trei palme

La 9.25 a sunat alarma ceasului. A închis-o și printre gene i s-a strecurat el. L-a ignorat pentru că mai voia să doarmă.

La 9.45 a sunat iar alarma. A închis-o automat și a adormit la loc încă un sfert de oră.

La 10 s-a trezit. Numele lui a fost primul lucru care i-a apărut în minte, apoi chipul lui, apoi vocea lui, apoi ochii lui. A zdruncinat ușor din cap să se trezească, apoi s-a gândit la ce are de făcut în ziua respectivă.

La 10.02 Se gândea la el când stătea în cur, în pat, frecându-și ochii de somn.

La 10.20 se spăla pe dinți și se gândea la el.

La 10.35 s-a așezat la calculator și a deschis repede să vadă dacă are mesaje de la el. Apoi s-a apucat să corecteze un text.

La 10.37 s-a trezit uitându-se în gol la monitor. Își imagina ce i-ar spune lui. Revine la corectat.

La 10.55 același lucru se repetă.

La 11.00 se uită la ceas și își dă seama că a fost mai mult plecată și că trebuie să revină că are treabă.

-……………………-

La 13 își dă o palmă peste față și își spune ”fată! termină!” și încearcă să nu se mai gândească la el

La 13.01 se gândește la el.

La 14 ia o pauză de la birou și se duce să își facă senvișuri. Și da, se gândește la el. Îi face lui senvișuri, îl roagă să îi dea piperul din dulap și el o ia pe după șolduri, o îmbrățișează.

La 14.15 mănâncă senvișurile în fața aceluiași ecran. Se gândește la el.

La 14.30 se uită în căsuța electronică. Caută un semn de la el.

La 15.00 se resemnează. El n-are să o caute.

la 15.02 vorbește cu cineva despre cum el n-are să o caute.

La 15.05 spune că s-a resemnat.

La 15.10 se gândește iar la el.

La 15.12 își dă a doua palmă.

La 16 termină ce avea de făcut. E liberă să se gândească la el în voie.

La 16.02 se gândește că nu mai trebuie să se gândească la el și încearcă să se gândească la altceva.

La 16.10 se uită la Jocurile Olimpice. Mai apasă pe un buton al telefonului, mai mișcă mouse-ul că poate a căutat-o e… cineva.

La 16.22 mănâncă paste și se gândește să ia rețeta, poate îi place și lui

La 16.25 mai verifică o dată telefonul.

La 17 îi dă primul semn.

La 17.01 se liniștește și continuă să se gândească la el.

La 17.10 constată că e puțin epuizată de la atâta gândit și vrea să doarmă.

La 17.15 ascultă muzică și se gândește.

La 17.17 se gândește la ea însăși.

La 17.20 începe să își caute de lucru.

La 17.30 se întreabă iar ce-o să urmeze pe toate planurile.

La 18 bea un pahar de apă și profită de pauză ca să se mai gândească la el

La 18.10 ar fuma o țigară de la el.

La 18.12 el o ia din nou în brațe. Bate vântul.

La 18.30 pleacă la munte.

La 18.32 o învață să înoate la mare.

La 19 repetă la chitară și îi arată puținele lucruri învățate.

La 19.20 se gândește să scrie un text și deschide wordpress-ul.

La 20.00 disperă că nu mai are un leu în buzunar.

La 20.17 își dă seamă că a iubi e gratis și ar trebui să profite de super ofertă.

La 20.30 închide site-urile de job-uri dezamăgită.

La 21 vrea să îi spună că îi lipsește.

La 21.01 se abține.

La 22 înjură arbitrii de la scrimă.

La 22.10 scoate routerul din priză pentru că s-a blocat.

La 22.15 se gândește iar la el.

La 22.58 se gândește cum să facă să nu se mai gândească la el.

La 23.05 își dă a treia palmă.

La 23.29 scrie despre cum toată ziua s-a gândit la el și și-a dat trei palme.

HP LaserJet TopShot Pro M275 – recenzie

HP LaserJet TopShot Pro M275 a fost lansată în mod oficial pe 27 aprilie. Prima imprimantă cu scanner 3D din lume m-a impresionat foarte mult de când am văzut-o la eveniment. Iată că am apucat și să o testez ceva mai mult atât încât să pot scrie aici câteva păreri mai elaborate.

Practic principiul pe care funcționează este foarte simplu. Avem o cameră de 8MP care fotografiază tot ceea ce se află pe tăblița A4, fie că e vorba de obiecte sau documente. Aceasta vine cu un ecran de 3.5 inch touchscreen, pe care se poate naviga și cu ajutorul unui stylus. Are o viteză de printare color de 4ppm, viteză de printare alb/negru 17ppm, o rezoluție color de 600×600 dpi și o rezoluție scanner de 245dpi.

Sofisticata imprimantă vine cu tehnologii ca HP ePrint și AirPrint. Aici găsiți toate specificațiile tehnice complete.

Plusuri:

1. Aplicații – imprimanta vine cu o multitudine de aplicații cum ar fi: Yahoo care include Calendar, Jocuri, portativ, hârtie de caiet, hârtie milimetrică, listă de verificări, copertă fax etc., Dream Works oferă o gamă de animații din care se pot alege : Motanul încălțat (Puss in Boots), Kung Fu Panda, Megamind, Shrek, Madagascar și altele. Fiecare animație pune la dispoziție un set de jocuri, desene pentru colorat, semne de carte și altele.

Eu, personal, am scos un calendar cu Puss in Boots și chiar un semn de carte pe care a trebuit să îl ”construiesc” eu: adică să îl tai și să îl lipesc. Pe toate le puteți vedea mai jos. Acestea sunt foarte utile dacă aveți copii, odată ce sunteți conectați la o rețea puteți intra în aplicație să imprimați o planșă pentru colorat sau un labirint care să îi țină pe cei mici ocupați.

2. Wireless – să începem aici de la o premisă simplă: nu suport cablurile. Îmi venea să îmi iau câmpii când aveam desktop și mă încurcam în 100 de fire, oricât de ordonate încercam să le las și să le prind. Faptul că imprimanta merge pe sistem de rețea wireless este perfect. Cei de la HP s-au gândit să se folosească pe cât pot de mult de cloud computing și au încorporat Google Docs în software. Așadar cu ajutorul unei adrese de Gmail se poate imprima și transmite wireless orice tip de document A4.

3. Domeniul de activitate – Imprimanta este dedicată, în mod evident, persoanelor cărora funcția de scanare 3D le-ar fi de ajutor. Nu cred că este foarte utilă pentru cei care au foarte multe documente de copiat (din punctul meu de vedere procesul de fotografiere durează mult raportat la scanarea documentelor cu o multifuncțională obișnuită), indiferent dacă este vorba de color sau alb/negru. TopShot Pro M275 este făcută pentru cei care vând produse și trebuie să își mențină portofoliul actualizat cum sunt artizanii de exemplu. Camera foto și tăblița albă pe care se așază obiectele formează aproximativ un studio foto în care luminozitatea, culorile și umbrele sunt ajustate în mod automat pentru a oferi cea mai bună calitate a pozelor.

4. Calitate bună – Tot ce am imprimat pot să zic că a excelat în ceea ce privește calitatea. Singurele probleme intervin atunci când obiectele sunt glossy. În mod inevitabil, blițul nu ajută când avem de exemplu un ecran de telefon sau ceva pietricele sclipitoare. Problema intervine și la obiectele albe pentru că tăblița e albă și se face cu greu diferența între cele două. În orice caz, mi se par niște probleme normale care până la un anumit punct pot fi remediate.

De exemplu, dacă aveți o pereche de cercei albi de fotografiat, puteți pune o bucată de material colorat sub ei, ca să se poată distingă.

5. Ușor de utilizat și asamblat– Imprimanta este cu siguranță foarte ușor de utilizat și mi-a plăcut foarte mult că ecranul reacționează și la stylus. Sincer, nu prea sunt fana amprentelor pe ecran, deși firma a gândit destul de bine modul în care se navighează – meniurile sunt destul de mari, la fel și iconițele aplicațiilor etc. De asemenea, ecranul este ajustabil și cum cablurile sunt scoase din discuție, nu rămâne altceva de făcut decât să introduci ștecherul în priză și să îi atașezi cele două tăvițe pentru hârtie.

