Alocatia

Eu nu mi-am luat niciodata alocatia. Toti banii ii scotea mama si ii lua pe toti deodata ca sa fie mai multi. Niciodata nu stateam cu gheara la gat ca nu mi-a semnat diriginta cec-ul, niciodata nu stateam cu gandul la banii aia. De fapt… ai putea spune ca am fost un copil nonconformist. Ii ajutam pe ai mei la diverse treburi cand eram mica, dar pe salariu, nu asa! Mi-am luat primul meu urs panda din plus pe bani munciti. Inca il am, uite-l mai jos – ma astepta asa intr-o zi in camera mea, cu castile pe urechi, se pare ca mamica mea are mai mult haz decat credeam 😀 .

Primii bani i-am castigat prin munca, nu prin faptul ca m-am dus la scoala. Singurii bani veniti din partea “scolii” au fost cei pe care i-am luat in a 12-a din bursa. Pentru ca da, am reusit si eu intr-un an sa iau bursa… de fapt nu un an, un semestru cu media de pe un an. Bani frumusei… mi-am luat un birou si un scaun de birou (au adaugat si ai mei diferenta). De fapt, este vorba chiar despre biroul de pe care scriu acum si scaunul pe care sade fundul meu comod in acest moment. Hm… a trecut mult timp de atunci si totusi nu atat de mult cat cele 2 obiecte sa se strice 😉

Si sa va spun de ce nu mi se mai pare aiurea faptul ca mama lua banii de pe alocatie si nu mi-i dadea mie. Pentru ca in primul rand ea, saraca, de avea, de n-avea, tot imi dadea in fiecare zi un banut sa imi iau o eugenie daca poftesc sau o rigla cu apa si sclipici de care aveau toti copiii si imi doream si eu tare mult. Mama imi facea pachet in fiecare zi, in prima zi de scoala mi-a pregatit senvisuri si ceai… si intr-un borcan de “Vitamina C” care se inchidea etans imi punea spirt si alaturi o carpita ca sa imi sterg banca in fiecare dimineata. Stiti voi.. banci dintr-alea comuniste, galbene, dintr-un fel de pal. Le am in fata ochilor si parca simt mirosul de spirt si acum.

In al doilea rand, c’mon… de la 7 ani cu inima si gandul sarite dupa bani? Lasa, frate, ca suntem noi victimele banilor toata viata, macar cat suntem copii sa nu ne batem asa tare capul cu ei.

Mama lua banii la sfarsit de an, in vara sau in toamna si ii investea in diverse ori imi lua haine mie si sora mii. Oricum, facea lucruri mult mai utile decat as fi facut eu cu ei. Ziua de alocatie sau cuvintele “dati-mi carnetele sa vi le semnez” starneau o reactie ciudata la mine in clasa. Orice pisica iubeste maslinele, stiati asta? Sau ma rog, majoriatatea si cand vad masline, parca innebunesc. Asa erau si colegii mei, auzeau de carnete, se crea o panica, o forfota, o agitatie de parca ar fi fost… reduceri Mos Craciun 🙂 Am ajuns sa o inteleg pe maica mea, am ajuns sa ii inteleg si pe colegi, dar abia mai tarziu, dupa ce am terminat liceul si m-am angajat pentru prima oara.

Eu am invatat ce inseamna agitatia, panica si entuziasmul doar la cuvantul “salariu” Si pana in ziua de azi, am reflexul lui Pavlov in mine la auzul acestui cuvant 😀

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *