biciclete. Făcuseră câteva zile pe drum și se cazaseră la o mătușă care stătea acolo. Plecaseră cu câteva monede în buzunar (100-200 de lei asta înseamnă acum 10-20 de bani). După ce au ajuns la Constanța, ajunseseră să dea la pedale și în timp ce dormeau.

Îmi aduc aminte perfect cum mi-am croit scenariul în minte și cum în locul lui Dan, eram eu. Am început să mă gândesc ce mi-aș fi putut lua cu mine pe portbagaj și începusem să îmi pun tot felul de întrebări care începeau cu ”dar dacă… ”. Dacă făceam pană? Îmi trebuiau lumini la bicicletă pe timp de noapte, unde aș fi dormit? Aș fi rezistat? În orice caz, toate se terminau la fel: aș ajunge la mare și aș dormi dând la pedale în somn.

Îmi dădeam seama că e foarte greu să parcurgi ditai distanța pe bicicletă și mai ales, eu nu am nicio mătușă în Constanța, dar mă tot gândeam la aventură, la ce frumos și distractiv ar fi fost. Am rămas cu visul ăsta până acum, pe bune, dar e practic greu de realizat.

E greu să găsești oameni la fel de nebuni care să facă asta. Nici măcar nu e indicat să faci asta cu temperaturile de acum, deși sunt sigură că prepararea prânzului nu ar fi o problemă. Pui de niște ouă prăjite pe pietrele de afară cu ușurință.

Condiția fizică iar nu mă ajută și ultimul detaliu rămâne în continuare lipsa unei biciclete care să poată duce bine și a unui echipament corespunzător. A mea s-a rablagit, are o vârstă totuși (8 ani) și mă rog, de fapt, rablagită a fost de la bun început.

Îi admir pe cei pe lângă care trec în drum spre munte, unde e și de urcat, sportivi cu mușchii de la picior piatră, cu o pasiune nebună în priviri. Îmi aduc aminte de seara aia de pe stradă și îmi vine să scot capul pe geam și să le strig: Bravo! Hai că poți!

Povestea lui Dan mi-a rămas întipărită în minte (chiar dacă nu știu cât de adevărată era), a fost momentul în care am început să privesc bicicleta altfel. Am privit-o ca pe un mijloc de transport pentru care nu trebuie să plătești nici bilet, nici combustibil, am privit-o ca pe un mijloc de transport care te poate duce absolut oriunde vrei și care îți permite un minim de bagaj.

Dar mai mult, bicicleta mi-a permis de atunci să mă transport cu gândul, pe cele două roți, în cele mai frumoase și nebănuite locuri, să trăiesc imaginar cele mai nebune aventuri. Așa, cu doar câteva monede în buzunar.

 

[Articol inspirat de și pentru Concursul bicicleta roșie]

Social Media Summer Camp – a treia editie

Țineți-vă bine oameni buni că între 12 și 15 iulie se va ține a treia ediție a taberei de social media marketing din România!

Tabăra va îmbina distracția cu workshop-urile despre strategiile de social media marketing și sesiunile de networking. În cadrul marelui eveniment vom afla mai multe despre:

Joi 12 iulie

16.30-17.20 – Ce este și ce NU este social media? – Bobby Voicu

17.20 – 18.00 – Social media la nivel înalt. Cum convingi CEO-ul sa te lase sa faci social media? – Bogdana Butnar, digital consultant

Vineri, 13 iulie o să bată toate superstițiile cu:

10.00 – 11.30 – Sesiunea 1: Branding personal in social media: Marius Ursache, co-fondator & Chiefe Creative Officer, Grapefruit

10.30 – 11.00 – Branding personal aplicat: Adrian Hadean si Alexandru Negrea

11.00 – 13.30 – Sesiunea 2Din spatele monitoarelor, direct pe scena. Vorbitul in public.

11.00 – 11.30 – Cât contează percepțiile? – Dorin Bodea, More Result Management

12.00 – 13.30 – Tehnici de prezentare. Cum îți infrângi teama? – Dorin Bodea, More Result Management

14.30 – 16.00 Sesiunea 3 : Social media pentru companii

  • Mugur Patrascu, iLeo
  • Bogdana Butnar, digital consultant
  • Ioana Bondrila, Staropramen
  • Robert Zanescu, Bancpost

16.30 – 18.00 – Blogging debate Costin Cocioaba, Radu Bazavan, Vali Petcu, Adrian Ciubotaru, Dan Dragomir, Sebastian Bargau

Sâmbătă 14 iulie 

10.00 – 11.30 Sesiunea 1:  Facebook: Alexandru Negrea, blogger & Social Media Manager BCR

12,00 – 13.30 Sesiunea 2: Cum pornesti o campanie in social media Cristian China Birta, Studiu de caz: Danone, Studiu de caz: Lipton
14.30 – 18.00 WORKSHOP 1: Social media: Plan de lansare – Costin Cocioaba
14.30 – 18.00 WORKSHOP 2:  Social media. Mangement de criza – Cristian Manafu

Duminică 15 iulie: 10.00 – 11.00 Ghid de strategie in social media. Cristian Manafu

Dacă aș ajunge acolo (să dea Domnul, Sf. Pixel, sfinții apostoli Android, Gates, Cailliau și Berners-Lee să câștig un loc prin campania organizată de Blogal Initiative) cred că aș umple pe puțin trei caiete de însemnări și 10GB de filmări și poze. Iar dacă nu ajung, cu siguranță o să stau cu ochii pe ce o să se transmită online de acolo. Programul complet și mai multe informații despre tabăra Social Media aveți pe site-ul oficial.