Ma multumesc

Mă mulțumesc să văd soarele și norii de pe cer, să simt metalul cheii atunci când o învârt de două ori în broască la fel ca pe o domnișoară la dans.

Mă mulțumesc să zic ”OK” atunci când sunt de fapt departe și mă mulțumesc să fiu aici, în loc să fiu acolo.

Mă mulțumesc sincer cu firele albe căpătate și mă mulțumesc cu oamenii pe care îi am, căci sunt mulți și așa vreau să rămână pentru totdeauna.

Mă mulțumesc să râd în hohot, cu dinții la vedere decât să mă ascund.

Mă mulțumesc cu puținul care însemn pentru tine, mă mulțumesc cu faptul că nu pot să însemn mai mult.

Mă mulțumesc să mint atunci când trebuie doar să spun adevărul, mă mulțumesc să mă rănesc rănindu-te decât să zic ”OK”.

Mă mulțumesc cu ceea ce primesc pentru că știu că ceea ce primesc nu voi mai primi.

Mă mulțumesc să te car după mine în gând în fiecare dimineață, mă mulțumesc să te alung când obosesc.

Mă mulțumesc să fiu ceea ce sunt și nu ceea ce vrei să fiu, pentru că ceea ce vrei să fiu e puțin altfel.

Mă mulțumesc să fiu într-un colț mic din mintea ta, prinsă de tine ca un ciulin.

Mă mulțumesc cu ceea ce a fost și nu cu ce nu va mai fi.

Mă mulțumesc cu faptul că doar iarna trecută o să-și mai aducă aminte de noi, rătăciții de noi.

Sfaturi utile pentru cei care vor sa stea la curte

Visul oricărui român este să aibă ”casă și mașină” pentru că, zic eu, una îți oferă stabilitate și cealaltă libertate. Și ce popor mai ahtiat după stabilitate și libertate cunoașteți voi? De aici justific faptul că am scris ”oricărui român” și nu ”oricărui om” pentru că în afara granițelor cele două nu sunt cine știe ce realizări din ce am auzit.

Dacă faci parte din clasa de mijloc, singura modalitate de a ajunge la casă și mașină (presupunând că nu ai câștigat la 6/49 sau nu ai avut vreo moștenire babană de la binecunoscuta mătușă) o reprezintă ratele. Eu am alergie la rate și la ideea asta de a-ți vinde sufletul băncilor, dar nu pot să neg faptul că până la urmă este printre singurele soluții la care poți recurge dacă vrei să îți faci o casă sau să îți cumperi mașină cât încă nu ți-au ieșit fire albe.

Atunci când ești tânăr de obicei visezi la orice tip de casă unde să îți poți întemeia o familie. Poate fi și un apartament cu câteva camere, nici nu mai contează, te mulțumești pe moment, dar rămâi întotdeauna cu gândul la casa cu grădină unde poți avea un câine, flori, legume și, cel mai important, liniște.

Există lucruri pe care mulți nu le știu despre locuitul la curte așa că m-am gândit să scriu câteva sfaturi utile. Așa că iată lista, când stai la curte ai nevoie de:

– o lopată de zăpadă și una de pământ

– cuie, ciocane, sfoară, furtun și alte ustensile – puteți să vă uitați în magazinele de bricolaj ca să găsiți tot ce aveți nevoie și da, sigur o să aveți nevoie la un moment dat, trust me on this.

stații de dedurizare a apei – sunt obligatorii dacă aveți hidrofor și apă direct din pământ. Apa este extrem de dură, nici nu se compară cu cea de la bloc și depunerile de calcar pot fi chiar dăunătoare – gresia și faianța o să fie mereu pline de calcar, mașina de spălat o să aibă de suferit etc. Tratarea apei este mega importantă, dacă nu aveți suficiente filtre de apă vă puteți nenoroci întreaga instalație, inclusiv centrala care nu e ieftină deloc!

generator – din nou, un lucru obligatoriu! Trebuie neapărat să îmi cumpăr și eu unul pentru că atunci când se întrerupe curentul pe 24 decembrie și tu ai cozonaci de frământat… nimic nu mai e amuzant. Să nu mai zic că am avut pene de curent care au ținut peste 24 de ore și faza e că atunci când stai la curte totul depinde de curent – fără apă = fără centrală = fără căldură = om de zăpadă iarna.

cutie poștală – e civilizat și dacă aveți câine, cu atât mai bine. Nu riscați să vă găsiți factura de la telefon (sau și mai rău… catalogul IKEA) sfâșiată!

– un câine sau doi de pază – dar câini serioși, nu o pițipoancă d-asta de juma de metru cum avem noi 😀 Cred că un câine bun poate fi de mare folos, poate intimida sau poate transmite semnale de alarmă atunci când trebuie.

– o altă investiție bună ar fi camerele de luat vederi sau eventual o firmă de pază dacă vă ține buzunarul.

becuri economice – despre asta am mai și scris în trecut. Deși trebuie să aștepți câteva minute ca să lumineze la intensitate maximă, becurile economice reduc consumul de curent considerabil într-o casă mare. E bine să aveți și mai multe rezerve, nu știi niciodată când poate ceda unul și nu orice butic de la colțul străzii are (cred).

detergenți și alte soluții puternice pentru curățat + mănuși – nu cred că se compară curățenia dintr-un apartament cu cea dintr-o casă la curte și asta din motive destul de evidente. La curte o să fie întotdeauna mai mult praf și mai multă mizerie pe tălpile încălțărilor pentru că de afară intri direct în casă și scuturatul pe preșul de la intrare nu face mare diferență. Dacă nici nu îți iei stații dedurizatoare, o să te cațeri pe pereții din baie de o să îți vină rău încercând să scoți faianța. Vă fac un articol serparat despre tips&tricks cu soluții bune de curățat pe care le-am încercat dacă vreți 😉

Cam atât deocamdată, cred că o să mai completez lista dacă mi-a scăpat ceva. Statul la curte are dezavantaje ca cele menționate de mai sus și cu siguranță nu este ieftin, dar liniștea și spațiul de care ai parte în propria casă merită orice efort.

(P)

Noi nu suntem nebuni, ei sunt nebuni

Pfai, de când mă tot țin să vă scriu despre oamenii nebuni pe care-i întâlnesc… Dar gata, iată că a venit ziua și tocmai bine, ca am mai adăugat 3 nebuni în lista mea.

Mai mereu zicem de unii oameni că-s ”nebuni”, uneori aruncăm cu acest cuvânt fără să ne gândim clar ce înseamnă asta. Punem semn de egal între ”nebun” și ”excentric”, ”prost” sau ”nesăbuit” de exemplu… Dar rareori auzi cuvântul folosit cu adevăratul sens de bolnav mintal. Eh, hai să vorbim de niște nebuni, unii cu acte, alții fără… 🙂

1. The Dog Lady – îs câțiva de care dau pe drum și pe care trebuie să îi menționez.  Estem o doamnă pe aici în vârstă, iubitoare de câini vagabonzi. Are trăsături de vrăjitoare și vocea e ușor subțire și gâjâită, ca de vrăjitoare. Mică, uscățică, de ea n-o să se ia nimeni niciodată pentru că în spate există o credincioasă haită de maidanezi pe care o hrănește constant. Are părul prins cu două agrafe și nu, faptul că umblă mereu cu o haită de câini după ea nu o face nebună… so what, iubește animalele! Asta nu te face nebun, nu?

I-am pus ștampila de nebună însă când am văzut-o că vorbește la telefon ca la stație. Știți, nu? Genul ăla de oameni care își iau telefonul de la ureche și-l lipesc la gură după care iar îl iau de la ureche și iar la gură și tot așa? Asta în condițiile în care nu era chiar așa mult zgomot în jur…

2. OK, dacă tot vorbeam de vorbitul vorbitului la stație… Azi la metrou am văzut un bărbat care avea un ziar făcut sul și vorbea la ”el”… Shit’s getting weirder, fata de la numărul 5 a completat lista.

3. Există un tip durduliu care ascultă mereu muzică, l-am văzut de vreo 2 ori pe la Marriott. Se mișcă mult (un fel de dansul autobuzului sau nu știu exact) și spune cuvinte cu căștile pe urechi, uneori se uită la oameni, oricum nu stă locului, îi place să transmită mult. Nu știu dacă e nebun pe bune, dar pe mine mă sperie. Parcă ultima oară când l-am văzut avea un tricou cu Roșia Montană. Respect, frățioare, dar las-o mai moale cu jazz-ul 😀

4. Păstrez numărul 4 pentru toți oamenii pe care i-am văzut vorbind de unii singuri, pentru Doamna Neagră care e de fapt foarte albă și pentru un domn pe care l-au apucat dracii la metrou azi și care a început să țipe la mecanic. Toți sunteți de vis! Doamna Neagră este o femeie pe care o mai prind la metrou din când în când. Urcă la Titan și coboară cu mine, luând autobuzul în aceeași direcție. Are tenul alb, ochi albaștri, reci și emană o energie negativă fantastică.

Am auzit-o o dată strigând la o adolescentă ”Nenorocito!” cu atâta ură încât m-am zbârlit toată, nu știu dacă e nebună, dar am pus-o la numărul 4 în gașcă cu ceilalți ca să fie valabilă treaba.

Domnul pe care l-au apucat dracii la metrou… stă prost cu anger management-ul. În seara asta s-a produs o defecțiune pe unul din sensuri și metrourile au fost nevoite să circule pe un singur sens. Vă puteți da seama ce greu e să coordonezi asta, a durat destul de mult și am fost plimbați de pe un peron pe altul și de la o stație la alta vreo 20 de minute, dar deh… trebuie să înțelegi, n-ai ce-i face, totul pe lume e făcut de oameni și totul pe lume are câte o greșeală sau un risc de a se defecta, nu exită perfecțiune.

5. Starul serii a fost o gagică tânără de care a ajuns să mi se facă milă după ce am râs inițial. Fata n-avea mai mult de 24 de ani, mergea dintr-un colț în altul al vagonului de metrou, își tot prindea părul și era foarte agitată, mega agitată.

A întrebat pe cineva încotro merge metroul și persoana i-a răspuns moment în care s-a dus pe un scaun, s-a așezat  și a început să plângă (cred) după care a început să dea cu pumnii în genunchi. S-a ridicat iar exaltată, pac! Iar o ia spre mine, apoi se întoarce. Da, m-am speriat și de ea, mi-a fost frică să nu devină violentă. Paznicii se uitau chiorâș ca proștii, alți nebuni și ăia 🙂 în loc să încerce să o calmeze.

Fata s-a dus la ei cu aceeași agitație, am avut impresia că i s-a întâmplat ceva, nu mi-am dat seama că n-avea toate țiglele pe casă mai ales că era îmbrăcată cu haine normale, curate, totul părea în regulă la ea, numai comportamentul nu. În ce negură s-o fi aflat nu știu, dar s-a dus la paznici și i-a întrebat ceva… După care s-a îndreptat iar spre locul în care mă aflam eu, după care iar s-a întors la paznici și i-a mai întrebat ceva și a început să plângă, a scos niște sunete de văicăreală care i-au trecut repede, apoi și-a strâns părul din nou și a luat-o înspre mine.

Singura temere pe care o am cu cei nebuni e să nu devină violenți pentru că ăștia au o putere de extraterestru, nu știu de unde dracu’ o scot. Am lăsat ochii în jos ca atunci când te întâlnești cu un animal sălbatic, am lăsat-o să treacă și mi-am repetat în gând ”Dacă vine la mine și e violentă, îi f.. una de nu se vede, dacă vine la mine și e violentă, îi f.. una de nu se vede”. Bravam în gând pentru că e singurul loc unde pot să fac asta și să nu fiu dată de gol că mint…

M-a bufnit râsul când niște băieți care stăteau jos au început să dea în bara de metal ușor, imitând-o, ahahah! Funny, dar nu prea… așa de tânăr să ajungi pe alte meleaguri, cam greu.

Nu mă mai întreb de ce oamenii ăștia sunt în libertate pe străzi și nu în spitale sau acasă, sub grijă medicală. Eu una o să încerc să mă feresc în continuare de ei pe cât de mult pot și o să continuu să scriu despre ei ca să îmi aduc aminte cât de normală sunt de fapt.

O să revin cu noi personaje când mai am timp, deocamdată atât.

In sfarsit o initiativa buna in presa online

De o săptămână încerc să prind în cuvinte povestea unei poze, unui cuplu, unei iubiri tainice, de nimeni știute… și nu reușesc. Totul a început cu link-ul primit de la Răzvan (thanks!) spre Catchy.ro care anunță un concurs literar inspirat de o poză a lui Bresson.

Inițial am citit doar articolul care făcea referire la concurs, dar mai apoi am văzut că cei de la Catchy.ro au început o adevărată investigație pentru a găsi cuplul misterios din 1975. Iubesc progresele pe care le-au făcut și scopul lor de a îi găsi pe cei doi pentru simplul fapt că nu fac asta pentru bani sau în alte scopuri, ci din pură curiozitate jurnalistică și pasiune pentru poveștile frumoase. Îi felicit pe cei de la Catchy.ro chiar dacă, poate, n-o să afle niciodată povestea adevărată a celor doi. Astfel de inițiative îmi dau speranță că mai există ceva bun în presa asta circară din România.

Și acum că v-am pus la curent cu asta, să revenim la dilema mea – cum să scriu povestea celor doi? Îmi dau seama că e din ce în ce mai greu să scriu ceva bun când inspirația mi-e castrată efectiv de rutină 🙂 În altă ordine de idei poza lui Bresson chiar mă inspiră mult, dar parcă nu am încă ce trebuie pentru a crea acea poveste. Aveți ceva sugestii? Poate găsim ceva până în 28 septembrie.

Aș vrea să nu aduc comunismul prea mult în față și nici clișeele așa des întâlnite în filmele românești, avorturi, foame și lipsa libertății, mai ales că probabil mulți dintre participanți vor face asta. Și totuși, dacă las toate astea la o parte, parcă plec de la nimic, mai ales că în poză totul strigă a România comunistă, de la haine până la husele CFR. Nu știu ce să zic…

Nu ne mai luati de prosti, nu ne mai vindeti tara!

Scriu articolul ăsta din perspectiva unui om care nu este nici ecologist, nici în politică, nici așa zis revoluționar, nici ONG-ist. Scriu din perspectiva mea, a omului care pleaca la 8 și se întoarce la 8 acasă, a tânărului muncitor de rând, care nu se uită la TV de frică să nu îi scadă IQ-ul, care e setat pe propriile realizări în viață. Ai putea spune și că scriu din perspectiva unui om ignorant până la un anumit punct și nu mi-e ușor să recunosc lucrul ăsta, pentru că sunt într-o educare continuă de nepăsare, am observat că așa e mai bine, mai puțin dureros.

Vedeți voi, educarea asta pe care încerc să mi-o impun nu a mers prea bine când am înțeles ce se întâmplă cu Roșia Montană, subiect pe care l-am ignorat în nesimțire până acum. Când am aflat despre ce e vorba și ce vor să facă dragii noștri politicieni s-a dus la vale tot progresul meu de nepăsare pentru că efectiv m-a durut sufletul.

De câteva zile tot încerc să scriu acest articol, dar niciodată n-am apucat fie din lipsă de timp, fie din pricina oboselii. Acum am ignorat acești doi factori și am început să scriu, deși ei sunt încă prezenți. Nu mai vreau să ignor subiectul, ideile pe care vreau să le scriu, nu mai vreau să ignor ce se petrece în țara mea așa cum ignoră atâția alții doar pentru că nu îi afectează pe ei în mod direct și imediat.

Când am aflat planul și proiectele pentru exploatarea munților am început să dau timpul înapoi ca să îmi aduc aminte când am avut ultima oară la conducere un om căruia i-a păsat de țara asta. Antonescu ar fi fost în stare să i-o vândă lui Hitler, Dej și Ceaușescu au vândut-o rușilor după care hienele din politica de după 89 au început să tragă de la noi și să țină pentru ei, acum se pare că vor să ne vândă aurul canadienilor…. Oare când o să avem și noi un om care să iubească țara asta mai mult decât banii care-i intră în cont?

Marea dezamăgire

Hai, că toți știm care e gradul de corupție în România, nu? Hai, știm că burtoșii care dorm în scaunele din Parlament nu știu nici măcar să facă un calcul simplu, de bun simț. Cel mai și cel mai mult sunt dezamăgită de presa din România care se târăște în nesimțire și tăcere precum un vierme sub un maldăr de rahat. Și mi-e rușine cu atât mai mult cu cât am făcut aceeași facultate cu mulți dintre cei care au ajuns să conducă redacțiile de știri, am avut aceiași profesori poate, am stat pe aceleași bănci și am mers pe aceleași holuri. Mi-e rușine de voi, mă! Și mă bucur că nu am ajuns să fiu jurnalist de profesie, să ignor protestele a sute și mii de oameni, să nu informez corect și îmi las demnitatea cumpărată cu o ciungă.

Bravo, vouă!

Bravo, vouă, oameni care ieșiți în stradă și protestați! Bravo, vouă, locuitori din Roșia Montană care țineți la orașul vostru, la viața voastră, la natură și la pământ! Am găsit un documentar despre Roșia Montană pe care-l puteți urmări pentru a înțelege mai bine cât de frumoasă e zona aia, pentru a înțelege că există acolo oameni cu demnitate, cu mintea în cap și nu în buzunar. Cel mai și cel mai mult mi-a plăcut ce-a zis o bătrână de acolo:  Strigați in gura mare că-i în criză țara și dați aurul cu tonele la alții? Uite aici documentarul pentru cine vrea să îl vadă, e foarte bine realizat, cu păreri pro și contra: http://www.youtube.com/watch?v=2D-sIbnnpBI

Vorbeam ieri cu cineva și îi ziceam ce mândră-s de oamenii ăștia care au ieșit în stradă, că-s numai tineri deștepți și am primit două replici:

1. Acuma s-au trezit? Țara asta e vândută de douăj de ani, ce-au așteptat?… – Eu din ce am văzut, sunt numai tineri pe străzi și dacă faci un calcul acum 20 de ani, mulți dintre noi aveam de la 1 la 10 ani, ce-am fi putut noi înțelege și face atunci? Sigur, poate că protestele care se petrec zilele astea nu vor schimba cu nimic, dar măcar transmitem niște mesaje: nu suntem proști, știm că ne vindeți, nu vă puneți cu noi. Poate că am așteptat peste 40 de ani în trecut ca să ne împușcăm președintele, dar acum nu vom mai aștepta la fel de mult ca să ne apărăm libertatea și drepturile. Cu generații și generații care trec, țara asta începe să se trezească. Începem să să luptăm pentru noi, să luptăm pentru ceea ce e bine.

2. Aha, acum nu-l mai pupă nimeni în cur pe Ponta? În 2012 cine ieșea să zbiere jos Băsescu? – Eu una nu am privit protestele de anul trecut așa, eu cred că nemulțumirea a fost spre întreaga clasă politică… Acum că se mai găsea unul să zică ”Hai/Jos Băsescu” sau ”Hai/Jos USL”, asta e, eu una mi-am exprimat nemulțumirea atunci față de întregul sistem, toate partidele, nu unul singur. Din păcate, e foarte greu să schimbi un întreg sistem, doar un miracol cum a fost avionul prăbușit al polonezilor ne-ar putea ajuta și nici atunci nu am avea o certitudine că cel ales mai departe ar vrea să facă un bine țării ăsteia (după cum ziceam, mai trebuie să treacă niște generații).

