cateva cuvinte despre SkirtBike – editia de toamna

Aseară coseam de zor la o altă husă – pentru iPad 2– cu netbook-ul alături, cu muzica Cosmin în urechi, în lumea mea, când deodată văd o notificare pe Facebook. O fostă colegă de birou mă invita la SkirtBike care avea loc chiar azi de la 3 până la 4. Am stat puțin pe gânduri – să merg, să nu merg… Am dat click pe ”Maybe”, apoi mi-am adus aminte că am o grămadă de accesorii de dat și că ar fi o ocazie bună să fac fericite niște fete.

M-am gândit inițial să merg cu bicla, să îmi iau fustă, să, să, să… până la urmă am decis să nu o iau nici pe Delilah, nici fusta, ci doar să merg să documentez evenimentul, să împart accesorii și să mai vorbesc pe ici colea cu oamenii. Și tocmai bine am făcut că l-am cunoscut pe Bogdan, de la turific.ro cu care am stat de vorbă și care mi-a zis clar să îmi iau o mașină de cusut că merită investiția. O să fac asta dacă mă hotărăsc să lucrez de-a binelea pe textile. Deocamdată experimentez, deci n-are rost să mă arunc cu capul înainte. Bogdan avea și o tabletă E-Boda pe care am butonat-o puțin, pentru că sunt foarte curioasă de ce pot device-urile firmelor mai mici sau cele românești. Trebuie să zic că asta reacționa chiar bine la comenzi și era chiar ușoară, mi-a plăcut, cred că o să mă interesez cât costă, poate reușesc să îmi iau și eu una.

În sfârșit, fetele au venit tare cochet îmbrăcate, deși nu-s tocmai de acord cu fustele extrem de scurte pe biclă, dar mă rog, e riscul lor 🙂 Au fost și foarte multe ținute decente, ”purtabile” pe bicicletă. Prezenți au fost și cei de la Nikon cu un stand, pentru că a fost o ocazie foarte bună pentru fotografi să prindă cadre de poveste. Abia aștept să văd mai multe poze, eu le-am urcat pe ale mele (făcute cu cel mai performant aparat foto, adică telefonul mobil sau DSLR-ul cum îi mai spun), dar le aștept pe alea ca lumea.

Am împărțit în jur de 20-30 de accesorii, cu hârtiuțe scrise de mână cu adresa de facebook și cea de blog. Am stat de dimineață 2 ore să le tai și să le scriu. Cred că trebuie să îmi cumpăr și o altă imprimantă ca să îmi ușurez munca pe viitor 😀

Per total mie mi-a plăcut foarte mult la SkirtBike chiar dacă n-am luat parte la plimbarea propriu zisă. De ce mi-a plăcut? Pentru că e o atmosferă chill, pentru că am văzut un stand de cercei handmade (și nu numai), pentru că se încurajează mișcarea prin mersul pe bicicletă (și nu numai) și pentru că a fost destul de OK organizat. Chiar dacă n-am fost acolo cu bicicleta sau în fustă și nu am pedalat, cred că astfel de inițiative merită încurajate și susținute. Data viitoare cine știe, poate urc și eu în șa, deși în fustă tot nu mă prea văd 😀

Webstock 2012 – oameni si concluzii

A mai trecut o ediție de Webstock la care am participat și eu cu Time for Ads și care, evident, m-a inspirat din mai multe puncte de vedere. Din nefericire, n-am putut să mai stau seara la Awards și party pentru că a fost o săptămână nebună rău pentru mine cu evenimente (pe plan ”profesional” și personal) și multe articole de scris.

Ca de obicei, am făcut cunoștință cu multă lume 🙂 Am împărțit și ceva cercei handmade, iar fetele au părut chiar încântate de ei, ceea ce m-a mulțumit și mai mult.

Sunt atâtea lucruri de zis că nici nu mai știu cum să continuu. Nu știu dacă ați urmărit live streaming-ul pe care l-am pus ieri sau dacă ați urmărit ce-am scris pe Twitter, dar noi am ajuns de la sesiunea a doua. Cu toate astea, l-am văzut pe Cristian Gog (care a prezentat în prima parte) și l-am salutat, am stat puțin de vorbă pentru că îl urmăresc dinainte de Românii au talent și l-am susținut cum am putut și pe parcursul concursului. Ca primă părere, este un tip de treabă fără snobisme, așa cum te-ai aștepta de la cineva care a apărut la un show atât de cunoscut. Mă rog, uneori am impresia că oricum toți clujenii-s OK 😀

Cel mai mult mi-a plăcut discursul lui Eduard Novak, un om incredibil cu o poveste incredibilă, un adevărat luptător pentru care lumea s-a ridicat în picioare și a apluadat minute în șir. Eduard a fost zece ani campion național la patinaj viteză până când, într-o nefericită zi, a avut un accident care i-a retezat laba piciorului. Astfel, a căutat alt sport în care să se implice și și-a ales ciclismul, apoi a pornit pe acest drum exact cu ajutorul internetului. S-a documentat, s-a antrenat, a muncit foarte mult și anul acesta a reușit să câștige medalia de aur la ciclism la Jocurile Olimpice din Londra.

Eduard ne-a uimit prin modestia lui, în ochii noștri el și toți sportivii români se află pe un piedestal bine meritat pentru că muncesc atât de mult, necondiționat și ne reprezintă cu mândrie pe plan internațional și nu numai. Sunt performanțe la care ajung ei ca oameni, ca sportivi, dar prin care creștem și noi ca țară, prin care ne aducem aminte să iubim din nou istoria noastră și ceea ce suntem. Mai mult de atât, Eduard și felul lui de a fi ar trebui să aducă aminte celor care au uitat să fie oameni, cum să fie oameni. Sună ciudat, dar iată cum cineva atât de muncitor, atât de puternic fizic și psihic și ambițios poate fi umil și modest, pentru că nu a uitat de unde a pornit. Nu a uitat că a pornit (chiar de două ori) de la zero, de unde pornesc 90% dintre noi.

Cea de-a treia sesiune am împărțit-o în două. În prima parte am mers la Pro Blogging – Blogging Trends și a doua la Social Media Professionals. În prima parte Răzvan Pascu a vorbit despre blogurile de nișă. Nu știu dacă știți, dar el este printre primii la blogurile de travel, face asta for a living ca să zic așa. Nu pot să zic că am aflat foarte multe lucruri noi din prezentarea lui, însă cu siguranță am ajuns să îmi pun niște întrebări interesante referitoare la propriul blog, dar cred că o să revin la subiect într-un articol separat.

Costin Cocioabă a avut din nou o prezentare interesantă și a tratat subiectele în general, nu s-a raportat doar la refresh.ro. Ah, da și la Adrian Ciubotaru mi-a plăcut mult una dintre ideile expuse, cum că oamenii generoși sunt oameni puternici. Foarte frumos spus, ar fi bine dacă lumea ar fi mai generoasă și binevoitoare.

Pot să zic că în partea a doua mi-a plăcut destul de mult prezentarea lui Andrei Roșca (CEO Spada) care a vorbit despre riscuri. A mers pe idei destul de logice și ne-a invitat să mai și riscăm din când în când ca să putem crește, pentru că așa se câștigă experiența. Asta este total adevărat, însă din păcate alături de experiență e posibil să ”câștigi” și ceva minusuri, din nou e o chestie care ține de percepția fiecăruia. Nu toți privesc lucrurile așa relaxat, nu toți sunt dispuși să îți acorde o a doua șansă. Aș putea spune, ca o notă personală, că unii sunt destul de tranșanți și dintr-un pas greșit nu văd nici un folos deși sunt destule, după cum spunea și Andrei.

Îmi pare rău că nu am apucat să urmăresc și celelalte sesiuni care se desfășurau în paralel, însă cu siguranță o să vânez articolele celor care au fost în celelalte săli. Per total, Webstock 2012 m-a inspirat, ceea ce este întotdeauna un semn de ”eveniment reușit” și am plecat de acolo cu un impuls de încredere, de „hai că se poate”, de ”uite ce de oameni interesanți” și de ”o să creștem și noi cu proiectul, trebuie să îl ducem mai departe”. Organizarea a fost de nota 10 ca de obicei, iar anul acesta au fost mai mulți sponsori printre care Vodafone (principal), Bitdefender, HP, Staropramen, Huawei și Doncafe.

Mulțumim tuturor, mai ales lui Cristi Manafu și Evensys pentru organizarea celui mai mare eveniment de online! Sper să ne vedem la anul cu bine 🙂

Mai multe poze găsiți și la Sorin.

cum am ajuns sa scriu in IT – un an de LaptopNews

Vreau să mă credeți când vă spun că am vrut să scriu articolul ăsta de acu’ juma de an, însă am salvat în draft ce am scris atunci. Am zis să scriu totul când/dacă o să împlinesc 1 an. Nu 1 an de viață, ci un an de când scriu pentru LaptopNews.

Am început totul de la zero, ghidată fiind de simpla curiozitate și pasiune pentru IT și gadget-uri. De fapt, mai multă pasiune pentru gadget-uri, o pasiune care încă arde mocnit în mine și care uneori nu mă lasă să dorm de nerăbdare când urmează să îmi cumpăr un produs nou.

Nu rar am fost întrebată: cum ai ajuns să scrii în IT? Și inițial nu mi-am dat seama că întrebarea voia de fapt să însemne ”cum ai ajuns să scrii în IT? mai ales că ești fată!” Presupun că întrebarea venea și pentru că majoritatea oamenilor se așteaptă să vadă genul de fată mai băiețoasă, ceea ce eu nu sunt, cel puțin nu cred că sunt.

Răspunsul e: printr-un mare noroc. M-am întâlnit cu Sorin anul trecut la o conferință, l-am recunoscut de pe Facebook că deja eram ”împrieteniți” și l-am tras de mânecă. El nu mă știa (normal 😛 ), dar din subiect în altul a ajuns să mă întrebe dacă îmi plac gadget-urile și dacă mi-ar plăcea să scriu articole pentru LaptopNews. Mi s-au lungit ochii în cap ca la melc și i-am răspuns entuziasmată că ”da”, iar de acolo restul de istorie.

Sigur, în acest an am dat de tot felul de atitudini din partea băieților (am realizat și eu de curând că eu sunt excepția de la regulă, nu percepeam asta înainte). În mare, băieții din IT se împart în două grupuri. Cei care gândesc ”e tipă, habar n-are ea de IT” și se vede pe fața lor asta și ”e tipă și se pricepe la IT?” și se vede asta pe fața lor când cască gura că știu ce e aia o serie de procesoare Intel Ivy Bridge. În fine, cum necum tot mă judecă într-un fel sau altul, dar deja nu mă mai deranjează pentru că într-adevăr, tipele nu sunt… tehnice. Adică chiar nu sunt, ele sunt cu ”ce frumos arată”, ”ce drăguț e” și așa mai departe. Faptul că mie mi se pare total neproductivă atitudinea (mă refer la situațiile în care vrei să îți cumperi un produs) indiferent de sex, e partea a doua.

Și sigur, nu sunt as în IT (de altfel, sunt puțini cei care sunt), sunt încă multe pe care le am de învățat însă cel puțin îmi place ceea ce fac. Da, sigur, într-un an am avut șansa să mă satur de multe ori, îmi venea să mă iau la palme în unele zile (și probabil o să mai fie, e pur și simplu firesc), dar uite că atunci când aflu de tehnologii/produse noi mișto încă mă entuziasmez. Eu zic că e ceva.

Ce a mai însemnat pentru mine LaptopNews? Am învățat multe și îi mulțumesc lui Sorin pentru răbdarea pe care a avut-o cu mine, pentru încrederea pe care mi-a acordat-o de la bun început și pentru faptul că mereu am comunicat bine în ciuda problemelor inevitabile care au mai apărut pe drum. Am crescut pe plan profesional, dar și personal, m-am schimbat destul de mult în bine zic eu, sunt mult mai optimistă și am căpătat niște filtre pentru a ignora răutățile gratuite ale celor din jur care înainte mă afectau destul de mult. Tot prin LaptopNews am ajuns să cunosc și mulți oameni mișto, de treabă și (Sorin știe, că i-am zis la momentul respectiv) proiectul ăsta a fost unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat la sfârșitul anului trecut. Poate unul dintre puținele lucruri bune.

Nu trebuie să îmi urați la mulți ani, dar puteți să ne urați de bine, să mergem tot înainte, să creștem tot mai mari, pentru că toți punem suflet (și colega Roxana), ne implicăm și muncim destul de mult în fiecare zi.

cele mai misto proiecte în online

Știți proiectul Cupluta.ro? Prietenilor le-am vorbit despre el, până și lui tata i-am povestit de el și m-a ascultat entuziasmat și atent. Am urmărit aventura celor 4 băieți plecați pe Mureș la momentul respectiv și am încercat să îi susțin pe cât de mult am putut. Am apucat să îl cunosc personal pe Bogdan, unul din cei patru curajoși care au făcut 460km pe apă. Este chiar un tip foarte de treabă, ne-am mai întâlnit și pe la evenimente după ce am făcut cunoștință prima oară.

Avea o idee nebunească să plece până în Norvegia să vadă Aurora Boreală. Nu e nimic ieșit din comun că vrei să vezi Aurora Boreală, e un vis pe care îl au mulți, însă el s-a decis să facă asta într-un mod inedit: să ajungă până acolo făcând autostopul. Sigur, toată aventura este ”dată” pe internet, adică atunci când pot, băieții uploadează poze pe rețelele sociale, scriu pe site-ul dedicat proiectului UmblăCreangă și tot așa. El împreună cu un alt prieten, Gabi de la HaiPa, au plecat pe 22 septembrie, adică acum 3 zile și deja azi se îndreaptă spre Copenhaga. Puteți urmări aventura pe pagina de Facebook Hitchhiking to Aurora Borealis.

De ce vă povestesc eu toate astea? Admir mult oamenii care au atâta curaj încât să își îndeplinească cele mai nebune vise, probabil că și eu aș fi exact la fel dacă nu m-ar opri circumstanțele și resursele financiare extrem de limitate. Cu pluta și Hitchhiking to Aurora Borealis mi se par CELE MAI MIȘTO PROIECTE care s-au desfășurat în online. E simplu să vă argumenteze de ce. În primul rând, toți au făcut asta pentru ei înșiși nu pentru bani, chiar dacă au avut/au susținerea unor parteneri precum Cosmote sau Discovery. În al doilea rând, sunt niște idei originale, documentate până la urmă destul de mișto. Adică eu m-am culcat pe la 1.30 pe 22, doar ca să citesc ce-a scris Bogdan pe site, să văd cum a fost în prima zi și pe unde au ajuns. Am uitat să și clipesc în timp ce citeam.

Mai aveți nevoie de motive? Proiectele astea-s făcute cu oameni care au vrut, care au putut și pe care i-a îndrumat pasiunea și nimic altceva. Cred că merită tot respectul și toată susținerea, ba eu chiar le mulțumesc că ne-au ținut la curent cu tot ce au făcut 🙂 Vă dați seama câte povești bune o să mai citim de la ei?

cum NU mi-am cumpărat aparat foto

Vă povesteam în articolul precedent cum că vreau să îmi iau aparat foto și cum, după fazele de alegere a produsului, m-am stabilit la un Canon A2200. Toate bune și frumoase, în weekend am avut treabă cu luarea acestei decizii. Am căutat, m-am documentat, am cântărit lucrurile, am dormit și am rămas la decizia inițială. Într-un magazin nu-l mai aveau pe stoc, în altul era foarte scump și tot așa. Până la urmă, la recomandarea unui prieten, am zis să mă duc într-un loc specializat. Pe site-ul magazinului, din ce îmi aduc aminte, scria că îl aveau.

Ca o floricică m-am urcat în Bălănica, am lăsat-o la metrou și m-am dus să îmi cumpăr minunăția. Nu era cel mai mic preț, dar oferta includea alte beneficii. Până să plec tot o dădeam în sus și în jos pe Facebook, cum o să fie, ce o să pozez, că abia aștept. Entuziasmul meu l-a retezat tata cu o frază scurtă: ”N-ai, mă, aparat foto? Arunci banii aiurea…” M-am enervat, dar am ales să ignor. Știu eu mai bine pentru ce am nevoie de un nou aparat foto.

Am plecat spre magazinul specializat. Am ajuns relativ repede. La tejghea era un alt client, așa că am așteptat puțin plimbându-mă prin magazin, făcându-mi sânge rău că nu am bani să iau ceva mai performant. Vine rândul meu, tipul de acolo a fost foarte amabil pe tot parcursul discuției. ”Bafta” mea a fost că nu îl aveau nici aici în stoc, îl aveau doar pe cel din vitrină, care, evident, fusese folosit la testare. L-am testat și eu puțin cu ocazia asta.

Aici e partea în care vă spun că am avut dreptate și Canon A2200 e ceea ce îmi trebuie. E mic, se mișcă bine, face poze foarte frumoase și e foarte, foarte ușor. Filmează și HD, are 14.1 MP, zoom x4, perfect pentru ce am eu nevoie: evenimente și poze la diverse produse. Îl aveau doar pe argintiu și eu îl voiam pe negru, dar ce mai conta? Măcar dacă l-ar fi avut. Băiatul de la tejghea s-a dus să întrebe dacă îmi pot da un discount la el. Răspunsul final: Îmi pare rău să vă spun, dar e un discount foarte mic, de doar 7 lei. Puștiului chiar îi părea rău, iar eu abia îmi țineam în frâu lacrimile de frustrare. Am înghițit în sec, am zâmbit, le-am mulțumit și am ieșit din magazin dezamăgită, fără a avea puterea să înjur sau să bombăn soarta. Și totuși din toate astea am mai învățat o lecție despre mine: nu accept second hand când vine vorba de gadget-uri.

Am ajuns acasă cu bine și mi-am updatat statusul de Facebook:

Soarele de septembrie a mângâiat fața tristă a Alexandrei care a ieșit din magazin dezamăgită că nu aveau frumoasa, mica, gingașa și performanta cameră foto Canon A2200… Alexandra și-a înecat amarul într-o shaorma și o bere, căutând alt magazin de încredere care să aibă produsul mult iubit pe stoc.

[Acest articole este 100% adevărat și a fost scris pentru Blogal Initiative – Asortează produsul cu personalitatea ta]

cum se cumpara un gadget

Se iau două căni de făină, zahăr vanilat și… glumesc 🙂 Nu așa se cumpără un gadget, nu știu cum se cumpără un gadget, dar știu cum fac eu și m-am gândit să vă împărtășesc metoda. Mi se pare o foarte mare tâmpenie să nu te documentezi asupra unui produs înainte să iei decizia de cumpărare mai ales că acum există Aaaaaaaaaaleluia! INTERNETUL! Și găsești tot ce vrei pe el, review-uri, prețuri comparative, poze, teste etc.

Ce cauți să cumperi?

Eu de exemplu caut acum să îmi cumpăr un aparat foto. Intru pe magazinul de unde îmi cumpăr chestiile astea care țin de tehnologie (în cazul meu Emag) și selectez categoria, apoi aplic filtrele. La mine primează factorul preț pentru că-s mereu la buget limitat așa că întotdeauna stabilesc limitele de preț.

Iau primele opțiuni în calcul pe care încep să le descalific în funcție de criterii ca: nr. de MP, filmează HD/Full HD, cu ce fel de baterii vine, cât de greu este, ce brand e etc. Aici depinde de la un sistem la altul, ce am enumerat mai devreme sunt criteriile pe care mi-am ales eu aparatul foto, le-am dat doar ca exemplu. Să trecem mai departe.

Documentarea – păreri, unboxing, recenzii

Pasul de aur care necesită cel mai mult timp este documentarea. Ca în jurnalism, după ce ai făcut o scurtă listă cu modelele pentru care optezi, faci un scurt research despre ele. În primul rând revii puțin la preț ca să găsești cea mai avantajoasă ofertă cu ajutorul site-urilor de genul compari.ro sau price.ro și așa mai scurtezi lista de produse.

Să zicem că mai am doar 2 modele de aparate foto între care optez. Cum le departajez? Aici investesc mai mult timp. Căutăm recenzii pe site-urile de profil, comentarii pe forumuri despre produsul respectiv, aflăm păreri și vedem dacă e ceva în neregulă cu produsul, dacă merge în general bine/prost. Dacă sunteți mai curioși din fire puteți să vă uitați și la video-uri cu unboxing-uri ca să știți ce include pachetul sau dacă sunteți curioși cum arată. Eu întotdeauna mă uit înainte.

La fel, în cazul unui aparat foto, puteți căuta mostre de poze și filmări ca să vă dați seama de calitate. În urma documentării sigur vă hotărâți asupra modelului pe care îl doriți și dacă vreți să îl testați puteți merge în showroom-urile din oraș să vă convingeți. Fie că săriți peste acest pas sau nu, dacă alegeți să cumpărați de la un magazin online urmează…

Plasarea comenzii

N-o să vă zic cum să faceți o comandă online (dacă alegeți un magain online) sau chestii de genul ăsta, însă vă spun că ăsta e pasul cel mai rapid și simplu cel puțin pentru mine. Am luat o decizie, o finalizez prin comandă și multă răbdare. Sunt un om foarte nerăbdător și mereu stau cu emoții când trebuie să îmi primesc lucrul comandat. Știți că dacă v-a fost livrat, puteți să îl returnați în cazul în care este ceva în neregulă cu el.

Dacă îl ridicați de undeva, nu uitați să îi faceți PROBA la fața locului! Nu plecați până nu faceți chestia asta, este un pas obligatoriu!

Cam ăsta e procesul prin care trec eu de fiecare dată când îmi cumpăr ceva nou. Sigur, uneori poate lua mult până să iau o decizie. Zile, săptămâni, dar la final sunt sigură că produsul ales e ceea ce vreau, e ceea ce îmi trebuie. Repet, nu înțeleg cum pot fi unii oameni atât de indiferenți cu banii lor încât să nu se informeze mai întâi în legătură cu ce cumpără.

Acum, după cum ziceam mai devreme, plănuiesc să îmi iau un aparat foto. Nu mai merge cu pozele făcute cu telefonul, mai ales la evenimente am nevoie de o claritate mai bună. Aparatul foto pe care îl posed are vreo 4 ani jumate și i se consumă bateriile destul de repede așa că, după procesul pe care l-am povestit mai sus, m-am oprit la un Canon A2200. Am citit recenziile, am văzut mostre de poze, am văzut unboxing, am adunat păreri, îmi rămâne să plasez comanda, dar nu azi, pentru că a mai rămas o singură regulă de aur peste care eu personal nu o să sar niciodată: sleep on it.

revelatii in miez de vineri noapte

Îmi place să stau până târziu vineri noapte pentru că știu că a doua zi e sâmbătă și nu mă presează nimeni și nimic să mă trezesc devreme (în mod normal). Și îmi mai place noaptea pentru că, din te miri ce motive, sunt mult mai creativă, îmi vine multe idei în cap și altele de genul ăsta. În seara asta am avut o serie de revelații. Le scriu și aici ca să nu le uit, sunt foarte importante:

Revelația nr. 1

Azi nu am mai ajuns la a treia zi de Internet&Mobile World pentru că n-am apucat să termin la timp treaba. Plus vremea. Plus 3-4 ore pe drum traversând Bucureștiul într-un autobuz care nu ar trebui să fie acoperit, dar trebuie pentru că afară plouă și totuși aș prefera să mă plouă decât să merg în aglomerație și, evident, mirosuri. Putem noi ca circulatori cu RATB-ul să ne spălăm mai des? Nu.

Revelația nr. 2

Muzica de care spuneam eu că e folk acum ceva vreme, nu e de fapt folk. E muzică românească și atât… sau nici eu nu știu ce e, de fapt nici cei care o cântă nu știu clar ce e. Poate ar trebui să inventăm un nou nume pentru tipul ăsta de muzică cântată linișit la chitară, cu versuri simple din suflete simple, folosind cuvinte mici și scurte, descriind sentimente mari și lungi.

Revelația nr. 3

La 11.14 am pus capul pe ursul de pluș pe care l-am primit de la o cunoștință la începutul verii. E un urs de pluș extraordinar de confortabil, cu o burtă pufoasă, tocmai bun de dormit. L-am luat în brațe, îmi era frig și am adormit la birou cu capul pe urs. Din 5 în 5 minute mi-am ridicat privirea să mă reapuc de treabă și din 5 în 5 minute luam decizia să mai stau 5 minute și tot așa până la 12.07 când m-am reapucat de treabă. Am închis și geamul, toată ziua mi-a fost somn de la ploaie. Cine a zis că urșii sunt periculoși? Al meu e roz și mă lasă să îi dorm pe burtă.

Revelația nr. 4

M-am dus să scot router-ul din priză pentru că-l apucaseră Satanele și mă lăsase fără sucul universului (internet). Am restartat dihania și cât așteptam să își facă damblalele, să își tragă sufletul ca să aibă iar putere să intre în priză, m-a pus obejdia să mă uit pe geam. Am văzut o mașină argintie, fix în locul unde stătusem noi acum ceva vreme. Revelația nr. 4 constă în faptul că router-ul a făcut fițe, ce voiam să zic acum ținea de fapt de revelația nr. 5.

Revelația nr. 5

Din locul unde eram în seara asta se vedea fix în mașina argintie. Aceeași scenă, același chip mi-a revenit în minte ca o pâine care se mucegăiește felie cu felie pe zi ce trece. Azi o felie, mâine prinde mucegai a doua felie. O să înceapă și amintirile astea să mucegăiască în curând, nu știu dacă știi, dar s-a făcut toamnă între timp și plouă. Timpul nu ne așteptă pe noi să ne hotărâm, nu? Am mai zis-o. O mai zic până o să mor.

Revelația nr. 6

Am început să aștept și eu weekend-ul cu nerăbdare (semn foarte rău), dar apoi nerăbdarea dispare. Îmi dau seama că mâine e sâmbătă și urmează să facem curățenie în casă. Lasă să mai fie puțin vineri. O țâră, atât, o țâră… o țâră până la mop.

Revelația nr. 7

Urăsc chestia asta cu aspirator și spălat și praf și efort și mop cu Mr. Proper și miros de lămâie și Pronto. Dar nu pentru că e mult sau pentru că e greu, ci pentru că nu se păstrează. Exact ca viralul ăla de pe net care spunea ”ieri era curat, îmi pare rău că ai ratat momentul”. Și mai e problema cântatului prin casă, m-am plictisit de playlist-ul mental pe care îl am în fiecare weekend, vreau melodii noi…

Revelația nr. 8

Am citit un set de reguli pentru Social Media printre care una spunea (în engleză, eu o să traduc): să nu scrii niciodată pe Facebook când ești beat. La mine a fi obosit rupt și a fi beat sunt oarecum echivalente. De fapt, cred că am mai mult discernământ când beau… Nu, stai. Eu am discernământ și nu beau… deci… stai, unde eram? Da, deci nu cred că e bine să scrii nici când ești foarte obosit. Oboseala e sabia care-ți taie filtrele și lasă zaț în urmă.

Revelația nr. 9

Să dau Publish sau să nu dau Publish?

Revelația nr. 10

Trebuie să ajung prin Obor să cumpăr niște materiale de la mercerie, trebuie să lucrez la ceva weekend-ul ăsta. Am zis că fac o husă cuiva și-s om de cuvânt. Nu suport superstiția cu lucratul în zilele lucrătoare, cineva care coase/croșetează/tricotează trebuie să stea pe bară foarte multe zile din an doar pentru că ”e sărbătoare”. Wow, ia stai așa… oare femeile de la fabricile de textile nu cos în zilele de sărbătoare? Asta înseamnă că 300 de zile din 364/365/366-sau-câte-zile-o-mai-avea-anul-acum primesc salariu fără să muncească, nu? Cred că tocmai am găsit ce vreau să fac tot restul vieții și nu m-a ajutat niciun curs cu titlul: ”Auto motivație” also known as ”Cum să te minți singur atât de bine încât să începi să crezi ce zic vocile pițigăiate din capul tău”, ”Reorientare profesională” știut și ca ”Dă-ne banii ca să stai pe gol cu anii” sau ”Spune nu depresiei de criză” tradus simplu în ”Lasă lama că ai șanse să scapi și atunci chiar trebuie să plătești chiria”.

Revelația nr. 11

Tocmai era să închei postarea, dar mi-am adus aminte la fix că mai aveam ceva de zis. Am auzit nu o dată, ci de două ori și chiar de trei ori filosofia cu „florile-s moarte” pentru că-s tăiate. Fiecare are dreptul să aibă propriile opinii și printre ”fiecare” mă aflu și eu. Așadar, nu-s de acord. Gândiți-vă că florile oricum mor fie că e mai devreme sau mai târziu, gândiți-vă că florile oferite fie ele în ghiveci sau nu, hrănesc suflete și încăperi. Și hrănesc chiar și animale. Menirea lor e să hrănească deci, într-un mod figurat sau nu, n-are importanță.

p.s. Evident, dacă aș avea de ales între o floare la ghiveci sau una tăiată și eu aș alege-o pe cea în ghiveci, dar nu pentru că e vie/moartă, ci pentru că îmi place că ține mai mult și am la ce să mă uit și ce să îngrijesc în fiecare zi. Tschuss.

Internet&Mobile World – a doua zi care de fapt a fost prima la mine

Încep cu a doua zi de Internet&Mobile World pentru că pe prima am ratat-o. Nu știu dacă are rost să stau să povestesc pe îndelete ce și cum am aflat de la conferințe. Am ratat, evident, două conferințe de interes: social media roadmap și lansarea Samsung Seria 9, dar ce să îi faci, așa e cu traficul pe Ștefan cel Mare, rupere de nori. În schimb am ajuns la țanc pentru a-l asculta pe Claudiu Murariu, Padicode, vorbind despre e-mail și câteva studii de caz despre cum se construiesc cele mai mari baze de date și cum pot ajuta acestea un business. Înaintea lui am prins și ceva din prezentarea lui Robert Burden, Possible, despre statistici, analize și cum ar trebui să fie conținutul în funcție de acestea, dar și despre testare.

Samsung Seria 9

În sfârșit, ultimele prezentări care au fost ceva mai lungi le-am împărțit. Am luat parte la sesiunile care s-au ținut pe scena Ericsson Networked Society Stage, unde cel mai mult mi-au plăcut tipologiile Facebook prezentate de Alexandra Cojocaru de la Unlock Research (am aflat că-s pragmatică și că like-ul meu contează! da? 😀 ) . S-a vorbit aici despre aplicațiile pentru portabile și comportamentul consumatorului.

Dar nu am stat tocmai până la sfârșit, am vrut să prindem ceva și din acțiunea de pe scena Romtelecom&Cosmote, unde Andrei Roșca, Ionuț Oprea și Vladimir Oane au vorbit despre rețele sociale, campanii și (ce am prins eu) importanța bloggerilor mari vs. mici.

Câteva lucruri m-au inspirat, pe altele aș fi vrut să le notez, dar n-am apucat, nu m-am organizat prea bine. Poate mâine o să adun mai multe informații, să nu mai zic că am avut o problemă cu telefonul care nu prea a reacționat prietenos (s-a închis din senin, m-a păcălit că mi-ar fi încărcat video-urile când de fapt nu le încărcase etc.), a fost cam schizofrenic portabilul meu de încredere, dar în fine. Am reușit să mai pun câte ceva online cu ajutorul Instagram-ului, fiindcă aplicația de Facebook e așa bună pe Android încât nu vrea să îmi mai urce pozele nici până în podul casei. Revin în weekend cu un articol mai amplu. Mai multe puteți citi și la Sabina.

Ah și da, per total mă bucur că am câștigat invitația prin concursul celor de la Refresh.ro, mie mi s-au părut interesante discuțiile.

Recomandare de filme clasice

Sigur că auzisem de mult timp de Alfred Hitchcock, văzusem chiar și Psycho din 60, dar mă îndrăgostisem vara trecută de un film care nici nu știam că e al lui: Rear Window din 1954. Vorbeam cu sor’mea și îmi spunea că s-a săturat de tâmpeniile astea de acum și că începe să se uite la filmele clasice. Mi-a recomandat un film cu Audrey Hepburn, Roman Holiday pe care vi l-am recomandat ulterior și vouă.

Și cam de la filmul acela am început un întreg maraton al filmelor clasice. Am bifat multe din capodoperele lui A. Hitchcock, dar și ale altor regizori mari:

1. Cactus Flower (1969, regia: Gene Saks)

2. Splendor in the grass (1961, regia: Elia Kazan)

3. The nun’s story (1959, regia: Fred Zinnemann)

4. The Apartment (1960, regia: Billy Wilder)

5. Breakfast at Tiffany’s (1961, regia: Blake Edwards)

6. All about Eve (1950, regia: Joseph L. Mankiewicz)

7. A Streetcar Named Desire (1951, Regia: Elia Kazan)

8. One, Two, Three (1961, regia: Billy Wilder)

9. Dial M for Murder (1954, regia: Alfred Hitchcock)

10. Strangers on a Train (1951, regia: Alfred Hitchcock)

11. The Wrong Man (1956, regia: Alfred Hitchcock)

12. Vertigo (1958, regia: A. Hitchcock)

13. It Happened One Night (1934, regia: Frank Capra)

14. Annie Hall (1977, regia: Woody Allen)

15. Sabrina (1954, regia: Billy Wilder)

Mai am multe de văzut cred, dar eu zic că e un început bun. Oricum la lista de mai sus se mai adaugă câteva pe care le-am văzut în timp, cum ar fi binecunoscutul Gone with the Wind. Ideea e că pe toate cele de mai sus vi le recomand cu căldură. Singurele care nu mi-au plăcut extraordinar de mult au fost The nun’s story și Annie Hall, însă presupun că asta ține și de gusturi. Unele excelează prin suspans, altele plusează pur și simplu prin problemele ridicate. În schimb, nu pot să nu strig în gura mare cât de frumoși și talentați sunt actorii care joacă în filmele de mai sus, de la Audrey Hepburn, Ingrid Bergman până la Vivien Leigh, Clark Gable și Ray Milland.

Preferatele mele au fost Dial M for Murder, cred că e lucrarea în care se vede cel mai bine geniul lui Hitchcock, Splendor in the grass și It Happened One Night. Dar e greu să alegi doar un singur film pentru locul 1 de pe podium, ba chiar și pentru 2 și 3 e greu când ai de-a face cu poveștile bine conturate și cadrele bine filmate pentru tehnologia din timpurile acelea.

Ca să închei, imaginile alb negru sunt ingredientul secret din peliculele despre care am vorbit. Pasiunea actorilor a colorat cel mai bine faptele și emoțiile pe care au trebuit să le redea.