Incerc o noua religie

Cand ai fost fericit ultima oara? Iti aduci aminte de ce? Cine te-a facut fericit?

Acum ca ai raspuns la asta, spune-mi altceva. Cand a fost ultima oara cand te-ai simtit tu fericit doar cu tine, doar cu faptul ca existi?

Zilnic ma trezesc la 8.30. Uneori mai devreme, alteori mai tarziu si simt un entuziasm nebun sa imi incep ziua. Ma concentrez pe ce am de facut, ma entuziasmez, ma potolesc, obosesc, ups and downs, highs and lows, nu mai conteaza pentru ca traiesc. Traiesc si fac lucruri misto, indiferent ce lucruri sunt alea, sunt misto pentru mine. Explorez mult chiar daca propria-mi minte, invat mult, chiar daca lucruri banale. Traiesc si imi impun o stare de bine. Nu dureaza toata ziua, uneori mai las garda jos din oboseala sau din alte motive, dar e fix ca in Praslea si Merele de Aur, cand dai de tepi te trezesti instant.

Mai incerc un exercitiu zilele astea – sa nu mai traiesc in trecut. Oh, prea mult trecut strica. Sigur, ne construieste, ne ghideaza, dar fuck it, man! Lasa trecutul sa fie trecut. Nu zic sa il uiti, doar sa nu te mai gandesti atat de mult la el, sa nu mai traiesti in el, fiindca trecutul e doar o alta forma a prezentului pe care deja ai trait-o. Ce-ar fi daca macar o data in viata te-ai opri pentru cateva zile din a mai trai in trecut si de a te concentra pe prezent? Ce-ar fi daca te-ai concentra pe clipa asta? Stii ca zicala aia cu “traieste clipa” nu se refera la faptul ca daca vrei sa mergi singur de nebun sa cauti comori de spiridusi, ar trebui sa faci asta. Se refera la faptul ca trebuie sa traiesti in prezent si sa te bucuri de el asa cum e el. Bucura-te ca bei un pahar de vin la 23.30 intr-o luni noaptea si scrii pe blog sau ca faci un maraton de serial, bucura-te de oamenii din jurul tau, inconjoara-te cu oameni care te fac sa te simti bine, care scot ce e mai bun din tine.

Asa ca in mare ce vreau sa zic e ca incerc o noua religie – religia fericirii. Pe cat de stupid, hipsteresc si lipsit de inspiratie ar suna chestia asta, de acum incolo o sa fiu fericita. Pentru ca am un milion de motive pentru care sa fiu fericita si nu ma mai pot concentra pe cele 2-3 motive care ma indeamna la tristete si depresie, nu mai pot. Prea multa energie pe ceva ce nu te face sa te simti bine. Mintea umana e fenomenala, are puterea de a bloca orice, asa ca mai bine blocam amintirile si gandurile negative, decat ideea ca am putea fi fericiti din nimic, doar cu noi insine.

Rad aiurea, zic tampenii, gresesc, judec, ma enervez, ma stresez, dar la finalul zilei sunt multumita cu ceea ce sunt. Cu simplul fapt ca sunt. Si daca nu sunt fericita, stii ceva, I’m gonna fake happiness until I make it. O sa sun un prieten drag, o sa ma uit la stand up sau o comedie, o sa fac o gluma porcoasa cu cineva sau pur si simplu o sa ma uit la tipul asta si o sa imi aduc aminte ce inseamna perseverenta…

 

Defecta

Filtre. Masti. Toti le avem, toti le purtam. Omului ii place sa compare viata cu o suita de lucruri. Ba e o scena, ba e prada, ba e o autostrada cu doua sensuri si rascruci, viata nu e niciodata doar viata.

Veghem in lanuri de secara de dimineata pana seara si incercam sa ne resuscitam singuri prin tot felul de metode. Hai sa ne certam, hai sa ne iubim, hai sa fugim, hai sa riscam, hai sa glumim, hai sa ne jucam, hai sa simtim, hai sa ne oprim, hai sa adulmecam, hai sa visam, hai sa ne inspiram reciproc, hai sa lucram, hai sa speram, hai sa dorim, hai sa nu ne dorim, hai sa gandim, hai sa vorbim, hai sa gandim, hai sa gandim, de ce nu gandim?

Dileme, tot felul de dileme, de intrebari care ne trezesc, ne framanta si ne cresc, suntem gata de prajit. Sau de bagat in cuptor. Sa ardem, zic, sa ardem intr-un foc mocnit si sa miroasa a fum, a iarna, a copilarie.

La 8.15 am ajuns intr-o scara de bloc. La 11 plecam din alta cu un taxi plouat, plecam inspre locul cald si bun in care ma aflam. La 2 dimineata dadeam de cheie linistita si ma gandeam la vara. Sa renuntam, zic uneori. Sa renuntam la a ne ascunde dupa copaci de speranta, sa renuntam sa mai luptam pentru inca o luna de singuratate.

Sa renuntam sa mai credem ca toate astea au un sens, evident, fiindca n-au si timpul trece, al dracu timp, tot trece, de cand ne-am nascut tot trece. De cand l-am constientizat si urat, tot trece. Asta stie timpul sa faca: sa treaca. Sa treaca si sa ne ia cu el in cine stie ce lume bantuita de oaze.

Apoi imi dau seama ca e mai usor sa renunti, decat sa te lupti, iar eu nu-s omul care sa aleaga calea cea simpla. Si mai stau pe scaunul ingust, cu mii de frici atarnate de spatar, de parca ar fi “the chair”, ala pe care iti pui toate hainele vraiste fiindca esti prea secat de energie sa tii o ordine in ganduri, d-apoi in haine.

Nu renunt acum. Poate mai incolo, cand va ramane doar scrumiera plina de chistocuri stinse. Nu renunt sa cred in mine si in tine, din inertie cred pana si in cutia de viteze care pocneste, adica poate n-are nimic pana la urma si nu trebuie sa intru cu ea in service. Fiindca daca intru cu ea in service cine stie cate alte probleme ii gasesc ceilalti, cine stie pe cate drumuri a umblat in viata asta si cat a gresit. Cate probleme care nu pot fi rezolvate…

Dar poate cine stie, asa e singura metoda prin care poti intelege ca asa e ea din fabricatie… defecta.