as ajunge la mare si as dormi dand la pedale in somn

Înainte să existe tehnologia pentru noi, sursa de socializare era ”strada”. Oricât de mult stăteai în casă și făceai curățenie, oricât te uitai la televizor, oricât de mult citeai, întotdeauna intervenea acea plictiseală, acea foame de oameni, de stat la o vorbă, două.

Oamenii nu erau la un click distanță, ci la o poartă distanță și vorbeam, ne jucam, așa, ca în copilărie. Într-o seară au venit niște băieți mai mari decât noi, vecini de mai departe care erau foarte de treabă.

Pe lângă faptul că ne înțelegeam bine, aveau destul de multe povești haioase. Nu știu cât de adevărate erau, dar important e că existau și că din seara aia am început eu să gândesc ca o biciclistă.

Dan ne-a povestit cum cu vreo săptămână în urmă plecase cu niște prieteni la mare pe biciclete. Făcuseră câteva zile pe drum și se cazaseră la o mătușă care stătea acolo. Plecaseră cu câteva monede în buzunar (100-200 de lei asta înseamnă acum 10-20 de bani). După ce au ajuns la Constanța, ajunseseră să dea la pedale și în timp ce dormeau.

Îmi aduc aminte perfect cum mi-am croit scenariul în minte și cum în locul lui Dan, eram eu. Am început să mă gândesc ce mi-aș fi putut lua cu mine pe portbagaj și începusem să îmi pun tot felul de întrebări care începeau cu ”dar dacă… ”. Dacă făceam pană? Îmi trebuiau lumini la bicicletă pe timp de noapte, unde aș fi dormit? Aș fi rezistat? În orice caz, toate se terminau la fel: aș ajunge la mare și aș dormi dând la pedale în somn.

Îmi dădeam seama că e foarte greu să parcurgi ditai distanța pe bicicletă și mai ales, eu nu am nicio mătușă în Constanța, dar mă tot gândeam la aventură, la ce frumos și distractiv ar fi fost. Am rămas cu visul ăsta până acum, pe bune, dar e practic greu de realizat.

E greu să găsești oameni la fel de nebuni care să facă asta. Nici măcar nu e indicat să faci asta cu temperaturile de acum, deși sunt sigură că prepararea prânzului nu ar fi o problemă. Pui de niște ouă prăjite pe pietrele de afară cu ușurință.

Condiția fizică iar nu mă ajută și ultimul detaliu rămâne în continuare lipsa unei biciclete care să poată duce bine și a unui echipament corespunzător. A mea s-a rablagit, are o vârstă totuși (8 ani) și mă rog, de fapt, rablagită a fost de la bun început.

Îi admir pe cei pe lângă care trec în drum spre munte, unde e și de urcat, sportivi cu mușchii de la picior piatră, cu o pasiune nebună în priviri. Îmi aduc aminte de seara aia de pe stradă și îmi vine să scot capul pe geam și să le strig: Bravo! Hai că poți!

Povestea lui Dan mi-a rămas întipărită în minte (chiar dacă nu știu cât de adevărată era), a fost momentul în care am început să privesc bicicleta altfel. Am privit-o ca pe un mijloc de transport pentru care nu trebuie să plătești nici bilet, nici combustibil, am privit-o ca pe un mijloc de transport care te poate duce absolut oriunde vrei și care îți permite un minim de bagaj.

Dar mai mult, bicicleta mi-a permis de atunci să mă transport cu gândul, pe cele două roți, în cele mai frumoase și nebănuite locuri, să trăiesc imaginar cele mai nebune aventuri. Așa, cu doar câteva monede în buzunar.

 

[Articol inspirat de și pentru Concursul bicicleta roșie]

2 thoughts on “as ajunge la mare si as dormi dand la pedale in somn

  1. Pingback: inca una despre bicicleta, accidente si reguli

  2. Pingback: o culoare, doua pedale

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *