Tragem linie

Nu vreau sa vorbesc despre lucrurile rele care mi s-au intamplat anul asta. Au fost multe si urate, cu adevarat dureroase, dar au fost si lucruri bune. Imi place sa ma gandesc la cele din urma. Stiti ca oamenii au capacitatea de a-si bloca in mod involuntar amintirile neplacute si cu toate ca as dori sa fac asta, sa se intample asta de la sine, uneori tot ma navalesc imagini, amintiri. Cumva tre’ sa te tii strans de franghia de speranta care te aduce inapoi unde erai. Unde erai cand ai uitat pentru un moment tot intunericul care s-a intamplat, toate luminile care s-au stins si au aprins in schimb durere, groaza.

2011 a fost un an bun pe plan profesional pentru mine. Cel putin eu asa consider. M-am alaturat unui proiect extraordinar, cu oameni extraordinari care m-au ajutat sa cresc profesional, dar si ca om. Au reconstruit in mine ceea ce altii daramasera inainte si mi-au acordat sansa de care aveam nevoie, mi-au oferit intelegere si caldura, cum nici nu speram sa primesc. Si anul asta am ajuns si la Webstock, yey!

Am lasat multe “trecuturi” in spate si am pus un sigiliu permanent pe ele, mi-am cumparat chitara si am invatat singura sa cant 70% dintr-o melodie, ceea ce e mare lucru 😀 In ultimele 3 luni am invatat sa sofez cu adevarat, am invatat multe lucruri noi de la taica miu si am trecut prin multe experiente cu care v-am mai tinut la curent mai ales prin retelele sociale (azi a fost ultima zi de soferie. o sa mai conduc, dar mai rar). Desi a fost obositor, am realizat cat de mult te ajuta cu adevarat o masina si azi a fost ultima zi in care am avut 24 din 24 masina la dispozitie, dar si prima zi in care am condus pe un drum cu polei si multa ceata. Spun mandra ca am facut fata provocarii, am mers mai incet si mai atent si totul a iesit bine.

E drept, anul acesta nu am apucat sa vad muntele si ma cam pleostesc cand imi dau seama, dar sunt sigura ca anul viitor o sa reusesc si eu. Oricum, 2012 incepe in forta, ianuarie este o alta luna in care o sa fiu agitata pana peste cap si sper sa ii fac fata, ca sa imi mearga bine tot anul.

A fost un sfarsit greu, dar uite ca am trecut peste. Am iesit la liman, dar un lucru ma oftica la mine, un lucru regret amarnic: ca nu am citit mai mult. Chiar a fost cel mai sarac an in termeni de lectura si nu imi gasesc nicio scuza. La anul trebuie neaparat sa fiu mai harnica, dar ianuarie e important… ianuarie va decide multe. Ah si mi-ar fi placut sa fi scris mai mult pe blog, dar e bine ca cel putin am scris despre fiecare eveniment la care am mers.

Cam atat, ca ma lungesc prea mult. Intr-un an s-au intamplat multe, nu imi prea dau seama cand a trecut totul. 31 decembrie 2011… Hm! Tare… si totusi ce spune Lev Tolstoi e adevarat, “e o copilarie sa te lasi stapanit de trecut”. Asa ca hai sa inaintam…

La Multi Ani!

p.s. Intamplator, aceasta e postarea cu numarul 1000.

Sarbatori fericite cititorilor de alte-povesti!

Am avut atâtea de dus la capăt lunile acestea încât singurele lucruri care mi-au adus aminte că vin sărbătorile au fost instalaţiile de pe tarabele bişniţarilor de pe trotuare şi vitrinele împodobite. Anul ăsta sunt mândră că am cumpărat un brăduţ natural, cu rădăcină. Eu l-am cumpărat împreună cu maică mea şi este cel mai frumos brăduţ pe care l-am avut vreodată! (poza 1. Apropo, cum vi se pare? E frumos ornat? Ar trebui mai multe globuri?)

Azi, 24, a fost singura zi mai liberă dinainte de sărbători şi am putut să fac curat în toată casa. Arată totul clean and shiny şi o altă chestie pe care am vrut să o termin înainte de sărbători a fost tabloul care va fi pus pe perete cât de curând (poza). În sfârşit am camera ordonată, am fost atât de ocupată încât singurul lucru de care m-am îndurat a fost plasarea hainelor murdare în maşina de spălat. Nu sunt o persoană dezordonată, dar de fiecare dată când ajungeam acasă nu mai aveam chef să mişc nici măcar un deget. Aşa că asta e, acum e bine.

În rest, m-am uitat la X Factor în continuare în timp ce învârteam la hârtie şi tot aşa, pe şosele cu bunica Dacie care azi a prins un 80-90… de km, nu de ani, normal! Ce bine e când e liber, am făcut un drum de 25-30 de minute, în 13 minute azi (dar nu, nu atunci am prins 80-90 ca eram in localitate, evident). Sweet! Şi apropo, sper că aţi dormit şi pentru mine azi, până la 12, eu m-am trezit ca în fiecare zi… la 7, dar recuperez mâine şi poimâine… sper.

În orice caz, m-am oprit pe aici să dau cu trâmbiţa ca să am un pretext să vă urez sărbători fericite şi multă sănătate şi să vă mulţumesc din suflet că îmi citiţi blogul. Crăciun fericit!

Poza 1

Artistii de la X Factor US

Voi stiti ca sunt fana a concursurilor de talente. M-am uitat de-a lungul vremii la American Idol (am vazut cam 7 din 10 sezoane), Britain/America’s got talent, X Factor etc. si tocmai de-aia sunt si foarte critica cu concursurile astea preluate la noi. Ceea ce voiam sa discut in postare tine totusi de altceva, tine de statutul concurentilor din SUA de la X Factor de anul acesta.

Andreea mi-a zis sa ma uit la editia asta, ca ea se uita si e foarte misto asa ca am inceput si eu sa ma uit. Premiul reprezinta 5 milioane de dolari. 5 milioane de dolari si toti concurentii au fost intrebati ce ar face cu banii…

Cu toate ca in editiile trecute auzeam vorbe din alea demne de Miss America, poate chiar sincere pana la urma, anul asta se simte criza si pe meleagurile lor, in raspunsurile pe care le-au dat. Acum s-a raspuns mult “mi-as intretine familia fara sa trebuiasca sa servesc mese in restaurant” sau ceva de genul “mi-as lua o casa mare, sa am propria mea baie si sa nu mai stau cu familia de 6 persoane intr-un apartament de 2 camere”. La noi in tara, a fi artist inseamna sa fii muritor de foame, este un lucru stiut de foarte mult timp, dar ce nu stiati e ca si la americani e la fel. Nu stiu daca acum a devenit asa din cauza crizei sau asa a fost mereu, dar cert e ca asta e impresia pe care mi-au facut-o. Unii au 2 joburi ca sa isi intretina familia, altii nu au deloc un job. Unii canta prin baruri si la nunti, altii traiesc pe strada… la propriu, unul dintre participantii care au ajuns in top 8 pe categoria lui de varsta a declarat ca “i’m homeless as we speak”

Toti au un talent extraordinar, canta cu pasiune si pot fi a gold mine pentru casele de discuri si producatori. Unii chiar isi compun singuri piesele, cum e primul exemplu pe care l-am dat mai jos. Altii sunt pur si simplu dotati cu asemenea glas incat sunt pe masura celor mai mari artisti, cum ar fi Beyonce (al doilea exemplu).

Sigur, premiul, oamenii cu care lucreaza si platforma pe care ajung sunt la un nivel cu mult superior fata de Romania. Nu castigi numai bani, castigi si experienta, feedback de la oameni cunoscuti pe plan international si daca ajungi sa scoti un album sau un single foarte bun, ajungi din nou un artist international, nu numai local sau national. Cateva exemple de artisti care au plecat de la XFactor si American Idol? Jennifer Hudson, Leona Lewis, Carrie Underwood si altii pe diferite nise. Cine a zis ca in SUA  poti trai din arta? Uite ca nu e asa, singura diferenta este ca SUA iti ofera mai multe oportunitati… chiar si pe timp de criza.

Gunoieri, oameni ai strazii, 12 ani sau 60 de ani, talentul ramane talent indiferent de circumstante si am fi ipocriti sa nu il recunoastem si sa nu il apreciem.

Castigatorul celor 5 carti

Aho, aho, copii si frati

Stati putin si nu plecati

Si premiu’ la sfarsit imi luati…

In urma concursului in care va intrebam cine a scris “O poveste de Craciun” s-au inregistrat 8 participanti.

1. Andrea-Ioana

2. Ihearpixels

3. Oana

4. Ioana

5. Mihai

6. Jteph

7. spi ‘oana

8. Dana

Fiecaruia i-am distribuit numerele de mai sus, in ordinea participarii, deci random.org a trebuit sa aleaga de la 1 la 8.

Si castigatorul esteeeeeee…. chiar numarul 8 ! Dana, felicitari!

Ai castigat cele 5 carti, acum ai cu ce sa te delectezi in timpul liber 😛 O sa te contactez ulterior sa iti spun cum intri in posesia premiului.

Multumesc tuturor pentru participare si sarbatori fericite!

 

Cred ca am fost la camera ascunsa

Cobor la metrou la Eroilor, pe peronul mare la vreo… cat sa fi fost ceasul? 15.20 cred sau cam asa ceva. Ma opresc langa un stalp si aud dintr-odata un tip care vorbeste cu o voce pitigaiata. Mergea ca o fetita si vorbea la telefon, isi misca funduletul gratios si mai dadea uneori din mana. Am crezut ca imita pe cineva, ca face misto de cineva, ca e intr-un spectacol, ca sunt la camera ascunsa, ca visez… dar nu, omul era singur si… vorbea la telefon 😀

Dupa aia am crezut ca e Bendeac. Dupa aia s-a intors cu fata si am vazut ca nu e Bendeac. Vorbea chiar tare, nu puteam sa il ignor si deci nu puteam sa nu rad. Bine, am reusit cat de cat sa ma abtin. In schimb erau alte doua gagici rosii la fata de la atata ras… si radeau cu zgomot de rasuna aproape tot peronul. Am incercat (CU GREU!) sa ma abtin sa nu rad, ca am zis ca nu e frumos… Gay-ul a venit langa fete, la vreo 3-4 pasi de mine si le imita, spunand “ha-ha” sarcastic, pitigaiat si isi arunca nasul asa, intr-o parte, amuzat si amuzant , apoi show-ul a continuat in metrou. What the…

Eu am plecat in al doilea vagon. Tot auzeam rasul fetei si glasul pitigaiat, m-am uitat… micul gay se asezase langa ele. Mi-am muscat limba atat de tare ca sa nu rad de una singura ca turbata prin metrou ca aproape imi amortise… like really? Se filmeaza sau ce? Pentru ca daca se filma nu pot sa zic decat EXCELENT JUCAT, DOMNULE GAY! EXCELENT!

Nu mi-am putut aduce aminte decat de Louis CK, God bless his funny soul, care spunea intr-un show de-al lui ceva de genul: “I’m not laughing because you are gay, I’m laughing because you are ridiculous”

Doi copii deosebiti : Bibi si Ioana

Articolul de mai jos este un guest post scris de sora mea care a dorit sa impartaseasca cateva ganduri cu voi 🙂

 

Este prima data cand scriu despre acest subiect asa ca va rog sa imi iertati stangacia in exprimare si dezordinea din idei. Sunt acel om din multime pe langa care treci fara sa il remarci, pentru ca nu e nimic de observat la el, mai ales ca e genul discret, retras, care nu vrea sa iasa in evidenta cu nimic, cu aspiratii simple si clare in viata, dar ce e mai grav e ca sunt si egoista, ma axez prea mult pe propria persoana, pe universul meu interior, ceea ce ma face surda si muta la multe lucruri care se petrec in jurul meu. Asta a fost pana ieri, cand poza unui copil dintr-un articol de pe csid.ro mi-a atras atentia : este vorba despre Tudor Daniel Filip sau Bibi (cum ii spun parintii) care sufera de o boala extrem de rara care ii pune viata in pericol si pentru salvarea careia are nevoie de un transplant de maduva.  Motiv pentru care parintii au demarat o campanie de strangere de fonduri ce a culminat cu saptamana 10-16 decembrie, perioada in care donatiile se pot face si prin SMS la numarul 848, mesaj care nu costa decat 2 Euro.

Intotdeauna mi-am dorit un baietel si o fetita, insa nu stiu cand si daca o sa ii am. Intre timp am facut cunostinta cu Ioana si cu Bibi, doi copii de care m-am indragostit iremediabil si care m-au determinat sa ma implic.  Nu stiu de ce o fac, nu stiu de ce i-am ales pe ei dintre atatea cazuri de copii minunati, dar cu grave probleme de sanatate. Pur si simplu i-am indragit pe loc si am simtit ca trebuie sa fac ceva pentru ei, atat cat stiu si pot. Pana la urma dragostea nu poate fi justificata, nu? E irationala prin definitie. Sentimentele mele pentru acesti copii ma fac sa va vorbesc despre ei si sa va rog la randu-mi sa ii ajutati : donand bani, licitand sau spunandu-le si altora despre ei, astfel incat povestea lor sa ajunga la cat mai multi oameni. Nu o sa vin cu argumente cu “E perioada Craciunului, sa fim mai buni” , pentru ca astfel de actiuni trebuie facute indiferent de perioada din an in care ne aflam. Nu va rog decat sa va uitati la fotografiile lor, sa va uitati la chipurile si ochisorii lor, atat. Cu asta sa incepeti si apoi sa decideti ce faceti mai departe. Stiu ca ii veti ajuta!

As vrea sa mai adaug ca vreau sa fac un “mea culpa”, pentru ca citind articolul din CatavenciiCand bloggerii se joaca de-a jurnalistii si de-a Dumnezeu” din data de 12 decembrie 2011, nu m-am implicat imediat in campania pentru Bibi; de-abia in penultima zi mi-am deschis sufletul si ochii, asa ca nu am decat doua zile sa imi bat la cap toti prietenii si toate cunostintele sa doneze cei 2 Euro pentru el. DOI EURO! ATAT inseamna sa salvezi viata unui copil!

Stiu ca toti cei ce cititi aceste randuri acum, sunteti niste oameni buni, cu mintea si sufletele deschise, minunati prin definitie. Stiu ca ii veti ajuta pe Bibi si pe Ioana si va multumesc.

Ii multumesc si Alexandrei pentru spatiul pus la dispozitie astfel incat rugamintea mea sa ajunga la voi. Sa stiti ca e adevarat ce se spune : “Dar din dar se face” si ajutand niste copii, ne ajutam si pe noi insine.

Campanii cu iz de sarbatoare si altele

Mie imi plac campaniile: bine gandite, dragute, care sunt menite sa ajute, sa uneasca oamenii, sa ii faca sa zambeasca, campaniile care promoveaza lucruri pozitive, care au un scop clar definit, rational etc. O sa mentionez cateva care imi plac si dupa ele o sa dau link-uri spre cele mai interesante articole pe care le-am citit/scris saptamana asta, pentru ca asa am auzit ca e la moda si vreau sa intru in randul lumii 😛

Campania IKEA – pentru fiecare jucarie cumparata pana pe 24.12, se doneaza 1 euro catre UNICEF si Salvati Copiii. Detalii aici, mai multe modele de jucarii aici. Pentru a raspandi vestea s-au trimis jucarele la aproximativ 50 de bloggeri si oameni din online.

 Campania “Hai la scoala” (fostul “Viitorul Copiilor incepe la scoala”), care este o campanie de promovare a unor modele pozitive de copii rromi care au reusit in viata fara sa renunte la scoala. Puteti afla mai multe informatii de pe www.scoala.sustineunicef.ro

Campania Prieteni UNICEF, care e in derulare si prin care UNICEF cauta donatori lunari din randul celor care au card la BRD (oamenii completeaza un formular prin care lunar li se ia din cont ce suma vor ei, dar minimul e de 5 lei). Demarat acum o luna doar in Bucuresti, programul a avut un foarte mare succes si de putin timp a inceput si in Constanta si Cluj. Detalii aici

Saptamana asta, pe Laptop News s-a discutat despre rebranding-ul HP, alte nume ale unor branduri puternice din industria IT si am lansat un super concurs, cu un premiu gigant… un Asus K53SV, pe care mi l-as dori si eu, dar din pacate nu pot sa particip 🙁 Dar nu-i nimic, participati voi pentru mine, nu-i asa? 😛

In alta ordine de idei Mariciu a scos in evidenta de ce e bine sa pui watermark pe poze si Dan Sandu mi-a aratat cum arata un perete muzical 😀

Dan Puric, unul dintre oamenii geniali

Eu mi-s fana Dan Puric. Imi place de mor omul asta si habar nu aveam cine era pana cand l-am vazut intr-o dimineata la TV. Va zic sincer.