Minusuri:

1. Greutatea – presupun că pot să zic ușor amuzată că mi-au ieșit ochii din cap ca la melc atunci când m-am aplecat să o ridic și să o instalez testez (*nu trebuie instalată, vine cu software inclus). Are 13.5 Kg, dacă nu ești mai solidă din fire, nu cred că te descurci cu ea ca fată 😀

2. Nu are tastatură QWERTY – asta m-a luat prin surprindere la setările rețelei wireless sau accesarea Google Docs. Când trebuie să scrii adresa și parola trebuie să îți găsești literele într-o tastatură virtuală ABCDEF, nu QWERTY. Asta îngreunează puțin treburile.

3. Timpul de scanare/printare – fiind prima imprimantă din lume cu scanner 3D nu prea am cu ce să fac o comparație, însă cu siguranță se mai poate lucra la rapiditatea cu care se fac pozele și se imprimă. Se poate observa și în filmulețul de mai jos de la eveniment faptul că o scanare durează cu aproximație 40-50 de secunde. Sigur, dacă te-ai apuca pe cont propriu să faci poze și să imprimi pozele în mod individual, ai petrece cel puțin jumătate de zi. Nu pot să zic că e neapărat un minus, dar este un lucru la care se poate lucra (dacă nu se lucrează deja) pe viitor.

Concluzii: Probabil dacă aș vrea să fac din Handmade By Lexis un business adevărat, aș lua în calcul cumpărarea unui astfel de sistem. Nu ocupă chiar atât de mult spațiu, este ușor de utilizat, oferă imagini de calitate și nici prețul nu este unul fabulos de mare – în jur de 13-14 milioane. Cu o astfel de unealtă cu siguranță nu ar fi o problemă să îmi țin la curent clienții cu ultimele produse apărute.

Utilă mi se pare și pentru părinți atâta timp cât aplicațiile sunt actualizate des și poți imprima desene noi și jocuri pentru copii cel puțin o dată pe săptămână. Asta i-ar scuti pe cei mari de cumpărarea cărților de colorat și nu numai, dar aici nu mă pot pronunța pentru că nu știu clar cum stau treburile cu aplicațiile acelea. Vă las mai jos cu o galerie de imagini făcute pe timpul testărilor.

Aștept păreri.

Recomandare: The Dark Knight Rises – jocul pentru Android

The Dark Knight Rises a intrat pe marile ecrane din România începând cu data de 20 iulie. A treia parte a trilogiei a fost regizată tot de binecunosutul Christopher Nolan, care a stat și în spatele primelor două părți. În rolurile principale l-am avut pe Christian Bale ca Bruce Wayne, Tom Hardy ca Bane, Marion Cotillard – Miranda și Anne Hathaway ca Selina aka Cat Woman.

Filmul rulează în cinematografe, dar dacă vreți și mai multă acțiune puteți oricând să încercați jocul special creat pentru tablete și smartphone-uri Android – The Dark Knight Rises conceput de Gameloft. Jocul aduce zeci de misiuni pe care eroul trebuie să le ducă la bun sfârșit. Înfruntă tot felul de situații cu ostatici, bombe și evadări din pușcărie pentru a arăta cine e adevăratul protector al orașului Gotham.

Fiind în pielea personajului principal, ai acces la arsenalul său complet și poți folosi BatPod-ul (preferatul meu:D ) sau The Bat pentru a traversa orașul.

Jocul poate fi downloadat de pe Google Play și este compatibil cu sistemele de operare de la Android 2.2 în sus. Mai jos aveți un mic teaser menit să vă stârnească și mai mult curiozitatea 🙂

Descoperiri muzicale – Selah Sue

Poate ce mă oftică cel mai mult la persoana mea e că nu pot să ascult muzică în timp ce muncesc. Asta pentru că ceea ce fac acum necesită atenție maximă și nu mă pot concentra altfel. Înainte, la vechiul job, munca era de roboți, puteam să ascult mama muzicilor. Acum nu, e total neproductiv de multe ori așa că renunț.

Am plecat de la Evanescence și rock alternativ și am ajuns la alte genuri. Am plecat de la Andre și 3SE pe la 11-12 ani și am ajuns la rock alternativ și Evanescence. Acum în playlist-ul meu se regăsesc piese de la Bob Marley, Florence and the machine, Adele, Lana del Rey, Beyonce, Jessie J, Eminem, Kimbra, Etta James, Louis Armstrong etc. și românești – Vița de Vie, Vama Veche, Șuie Paparude, Alexandrina Hristov și Cosmin Vaman.

Știu că unele genuri se cam bat cap în cap, de-asta zic că ceea ce ascult e destul de diversificat. În mare predomină indie, dar uneori fac obsesii pentru anumite piese. De exemplu, zilele astea am ascultat foarte mult (și aici voiam să ajung) Selah Sue. Un link pus de Ariel pe Facebook mi-a atras atenția, așa am început să ascult mai multe melodii de-ale ei.

Am citit câte ceva și despre ea. E tânără, născută în 1989 și e belgiană, numele ei real fiind Sanne Putseys. A devenit destul de cunoscută (la noi cel puțin) după ce au folosit cei de la Kinder melodia ei This World într-o reclamă.

Se văd influențele lui Amy Winehouse asupra stilului ei, dar e suficient de diferită încât să nu fie chiar o copie. În plus, se încadrează destul de bine și la reggae. Selah are o voce incredibilă și are o mimică extraordinară, emană emoții în fiecare cuvânt cântat. Bineînțeles, de ochii ăia ireal de albaștri nici nu mai vorbesc. Vă las cu niște melodii de-ale ei, poate vă plac și vouă, la mine-s pe repeat zilnic.

p.s. de ceva vreme mă și chinui să învăț Summertime Bring me Joy la chitară 😀

10 ore de framantari

Ora 2

– Dacă se întâmplă așa…

– Dar dacă se întâmplă altfel?

– Ia gata, liniște! Culcarea!

– Sper să fie mai răcoare și să văd lumini multe.

– Eh, normal că o să vezi.

– Și mai vreau, știi tu… dar nu mult, așa puțin. Dar nici deloc, cât trebuie.

– Bump-bump-bump-baaa… bump-bump-bump-bump-paaaa…

– Nu iar melodia asta.

– E 2. Trebuie să ne culcăm! E foarte, foarte, foarte târziu.

În întuneric se proiectează acum un film de groază. Ochii mei au lămpi și film și tot ce trebuie. Încerc să îi deschid, dar întunericul nu se dizolvă în realitate, rămâne acolo, prins ca o țesătură în amintirea care se proiectează. Rămâne prins în negru. Aprind lampa.

– Uite, un unghi de 90 de grade pe tavan.

– Da, ca în școală. Trasat cu un compas, oare copiii mai știu ce e ăla un compas? Sau oare se formează unghiul automat pe tabletă?

– Închide ochii și pur și simplu dormi.

– Nu pot. Am dormit după amiază. Acum vreau să mă gândesc la… știi tu.

– Atunci lasă compasul și școala și gândește-te la el.

– Oare poți iubi 2 oameni în același timp?

– Poate. Nu la fel de mult.

– De ce nu adorm?

– Că ai dormit după amiază.

– Da, ah, ce bine o fu.

– Pune capul pe Bobo. Poate reușești.

Ora 3.

– Mamă, e 3. E foarte, foarte târziu. Mâine trebuie să ne trezim devreme.

– Da, să facem o poză.

– Da. Vreau să dorm.

– Numără oile.

– Nu mai știu să număr și nu vreau.

– Atunci nu știu, scoate un crac din plapumă.

– Am scos, acum ce?

– Aștepți.

– Cât?

– Ei, nu știu.

– Mamă, e 3… e foarte, foarte târziu…

– Cu ce mă îmbrac?

– În negru, normal.

– Normal.

Nu mai știu dacă am stins lampa. Nu mai știu cum sau când s-a întâmplat să adorm, dar parcă nici nu dormisem. M-am trezit după  5 ore și rumoarea din mintea mea era stupid de similară.

M-am așezat în fața blițului. Era un Canon… sau un Nikon… sau Fujitsu? Sau… Nu mai știu, dar s-a făcut poza cu bliț.

E amuzant. Ești în fața aparatului și nu zâmbești, stai drept, nu stai cocoșat cum stai în mod normal. Și aștepți. Aștepți lumina. Flic! Momentul se oprește, nimeni nu aplaudă, e expresia pe care o să o vezi ani la rând când scoți bucata de plastic să arăți cine ești. Dar cine ești? Spune poza cine ești? Sunt litere, sunt cifre amestecate care marchează un moment sau altul, un lucru sau altul, dar sunt chestii reci, tehnice pe o bucată lucioasă de plastic. Cele 10 ore de frământări unde apar acolo, unde apare scris că pașii făcuți sunt pe tălpi tăiate de timp și de pietrele de pe cărările pe care ai luat-o?

Este momentul care te definește, momentul în care în acel sunet de bliț, în acea apăsare pe buton, în acea expresie serioasă ascunzi ani cu frunze de copaci. Ascunzi castane, ascunzi iubiri și pernuțe de pisică și bale pe o pernă, seara când ești obosit rău și dormi. Ascunzi dușuri, ascunzi zâmbete și țipete și scoici culese de pe mal, ascunzi vise moi și tari, vise amare ca hameiul și acre precum corcodușele și ascunzi operația de apendicită care te duce cu gândul tot acolo. Tot la el, cel pe care l-ai pierdut. Deși, de fapt, știi că nu l-ai pierdut pentru că îl vezi absolut în fiecare zi cum umblă desculț și fericit, așa cum îl știai, pe iarba plină de rouă din mintea ta.

p.s. acesta nu este un text literar

Recomandarea zilei – Hugo

Hugo Cabret este un puști simpatic, cu niște ochi incredibil de albaștri, care trăiește într-o gară. Se ocupă singur cu întreținerea ceasurilor imense, privește lumea prin numerele lor și vede povești. Pare trist și de fiecare dată trebuie să se ferească de polițistul cu proteză pe picior și câinele său.

Hugo are în grijă și un om mecanic, lucrează la el, încearcă să îl repare, dar nu reușește mare lucru pentru că are nevoie de o cheie care să se potrivească. Băiatul nu știe ce se află în spatele tăcerii mecanismului, dar odată ce află, aventura prinde aripi și merge pe niște culmi interesante, ce se proiectează în alb și negru pe un perete de cinema.

Filmul regizat de Martin Scorsese, Hugo, reușește să te ducă în eroare cu începutul său misterios. Se clatină între două lumi – cea a realității și a fantasticului și între două povești. Pelicula este din 2011, însă a ajuns pe marile ecrane din România abia în aprilie anul acesta.

Asta a fost prezentarea pe scurt. Vi-l recomand pentru că poveștile sunt frumoase și interesant construite, actorii joacă bine și reușesc să te introducă într-o atmosferă plină de trenuri, rotițe și aventură. Dacă ar fi să notez și un punct slab ar fi faptul că este prea lung – peste 2 ore. Pe mine nu m-a deranjat în mod deosebit, dar cred că se mai putea scurta din el.

Citatele mele preferate din film sunt:

”Maybe that’s why a broken machine always makes me a little sad, because it isn’t able to do what it was meant to do… Maybe it’s the same with people. If you lose your purpose… it’s like you’re broken. ”

și ”I’d imagine the whole world was one big machine. Machines never come with any extra parts, you know. They always come with the exact amount they need. So I figured, if the entire world was one big machine, I couldn’t be an extra part. I had to be here for some reason. And that means you have to be here for some reason, too. ”

Ambele aparțin personajului principal.

V-am stârnit suficient curiozitatea? 🙂

Lista de cadouri 2012

Voiam inițial să sar peste tradiție anul ăsta și să nu mai scriu lista de cadouri pentru ziua mea, dar mi-am adus aminte că e utilă pentru ceilalți și am văzut că am scris în fiecare an. Mă doare inima să sar peste ea 😀

Pentru că deja este al cincilea an în care o să scriu asta, nu vă mai explic motivele pentru care o fac. Lista a existat în 2008, 2009, 2010 și 2011, o să existe și anul ăsta și probabil, dacă ne ține Dumnezeu sănătoși, liniștiți și ne aruncă o brumă de bani pentru hosting și domeniu, și anii care vor urma.

Repet, ca de fiecare dată, că sunt recunoscătoare pentru tot ce am și în continuare cele mai importante lucruri sunt sănătatea și liniștea, de care, slavă Domnului, am parte și eu și ai mei și sper să fie așa cât mai mult timp posibil. Așadar, lista orientativă e după cum urmează:

1. ceas de mână sau unul electronic de noptieră – e pe listă din 2011, nici acum nu am reușit să îmi iau 😀

2. un tricou personalizat merge și anul ăsta cu logo-ul Time for Ads sau alte haine/eșarfe/chestii de genul ăsta

3. pentru chitară – capodastru sau husă (husă mai repede decât capodastru)

4. o carte cu/despre publicitate

5. bani 😀

6. un bilet la film – Brave 😀

7. gadget-uri – căști, tabletă, e-book reader, aparat foto, GPS, un radio portabil pentru dățile în care merg cu mașina

8. filme bune pe care mi le puteți transmite prin transfer.ro sau să mi le dați pe stick și vă returnez stick-ul – :))

9. o excursie la munte – știu, e mult, dar nu se știe de unde pică :))

10. un tablou

11. orice altceva la care vă puteți gândi care să nu fie lucruri decorative (cu excepția tabloului), nu de alta, dar chiar nu prea am unde sa le pun

Punctele de mai sus sunt orientative, puteți, desigur să îmi faceți cadou chestii mici și simbolice – o piatră, un share pe Facebook :), o pană de porumbel, o hârtie, o frunză etc. și chiar o simplă îmbrățișare! Da, clar, mi-ar fi utilă o îmbrățișare.

 

in cazul în care aveti prea multe pasiuni, adresati-va medicului sau farmacistului

Vă place titlul, da? 😀 Într-adevăr în postarea asta vorbesc despre pasiuni și de ce nu e benefic să ai prea multe. Nu știu dacă a te adresa medicului sau farmacistului ajută cu ceva, dar niciodată nu știi unde găsești răspunsuri. Am multe domenii care îmi plac și în care mi-ar plăcea foarte mult să contribui cu ceva, cu toate astea, nu mă pot decide pe care drum să o iau în mod definitiv.

1. Literatură: Chiar dacă nu am să o mai scriu aici, eu o să continuu să o scriu undeva. Într-un carnet, pe un șervețel, pe telefon, pe palmă, în minte, undeva. Aș vrea totuși să apar pe niște foi într-o zi cu mai mult de o poveste.

2. Muzica: Nu știu cât de mult mă pricep, de obicei cânt prin casă de nebună, mai ales când fac curat. În afară de familie, singura care m-a auzit cântând este Andreea, i-am trimis niște înregistrări și nu s-a speriat. Semn bun carevasăzică. Dar știu că cel puțin nu vreau să clădesc un business în domeniul ăsta, ci doar să reușesc să cânt niște melodii.

3. Accesorii Handmade&Crafts: Am primit scoici de curând, unele cumpărate, altele strânse de pe plajă. Ieri le-am întins pe pat și m-am gândit toată seara ce să fac cu ele. Am căutat una spartă și am găsit. A rezultat cel mai frumos și simplu pandantiv pe care l-am făcut vreodată.

De notat aici, că am făcut blogul Handmade by Lexis, Comandă Mărțișoare și pagina de Facebook, însă niciodată nu am avut un profit consistent. Deocamdată proiectul e în standby. Dacă o să mă mai apuc vreodată la modul serios, o să încerc să fac totul ca la carte cu PFA și mers la târguri.

4. Gadget-uri&tehnologie: Poate că nu o să mă satur niciodată de sentimentul pe care îl am când despachetez un gadget nou și nu cred că o să îmi treacă vreodată foamea asta de a descoperi ce fac noile device-uri, să le testez, să văd de ce sunt în stare. Nu am testat foarte multe, practic am bibilit produsele pe care le-am cumpărat pentru mine și mai bine. Mi se pare că testarea unui gadget pentru prima oară trebuie să fie așa între patru pereți, să fii singur, să meșterești la el în liniște. E un moment special 😀 Pasiunea asta o acopăr de mult timp scriind la LaptopNews.

5. Publicitate: studiile mă recomandă pentru domeniul ăsta și chiar ieri am petrecut 2 ore uitându-mă la reclamele înscrise la Grand Spoof 2012 (până la 1 dimineața). Abia aștept să scriu despre clip-urile de acolo pe Time For Ads 😀

6. Filme&teatru&scenaristică: V-am mai zis că uneori văd viața în cadre de film, nu? Iar scrierea scenariilor ține puțin și de punctul 1. Dar chiar mi se pare un domeniu fascinant, deși până să ajungi la rezultatul final e o grămadă de muncă, lucru care e o piedică pentru mine. Dar nu munca în sine e o piedică, ci faptul că nu am atâta răbdare să termin de editat materialele. Asta m-a făcut probabil să renunț la visul de a da la UNATC, asta și numărul intimidant de probe… 😀

7. Make up: Ofof… make up, la asta zic eu că mă și pricep. Nu mi-am luat niciodată un set din ăla de farduri de 100 de nuanțe, dar într-o zi, când o să îmi permit, o să fac nebunia asta. Poate o să îl pun pe wishlist-ul de anul ăsta, dacă tot se apropie ziua mea. Cu toate astea, nu știu dacă aș avea curaj să încerc să machiez alți oameni. Adică mi-ar fi frică să nu le scot ochii cu vreo pensulă sau mai știu eu ce 🙂

8. Fotografie: Cred că pentru a practica fotografia la un nivel profesionist ai nevoie de un aparat foto performant. Oricât de mult am auzit că nu contează ce aparat foto ai, că important e să prinzi momentul, tot nu cred că e așa. Calitatea proastă a pozei poate strica cu totul momentul. Și cum pentru un aparat foto foarte bun îți trebuie bani și eu nu am… Well, spun pas, nu?

9. Jurnalism&comunicare: Jurnalismul e la pământ cu criza, deci nici n-are rost să mă gândesc să fac carieră serioasă din el, iar partea de comunicare… Păi, nu știu. Cred că o să încerc, îmi place să comunic, nu suport să nu comunic chiar. Dacă nu stau pe lângă oameni, 3-4 zile o iau razna, prietenii mei o pot confirma.

10. Blogging: Practic blogul este combinația dintre jurnalism și comunicare, într-o oarecare măsură, dar știm cu toții că nu o să fac eu vreodată bani serioși din blogging. Aici câștig experiență și premii la campanii, dar nu bani propriu zis și m-am împăcat cu asta, deși poate asta mi-e menit să fac de fapt, dar nu știu cum. Certitudinea pe care o am aici e că mi-ar plăcea.

Am eliminat domeniile din care nu ies bani sigur și în care nu are rost nici măcar să încerc. Dar întrebarea rămâne: când ai atâtea pasiuni și când ți-ar plăcea să faci de toate, ce alegi până la urmă?

6 motive pentru care nu fumez si 6 motive stupide pentru care as fuma

Am ajuns azi pe blogul Dianei, am citit câteva articole de-ale ei și mi-au plăcut. Mi-au adus mult aminte de mine, cum scriam înainte, când nu aveam drept de vot și nici așa multe filtre pentru ceea ce spun. Ultimul detaliu nu era neapărat un lucru bun și nici nu se prea aplică în cazul Dianei, ea scrie totuși mai frumos decât vechea-eu. Și unul dintre articolele ei m-a inspirat să deschid wordpress-ul și să scriu și eu despre câteva motive pentru care nu fumez. La ea au fost 18 motive, cred că la mine o să fie mai puține și cu siguranță o să coincidă unele dintre ele:

1. e scump – mi se pare al naibii de ironic să dai 10 lei pe un pachet de țigări când ai venituri mici. Eu sunt și un om strângător (deși în ultima vreme n-am mai avut de strâns decât rotocoalele de praf din portofel) și n-aș putea să arunc banii pe ceva care…

2. nu e sănătos – n-am nimic cu fumătorii și cedez repede când le explic că, mai devreme sau mai târziu, o să aibă probleme de sănătate. Mai repede merge argumentul cu banii de mai sus. Motivul cu sănătatea, recunosc, nu e printre cele mai importante pentru care nu pun țigara în gură, dar nici măcar…

3. nu îmi face plăcere – Oamenii fumează pentru că le place, nu? Ei bine, mie nu îmi place. Și la mine are efectul pe care îl are și la Diana și anume…

4. mă amețește – asta e de fapt util când ai nervi, dar nu are un efect de lungă durată. La 5 minute ai nervi din nou, tot cu Diazepamul ajungi să îl vezi pe Buddha.

