Blogger oficial incoming

Daca subiectul ar fi fost “de ce n-as vrea sa fiu blogger oficial reprezentant al celor de la Zelist?” nu as fi stiut ce sa scriu, m-as fi chinuit luni de zile ca sa imi vina in minte un motiv intemeiat pentru care sa nu vreau acest lucru. Dat fiind faptul ca subiectul e “de ce vrei sa fii blogger oficial zelist” lucrurile sunt simple.

Vreau sa fiu sincera si sa va spun ca nu am iubit dintotdeauna sa merg la evenimente. In generala mergeam la operete si la “baluri mascate” care erau un fel de petreceri uscate ce se tineau pe holurile scolii (faine de altfel, desi o data era sa lesin din cauza aglomeratiei). Si erau misto toate chestiile astea pana cand am iesit o data la padure cu clasa si am scapat mingea unui coleg in lacul din apropiere. Ne-am chinuit o ora sa o luam si colegii mai aveau un pic si aruncau cu pietre in mine ca ii facusem sa intarzie acasa. Nu-i nimic, tata mi-a facut un scandal monstru si nu m-a mai lasat sa ma mai duc a doua oara.

Tot cand eram mica am mers intr-o excursie… prima excursie la care tot asa, s-a intamplat un incident dintr-asta idiot care m-a facut sa urasc si excursiile. “Balurile mascate” au fost si ele stricate tot de o neintelegere. Vorbisem cu ai mei sa vina sa ma ia de la petrecerea data de scoala pe la 18-19 si eu am plecat mai devreme, m-am dus acasa singurica, ca ma cam plictiseam si am zis ca n-are rost sa mai stau o ora-doua in plus. Ai mei s-au dus in fata scolii si m-au asteptat si m-au asteptat, desi eu incercasem sa ii sun, dar ei ramasesera fara baterie la telefon si uite asa…

Si stiu ca nu se pot chiar integra la categoria “evenimente” cele enumerate mai sus, dar era pana la urma o forma de socializare. In orice caz, in liceu am inceput sa ma duc la expozitii, cenacluri si altele de genul. Pentru ca eram fraierapustoaica nu ma apropiam foarte mult de oameni, ci ramaneam in cercul meu restrans si daca nu aveam acel cerc… ramaneam numai cu mine, fiinta pe care oricum se intampla sa o cunosc destul de bine. Pe ici, pe colea mai erau oameni care intrau in vorba cu mine si imi placea, pentru ca nu trebuia sa fac eu primul pas. Ah, acel prim pas, acea prima vorba… ce pas mic pentru omenire, ce pas mare pentru mine…

Cred ca abia acum cativa ani am inceput sa fiu si eu mai relaxata in ceea ce priveste oamenii. Abia acum cativa ani am inceput sa fac acel pas sa se micsoreze, sa fie un lucru banal…

Avand atatea exemple negative pe langa mine, am invatat cum trebuie de fapt sa fie comunicarea. Vedeti voi, cand ai parte de o comunicare defectuoasa sau chiar de o non-comunicare, ca sa zic asa, la un moment dat iti dai doua palme si iti dai seama ca exista o problema, iti dai seama ca problema e la nivel de comunicare. Avand atatea exemple de “asa NU” pe langa mine, am invatat cum sa fac sa fie “asa DA”. Am vorbit cu mine insami si mi-am zis :

De ce ti-e frica sa saluti oamenii pentru prima oara? Crezi ca te mananca? Care ar fi cel mai rau lucru care ar putea sa ti se intample? Crezi ca o sa iti dea cineva in cap?

Si imi raspundeam, firesc:

Daca nu ma place?

Pentru ca de fapt asta e prima frica atunci cand intalnesti pe cineva… daca nu te place, daca nu comunica la fel cu tine, daca e uracios…

Si vocea mi-a raspuns: Si ce daca nu te place? Ce daca nu vrea sa comunice cu tine? Te retragi din conversatie si stii pe cine sa nu abordezi data viitoare…

Cam de cand am avut acea conversatie am inteles cum stau lucrurile si am dezvelit inima de leu neinfricat pe care o am. Si ce daca ma balbai si fac greseli gramaticale uneori din cauza entuziasmului de a cunoaste oameni noi? Daca esti un om de valoare nu judeci aspru pe cineva din prima, vorbesti cu el mai mult de 5 minute si ii acorzi mai mult decat o sansa pentru ca nimeni nu-i perfect.

Tot atunci am inteles si greselile mele gramaticale… Eu vreau sa vorbesc corect gramatical si vreau sa cred ca vorbesc astfel in mare parte a timpului, problema e ca uneori mai fac greseli si, din pacate, nu e ca in online cand poti sa rescrii forma corecta si sa pui o steluta. Nu, uneori trece foarte repede momentul in care te puteai corecta. Ma rog, ideea e ca nu stiam inainte de ce fac aceste greseli si apoi mi-am dat seama ca sunt foarte entuziasmata cand cunosc oameni noi si mai ales oameni cu care I click, oameni cu care ma inteleg foarte bine, cu care comunic mai usor decat respir.

De 4 ani, de cand scriu pe blog, ma chinui sa postez zilnic. Evident ca am renuntat la acest vis, din lipsa de subiecte, desi mi-ar placea foarte mult sa scot povesti interesante (pentru ceilalti, ca pentru mine scriu destule povesti interesante) din piatra seaca cum fac unii. De fiecare data cand am avut totusi ocazia sa scriu despre evenimente, am profitat si am scris… poate bine, poate rau, nu stiu.

Concluzia e una singura, vreau sa fiu blogger oficial pentru ca imi place sa scriu si un eveniment e deliciu atat pentru pofta mea de a cunoaste oameni noi, cu care sa ma inteleg bine, cat si pentru degetele mele care cer povesti cum cere pamantul ploaie cand e seceta.

Some of my best work so far:

1. BitDefender, “always on guard, always ready to step in”

2. Profesori pe care ii pastram in suflet toata viata

3. Perseverenta pe timp de criza

4. Povestea noastra

5. Un review special, Cella Serghi – Panza de paianjen

8 thoughts on “Blogger oficial incoming

  1. Pingback: Zelist Blog » Blog Archive » Vrei sa fii bloggerul oficial Zelist?

  2. Pingback: Bloggeri oficiali pentru Zelist | Sabina Cornovac Online

  3. Pingback: Vreau sa fiu Blogger oficial Zelist | Unde Iesim in Mures?

  4. Pingback: zelist echipa oficiala de bloggeri | Cosmin's Blog

  5. Pingback: Sunt blogger oficial Zelist | Blogatu

  6. Pingback: Bloggeri oficiali pentru Zelist - Sabina Cornovac Blog

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *