6 ani de blog

Cu toții știți că dețin blog de foarte multă vreme. 6 ani mai exact, i-am împlinit pe 4 februarie sau cam așa ceva, când m-am înscris prima oară pe Blogger.

Ce înseamnă pentru mine 6 ani de blog?

Sunt foarte mulți pe care îi aud că spun ”eu nu pot să mă țin de blog”, ”mă plictisesc” sau ”nu văd ce-aș putea scrie pe blog”. La început scriam tâmpenii aici, mă uit uneori pe articolele vechi și mă crucesc de ce putea debita mintea mea adolescentină. Am răsfoit aleatoriu și am observat propriul progres, ăsta e doar unul dintre avantajele scrisului pe blog. Pentru că suntem în continuă schimbare, e foarte util să scrii undeva articole, indiferent despre ce sunt. Știu exact cum și ce am simțit când am scris fiecare lucru, pentru mine toate sunt pur și simplu o hartă care îmi aduc aminte de momentele din viață.

Nu trebuie neapărat să scrii constant. Uite că sunt zile aglomerate în care pur și simplu nu ai timp să scrii, iar altele în care pur și simplu nu ai ce să scrii. Blogul nu e o povară sau un lucru pe care trebuie să îl întreții… asta doar dacă nu vrei să scoți bani din el, evident.

1,2,3, baba-la-bordei

Credeam că cei 20 de unici pe care îi primesc zilnic sunt puțin. Am aflat în timp că bloggerii așa zis ”citiți” tind să își dea prea multă importanță și să exagereze cifrele de cititori. Nu știu de ce, nici nu mă interesează, cert e că de fiecare dată când eram întrebată câți vizitatori am, plecam capul ușor rușinată. Cum să ai blog de atâta timp și să n-ai mai mulți cititori? Ei bine, cei 20-30 în medie sunt mai mult decât au mulți și cu asta eu mă mulțumesc. Totodată, nici nu vreau să scriu bălării cum am văzut că se poartă, doar pentru a atrage comentarii, trafic și critici. Adică nici măcar la mine-n casă nu intru cu bocancii plini de noroi, cum s-ar zice 🙂

Poveștile continuă

Cum spuneam și într-o descriere personală ”scrisul înseamnă supraviețuire”. Nu mai am același instinct și același interes ca înainte să fiu la curent cu toate și să pun lumea la curent cu toate, în fiecare moment al zilei. Asta se întâmplă fiindcă mi s-au schimbat perspectivele și vreau altceva, am lăsat puțin lumea asta a online-ului în urmă. Nu duc dorul lumii în sine, dar recunosc faptul că simt lipsa evenimentelor și a unor oameni de care mă atașasem la un nivel cel puțin minim.

Se fac 8-9 ani de când scriu și sper să continuu, să scriu mai mult și să mă perfecționez în domeniul în care lucrez acum. Nu plănuiesc să mai trec printr-o fază schizofrenică în care eu spun că îmi închid pagina și voi îmi spuneți că nu trebuie, că am talent, că am investit etc. Oricum știu că-s mai bună ca mulți și mai slabă ca mulți, dar nu plănuiesc să mă las vreodată de scris și atâta timp cât scriu, o să am și blog.

Am avut un ”boost” de voință și speranță că o să îmi monetizez site-urile, dar iată că Google a decis să îmi închidă contul Adsense din păcate. Nu apucasem să strâng nici 5 euro, nici nu contează. Îmi dau seama că dacă vrei să iasă ceva din asta, trebuie să acorzi atenție și mai mult de 80% din timpul tău, așa că mi-am luat gândul de la asta. Am renunțat la idee.

Și, știu, e posibil să fiu puțin greu de urmărit în articolul ăsta pentru că-s multe pe care vreau să le spun și nu mi-am făcut un plan în minte, dar sper să aveți răbdare cu mine. A scoate bani serioși din scris mi se pare foarte puțin posibil. E drept, J.K. Rowling a devenit mai bogată ca regina Angliei, însă nu toți suntem J.K.Rowling.

Ca să te poți întreține din scris trebuie ori să fii foarte talentat (ceea ce în România este uneori egal cu fix zero), ori să ai o strategie foarte bună prin care să vinzi ceea ce scrii, fie online, fie offline, ori să ai cunoștințe care să te ajute să ajungi acolo unde îți dorești.

Dar dacă unul a putut, nu înseamnă că pot toți, nu înseamnă că avem șanse egale, contrar credințelor și așteptărilor care ne înconjoară. E important să conștientizăm calitățile și defectele pe care le avem, pentru a lucra și a investi în propriile puteri, pentru a ne corecta și pentru a deschide ochii să vedem ce uși ni se deschid și în ce direcție o putem lua ca să ne fie nouă și celor din jur bine.

Viața ne duce pe cărări nebănuite și trebuie să ne menținem opțiunile deschise. Dacă ai mai multe pasiuni, cu atât mai bine, investește în pasiunea care îți aduce cei mai mulți bani. Se pare că pentru mine chestia cu blogging-ul și banii nu merg mână în mână și am impresia că nu o să meargă niciodată oricât de des aș scrie. Altele merg, asta nu.

Blogul meu a rămas ceea ce a fost acum 6 ani, ceea ce va rămâne în continuare. Un simplu loc de refugiu, o modalitate de a pune un semn pe fiecare zi/perioadă din viața mea, o unealtă cu care pot să capăt o voce, cu care pot să mai câștig câte un concurs pe ici-colea și un medicament puternic care mă ajută invariabil să nu înnebunesc.

4 thoughts on “6 ani de blog

  1. La multi ani si felicitari , sunt curios daca consideri ca ai evoluat drastic in acesti 6 ani, daca simti o diferenta uriasa intre felul cum scri acum si cum o faceai acum 6 ani, tu ce parere ai vro schimbare majora?

    • Da, este o diferență foarte, foarte mare 🙂 Se vede maturizarea până și în cuvinte și cred că toți ar trebui să scriem în viață, tocmai ca să vedem cum și cât am evoluat. Cred că e important să te uiți înapoi, ca să știi cum să mergi înainte, ce e de păstrat, ce e de aruncat etc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *