calare pe lacuste

Cuprinde-mi lumea cu o geană și călare pe lăcuste hai departe-n spic de soare.

Dacă m-ar fi întrebat cineva ieri: Hey, tu unde ai să fii mâine dimineață? I-aș fi răspuns simplu cu o înjurătură sau cu ”pe tărâmul viselor”. Dar iată că niciuna dintre variante nu ar fi fost cea corectă, pentru că dimineața asta m-a prins într-un vagon, într-un tramvai, de fapt toate au dus spre gura ta caldă și îmbietoare din care mi-am sorbit însetată propria nebunie.

Dacă m-ar fi întrebat cineva ieri: Hey, crezi că mâine o să faci bine sau rău? Aș fi spus: nu știu, fără să dau răspunsul corect. Mâine nu fac nici bine, nici rău, mâine fac iubirea să se întâmple. Știi cum faci iubirea să se întâmple? Nici eu nu știam, dar am încercat, cam ca o rețetă de mâncare, iei ingrediente pe care le știai, le amesteci cu grijă, le ții în palme, frămânți niște cocă, pui niște sare, presari firmituri de sărutări. Închizi ochii, inspiri mirosul de bloc, lași aluatul să crească în tine înainte să îl tai, înainte să se coacă, înainte să muști.

La 7 toți erau adormiți în metrou. Se duceau spre locurile de muncă stabile, care le oferă venituri stabile pentru rate la bancă schimbătoare și suflete instabile. Ce te face fericit? Îi număram pe degete câți dintre ei visau, câți dintre ei iubeau. 2…3… Majoritatea păreau suflete atât de obosite încât nici Dracu (nu, serios, Dracu) nu le-ar fi luat pentru un schimb meschin. Să vrei să îți vinzi sufletul și să nu poți pentru că nu simți suficient. Ce trist și ironic, nu? Mă uitam de vale și mă rugam să vină tramvaiul mai repede, să fie numărul care trebuie și așteptam, tremuram ușor de frig tot cu gândul la căldura aia a ta puternică. De fapt, chiar mă gândeam că ai uitat de mine și voiam să îmi confirm mai repede asta și să te trec pe lista nefericiților. În același timp voiam ca ticălosul ăla de vatman să nu ne fure din timp.

Aceeași întrebare îmi revenea în minte ”ce facem?”, dar o alungam ca pe  o muscă bețivă. Dă-le dracu de întrebări, oricum astea sunt niște entități care nu mor niciodată. Nu vreau să răspund, nu vreau să mă întreb, tot ce vreau e să te trăiesc.

Am numărat minutele în tramvai și numărul de ori în care am prins nenorocitul ăla de semafor. Niciun semn de la tine la fix. Niciun semn de la tine la și 10. Eram convinsă că dormi, nici nu m-am întrebat: dar dacă nu doarme? Atât de mult credeam că pui somnul înaintea mea sau că ai uitat pur și simplu de mine. Am coborât din tramvai, am privit banca din stația de pe sens opus și am văzut fantasmele de prima oară. ”Dar sigur doarme și n-apucăm să trăim nimic”. Am luat-o în grabă pe stradă, mai aveam o scară când primesc un mesaj ”te aștept de 20 de minute în hol, nu cred că mai rezist” și erai pe punctul de a pleca când ai primit repede răspunsul ”sunt aici” și chiar am fost. Zău că am fost, ai deschis ușa cu un click greoi metalic și parcă ai fi tras zăvorul de la inima mea. M-ai sărutat cum nu m-am așteptat, m-ai sărutat de parcă ar fi fost prima oară când făceai cunoștință cu gura mea, m-ai sărutat și am uitat cele 147 de întrebări care se băteau ca pe ciorchine în mintea mea. N-aveau loc toate, dar nici nu trebuiau să aibă loc. Le-ai strâns pe toate într-un colț cu sărutul ăla, le-ai prins într-un sac de iută, ai legat sacul la gură și ai spus autoritar ”ciocul mic că acuma noi suntem la putere”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *