2,3,4

În autobuz e rumoare și eu citesc o scrisoare veche, uitată în notele de pe telefon. O închid, tanti de lângă mine citește odată cu mine, un alt fel de live blogging. Fac dansul autobuzului – doi pași mai în stânga, doi mai în dreapta, jucăm și o gravidă ca să se poată așeza pe scaun. În proces mă calcă cineva pe botul bascheților. Prima oară pe piciorul drept, apoi și pe stângul, probabil tot eu sunt de vină că am picioarele prea mari. Îmi rămân câteva dungi negre pe vârful încălțărilor. Mă uit pasivă și oftez. Mi-e tare străină lumea asta și mă întreb: tu unde ești? ce faci? pe unde o iei în dimineața asta? pe tine unde te duce viața?

Dar nu știu nimic despre tine, nu ne-am mai auzit de câteva zile, de văzut nu mai zic nimic. Bine că există pozele. Am eu vocea aia a ta tipărită în minte, ca un mesaj vocal pe care îl reascult, dar parcă nimic mai mult. Trec pe lângă cartierul tău și mă uit cu jind, parcă aș coborî și parcă nu, că nu știu nici măcar strada pe care stai și nici măcar dacă tu m-auzi pe mine. Sunt și eu mesajul tău vocal de fiecare dimineață?

În fine. Tâmpenii. Viața se întâmplă uneori dintr-o suflare, nu te lasă să gândești prea mult. Apoi vine rutina și viața se transformă. Nimic nu se pierde, totul se transformă. Dar stai să vezi, că viața mi s-a întâmplat zilele astea, m-a pălit, m-a lovit dintr-o suflare și a fost de bine rău! Că am întâlnit oameni și am văzut lucruri și tare aș vrea să fii aici, să trăiesc și eu în doi sau măcar să îți povestesc. Ard să îți povestesc cum m-a călcat viața pe picioare și mi-a lăsat dungi. Dar nu ești, nu știu unde ești, nu te mai găsesc. Și vezi ce cuminte sunt? Nu fac nimic. Mă uit pasivă și îmi văd de drum. Nu-s decât 2 luni de când ne-am văzut, poa’ să mai treacă 2… 3… 4…Și totuși e OK. Dubios de OK.

p.s. nu știu dacă ai ajuns pe pagina mea și citești, poate că da, poate că nu, poate că te-ai prins că e vorba despre tine, poate că nu. Ideea e că îmi place să mă gândesc la tine. Așa că de-aia scriu. Îmi place chiar și-așa, sec și cu tăcere. Scriu din inerție și nu te speria. Dacă nu îți place, poți să păstrezi tu zidul ăsta din Lego, oricum cobor la următoarea : )

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *