azi despre durere

Doare momentul ala in care realizezi ca timpul trrece prea repede pentru picioarele tale, ca nu mai ai suflare si nu mai poti sa alergi si ridurile ti se adancesc fara sa le poti opri. Doare cand fiecare bataie a inimii mai tare ti se pare deplasata, ca esti om mare si nu mai poti sa te indragostesti. Doare cand iti dai seama ca nu ar mai trebui sa iti creasca tensiunea la o privire, la un gand, la o privire si un gand de la o persoana. Doare cand numai banii te fac sa te dai jos din pat si doare ca uneori paralizam si nu ne mai putem da jos din pat din cauza vietii intense si agitate pe care o ducem.

Doare cand uitam de noi si cand uitam de voi, stalpii nostri. Familie. Prieteni. Chiar si animale de casa. Doare cand ne dam seama ca a trecut atata timp incat mintea noastra a inceput sa arunce la gunoi informatii pe care inainte le stiam foarte bine. Doare cand nu ne gasim cuvintele sa explicam durerea.

Un batran in fata mea isi scoate batista din buzunar cu mainile tremurande si isi sterge ochii ce ii lacrimeaza de la vant. E imbracat modest si il vad cum incearca sa stea drept, in ciuda varstei care-l trage inspre pamant. Ma emotioneaza tare batranii de la o vreme pentru ca ajung sa ii asociez cu parintii nostri. “Putea sa fie tata” ma gandesc si ma mai intreb: oare copiii lor unde sunt? Oare ce fac? Oare ii iubesc? Oare ii spun ca ii iubesc? Oare ii ajuta?

Asta e gandul care ma cutremura cel mai mult. Un batran singur cu un copil plecat la casa lui, care-si aduce aminte sa dea un telefon o data pe luna. Cat de mult sa iti fi gresit incat sa il uiti? Cat de mult sa iti fi gresit incat sa nu iti dai seama ca n-o sa mai fie acolo sa aiba grija de tine, sa te sune si sa te intrebe daca ai mancat…