Ultimele cuvinte

Am pornit anul ăsta cu multe speranțe și planuri și cu obiective clare în minte: să cresc, să învăț și să lupt. Nimeni nu mi-a zis cum va fi creșterea asta, procesul de învățare și luptele, iar imaginația mea a fost departe de realitate. Cu toate astea, pot sa zic că mi-am îndeplinit obiectivele și ăsta e un lucru foarte bun până la urmă.

Am crescut cât alții nu cresc în dublul vârstei mele. Am învățat o groază de lucruri în primul rând despre mine și în al doilea rând despre ceilalți oameni din jurul meu.

Am vreo 16 lecții importante scrise efectiv cu care plec din anul ăsta. Unele sună ca niște quote-uri idioate inspiraționale pe Facebook de care aș fi râs în alte vremuri. Acum nu mai râd fiindcă înțeleg mult mai bine importanța lor și cât de greu e uneori să le respecți. De exemplu, mereu auzeam chestii de genul ”be yourself” sau ”do you, boo” (haha, știu, wtf!?) și mi se părea simplu, ca și când ar veni firesc. Dar nu a venit niciodată firesc și nu vine firesc să ”do you, boo” când societatea îți judecă fiecare suflu. Secretul în a îndeplini acest superb sfat stă în doza de ignoranță pe care trebuie să o ai.

Dacă ar fi să descriu 2015 cu un singur cuvânt ar fi cu unul în engleză, pentru că în română ”provocator” are alte conotații decât challenging. Fiecare lună, din ianuarie și până acum, în decembrie, a venit cu noi provocări. Care mai de care mai sucite, care mai de care mai imprevizibile, care mai de care să îmi testeze limitele, dar nu într-atât de rele încât să mă doboare cu totul. Și o altă lecție la care mă gândesc des e că întotdeauna se poate mai rău. Oh hell, chiar așa e și după toate provocările de anul ăsta, inclusiv provocările din ultimele 4-5 zile, chiar mă simt un om… noroc aș zice. Intru în 2016 cu altă mentalitate și cu alte obiective (pe care sper sa le îndeplinesc mai ușor) mult mai mișto, mai aproape de felul meu de a fi.

Și-s recunoscătoare pentru tot ce am și ce nu am. Pentru că am așa multe, așa mulți super oameni pe lângă mine și familia, care e toată lumea mea, iar în ceea ce privește ce nu am… E mereu un motiv acolo pentru care nu ai niște lucruri și nu mă îndoiesc nicio clipă de asta, până la urmă zic bine merci că nu am niște lucruri. Fuck yeah.

Pentru 2016 îmi doresc pe jumate același lucru pe care mi l-am dorit și în 2014 pentru anul care urma și anume:  sa fim sanatosi si sa avem liniste, asta mi se pare esențialAm mai scris anul trecut despre cum îmi doresc să îmi înving temerile, să îmi asum riscuri și să privesc mai puțin înapoi… Am reușit să fac lucrurile astea în mare parte, de fapt, unul dintre lucrurile pe care le-am învățat despre mine e că-s chiar curajoasă, iar asta cu riscurile… I dunno, man, nu trebuie să riști neapărat ca să ajungi undeva, trebuie doar să încerci cât mai multe și să iei toate opțiunile posibile în calcul.

Am mers mult pe un tipar de gândire greșit și anume, credeam că dacă plec din punctul A pot ajunge în punctul B, dacă trec prin X și Y. Am aflat că de fapt cunoscuta e doar A și până te oprești la un punct poți trece prin tot alfabetul. Poți doar să speri și să faci tot ce îți stă în puteri ca planul să meargă așa cum vrei, dar în realitate, șansele-s la egal cu imprevizibilul. Ăsta e un alt lucru pe care o să îl țin minte din anul ăsta, cu siguranță planurile pe care o să le fac pentru anul viitor o să aibă mai multe semne de întrebare. Asta înseamnă și mai puține așteptări, pentru că de ce să ai așteptări? De la oameni? De la planuri? There is no sense to that whatsoever.

Am avut așa multe de zis cu privire la lecții, viață și ani, încât mă simt nevoită să închei și să zic că am așa un feeling despre 2016. Nu bun, nu rău, dar cred că îmi rezervă ceva plimbări, nu știu de ce sau unde, dar cine știe… Și tot în încheiere vreau să strig încă o dată un mare mulțumesc, mă simt binecuvântată cu adevărat și-s extrem, extrem de recunoscătoare pentru viața pe care am avut-o și pe care o am, couldn’t ask for more.

La mulți ani!

De ce mi-as face magazin online

Prin anii 90′ ai mei se ocupau de un magazin la colțul străzii. Să zicem că am fost crescută de mică cu ideea de a lucra pentru tine însuți, de a crește o afacere. Sigur, nu se vorbea pe atunci în termeni atât de specializați… Afacere, startup, brand (haha), poate doar ”investiții” și ”profit” erau mai comune. Pe atunci ne rezumam la ”avem magazinașul ăsta, dacă merge bine, dacă nu, nu” și indubitabilul ”Ce-o vrea Dumnezeu, noi încercăm și sănătoși să fim”. Sigur, dacă nu mergea era nasol, dacă mergea era super, dar nu existau foarte multe căi prin care să dezvolți un astfel de butic.

Acum, în 2014, în era tehnologiei și internetului, aș încerca fix ce au încercat și părinții mei la momentul respectiv, însă adaptat zilelor noastre. Iată câteva motive pentru care aș alege să îmi fac un magazin online și care consider eu că ar fi avantajele/dezavantajele:

1. costuri mai reduse

Investiția de bază stă în: creare magazin online (platformă, chestii care țin de programare etc.), marfă, campanii de promovare, oameni care să te ajute (dacă e nevoie), alte servicii de genul curierat etc. Nu știu exact dacă ajunge la egalitate cu banii pe care i-ai da la o chirie, pe benzină la aprovizionare și altele de genul, dar ideea e că cel puțin în ceea ce privește crearea platformei, acesta este un cost de început și nu unul constant pe o perioadă de timp nedeterminată.

2. mult mai accesibil pentru clienți 

Așadar vorbim de un ”reach” mult mai bun, pentru că, fiind pe internet oricine din lumea întreagă are acces la site-ul tău.

3. poți lucra de acasă, când vrei (cel puțin la început)

Sigur, aici intervine dezavantajul deadline-ului, deoarece coletele trebuie trimise până la o anumită dată. Cu toate astea, ai libertatea de a lucra destul de liber zic eu, dacă vrei să împachetezi colete la 3 dimineața, poți face asta. Ești flexibil și nu pierzi bani, doar îi întrârzii. Sigur, vorbim de situații excepționale, că dacă te culci pe o ureche și trimiți produsele când îți aduci aminte cred că vei ajunge în pragul falimentului.

4. ajungi mai ușor la publicul țintă 

Cu ceva cunoștințe de SEO și cu multă implicare poți ajunge mult mai ușor la oamenii pe care îi poate interesa ceea ce vinzi. Să zicem că vinzi articole de pescuit, găsești forumuri cu pasionați de prins pește, ții legătura cu oamenii care te interesează și ajungi mult mai ușor la potențiali clienți.

Oriunde investești ceva există riscul ca ceva să nu meargă și să pierzi. Ca în orice tip de afacere, magazinul online are riscurile lui, dar cred că e foarte important să știi să îți gestionezi banii și să rămâi implicat 100% în ceea ce faci (consider că riscul se diminuează). Un alt lucru extrem de important este să lucrezi cu oameni serioși, asta poate fi o provocare mai mare decât crezi, însă dacă dai de uscături în pădure nu înseamnă că trebuie să îți oprești călătoria. A fi isteț, optimist, flexibil și ambițios sunt calități fără de care nu o să reușești în nimic din ceea ce-ți propui să faci.

Totodată omul care are o foame de bani și o curiozitate continuă, care se forțează să crească și să meargă din ce în ce mai sus, care nu încetează să caute resurse și își pune întotdeauna întrebarea: ”ce pot să fac mai departe ca să mă extind?” are cel mai mult de câștigat. Caută oportunități, muncește și ține minte că oamenii nu sunt perfecți și nu trebuie să ai așteptări. Atâta timp timp cât nu ai așteptări de la cei care te înconjoară, nu poți fi dezamăgit și ai șanse mai mari să fii surprins în mod plăcut.

Crearea unui magazin online ține de resurse, cunoștințe, dar este sortit eșecului dacă magazinul nu este condus de omul ce deține calitățile necesare gestionării unui astfel de business.

(P)

Sfaturi utile pentru cei care vor sa stea la curte

Visul oricărui român este să aibă ”casă și mașină” pentru că, zic eu, una îți oferă stabilitate și cealaltă libertate. Și ce popor mai ahtiat după stabilitate și libertate cunoașteți voi? De aici justific faptul că am scris ”oricărui român” și nu ”oricărui om” pentru că în afara granițelor cele două nu sunt cine știe ce realizări din ce am auzit.

Dacă faci parte din clasa de mijloc, singura modalitate de a ajunge la casă și mașină (presupunând că nu ai câștigat la 6/49 sau nu ai avut vreo moștenire babană de la binecunoscuta mătușă) o reprezintă ratele. Eu am alergie la rate și la ideea asta de a-ți vinde sufletul băncilor, dar nu pot să neg faptul că până la urmă este printre singurele soluții la care poți recurge dacă vrei să îți faci o casă sau să îți cumperi mașină cât încă nu ți-au ieșit fire albe.

Atunci când ești tânăr de obicei visezi la orice tip de casă unde să îți poți întemeia o familie. Poate fi și un apartament cu câteva camere, nici nu mai contează, te mulțumești pe moment, dar rămâi întotdeauna cu gândul la casa cu grădină unde poți avea un câine, flori, legume și, cel mai important, liniște.

Există lucruri pe care mulți nu le știu despre locuitul la curte așa că m-am gândit să scriu câteva sfaturi utile. Așa că iată lista, când stai la curte ai nevoie de:

– o lopată de zăpadă și una de pământ

– cuie, ciocane, sfoară, furtun și alte ustensile – puteți să vă uitați în magazinele de bricolaj ca să găsiți tot ce aveți nevoie și da, sigur o să aveți nevoie la un moment dat, trust me on this.

stații de dedurizare a apei – sunt obligatorii dacă aveți hidrofor și apă direct din pământ. Apa este extrem de dură, nici nu se compară cu cea de la bloc și depunerile de calcar pot fi chiar dăunătoare – gresia și faianța o să fie mereu pline de calcar, mașina de spălat o să aibă de suferit etc. Tratarea apei este mega importantă, dacă nu aveți suficiente filtre de apă vă puteți nenoroci întreaga instalație, inclusiv centrala care nu e ieftină deloc!

generator – din nou, un lucru obligatoriu! Trebuie neapărat să îmi cumpăr și eu unul pentru că atunci când se întrerupe curentul pe 24 decembrie și tu ai cozonaci de frământat… nimic nu mai e amuzant. Să nu mai zic că am avut pene de curent care au ținut peste 24 de ore și faza e că atunci când stai la curte totul depinde de curent – fără apă = fără centrală = fără căldură = om de zăpadă iarna.

cutie poștală – e civilizat și dacă aveți câine, cu atât mai bine. Nu riscați să vă găsiți factura de la telefon (sau și mai rău… catalogul IKEA) sfâșiată!

– un câine sau doi de pază – dar câini serioși, nu o pițipoancă d-asta de juma de metru cum avem noi 😀 Cred că un câine bun poate fi de mare folos, poate intimida sau poate transmite semnale de alarmă atunci când trebuie.

– o altă investiție bună ar fi camerele de luat vederi sau eventual o firmă de pază dacă vă ține buzunarul.

becuri economice – despre asta am mai și scris în trecut. Deși trebuie să aștepți câteva minute ca să lumineze la intensitate maximă, becurile economice reduc consumul de curent considerabil într-o casă mare. E bine să aveți și mai multe rezerve, nu știi niciodată când poate ceda unul și nu orice butic de la colțul străzii are (cred).

detergenți și alte soluții puternice pentru curățat + mănuși – nu cred că se compară curățenia dintr-un apartament cu cea dintr-o casă la curte și asta din motive destul de evidente. La curte o să fie întotdeauna mai mult praf și mai multă mizerie pe tălpile încălțărilor pentru că de afară intri direct în casă și scuturatul pe preșul de la intrare nu face mare diferență. Dacă nici nu îți iei stații dedurizatoare, o să te cațeri pe pereții din baie de o să îți vină rău încercând să scoți faianța. Vă fac un articol serparat despre tips&tricks cu soluții bune de curățat pe care le-am încercat dacă vreți 😉

Cam atât deocamdată, cred că o să mai completez lista dacă mi-a scăpat ceva. Statul la curte are dezavantaje ca cele menționate de mai sus și cu siguranță nu este ieftin, dar liniștea și spațiul de care ai parte în propria casă merită orice efort.

(P)

Nu ne mai luati de prosti, nu ne mai vindeti tara!

Scriu articolul ăsta din perspectiva unui om care nu este nici ecologist, nici în politică, nici așa zis revoluționar, nici ONG-ist. Scriu din perspectiva mea, a omului care pleaca la 8 și se întoarce la 8 acasă, a tânărului muncitor de rând, care nu se uită la TV de frică să nu îi scadă IQ-ul, care e setat pe propriile realizări în viață. Ai putea spune și că scriu din perspectiva unui om ignorant până la un anumit punct și nu mi-e ușor să recunosc lucrul ăsta, pentru că sunt într-o educare continuă de nepăsare, am observat că așa e mai bine, mai puțin dureros.

Vedeți voi, educarea asta pe care încerc să mi-o impun nu a mers prea bine când am înțeles ce se întâmplă cu Roșia Montană, subiect pe care l-am ignorat în nesimțire până acum. Când am aflat despre ce e vorba și ce vor să facă dragii noștri politicieni s-a dus la vale tot progresul meu de nepăsare pentru că efectiv m-a durut sufletul.

De câteva zile tot încerc să scriu acest articol, dar niciodată n-am apucat fie din lipsă de timp, fie din pricina oboselii. Acum am ignorat acești doi factori și am început să scriu, deși ei sunt încă prezenți. Nu mai vreau să ignor subiectul, ideile pe care vreau să le scriu, nu mai vreau să ignor ce se petrece în țara mea așa cum ignoră atâția alții doar pentru că nu îi afectează pe ei în mod direct și imediat.

Când am aflat planul și proiectele pentru exploatarea munților am început să dau timpul înapoi ca să îmi aduc aminte când am avut ultima oară la conducere un om căruia i-a păsat de țara asta. Antonescu ar fi fost în stare să i-o vândă lui Hitler, Dej și Ceaușescu au vândut-o rușilor după care hienele din politica de după 89 au început să tragă de la noi și să țină pentru ei, acum se pare că vor să ne vândă aurul canadienilor…. Oare când o să avem și noi un om care să iubească țara asta mai mult decât banii care-i intră în cont?

Marea dezamăgire

Hai, că toți știm care e gradul de corupție în România, nu? Hai, știm că burtoșii care dorm în scaunele din Parlament nu știu nici măcar să facă un calcul simplu, de bun simț. Cel mai și cel mai mult sunt dezamăgită de presa din România care se târăște în nesimțire și tăcere precum un vierme sub un maldăr de rahat. Și mi-e rușine cu atât mai mult cu cât am făcut aceeași facultate cu mulți dintre cei care au ajuns să conducă redacțiile de știri, am avut aceiași profesori poate, am stat pe aceleași bănci și am mers pe aceleași holuri. Mi-e rușine de voi, mă! Și mă bucur că nu am ajuns să fiu jurnalist de profesie, să ignor protestele a sute și mii de oameni, să nu informez corect și îmi las demnitatea cumpărată cu o ciungă.

Bravo, vouă!

Bravo, vouă, oameni care ieșiți în stradă și protestați! Bravo, vouă, locuitori din Roșia Montană care țineți la orașul vostru, la viața voastră, la natură și la pământ! Am găsit un documentar despre Roșia Montană pe care-l puteți urmări pentru a înțelege mai bine cât de frumoasă e zona aia, pentru a înțelege că există acolo oameni cu demnitate, cu mintea în cap și nu în buzunar. Cel mai și cel mai mult mi-a plăcut ce-a zis o bătrână de acolo:  Strigați in gura mare că-i în criză țara și dați aurul cu tonele la alții? Uite aici documentarul pentru cine vrea să îl vadă, e foarte bine realizat, cu păreri pro și contra: http://www.youtube.com/watch?v=2D-sIbnnpBI

Vorbeam ieri cu cineva și îi ziceam ce mândră-s de oamenii ăștia care au ieșit în stradă, că-s numai tineri deștepți și am primit două replici:

1. Acuma s-au trezit? Țara asta e vândută de douăj de ani, ce-au așteptat?… – Eu din ce am văzut, sunt numai tineri pe străzi și dacă faci un calcul acum 20 de ani, mulți dintre noi aveam de la 1 la 10 ani, ce-am fi putut noi înțelege și face atunci? Sigur, poate că protestele care se petrec zilele astea nu vor schimba cu nimic, dar măcar transmitem niște mesaje: nu suntem proști, știm că ne vindeți, nu vă puneți cu noi. Poate că am așteptat peste 40 de ani în trecut ca să ne împușcăm președintele, dar acum nu vom mai aștepta la fel de mult ca să ne apărăm libertatea și drepturile. Cu generații și generații care trec, țara asta începe să se trezească. Începem să să luptăm pentru noi, să luptăm pentru ceea ce e bine.

2. Aha, acum nu-l mai pupă nimeni în cur pe Ponta? În 2012 cine ieșea să zbiere jos Băsescu? – Eu una nu am privit protestele de anul trecut așa, eu cred că nemulțumirea a fost spre întreaga clasă politică… Acum că se mai găsea unul să zică ”Hai/Jos Băsescu” sau ”Hai/Jos USL”, asta e, eu una mi-am exprimat nemulțumirea atunci față de întregul sistem, toate partidele, nu unul singur. Din păcate, e foarte greu să schimbi un întreg sistem, doar un miracol cum a fost avionul prăbușit al polonezilor ne-ar putea ajuta și nici atunci nu am avea o certitudine că cel ales mai departe ar vrea să facă un bine țării ăsteia (după cum ziceam, mai trebuie să treacă niște generații).

Repet, mă doare sufletul când mă gândesc ce s-ar întâmpla cu Roșia Montană dacă proiectul ar merge mai departe. Țara mea vândută pe nimic? De către oameni de nimic? Ș nu e vorbă că mă afectează în mod direct pe mine, ca om de rând, e vorba că resursele alea dacă ar rămâne la noi ne-ar îmbogăți până peste și atunci economia și-ar reveni și totul ne-ar putea afecta în mod pozitiv… Știu, sună ca un vis frumos, dar eu de-asta scriu aici de câteva ore, de-asta mă doare sufletul, de-asta deschid subiectul cu prietenii mei.

E un calcul extrem de simplu pe care cei de la putere îl ignoră ca niște javre corupte ce sunt – îți șade fundul pe tone de aur și tu mori de foame, da? În ce lume paralelă decizia asta de a vinde tonele de aur unor străini pe promisiunea că vei primi o ceapă e cea mai bună? În ce lume paralelă și absurdă e normal să îți distrugi natura ca să profite altul de bogățiile ei?

Îmi pare rău pentru cei care ignoră subiectul în continuare și pun problemele mici și personale mai presus de orice, fără să își dea seama că Roșia Montană le-ar putea afecta viața personală în bine dacă s-ar trezi la timp. Doar dacă ne-am trezi la timp…

Cum sa ai unghii faine

Cred că primele semne de feminitate pe care le-am dat au fost legate de unghii și oje. Mă fascinau teribil unghiile false și ojele cu sclipici de la Gabrini sau Ruby Rose, alea ieftine, care erau în vogă atunci. Aveam o grămadă de sticluțe, mă fascinau culorile, iar unghiile false îmi plăceau, dar niciodată n-am avut curaj să le lipesc ”de-a adevăratelea”.

Cu timpul mi-am pierdut pasiunea pentru manichiură, mai revin din când în când la ea ca la un vechi prieten, dar nu pentru foarte multă vreme. Iubesc unghiile simple și îngrijite, nu-mi place deloc când văd ojă sărită și tocmai de-aia am și renunțat la acest obicei. Inevitabil după câteva zile oja sare și chestia asta se întâmplă în cel mai inoportun moment, când efectiv n-ai cum să le ștergi sau să le retușezi.

De la prima ojă pe care am cumpărat-o cu sclipici până la ultima pe care am cumpărat-o acum câteva luni sunt ani buni… Poate chiar peste 10 ani și evoluția nu a omis această industrie a unghiilor.

Unul dintre motivele pentru care îmi plac oamenii ca specie ține de arta pe care aceștia o creează. Omul vede un perete gol și îl face să transmită un mesaj cu un simplu tub de spray, vede o foaie albă și o transformă în trăiri intense cu doar niște cuvinte, omul vede un tomberon și începe să bată pe el în ritmuri muzicale. Și uite așa… de la prima mea sticluță cu ojă și până acum omul a transformat unghiile și manichiura în artă.

Acum sunt mii de modele pe care le poți face pentru o manichiură deosebită. De la ornamente metalice, abțibilduri, bastonașe din FIMO (am aflat de ele de cum am început să fac cercei pentru Handmade by Lexis) cu felii de fructe până la tehnici de aplicare a ojei (cum e asta cu apă de exemplu, dacă nu o știți). Și ojele sunt mai șmechere acum, unele țin mai mult, altele sunt în degrade și creează efecte spectaculoase.

Cea mai nouă șmecherie de care am auzit (nouă pentru mine, se pare că există de ceva ani buni) este gelul UV și de curiozitate, așa cum îmi stă în fire, am căutat pe net să văd ce este mai clar și cum funcționează. Voi ați auzit de el până acum? Știți cu ce se mănâncă? E un fel de reconstrucție a unghiei printr-un gel care se întărește cu ajutorul unei lămpi UV. Mi se pare fucking amaazing la ce s-a ajuns. Dacă ți se rupe o unghie nu mai e mare tragedie, o poți ”crește la loc”, nu mai trebuie să aștepți săptămână întregi.

Ai un eveniment în 2 zile și vrei unghii lungi? No problemo, dai o fugă la manichiuristă și-ți ”crește” niște super unghii în câteva ore. Recunosc că eu nu am folsit gel UV până acum și nici n-am mers vreodată la manichiură, sunt tare curioasă dacă există saloane unde se practică tehnica asta la noi în România și București și cam cât costă. Mi se pare o super invenție și astea chiar că-s timpurile în care dacă vrei să ai niște unghii faine, le poți avea în cel mai scurt timp… Atâta doar că fiecare lucru nou și util, costă pe măsură, dar ce să îi faci… Buzunarul suferă la frumusețe 🙂 Vă las cu un video demonstrativ mai jos în cazul în care vreți să vedeți cum funcționează gelurile UV, eu am rămas sincer mască.

(P)

Post Eurovision 2013

Cândva mă uitam cu entuziasm la Eurovision, așteptam cu sufletul la gură să înceapă și stăteam până la 1-2 noaptea să văd rezultatele finale. Anul ăsta mi-am pierdut orice interes, am și uitat de existența concursului, bine cu rețelele astea sociale că îți mai aduc aminte ce e important în viață… 😀

Și deschid TVR Live-ul să văd și eu ce se întâmplă, mai ales că erau la voturi, partea cea mai interesantă poate (cel puțin pentru mine). Văd că suntem praf, îmi dau seama cam ce țară va câștiga și mă culc.

Azi, de curiozitate, mă uit pe yahoo să vedem ce s-a întâmplat la faimosul concurs de muzică. Văd ce și cum și dau play, să ascult și eu melodia participantului nostru. Șoc. Ce e melodia aia? Aia e de Eurovision? Cum să trimiți așa ceva? Și n-ar fi vorba că băiatul n-are voce, dar melodia nu are nimic catchy, nimic comercial, nimic care să prindă la publicul larg. S-or vota țările între ele, dar uite că și ce faci pe scenă contează destul de mult. Adică nici măcar frații noștri de cruce, moldovenii, nu ne-au dat punctaj maxim. Și costumul ăla… nu-mi găsesc cuvintele.

Pe cine dăm vina? Păi pe ăia care l-au trimis pe Cezar la Eurovision, normal. De-aia nu ne plasăm noi pe locurile fruntașe în concursul ăsta, pentru că nu trimitem melodii comerciale, nu trimitem melodii care te fac să vrei să le mai asculți o dată și încă o dată și încă o dată…

Am dat play și melodiei câștigătoare și se vede diferența ca de la cer la pământ. Și știu, că ceeee… ne ține pe noi buzunarul să organizăm Eurovisionul? Poate o fi așa, dar nu m-aș fi supărat ca în loc de 13, să ne fi clasat pe un 4-5, parcă altfel te mândrești. Tot show-ul Sistem vs. Luminița Anghel a fost cel mai mișto din ultimii 10 ani. Aștept și eu ziua în care vom trimite pe scenă unii la fel de buni ca ei, dar… se pare că o să am de așteptat.

Corpuri de iluminat in casa

De foarte multa vreme folosim in casa becuri economice. De ce? Poate ca nu mergem  la fel de des pe biciclete pe cum am vrea, insa incercam sa protejam natura macar economisind niste curent. Acestea consuma mai putin si lumineaza la fel de bine, chiar daca le ia un pic mai mult sa se incarce după ce le aprinzi.

In sufragerie avem o lustra cu trei brate. I-a placut tatalui meu foarte mult si a sacrificat o parte din buget pentru ea. Am ajuns cu ea acasa si ne-am dat seama ca nu se potriveau becurile, ieseau mult in afara si erau pur și simplu inestetice asa ca am luat unele rotunde, tot economice. Există mai multe forme si dimensiuni, gasesti becuri economice cam pentru orice.

La mine in camera am o lustră cu doua brate si un soare de metal mic intre ele. Ideea aceea, a unui soare mereu in camera mea, mi-a suras in mod inconstient. Acum imi dau seama ca se potriveste chiar foarte bine cu personalitatea si zodia mea – zodie de foc, zodie sub semnul soarelui. Frumoasa coincidenta, nu? Cred că e bine să ai mereu câte ceva specific personalității tale, poate cândva te va ajuta să nu uiți cine ești cu adevărat.

935244_10151643664904357_841887246_n

Dupa ce am cumparat toate corpurile de iluminat pentru casa, ultima ramasa a fost lampa de citit pentru una dintre noptierele mele. As fi vrut una mov in genul celei de mai jos, insa am primit alta cadou de la mama pentru ca eu ramasesem fara bani. E la fel de frumoasa, reflecta o forma de fluture prin abajur si are cercuri, exact ca draperia de la geam.

522610192

Casa nu e completă nici din punct de vedere al corpurilor de iluminat (ar mai merge niște lămpi de citit în vreo 3 camere), nici din punct de vedere al mobilei. De curând mi-am lipit pe perete niște poze făcute de niște fotografi talentați, într-un fel de colaj. E o idee foarte bună dacă ai nevoie de inspirație, dar chiar și din punct de vedere medical. Cei care stau la birou foarte mult au nevoie de puncte mai îndepărtate pe care să se concentreze câteva momente ca să își odihnească ochii. Așa arată:

11807_10151625036984357_666074593_n

Trecem outdoor unde mă pot mândri cu cele mai frumoase decorațiuni de Crăciun. Dar dacă nu e Crăciun? Ei bine, curtea noastră e luminată de 10 lămpi de grădină (solare) și două becuri cu led (unul în fața ușii și altul mai departe, pentru zona de grătar/jocuri de șah în miez de noapte). Sper să apuc ziua în care să îmi cumpăr un balansoar pentru afară, un set de canapele cu masă și niște lămpi în formă de broscuțe sau pitici, ar fi de efect.

Am scris această postare pentru că am vrut să vă ofer câteva sugestii referitoare la alegerile pe care să le faceți în casă:

1. becuri economice pentru o planetă mai sănătoasă și o factură mai mică la curent

2. ceva care să se potrivească cu stilul vostru – culori și personalitate

3. ceva care să vă inspire

4. ceva care să vă lumineze orice potecă fără a fi nevoie de fire/baterii/alte drăcii (astea chiar sunt cele mai tari)

Sper că v-a fost de folos articolul și că veți lua în consierare sfaturile mele dacă vreți să îmbunătățiți ceva la locuința voastră. Schimbările mici de genul acesta pot aduce multă liniște unui om și îi pot lumina calea  în momentele în care întunericul șade pe un scăunel și amenință că nu mai pleacă.

 

PR Forum 2013 – cateva cuvinte despre comunicare

Lucrurile pe care le înveți în facultate despre PR și comunicare sunt învechite și vagi, aproape inutile. Cred că poți învăța să fii un bun comunicator doar prin exercițiu sau fiind de partea cealaltă a baricadei, să fii de partea clientului cu care se ține legătura sau de partea presei. Eu așa am fost multă vreme și am înțeles mult mai bine domeniul ăsta, ce calități trebuie să ai pentru el, cum să reacționezi în situații de criză și așa mai departe.

Nu înveți cum să faci față situațiilor de criză doar din cărți, trebuie să treci prin ele ca să știi cum să reacționezi.

Oamenii de comunicare trebuie să știe să comunice

Pe cât de super stupid ar suna acest intertitlu, pe atât de adevărat este. De ce? Pentru că am întâlnit paradoxul suprem în care oamenii de comunicare nu știau să comunice. Poate de aici se poate trage concluzia că nu e un domeniu pentru oricine, în ciuda faptului că teoretic toți suntem ființe sociabile. Am trecut prin diverse situații și mi-am dat seama că așa NU se fac lucrurile, dar am și avut de a face cu oameni destul de profesioniști cu care m-am înțeles perfect de fiecare dată.

Echipa

Am vorbit de multe ori despre cât de mult contează spiritul de echipă într-o companie. Din nou vreau să subliniez chestia asta. Priviți toată situația ca pe un măr sau ca pe o clădire – dacă mărul e stricat în interior, atunci nu poate fi mâncat sau folosit. Dacă o clădire nu are totul sudat bine în interior, la primul cutremur se va prăbuși. La fel se întâmplă și aici, pe asta o scriu mai mult pentru șefii din aceste agenții. Învățați să fiți oameni, creșteți echipa, sudați-o cum trebuie pentru ca împreună să construiți ceva stabil și de calitate.

Buni sau răi?

Nu vreau să dau numele oamenilor de comunicare ce m-au dezamăgit, nici celor care mi se pare că fac o treabă extrem de bună. Problema pe care am avut-o eu personal ține de atitudini, de fapt asta separă profesioniștii de amatori.

În primul rând, un om profesionist va privi fiecare client în mod egal, nu ținând cont de bugetul pe care îl are. În al doilea rând, trebuie să știi să te pui în pielea omului cu care comunici și să găsești cele mai bune soluții de a rezolva problemele în beneficiul tuturor. Dacă ești sictirit de viață fiindcă șeful te pune să lucrezi sâmbăta, cu siguranță vei transmite asta dacă nu ești un PR bun (ceea ce mă aduce la punctul de mai sus – echipa și mă face să mai adaug o observație pentru manageri – oamenii pe care i-ai angajat mai au și viață personală, serios)

În al treilea rând, un profesionist va ține întotdeauna legătura cu contactele sale, indiferent de la ce firmă pleacă acestea sau unde ajung. Cândva se poate nimeri să fie în avantajul agenției faptul că are o cunoștință undeva unde nu avea înainte. Totul e un lanț, iar zalele nu trebuie rupte niciodată, nu știi unde te pot duce. Și nu în ultimul rând – un profesionist va căuta întotdeauna să vină cu idei noi!

Nu știu cât de coerent a reușit să fie articolul meu, pentru că mă pasionează subiectul destul de mult și îmi trec o grămadă de idei prin cap. Am scris toate astea cu gândul la PR Forum 2013 care strânge la un loc manageri ai unor companii mari de PR, companii mici și companii în creștere. Conferințele au loc pe 25 și 26 aprilie, iar speakerii pe care mi-ar fi plăcut să îi aud sunt: Crenguța Roșu – DC Communication, Ioana Manoiu – GMP PR, Alexandru Paius – Image PR, Ionut Bonoiu – Forbes România și Cătălin Teniță de la Zelist Monitor. Sper să găsesc ulterior niște înregistrări cu prezentările lor.

Pentru mai multe detalii despre eveniment puteți accesa PRAcademy.ro

Despre asta s-a scris și pe Time for Ads

NetCamp 2012 – aplicatii, online si afaceri (after)

Nu știu la cât se trezește Manafu când are un eveniment din ăsta gigant ca cel de azi, dar eu am vrut să ajung la prima mea ediție de NetCamp la timp. La 6.30 am fost brici, pe poziții, neștiind exact cât am să fac până la Marriott cu traficul de dimineață.

Am băut cafeaua acasă ca un pelican, m-am suit în Bălănica (vechea Dacie) și mi-am început ziua. Am ajuns, evident, devreme. M-am oprit în stația de autobuz, în fața hotelului și m-am uitat în stânga și în dreapta pentru vreo… 5 minute, îmi căutam viitorul. Oricât de poetic sună asta, pe atât de adevărat este (o să vă lămuresc în viitorul apropiat printr-un articol detaliat).

Pentru prima oară am să tratez doar anumite puncte cheie din sesiuni. Cum ar fi faptul că la început am stat cu echipa celor de la Kaspersky, în fotoliile lor puf pe care mai aveam puțin și le luam acasă, apoi am zărit alte cunoștințe la masă. Deja începea să vină lumea. În timpul ăsta am mai băut o cafea – 2 cafele în mai puțin de 2 ore, un nou record!

NetCamp a fost ultimul eveniment Evensys de anul ăsta din ce am înțeles, dar mai important pentru mine este faptul că a fost ultimul meu eveniment de anul ăsta la care am mai putut să particip. Pe viitor cred că o să fiu nevoită să renunț la conferințe și altele de genul din diverse motive (o să vă lămuresc în viitorul apropiat printr-un articol detaliat).

Și din acest motiv m-am întristat, am privit ziua cu un ghimpe în suflet, știind că am să fiu departe de mediul ăsta pe care am început să îl cunosc din ce în ce mai bine. Departe de oamenii cu care am lucrat sau cărora le-am urmărit activitatea, departe de sentimentul acela încurajator pe care mi-l dă fiecare om nou pe care îl cunosc și cu care vorbesc pentru prima oară. Ah, sau oamenii cu care mă regăsesc după ani și ani… 🙂 Că vorba aia, mi s-a întâmplat.