Repet, mă doare sufletul când mă gândesc ce s-ar întâmpla cu Roșia Montană dacă proiectul ar merge mai departe. Țara mea vândută pe nimic? De către oameni de nimic? Ș nu e vorbă că mă afectează în mod direct pe mine, ca om de rând, e vorba că resursele alea dacă ar rămâne la noi ne-ar îmbogăți până peste și atunci economia și-ar reveni și totul ne-ar putea afecta în mod pozitiv… Știu, sună ca un vis frumos, dar eu de-asta scriu aici de câteva ore, de-asta mă doare sufletul, de-asta deschid subiectul cu prietenii mei.

E un calcul extrem de simplu pe care cei de la putere îl ignoră ca niște javre corupte ce sunt – îți șade fundul pe tone de aur și tu mori de foame, da? În ce lume paralelă decizia asta de a vinde tonele de aur unor străini pe promisiunea că vei primi o ceapă e cea mai bună? În ce lume paralelă și absurdă e normal să îți distrugi natura ca să profite altul de bogățiile ei?

Îmi pare rău pentru cei care ignoră subiectul în continuare și pun problemele mici și personale mai presus de orice, fără să își dea seama că Roșia Montană le-ar putea afecta viața personală în bine dacă s-ar trezi la timp. Doar dacă ne-am trezi la timp…

Pareri despre BFashion

Am luat magazinele mari la picior într-o sâmbătă în căutarea unei rochii de seară și nu am găsit aproape deloc așa că m-am hotărât să fac un experiment despre care abia acum apuc să vă spun. Am aruncat un ochi pe internet la magazinele de haine și am vrut să comand de la unul din ele doar ca să testez ce marfă au, cât de serioși sunt și așa mai departe.

Aveam mai multe opțiuni, în mare parte cei care îmi băgau reclamă pe gât prin google sau facebook (da, au mers), așa că m-am oprit la unul – BFashion România (deocamdată însă nu pun link spre ei pentru că ceea ce voi scrie mai jos sunt doar primele impresii).

Bon… Deci i-am ales pe ei, dar de ce i-am ales? Pentru că au un site simplu de navigat și pentru că am găsit haine drăguțe la prețuri foarte mici. Prețurile mici nu sunt de obicei un semn bun, însă am acceptat riscul. Am dat comandă joi și hainele au venit luni, ceea ce e foarte OK, deși nu știu dacă sunt așa de prompți mereu sau a fost o simplă întâmplare. Cert e că mi-a părut bine, mai ales când am auzit că maximul de livrare e undeva între 7 și 10 zile lucrătoare. Aici au prima bilă albă.

Am luat două rochii și 2 fuste pentru mine și încă cineva, două mărimi diferite – S și L – ambele au fost mărimile care trebuie așa că magazinul capătă o altă bilă albă (e drept, mie nu mi-a venit fusta, dar asta-i vina mea pentru că nu m-am ținut de sport, dacă înțelegeți ce vreau să spun 😉 )

Hainele nu sunt de o calitate extraordinar de bună, însă sunt de o calitate mai bună decât cea la care ne așteptam. Aici nu vreau să acord o bilă albă, ci vreau doar să zic că-s OK din punctul ăsta de vedere dacă nu ai pretenții foarte mari.

O altă bila albă capătă însă pentru faptul că pozele de pe site sunt relevante și produsul este așa cum apare acolo.

Cam astea sunt primele păreri despre magazinul online BFashion. Menționez că e și prima oară când cumpăr haine online, nu m-aș fi așteptat să meargă așa decent și tocmai de-asta undeva pe viitor o să mai comand de la ei, să văd dacă îmi mențin aceeași părere. Până una alta, sunt curioasă dacă voi vă comandați haine de pe net și de unde, găsesc shopping-ul în magazine prea obositor (deși mai puțin riscant) așa că metoda asta chiar îmi surâde.