Era pe TVR-ceva si pur si simplu m-a fascinat, m-am oprit din ce faceam la momentul respectiv si m-am uitat la el aproape cu bale la gura. Ma chemase tata la TV, imi zice “Miţi, vino sa vezi ce tare e tipul asta”. Da, tata ma alinta “miţi”, dar nu asta e ideea. Ideea e ca a avut dreptate, tipul asta chiar e super tare… din dimineata aia sunt fana Dan Puric, il iubesc din suflet pentru ca el e tot numai suflet. Am urmarit mai multe emisiuni la care a fost invitat mai apoi. Pe langa faptul ca e un om foarte citit, probabil e un artist desavarsit (imi pare rau, nu am apucat inca sa il vad pe scena) si cand vorbeste are o pasiune nebuna, cred ca si daca ar vorbi despre… motoare de masini as fi interesata sa il ascult.

E unul dintre oamenii aia geniali, va spun…

Anouk-Michel la chitara

Dupa ce am muncit din greu la un articol (la care o sa dau link dupa ce il public) si m-am pupat mandra pe frunte in mod imaginar, pentru ca mi-a placut cum a iesit, mi-a mai ramas o ora jumate pentru sufle(t)ul meu. Acea ora s-a dus pe exercitiul de chitara. Zilele trecute eram in metrou si mi-am pus mp4-ul in urechi sa ascult niste muzica. Am dat peste Anouk-Michel si mi-am adus aminte ca asta era una dintre melodiile pe care voiam sa le invat.

Am pus mana pe chitara, dupa mult timp de pauza si am inceput sa repet. Azi m-am inregistrat cu Anouk pe fundal, pentru ca eu nu pot sa glasuiesc si sa cant la chitara in acelasi timp si oricum nu v-as lasa pe voi sa auziti gro(a)zavenia 😀 Mai jos aveti varianta mea, nu uitati ca e calitate a sunetului destul de low si nici nu am capodastru la chitara, deci nu are cum sa sune perfect. Dedesubt aveti originalul… ca sa va dregeti 🙂

Mosul ti-a adus cu drag, O tableta de la EvoMag

Iarna, vifor de dorinte,

Zapada pe morman de coronite,

In ceata trista,

Lumea nu mai e demult la fel de

Optimista.

 

Cu sacose goale,

Pline doar de vise,

Umblu cu gandul agale

La palma calda cu narcise.

 

Palma imi soptea prietenie

Si vorbe de amor,

Imagini vii ca o faclie,

A unui foc dovedit numai al lor.

 

Dreptunghiul pe ecran se colora,

El din nou ma cauta,

Sa-mi spuna sa ne vedem

In decembrie

Nici macar nu ningea.

 

Era o zi senina,

Burlanele cadeau si suflul imi alerga

Cuvinte scrise, arhivate,

Suflete neimperecheate

Totul se putea vedea.

 

Apoi a murit.

Si odata cu el, te-ai dus si tu.

Nu am mai avut dreptunghiuri fade,

Nu tu promisiuni desarte,

Doar un corp rece,

Inert si tacut

Un ecran aproape nevazut,

Care nu mi-a mai facut inima sa se aprinda

Nicicand.

 

Zile-ntregi am asteptat un semn,

Un zgomot de la cooler-ul din fier,

Ma uitam mereu peste umar,

Poate merge, poate suna,

Dar nicicum, de unde,

Noaptea se termina-n lacrimi rotunde.

 

Sarbatoarea-i iar aici,

Mosu mi-a lasat la poarta trantita,

Lista temeinic frunzarita.

E si un pachet acolo,

Scrie cu litere, ciudat,

“Mosul ti-a adus cu drag,

O tableta de la EvoMag.”

Asta mi-am dorit, sunt fericita

Asta am primit, o desfac innebunita,

Gata cu tristetea si cu starea low,

Acum pot vorbi cu el si din metrou.

E ciudat, dar mie imi place,

Nu mai tre sa stau pe ace,

Cu cativa gigahertzi,

Pot sa urc pe orice munte daca vreti.

Si o sa urc,

O sa vedeti….

[multumesc celor de la Blogal Initiative si EvoMag pentru inspiratie si oportunitatea de a abera :))]