Describe yourself

Ma bantuie intrebarea asta sau mai bine zis invitatia asta a Facebook-ului de a te descrie. Mi se pare asa o treaba complexa si mereu ma gandesc ca ar iesi ceva foarte lung de citit. Ca o postare de blog, asa, ca asta…

Cred ca un cuvant care m-ar descrie bine ar fi: intens. Imi place intensitatea in iubire (de orice fel), in senzatii bune, in distractie. Sunt genul de om caruia ii plac imbratisarile sincere, pentru mine vorbesc mai mult decat alte gesturi. Imi plac sarutarile sincere, dar tot intens ma si supar, cert, asta e motivul pentru care evit pe cat de mult conflictele.

Le evit si pentru ca nu stiu sa argumentez cand sunt foarte nervoasa. Ma blabai, tremur si de cele mai multe ori cand sunt nervoasa ajung sa tac. De curand am reusit sa fiu nervoasa, dar cu o coerenta si un mod rational care nu-mi stau in fire. I guess you live and you learn, sa speram ca o sa mai iasa si pe viitor ca e mai sanatos decat sa tii in tine.

Sunt un om paradoxal pentru ca imi place foarte mult spontaneitatea, dar intr-un mod destul de calculat. Eu dau vina pe alinierea planetelor la nastere pentru asta, mai ales ca foarte multe persoane mi-au zis ca-s cam atipica pentru zodia mea. Asadar, al doilea cuvant care m-ar descrie ar fi: calculata.

As mai zice in descrierea mea ca am simtul umorului, ca fac uneori oamenii din jurul meu sa rada si imi place asta foarte mult. Ce e mai misto decat sa fii o sursa de bine?

Mai sunt si visatoare, prea visatoare, uneori la modul nociv. Asta vine si dintr-o doza de gandire irationala la care lucrez constant. Mai sunt si sincera si da, asta de multe ori te face vulnerabil, dar vine si cu un avantaj, acela ca oamenii se simt repede in largul lor cu tine. Prietenoasa ar fi iar o chestie pe care as zice-o despre mine, imi place sa vorbesc cu oameni, sa mingle fara sa fiu tinuta in loc de orgoliu sau prejudecati. Asta m-a ajutat sa intalnesc persoane speciale, dar am si fost privita cu ochi mai putin buni pentru treaba asta. Probabil unii considera ca e de preferat sa fii mult mai rezervat, dar pe mine m-a ajutat sa comunic mai eficient. Daca stai intr-un colt, unde nu te baga nimeni in seama, cu ce iesi mai castigat?

As mai zice de mine ca-s si copil uneori pentru ca ma bucura anumite lucruri mici si am o doza de naivitate la care chiar tin (desi nu e mereu buna). Mi s-ar parea sumbru sa renunt la ea si chiar mi-e teama ca la un moment dat in viata o sa uit sa mai fiu asa.

Am si nesigurante ca orice om si temeri, iar in unele perioade sufar de anxietate in diverse stagii. Fiind o persoana intensa, normal ca si injur si cine ma cunoaste, stie asta deja si de multe ori gandesc cu voce tare sau fredonez melodii fiindca foarte rar e liniste in mintea mea.

Un ultim cuvant pe care o sa il folosesc pentru articolul asta e: critica si autocritica. De la autocritica pornesc foarte multe probleme de incredere in sine la care, din nou, lucrez. Si e interesant ca sunt mai ingaduitoare cu cei din jur decat sunt cu mine, ceea ce stiu ca nu e corect fata de mine insami, dar incercam sa remediem situatia. Also, sunt un om care invata din greselile lui si din lucrurile care erau cat pe ce sa se intample, dar nu s-au intamplat (probabil pentru ca cineva higher than me are grija de mine, cred cu tarie asta).

Si cred ca tot in descriere ar trebui sa intre si lucrurile care-mi plac, nu? Hai sa zic lucrurile pe care nu le stie oricine cum ar fi plecarile spontane, in momente perfecte, noptile de vara pe plaja (doar noptile!), orice inseamna surpriza placuta, complimentele sincere si/sau neobisnuite. Imi place cand vad oameni destepti cu incredere in sine sau veseli care transmit asta mai departe, imi place mancarea buna in companie buna, imi place pokerul, imi place mirosul de detergent si curat si mirosul de soare pe rufele uscate.

Cred ca inchei aici. O sa fac un later edit si mai completez, ca provocare – sa vedem cat de lung iese.

Iubeste-ma cand ma urasc

Mi se zbate in piept inima si o simt destul de ciudat. Stiu ca e aritmie sau lipsa de calciu sau fier sau poate lipsa de tine.

As vrea sa te uiti in ochii mei si sa vezi pamantul si cateva paduri, poate cateva creste de nisip pe langa, ca si pentru mine trec anii chiar daca sufletul meu a ramas pe loc. As vrea sa imi strigi numele cand nu mai stii de tine, ca si cand as fi caminul tau si doar cu mine te-ai simti acasa. As vrea sa te trezesti dimineata si sa ma prinzi de nas ca sa ma trezesc si eu si morocanoasa sa te intreb de ce m-ai trezit si tu sa imi zici ca voiai sa aflu ca ma iubesti. Si normal ca mi-ar trece supararea…

As vrea sa nu lasi nicio zi sa treaca fara sa imi pupi fruntea, sa imi alungi gandurile rele si nici o zi fara sa nu-mi mangai calcaiele cu drumurile palmelor tale pe care vrei sa pasesc. As vrea sa iti placa defectele mele fizice ca sa nu le mai urasc eu asa mult.

As vrea sa fii un om puternic si sa stii ce inseamna demnitatea. Adica sa imi respecti sufletul, mintea si corpul oricand, oriunde, oricum si sa nu invoci scuze pentru momentele de slabiciune ci sa le recunosti si sa ti le asumi. N-as cere nimic diferit nici de la mine. As vrea sa fii uneori mai puternic decat mine pentru ca si eu as fi mai puternica decat tine. As vrea sa nu consideri bunatatea o slabiciune sau razbunarea o solutie.

As vrea sa fii spontan in mod placut, asa cum esti cand cunosti pe cineva foarte bine. As vrea sa conduci cu mana mea pe mana ta si sa ma incurajezi cand ma vezi visatoare, sa crezi in mine si in tine si in noi si sa imi aduci tu aminte ca oamenii sunt oameni, nici buni, nici rai.

Si nu in ultimul rand, as vrea sa existi.

Perspective

Aud vantul cum danseaza printre crengile copacilor si ma poarta pe brate destul de rapid inspre tine. Da, bai, din nou. Doar cu gandul, caci fizic esti acum strain si departe, lasandu-mi linistea in pace asa cum mi-am dorit adeseori.

Ma uit in urma ca asta fac mereu cand imi e bine, deci sa nu crezi ca inseamna altceva mai mult decat e. Imi place sa reflectez si sa ajung cu gandul acolo unde am mai fost de zeci de ori si sa observ cum se mai vad lucrurile. Ca parca acum albastrul are nuanta de verde si galbenul da inspre rosu, iar raul nu mai e rau ci lectie invatata cu de-a sila, la care abia am luat nota de trecere. Dar e buna lectia, nu mai pic la examen data viitoare.

In momentele in care reflectez ajung sa imi pun intrebari din astea care pot parea ciudate sau schizofrenice de genul “Cine mai esti?” si “Cum o mai duci?” E important sa stiu daca raspunsurile ma multumesc sau nu. Acum ceva vreme eram frustrata de tarmurile pe care le vizitasem, de raspunsurile pe care le gasisem, dar incet si sigur am ajuns intr-un loc de acceptare, iertare si, cu inima batand puternic de emotie si efort am tras noi guri de aer care mi-au redat echilibrul de mult pierdut. Pe tine te multumesc raspunsurile pe care ti le dai la intrebarile de mai sus? Imi doresc sa te multumeasca asa cum ma multumesc pe mine acum. Si daca nu, imi pare rau. E un drum lung de parcurs, dar daca iti faci un scop din a fi multumit cu ele, reusesti, nu-i bai.

Ma gandesc la noi acum asa cum ma gandesc la copilarie – cu drag si durere. Cu drag fiindca m-ai iubit si cu durere fiindca imi aduc aminte de cazaturi. Am scris de tine des si probabil o sa mai scriu fiindca ma voi uita in continuare pe ochean la tot ce a fost si voi compara perspectivele, mereu descopar lucruri noi… despre mine mai ales si asta ma ajuta.

Nu stiu unde esti sau cine mai esti. Nu mai stiu cum vorbesti, cu cine vorbesti, nu stiu daca te mai gandesti la mine in noptile de vara si mai ales, nu stiu daca esti fericit. Nu ma nelinisteste chestia asta, dar pot sa iti zic sincer ca sper sa fii. Oricum nu o sa aflam niciodata cum e in universul ala paralel 😉

Probabil nu-ti mai aduci aminte despre ce vorbesc si e ok, asta se intampla fiindca ne-am iubit pe rand, nu in acelasi timp. Am retinut niste detalii extrem de (poate) stupide, fara sens sau valoare, dar imi plac oricum. Si imi place sa le scriu, desi iar poate e lipsit de sens, dar cuvintele astea banale parca marcheaza vizita asta cu gandul pe care ti-o fac. Si mirosuri am retinut, a lot chiar si-s curioasa, de ce sa nu recunosc, daca si tu.

In fine, trebuie sa inchei acum pentru ca e tarziu, mult prea tarziu ca sa mai stau cu tine. Ai grija de sufletul tau, fii curajos si nu te instraina de iubire, e singura care ne poate scoate la liman atunci cand suntem uitati in deriva.

Stiu ca nu crezi asta, dar candva o sa imi dai dreptate, o sa vezi.

Furtunile

Am calcat pe aceleasi dale impreuna, la rasarit, pranz si apus pana cand un nor de praf ne-a intunecat zarea. Am orbecait si am injurat, din intamplare ne-am mai atins buricele degetelor pentru cateva secunde spunand insa “nu, nu e ea” sau “nu e el” fiindca ne instrainaseram prea mult ca sa ne acceptam din nou.

Am plans cu tine. Am ras cu tine si te-am privit in ochi cautandu-ma. Cautandu-te. Incercand sa imi dau seama unde sunt si unde esti. Cand m-am regasit in ei si te-am prins din nou in brate nu-mi venea sa iti mai dau drumul. Asa, ciudata si vestejita imbratisarea aia am tinut-o in mine, inca o am, ca o amintire de pus in rama. Tu mai stii?

E liniste acum si stii ca mie imi place linistea in general, dar nu e una buna si as vrea mult sa inceteze momentul asta. Sa se termine actul, sa se termine piesa, sa nu mai joace nimeni pe scena gandurilor mele sau ale tale. Sa fim oameni, cu amintiri, dorinte, vise si sa fim noi, asa cum suntem. Mai tii minte cum suntem? Mi-e dor de tine in continuare si nu cred ca furtunile raman pe veci, dar cred ca noi putem ramane pierduti in ele. Te rog, nu ramane pierdut intr-o simpla furtuna.

Ca nu pot sa fug dupa tine si nu pot nici sa te salvez, ca abia mai stau eu in picioare. Este o furtuna periculoasa si seaca in care tot dorul de care ziceam mai sus si toata dragostea de care nu ti-a pasat vreodata, dispar. Si nu mai simt nimic, ma inspaimanta cand nu mai simt nimic. Nu tu caldura, nu tu frig, nu tu tristete, nu tu fericire, doar un intuneric din asta malefic. Brrr. Stii cum e? Hai ca sigur stii. Ma fortez sa imi aduc aminte cand m-ai prins de mana, ma fortez sa imi imaginez ca te indragosteai de mine si ca ma auzeai fara sa vorbesc. Un pic de lumina palpaie in mine, ca un bec foarte vechi care vrea saracu’ sa mai fie de folos un pic. Macar o noapte. Macar putin sa te mai ajute sa vezi pe unde mergi. Pe unde mergi? Unde esti? Te rog, spune-mi ca-s senila si ca nu m-ai iubit nici cat varful unui cutit, te provoc sa-mi zici adevarul, sa-mi zici ca nu te gandesti la mine acum si la caldura mea.  Si spune-mi ca nu te doare aici, in punctul asta, cand te apas cu tacerea mea.