N.B. Acest articol nu este plătit și nu este realizat cu titlu de reclamă, ci în scop informativ. Pe viitor voi veni cu alte observații referitoare la serviciile lor.

Cum sa ai unghii faine

Cred că primele semne de feminitate pe care le-am dat au fost legate de unghii și oje. Mă fascinau teribil unghiile false și ojele cu sclipici de la Gabrini sau Ruby Rose, alea ieftine, care erau în vogă atunci. Aveam o grămadă de sticluțe, mă fascinau culorile, iar unghiile false îmi plăceau, dar niciodată n-am avut curaj să le lipesc ”de-a adevăratelea”.

Cu timpul mi-am pierdut pasiunea pentru manichiură, mai revin din când în când la ea ca la un vechi prieten, dar nu pentru foarte multă vreme. Iubesc unghiile simple și îngrijite, nu-mi place deloc când văd ojă sărită și tocmai de-aia am și renunțat la acest obicei. Inevitabil după câteva zile oja sare și chestia asta se întâmplă în cel mai inoportun moment, când efectiv n-ai cum să le ștergi sau să le retușezi.

De la prima ojă pe care am cumpărat-o cu sclipici până la ultima pe care am cumpărat-o acum câteva luni sunt ani buni… Poate chiar peste 10 ani și evoluția nu a omis această industrie a unghiilor.

Unul dintre motivele pentru care îmi plac oamenii ca specie ține de arta pe care aceștia o creează. Omul vede un perete gol și îl face să transmită un mesaj cu un simplu tub de spray, vede o foaie albă și o transformă în trăiri intense cu doar niște cuvinte, omul vede un tomberon și începe să bată pe el în ritmuri muzicale. Și uite așa… de la prima mea sticluță cu ojă și până acum omul a transformat unghiile și manichiura în artă.

Acum sunt mii de modele pe care le poți face pentru o manichiură deosebită. De la ornamente metalice, abțibilduri, bastonașe din FIMO (am aflat de ele de cum am început să fac cercei pentru Handmade by Lexis) cu felii de fructe până la tehnici de aplicare a ojei (cum e asta cu apă de exemplu, dacă nu o știți). Și ojele sunt mai șmechere acum, unele țin mai mult, altele sunt în degrade și creează efecte spectaculoase.

Cea mai nouă șmecherie de care am auzit (nouă pentru mine, se pare că există de ceva ani buni) este gelul UV și de curiozitate, așa cum îmi stă în fire, am căutat pe net să văd ce este mai clar și cum funcționează. Voi ați auzit de el până acum? Știți cu ce se mănâncă? E un fel de reconstrucție a unghiei printr-un gel care se întărește cu ajutorul unei lămpi UV. Mi se pare fucking amaazing la ce s-a ajuns. Dacă ți se rupe o unghie nu mai e mare tragedie, o poți ”crește la loc”, nu mai trebuie să aștepți săptămână întregi.

Ai un eveniment în 2 zile și vrei unghii lungi? No problemo, dai o fugă la manichiuristă și-ți ”crește” niște super unghii în câteva ore. Recunosc că eu nu am folsit gel UV până acum și nici n-am mers vreodată la manichiură, sunt tare curioasă dacă există saloane unde se practică tehnica asta la noi în România și București și cam cât costă. Mi se pare o super invenție și astea chiar că-s timpurile în care dacă vrei să ai niște unghii faine, le poți avea în cel mai scurt timp… Atâta doar că fiecare lucru nou și util, costă pe măsură, dar ce să îi faci… Buzunarul suferă la frumusețe 🙂 Vă las cu un video demonstrativ mai jos în cazul în care vreți să vedeți cum funcționează gelurile UV, eu am rămas sincer mască.

(P)