5. îți miros mâinile&respirația – yew! Atât pot să zic. Trebuie să ai tot timpul gumă de mestecat și șervețele umede la îndemână. Șervețelele umede sunt un must la mine în geantă, guma nu este, plus că poate avea efecte laxative consumată în exces, știați asta? 😀 Eu n-aș vrea să risc.

6. nu îmi place ideea că trebuie să arunc mucul de țigară pe jos – simt că e împotriva ființei mele să arunc ceva pe jos! Serios! Și știu că există scrumiere speciale pentru geantă, dar numai asta nu lipsește din geanta mea.

Cam astea sunt cele mai importante motive pentru care nu mă interesează fumatul la modul serios. Și totuși, aș vrea să scriu și cele 6 motive stupide pentru care m-aș apuca de fumat dacă nu ar exista/aș conștientiza cele de mai sus. Aș fuma:

1. ca să rămân mult mai repede fără finanțe (deși nu știu de ce aș vrea asta)

2. dacă aș fi emo și aș vrea să mă asigur că fac tot posibilul să îmi scurtez viața

3. ca să par super cool

4. pentru socializare – acord mai mult credit acestui aspect, pentru că ritualul fumatului chiar aduce oamenii mai aproape. Nu știu nici eu clar de ce.

5. probabil dacă mi-ar plăcea cu adevărat

6. ca să agăț băieți mișto cu faimoasa replică ”Ai un foc?” 😀

Ce facem mai departe?

De mai bine de o săptămână mă trezesc dimineața cu aceeași întrebare: Ce dracu fac în viața asta? Pentru că sincer primul instinct pe care îl am e să îmi strâng lucrurile și să plec către niciunde. Nu contează, doar să plec, să schimb, să fac ceva care îmi place, despre care să scriu cu pasiune. Să fie un text pe care să îl scot dintr-o suflare, așa cum fac mereu când scriu despre ceva ce îmi place.

Și nu. Nu scot geanta de voiaj, nu o pregătesc pe Delilah (bicicleta, i-am găsit un nume, yey!), Bălănica oricum e pe teren. Nu fac nimic, îmi urmez aceiași pași. Nu pentru că nu vreau, nu pentru că nu am voință, nu pentru că nu sunt în stare, ci pentru că am un angajament. Pentru că sunt un om care nu fuge de responsabilități, pentru că nu mă lasă inima să mă arunc într-o mare fără un colac de salvare.

N-am certitudinea că o să apară cineva să mă salveze, nu am certitudinea că nu mă înec. Simt un impuls nebun să mă arunc, e ca… bine, am o comparație în minte, dar nu cred că ar trebui să o spun. Să zicem că e ca atunci când ți-e foarte foame, dar ai fost la dentist și n-ai voie să mănânci două ore. E ceva la limita puterilor mele, cred că o să cedez în curând. Nu, de fapt, știu că o să cedez în curând și gata și o să mă arunc ca tâmpita. Ia-mă, viață, că eu nu mai știu ce fac!

Nu îmi mai place drumul pe care sunt, nu mai vreau asta pentru mine. Sunt într-un moment de saturație continuă, care nu dispare, de ce nu dispare? Trebuia să dispară. Îmi repet că totul e bine, că n-am de ce să cred sau să scriu cele pe care le-am zis și mai sus. Nu reușesc, instinctul îmi spune altceva, sufletul îmi spune altceva. Argumentele sunt puține pentru ce vrea sufletul, rațiunea are câștig de cauză. Acum, serios, câte argumente poate avea un om nebun să se arunce într-o mare de necunoscut fără o plasă de siguranță? Destul de puține.

Îmi vine să țip de frustrare, de neputință, în același timp de recunoștință pentru ce am. Sunt sentimente contradictorii cărora le fac față. Zilnic. Și m-am săturat. Cred că mă arunc. Și totuși mă opresc la limită, oftez cu un picior pe block start și mă întreb din nou: Stai, ce dracu faci?

P.S. aș spune că sunt responsabilă de propria nefericire, dar ar fi nedrept să spun că-s nefericită când totuși ești lângă mine. Chiar nedrept.