Nu știu dacă m-am atașat de evenimente, de oameni sau de sentimentul pe care mi-l lasă fiecare chestie de genul ăsta. Nu știu cum am ajuns să am sentimente de orice fel fie vorba între noi, dar, chiar dacă nu sunt foarte bine definite, ele există.

Au fost diverse momente la care am râs cu adevărat la această ediție, cum a fost dansul lui Alexis Bonte pe Gangnam Style, cum îl auzeam pe Vlad Stan din sala alăturată sau glumele cu Manafu (care e un moderator excelent) și Porsche Cayenne.  Mi-a plăcut chiar și discuția plină de viață despre ceea ce pare a fi (zic așa pentru că nu am testat-o) una dintre cele mai ingenioase aplicații mobile – Star Taxi.

Mai sus vorbeam de coincidențe și oameni cu care m-am reîntâlnit după ani. Prin 2010 am fost la un interviu pentru un internship pe business, printre cei care au luat interviul au fost și Vlad Stan și Cătălina Rusu cu care iată, am ajuns să stau de vorbă la NetCamp în pauza de prânz. Am aflat că Girls in Tech ediția românească a fost organizată de Cătălina. Un eveniment despre care știam dinainte, însă la care eu n-am mai apucat invitație. Poate data viitoare.

M-am întâlnit și cu Adrian în a doua sesiune de conferințe, era chiar pe scaunul din fața mea, am schimbat două trei vorbe, apoi am vrut să ajung la Start Up Now, însă nu au mai fost locuri și am ajuns la Mobile Dev. în ultima parte. După cum ziceam și mai sus, a fost chiar foarte interesant să aflu mai multe despre aplicațiile Star Taxi, SMS Parking și TranaportUrban care au devenit partenere Vodafone.

RoboFun au fost și ei prezenți

În sfârșit, am început articolul ăsta joi seara, abia acum reușesc să îl termin – sâmbătă după amiază. Multora le-a plăcut ce am zis în prima postare despre NetCamp – ”am început să am un vis” pentru că probabil s-au regăsit în acea frază. Și pot să zic că odată cu evenimentul acesta dedicat antreprenoriatului online visul meu a devenit mai abitir. Fără riscuri și eșecuri n-ai cum să ajungi să crești sau să câștigi, nu? Am decis să risc și să mă îndrept cu mândrie spre un posibil eșec.

Am încercat să apelez la diverși oameni din online pentru un sfat-două referitor la cum să continuu ceea ce am pornit cu Time For Ads, însă uneori nu există bunăvoință pentru un sfat, un îndemn, o săgeată care să te îndrume în ce parte să o iei când rătăcești în jurul unei idei de proiect ca o găină fără cap. Poate am apelat la cine nu trebuia, cine știe. M-a întristat faptul în sine, pe de altă parte înțeleg și perspectiva lor, este greu să te uiți la ăștia mai mici fără să ai un beneficiu direct, fie el financiar sau de altă natură chiar dacă și tu ai fost cândva în acea poziție.

Oricum, am tras linie și cred că am găsit direcția în care trebuie să o iau. O fi bine, o fi rău, o fi greșit, o fi corect? Răspunsurile la întrebări after the break.

Ca de fiecare dată vreau să îi mulțumesc lui Cristi pentru invitație și echipei Evensys pentru încă un eveniment de succes, așa cum mă și așteptam 🙂 Sper din suflet să ne mai întâlnim și pe viitor!

povestea sticlei

A fost odată ca niciodată o sticlă de bere. Scopul ei era să țină berea, să poată fi transportată. Cineva a ales sticla de pe un raft al unui magazin. A invitat-o în oraș, a băut-o, apoi a lăsat-o deoparte.

Sticla aștepta goală. Nu știa ce avea să se întâmple. Ajunge la coșul de gunoi? O să fie refolosită? Sticla se îngrijora tot mai mult și își făcea procese de conștiință. Unde a greșit, de ce o ignoră?

Într-o zi a bătut vântul și, fiind goală, s-a răsturnat. S-a rostogolit, i s-a rupt eticheta. Se simțea ca ultima sticlă. Cu toate astea, cel care băuse din ea prima oară a ridicat-o de jos pentru că făcea zgomot. Scâncea.

A umplut-o cu apă și a udat florile. Sticla s-a simțit împlinită, cu toate astea, apa s-a terminat și sticla a rămas din nou goală, afară. Nu mai batea vântul, dar bătea toată ziua soarele în ea.

Era fierbinte și goală. După mai multe zile în care sticla a rămas așa, neclintită, așteptând fără un scop, cel care a băut din ea a aruncat-o la coșul de gunoi. Sticla s-a simțit murdară și a înfruntat flăcările mistuitoare când a fost reciclată.

Acum nu mai știe ce s-a întâmplat. Acum este o altă sticlă care își așteaptă cumpărătorul pe un raft prăfuit, cu ace de ceas și vise.

p.s. acesta nu este un text literar. sticla există în continuare și va exista pentru totdeauna