Am crescut!

În seara asta m-am mai delectat cu un film. Eh, ok… nu cred că am de gând să vă spun nimic despre el. Acum câteva zile am răsfoit un pic blogul pentru a căuta postarea în care am scris despre un film cu Alan Rickman. Nu ştiu ce m-a apucat, dar am început să recitesc şi alte postări. Am dat de concertu’ lu’ Manson, am retrăit momentele prin care am trecut, am dat de postarea în care am scris despre cum am început şcoala de şoferi, cum am picat prima oară examenul… cum l-am luat… Şi tot aşa. Subit mi-am dat seama că am folosit pagina asta chiar ca pe un “caiet” unde pur şi simplu am scris tot ce mi s-a întâmplat. Eu nu sunt adepta jurnalelor în care scrii tot-tot-tot ce ţi se întâmplă, dar se pare că până la urmă fac asta de peste un an. Uau… ce mult. Şi prin câte am trecut… Ore de învăţat, de scris, de gândit, de tastat, examene, probe, proiecte, emoţii… sfârşitul liceului, bacalaureatul, aflarea rezultatelor… admiterea… Şi iată-ne. Ştiu că sunt foarte puţine persoane care m-au urmărit de la început până acum. Până la urmă cred că există şi astfel de persoane (datorită pollului din dreapta). Practic am crescut o dată cu blogul ăsta. M-aţi urmărit de la 1.70… la 1.71… la 1.72… Până şi acum îmi vine să plâng când mă gândesc că aproape ultimii mei 2 ani se află aici.. pe o pagină de blog. Ştiu, e patetic să plângi sau mai bine zis, să recunoşti că plângi (să fim serioşi, toţi o facem din când în când)… dar uneori pur şi simplu te simţi incapabil de a trece peste unele lucruri fără regrete. Marele meu regret este că nu am putut să opresc timpul. Că nu am putut să rămân la 18 ani. Ştiam şi la momentul respectiv că nu vreau să părăsesc vârsta aia, dar m-am maturizat fără să vreau… şi am crescut. Vreau înapoi, dar ştiu că după ce voi fi înapoi… voi vrea să revin aici. Şi ca să mai trăiesc măcar puţin zilele de 18 ani, o să mă mulţumesc cu articolele din arhivă pentru că sunt de-a dreptul singurul mod sigur prin care mai pot gusta puţin viaţa la care nu mai am cum să revin. Şi o să închei postarea asta cam lacrimogenă cu un citat…

Timpul e singurul predicator căruia omul e dispus să-i dea ascultare; el ne da învăţătura de minte pe care, la vremea lor, cei vârstnici s-au străduit zadarnic să ne-o împărtăşească. (Jonathan Swift)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *