Parcarea

Stiu ca parcarea unui autoturism este intotdeauna un subiect controversat. Vorbeam cu tata acum cateva zile si cumulam perioadele in care am condus zilnic, am realizat ca, desi am permis de 4 ani, experienta mea nu ajunge nici la 1 an. Conduc de cam o luna zilnic si pot sa zic ca am prins incredere in mine, merg in fiecare zi pe 2 artere destul de aglomerate in Bucuresti si ma descurc, e OK. Cu toate astea, recunosc ca exista un punct unde inca aveam/am probleme: parcarile.

Din acest motiv, evit sa plec cu masina singura daca nu am un loc de parcare unde se intra usor si stiu sigur ca e liber. Da, ati dedus bine, nu prea iau masina neinsotita de cineva cu experienta care sa ma ghideze. De obicei il las pe tata sa o parcheze si de curand am mai facut niste exercitii in poligon. Drept sa zic am vazut multi oameni care nu stiu sa parcheze si o lasa da-npulea… atat femei, cat si barbati.

In scoala imi iesea parcarea laterala.. incepuse sa imi iasa si gararea, dar scoala am facut-o in 2007, e ceva timp de atunci. In teorie inca stiu, in practica nu sunt atat de sigura pe mine. Cu toate astea, nu am lasat masina stramba niciodata… pentru ca dupa cum ziceam mai sus, intotdeauna am avut pe cineva cu experienta langa mine. S-a intamplat o data in Cora sa o parchez stramb… dar, desi era libe si n-ar fi deranjat pe nimeni ca ocupam 2 spatii, mi-am pus ambitia sa o incadrez cum trebuie. Si atunci m-a ajutat cineva, un domn care m-a vazut cat ma chinui si mi-a zis mai apoi zambind “las’ ca iti iei tu un merţan”. Dupa 5 litri de transpiratie si 4-5 manevre, am reusit. Ideea e ca oricat de putina experienta as fi avut.. nu m-ar fi lasat inima sa o las parcata aiurea. Chestia asta denota cat respect ai pentru ceilalti si de ce nu, pentru tine ca sofer.

Azi am fost stresata… am mers iar in Cora. Am intrat in spatiul de parcare si ramasesem cu ea pe diagonala ca nu facusem o bolta suficient de mare, dar am inaintat in spatiul din fata si apoi am bagat marsarier si am indreptat-o singura-singurica. In fata mea era o alta masina… cea din poza, nu m-am putut abtine sa nu ii fac o poza:

Am ajuns acasa si am reusit sa o bag si in curte… tot dreapta. Sunt mandra de mine si tata a inventat o expresie pentru reusitele mele:

La boloboc!

😀

EvoBlogger, EvoMag, EvoCastigatoarea

Aseara am petrecut 3 ore scriind o postare pentru concursul organizat de Haotik impreuna cu EvoMag. Dupa 3 ore si vreo 3 pagini de text mi-am dat seama ca-s pe langa subiect. Acum sper sa petrec mai putin timp si sa scriu ce trebuie…

Asadar… trebuie sa aleg un produs de pe site-ul celor de la evomag. Produsul pe care il aleg este Tableta IPad 2 (dupa cum bine stiti, am facut aproape o obsesie pentru ea)

De ce as promova acest produs?

Pentru ca am avut ocazia sa “butonez” tableta cateva minute si mi-a placut foarte mult. Pentru ca, in ciuda a ceea ce am spus in trecut, a inceput sa imi placa sistemul screen touch si imi doresc foarte mult un dispozitiv de acest fel. Este o tableta buna… e Apple, adica ce pot sa spun mai mult? Totul incepe cu un mar.

Cum as promova IPad2?

Aici intervine partea interesanta… uite ce mi-am adus aminte. Eram in ianuarie 2010 la metrou, pe magistrala Unirii 1. Acolo era un cor ce m-a facut sa plang (stiu, va suna foarte siropos, dar ignorati-va propria prejudecata).  Treceam printr-o perioada grea, iar vocile oamenilor din cor erau absolut divine. Atunci a fost singura data cand nu mi-am putut stapani lacrimile la auzul unor melodii. Erau live, erau pure, cantate cu foile in fata… Simplu, frumos, de efect… Si ce efect…

Cam asa as promova eu IPad 2 (3 poate, cand o sa se lanseze)- as alege niste oameni talentati, care stiu sa cante la pian, chitara si/sau alte instrumente. As cupla tableta la niste difuzoare cat sa se auda potrivit de tare pentru toti cei de pe peron si as tine un concert… cu tablete! 🙂 In plus, pe langa, as aseza niste promoteri care sa imparta flyere sau care sa ofere chiar produsul in teste timp de 10 minute pentru cine doreste sa faca cunostinta cu legendarul IPad.

Nu stiu cat de usor ar fi de pus in practica, dar cred ca merge, oricum ideea de baza asta ar fi…

Fie ca cel mai bun sa castige! 🙂

Castigatorii concursului sau cine trebuie sa isi pregateasca punga cu popcorn

Cele 5 bilete la filme pentru Festivalul International de Film Comedy Cluj se duc dupa cum urmeaza:

Locul 1. 2 bilete – Mihai Labo

Locul 2. 2 bilete – Ioana

Locul 3. 1 bilet – Spi-OANA

Cam asta a fost alegerea conform random.org

Astept pe mail-ul din pagina de contact de mai sus (cel pe GMAIL) numele complet pentru a va putea oferi premiile 🙂

Felicitari tuturor si multumesc pentru participare!

2 roti sa plec, sa stau, sa fug

La 5 stătea în pat, cu privirea ațintită în tavan și expira fum de țigară. Era a 5-a zi în care durerea de cap nu îl lăsa să doarmă.

Nu îți căuta pe Google simptomele. Nu îți căuta pe Google simptomele. 

S-a ridicat într-un cot, aplecat peste pat.

Vomit.

Inspiră adânc. Inspiră încă o dată. Și încă o dată.

Ba nu. Nu vomit.

Se ridică, se uită în oglindă și gândi.

Am cancer la creier.

Își atinse moalele capului. Se strâmbă.

Și totuși, cancerul nu doare. 

Nu vorbea cu prietenii săi despre temerile pe care le avea. Nu voia sa fie considerat bolnav închipuit, știa că e cam tânăr să aibă cancer la cap sau în oricare altă parte și totuși… avea prieteni cu boala asta. Nu îi plăcea ideea, de fapt, cui i-ar fi plăcut? Cu toate astea, era o posibilitate pe care o lua în calcul mai mult decât o migrenă, lipsă de calciu sau oboseală. Se îmbrăcă, dar încet, pentru că durere devenea mai acută atunci când se mișca repede.

Ieși afară. Trase o gură de aer strașnică și privi în sus. Nori.

Ah, nori… ce bine. 

Avea o altă întâlnire la care avea să se uite la țâțele tipei, la gura ei. O altă întâlnire la care s-ar fi comportat hazliu ca să o impresioneze și să îl lase măcar să îi pună o mână pe cur. În esență asta îi plăcea la întâlniri, nimic altceva. Nu-i plăcea rujul tipei, ori fardul de obraz și nici măcar mițăiala cu care refuza să i se plătească nota de plată.

Stătea la o masă rotundă de lemn. Comandase un espresso, iar gagica își luase o limonadă. Pe când se uita țâțele ei și îi atingea în mod intenționat piciorul pe sub masă, văzu ceva curios. Țâțele se dublară. Vedea 4 țâțe.

Doamne, ăsta-i Raiul?

Scutură umerii și privi din nou. Tot 4 țâțe.

Același gând se perindă printre miile de fantezii sexuale.

Am cancer.

Și apoi…

Dacă am cancer… măcar văd 4 țâțe… mari, frumoase, rotunde….

– Hey, te simți bine?

– Ce? Nu, nu prea… Am… scuză-mă, am amețeli, poți veni lângă mine?

– Da, sigur. Vrei apă?

– Nunu…

Doar țâțele tale.

– Doar vino aici, să mă sprijin cu capul de umerii tăi.

Fata zâmbi. El știa că împușcă 2 iepuri dintr-un foc, chiar de vedea 4…

A stat 5 minute așa și brațele lui începură să se înfășoare pe trupul fetei, ca și când ar fi strâns în brațe o pernă.

– Hey! Ce faci?

Fata se ridică, el deschise ochii. 2 țâțe. Amețeala îi trecuse. Întâlnirea se termină brusc, dar fusese reușită.

Chiar dacă am cancer, am văzut 4 țâțe, pot muri liniștit….

Pe drum se linisti. Vagoanele de metrou erau vagoane, autobuzele erau autobuze, mirosul de fast-food la fel de amenintator. O tiganca ii distrase atentia:

– Hai, baiatu’, ia niste trandafiri pentru printesa ta…

In stanga, un alt nene sedea pe un scaun scund:

– 1 leu snopu’ de morcovi, domnu’ !

Ajunsese langa targ. Acesta vuia de lume, in mare parte batrani… Trecu pe langa o patiserie. Se aseza la rand pentru ca nu putu sa reziste mirosului de merdenele aburinde, proaspat scoase din cuptor. Dupa ce manca, dadu de un automat de cafea si se opri din nou. Totul in jur era murdar. Murdaria se transmitea in mintea lui, facea ca locul sa fie calcat de oameni… oameni preocupati sa cumpere, sa vanda, oameni care aveau un scop precis. Facea ca locul sa fie patat de povesti. El ce cauta aici? Nu cauta nimic. Voia sa isi ia un pachet de tigari, dar s-a trezit in acest haos care pur si simplu dadea dependenta.

Forfota lumii, mirosul de legume si fructe, agitatia… toate sentimentele astea trezeau in el nostalgie si dorinta… dorinta sa ajunga la varsta lor, dorinta sa traiasca. Merse pe jos, incepu sa vorbeasca de unul singuri si sa se incurajeze. Nu era nimeni pe drum asa ca nu-si puse problema ca va lasa o impresie gresita trecatorilor.

Se apropie de parc si se duse glont la centrul de inchiriat biciclete. Completa un formular, isi facu o cruce si spuse:

2 roti sa plec, sa stau, sa fug….

Nici el nu stia ce insemna. S-a urcat pe bicicleta. Vantul ii soptea la ureche racoare, pedalele se miscau singure, iarba suiera iubire.

E ora 20. A ajuns acasa. Nu-l mai doare capul si n-a mai vanat lumea in metrou dupa cautarea chipului care i-a adus nefericire candva, demult. S-a asezat la calculator, a apasat “Add New” in wordpress si a inceput sa scrie:

Ce-mi place la orasul meu?

I-a parut rau ca totul incape intr-o fraza si a cugetat o clipa:

Imi place ca orasul meu e mare, ca pot sa pierd in el persoanele pe care nu le mai vreau in viata mea… si ador ca ma ajuta sa uit pana si de o tumoare, fie ca exista ea sau nu…

Cu toate astea, un rand nu era suficient si cu toate ca sotia lui statea jumatate goala in pat, mirosind a fericire, el apasa delete in dreptul intrebarii de mai sus si incepu sa tasteze:

2 roti sa plec, sa stau, sa fug

Avea o altă întâlnire la care avea să se uite la țâțele tipei, la gura ei…

[Articol scris pentru Concursul UmbrelaVerde.ro]

Cateva alte povesti despre sofat

Am permis de 4 ani de zile, stiti bine cum a inceput povestea mea. De fapt cum sa inceapa altfel decat cu peripetii… Exista categoria “permis de conducere” in dreapta, am rasfoit-o si eu adineauri, dar multe din articole sunt date peste cap din cauza trecerii pe domeniu. Daca aveti timp sa cititi si va amuzati, daca sunteti chiar curiosi, accesati-le din blogspot, acolo se vad OK. Linkul este acesta.

In orice caz, in 4 ani de zile nu am condus atat de mult. De fapt, experienta mea cumulata ar intra intr-un an… poate chiar mai putin, cine stie. Cert e ca au fost perioade in care n-am pus piciorul pe pedala si perioade in care conduceam zilnic. Nu pot sa ma declar o soferita buna pentru ca pana la urma nici macar nu am experienta necesara pentru acest titlu, dar ideea e ca incerc. De 3 saptamani conduc din nou zilnic si o sa mai conduc 3 luni de zile de acum inainte.

Si in astea 3 saptamani pot sa zic ca am invatat… mult, mult si bine despre sofat.

Ce am invatat de cand conduc zilnic?

Stima mea pentru cei care sofeaza a crescut enorm… mai ales pentru cei de pe tiruri. Vad zilnic barbati care manevreaza nenorocitele alea de tiruri de 10m inaltime, cu roata cat toata Dacia noastra, cum dau cu spatele si o baga dreapta, la boloboc, doar uitandu-se in oglinzi. Bai, frate…

Cel mai important lucru la un sofer este atentia distributiva! Este esential sa poti avea atentie distributiva… la inceput ma preocupa masina, ca nu eram obisnuita cu ea, nu intra in viteza, trebuia sa am grija sa nu tin picioru’ apasat pe ambreaj prea mult ca avea o defectiune si tot asa. Incet-incet am inceput sa invat masina si nu m-a mai preocupat asta, insa mi-am dat seama cate alte detalii sunt ESENTIALE. Adaptarea vitezei, tinerea corecta a benzii, sa fii atent la semafoare, indicatoare, la caini, la copii, la gropi indiferent de viteza cu care mergi. Sa dai semnal, sa te incadrezi corect pentru viraje, sa aprinzi luminile cand e necesar, sa claxonezi cand e necesar, sa accelerezi cand depasesti, dar sa te uiti si in fata ca ala din fata poate sa puna frana in timp ce tu te uiti la masina din spate sa te asiguri ca poti intra pe banda… Si muuulte multe altele…

Cu toate ca nu am avut niciodata un accident si sper sa ma ajute Dumnezeu sa conduc cel putin regulamentar in continuare, am fost de multe ori la un pas de a intra in belele… uneori din vina mea, alteori nu. O data mi-a sarit un copil in fata, fara sa fie trecere de pietoni, azi din senin o tipa a trecut pe trecere fugind… Ce m-a ajutat foarte mult a fost in primul rand REFLEXUL de a pune frana si in al doilea rand faptul ca franele au tinut bine. Unul dintre cele mai bune lucruri invatate de la Zuzu (instructorul) in scoala de soferi a fost sa incetinesc la trecerile de pietoni. Cu toate ca uneori acest lucru e greu, mai ales din cauza ritmului cu care se merge pe anumite sosele, uneori e chiar vital.

Dupa ce mi-am luat permisul tata mi-a zis  “ca incepator nu ai siguranta daca mergi cu viteza” si asa este. Cel mai bine e sa mergi incet, prudent, daca nu ai experienta, sunt parti din drum pe care le parcurg zilnic cu 80-90 la ora si nu stii niciodata cand tampitu’ din dreapta se trezeste sa iti taie fata sau cand dai de un caine sinucigas care se arunca la roti. Imi place viteza, dar chiar cred ca e periculoasa si ca sunt multe riscuri si poate nu neaparat ca ai gresi tu cu ceva, cat e o chestie care tine de circumstante. Bineinteles, aici factorul REFLEX tre’ sa isi spuna cuvantul…

Si tata m-a invatat de fapt mai multe decat m-a invatat instructorul in scoala. Bine, cred ca e si normal, dar acum imi dau seama cat de important e ca, in prima faza, persoana de langa tine sa aiba multa experienta in spate. Tata, din punctul meu de vedere, e un sofer exemplar. Merge “foarte” regulamentar, rareori incalca regulile de circulatie pentru ca intelege importanta lor. Tata este, pentru mine, Guru-ul sofatului 😀 Cei aproape 40 de ani de experienta ai lui isi spun cuvantul!

In esenta, nu e greu sa sofezi atata timp cat exersezi si exersezi si mergi regulamentar. Pot sa zis ca am mers si in conditii extreme cu masina… cand nu vedeam nimic in spate, cand nu vedeam nimic in fata, am mers cu ambreaju’ stricat, cu frana rasufland, cu motoru’ rece ma lupt in fiecare zi deci nu mai zic… Si e cam naspa asta cu motoru’ rece, ca mereu imi moare in momente importante: cand tre’ sa intru repejor intr-un sens giratoriu sau cand tre’ sa ies de pe o straduta laturalnica pe o artera principala unde masinile stau bara la bara si se indura unu’-altu’ sa ma lase sa intru… Eh, dar asta a inceput sa imi placa foarte mult… Solidaritatea intre soferi.

Imi place cand sunt lasata sa trec si imi place cand mi se multumeste ca am lasat sa se incadreze… E foarte tare, domnule… soferii-s uneori mai uniti decat americanii 😀 Desi, recunosc, am observat o diferenta… femeile nu spun “multumesc” in niciun fel 🙂 (nu toate, dar majoritatea) Am mai lasat femei sa se incadreze si desi poate erau perpendiculare cu mine nici macar n-au ridicat mana. Azi mi-a multumit cineva prin avarii…. bai, m-a facut sa zambesc, m-am simtit bine asa… Avarii pentru soferul din mine! Imi propun sa fac si eu smecheria asta mai des, sa multumesc prin avarii, it’s so fuuun! Ce-ar fi sa incep sa las masinile sa se incadreze numai ca sa primesc avariile?? Uuuuh, avaaarii 😀 🙂 Acu’ glumesc, da’ sincer… sunt multi tarani in trafic, dupa-amiaza nu mai zic… e haos, e legea nimanui acolo, dar sunt si unii de treaba.

Ca o incheiere vreau sa va zic ca am reparat masina (merge foarte bine) si ca azi, la semafor, am oprit paralel cu o alta dacie in care erau doi putzoi. Cand m-au vazut singura, in Dacia mea batrana, dar potenta, au inceput sa rada… deloc subtil… Ehe, n-am vrut eu sa ma pun la mintea lor ca le aratam eu cum imi scartaie rotile 😀

Hai! Va pup!

P.S. am descoperit ca unele lucruri le-am punctat si acum 2 ani, pe celalalt blog, tare 😀

Concurs fulger pentru Festivalul International de Film Comedy Cluj

Hai sa va invat cu binele…

Pentru ca deja iubesc Clujul, desi n-am fost acolo niciodata, iata ca vin cu un nou concurs!

Premiu: 5 bilete la Festivalul International de Film Comedy Cluj pentru oricare dintre filmele din cadrul evenimentului, adica Locul 1 si 2 vor primi bilete duble si Locul 3 un singur bilet.

Cerinte: De data asta va cer ceva mai simplu:

Raspundeti aici printr-un comentariu la intrebarea: In ce alta serie de MARE succes se regaseste o poveste asemanatoare cu cea a paunului din Kung Fu Panda 2?

Indiciu: seria despre care va vorbesc a lansat anul acesta ultimul film.

Deadline: miercuri, 19 octombrie

Este un concurs cu tragere la sorti si castigatorul va fi ales cu random.org.

Hai sa vedem cine e cu adevarat cinefil…

update: am gresit texul initial, nu e vorba de invitatii ci bilete la filme. mea culpa, am corectat 🙂

update 2: mai multe detalii despre festival gasiti aici http://www.comedycluj.ro/

Vicii

Am primit o leapsa de la NightOn si cu toate ca-s foarte obosita si imi vine sa ma bag in patura si sa hibernez vreo 3 zile, ma apuc sa va scriu despre acest subiect misto si foarte misto: vicii.

Nu stiu cat de mult va intereseaza viciile mele, dar este o leapsa si se cuvine sa raspund… asa ca primele lucruri care imi vin in minte sunt urmatoarele:

Schimb de vicii nimic anormal, caut in continuu o iesire din banal…

Pe locul 1. in categoria vicii la mine este somnul. Cand mi-e somn nu mai sunt in stare sa fac foarte multe lucruri…. daca dau de caldura si mai am si burta plina, e clar!

Locul 2. cafeaua… dar nu este un viciu de la care sa nu ma pot abtine. Azi n-am mai baut de exemplu 😀

Locul 3. tot un viciu temporar de la care ma pot abtine (uneori) : covrigii calzi cu susan sau stafide

Locul 4. Asa cum unele femei sunt innebunite dupa haine si pantofi, eu sunt innebunita dupa gadgeturi si cand deschid un newsletter Emag imaginatia imi fuge si ochii mi se rotesc in vise cam ca atunci cand simt miros de covrigi calzi.

Locul 5. Imaginatia mea e un viciu. Imaginatia imi face uneori bine, dar de multe ori rau. Imaginatia mea e bogata, dar si sadica si o consider un defect (nu mereu, dar in mare parte a timpului si cu toate astea, fara ea, nu as fi eu).

Locul 6. Ah, da! Karaoke 🙂 Uite un secret pe care putini dintre voi il stiati. Imi place sa cant prin casa, in masina cand sunt singura si incerc sa imi tin de urat, cand fac curat la baie si tot asa. Ai mei cam inchid usile cand ma apuca pe mine veselia, asta e semn ca nu, n-ar trebui sa particip la XFactor! (vezi punctul 5)

Locul 7. Ooooh… da… filmele! Ah, filmele… viciile mele iubite. De ce este iubirea mea pentru filme viciu? Credeti-ma, devine viciu atunci cand in loc sa inveti pentru licenta ajungi sa te uiti la Kung Fu Panda, doar pentru ca n-ai mai vazut un film de o luna si simti ca intri in sevraj.

Stiu ca n-am scris tampenii din alea cu fumez, ma droghez si asa mai departe. Am scris chestii pe care eu le consider la un moment dat defecte, adica vicii (in dictionar asta e sinonimul) Sper sa imi intelegeti punctul de vedere, daca nu… nu-i bai, we can sleep on it anytime! 🙂

Leapsa se duce mai departe la Omul-care-zice-ca-n-are-blog-pe-pblog si Razvan.

 

Tanti de la ziare si volumul citit

Am trecut ieri cu inima plangand pe langa chioscul de ziare. Am vazut macheta cu ARO de la “Masini de legenda” si am inghitit nodul din gat la gandul ca nu pot sa mi-o iau. Abia am dat 12 lei pe prima, ca nu puteam scapa Dacia, cu atat mai mult cu cat eu conduc una 😀 .

De cand am inceput sa ma plimb prin oras vad tot felul de chestii care imi fac cu ochiul… haine, carti, reviste… si e greu sa ma abtin sa nu cumpar cate ceva. Cu toate astea reusisem sa ma abtin…. pana azi.

Intamplarea… e amuzanta, normal, ca doar nu degeaba am blog de povesti si categorie de “peripetii“. Ajung la Titan si ma opresc fascinata de carti la chioscul de ziare… si vad acolo al treilea volum din seria “Vampirii Sudului” dat la nu-stiu-ce-revista (cica Bravo Girl, habar n-am, ca nu m-am uitat cu atentie, e Bravo-ceva sau Bravo). Primul volum l-am primit de ziua mea acum 2 ani. L-am citit atunci, dar nu le-am cumparat pe celalalte pentru ca erau foarte scumpe – 30-40 de lei. Sunt 10 volume, you do the math. Eh, m-am oprit, am belit fasolea la pret cu bale la gura si am intrebat al catelea volum e. Toate au in componenta titlului “morti”/”moarte” asa ca nu mi-am batut capul sa le retin. Vanzatoarea, foarte amabila, imi spune ca tre’ sa apara 4 si ca cel la care ma uit este 3.

M-am bosumflat. Am zis ca am pierdut vol. 2… Cu toate astea, tanti de la ziare mi-a zis ca ea le-a citit pe toate cele care au aparut, ca-s foarte frumoase si asteapta vol. 4. O intreb:

– Dar numarul cu vol. 2 ? Il mai aveti?

Ezita. Se uita putin in jur, apoi imi zice:

– Dada, uite, e ultimul…

Mi-l da, initital am  vazut ca e mototolit plasticul, dar am zis ca e de la vant si ploaie (era expus afara). M-am uitat la carte sa vad daca e in stare OK si era… Am platit, i-am zambit si am plecat. Undeva in subconstient am stiut ca e cartea pe care a citit-o tanti de la ziare si ca apoi a bagat-o in plastic sa o vanda, dar nu stiu de ce am ignorat acest gand. Poate din cauza ca eram prea fericita ca am luat cartea cu doar 10 lei, poate pentru ca eram prea obosita, poate pentru ca am avut impresia ca nu o sa o mai gasesc nicaieri altundeva, ca e prea vechi numarul… Am ajuns acasa si mi-au fost confirmate banuielile. Am dezlipit scotciul mototolit care tinea tinea neglijent punga cu cartea si revista si mi-am privit cartea luata la second hand.

Nu stiu de ce vanzatoarele fac asta. Mi se pare o totala lipsa de respect, la fel se intampla si cu revistele pentru femei Elle, Cosmopolitan si altele (stiu de la sor’mea). Le deschid, iau mostrele si le lipesc la loc sau le vand chiar si asa, fara plastic, fara nimic. E ca si cand as mesteca o guma, apoi as scuipa-o inapoi in pachet si ti-as vinde-o la acelasi pret ca na! se mai simte putina aroma de Orbit in ea. Stiu, e o comparatie putin exagerata, dar nu mi se pare normal sa platesc full price pentru un produs care teoretic trebuia sa fie nou.

Drept sa zic nu m-am enervat, pentru ca, v-am zis, subconstient am stiut ca e volumul citit de vanzatoare de cand mi l-a inmanat. Totusi, nu pot sa uit zambetul de pe fata ei cand imi zicea cat de frumoase i s-au parut volumele… Cine l-o fi luat pe al treilea la second hand?

Cumpara-ti un cantar si nu te mai minti

Stiu ca subiectul despre care o sa vorbesc o sa fie unul sensibil pentru cativa dintre voi…

Ideea mi-a venit azi, cand mergeam pe strada si am vazut o Free Willy care infuleca un covrig. Va scriu pentru ca am fost in situatia voastra… va scriu pentru ca stiu cum e sa fii supraponderal. Eu am fost dudă aproape toată  viata pana cand mi-am dat seama cum stau lucrurile si am slabit. Si vreau sa va spun ce am invatat…

Sa o luam sistematic… exista 3 tipuri de oameni grasi:

1. oameni care au avut sau au probleme de sanatate si sunt grasi din cauza asta (nu vorbesc despre ei)

2. oameni care sunt grasi pe fond genetic (nici despre ei nu vorbesc)

3. oameni care sunt grasi pentru ca mananca si beau mult si prost (aici intra majoritatea si aici intram 1/2 si eu)

Am zis 1/2 pentru ca sunt de parere ca la mine este vorba si de constitutia corpului.

Toata viata mi s-a spus ca-s grasa, grasa in sus… grasa in jos… da’ cand slabesti, da’ cand te apuci de cura, da’ cand te apuci de sport… Intrebarile astea si cicaleala asta continua nu m-au ajutat, dar stiti ce m-a ajutat?  Cantarul m-a ajutat. Mi-am cumparat cantar acum 2 ani de zile, el mi-a aratat cat de duda sunt de fapt. Pe moment n-am actionat foarte drastic, pentru ca eram deja obisnuita cu ideea ca-s grasa si ca “asta e, asa sunt eu“. Cu toate astea, am facut primul pas: am renuntat la sucuri. Am slabit vreo 2 kile numai din atata lucru.

Apoi am continuat sa mananc cum mancam inainte… si sor’mea manca aproape aceleasi lucruri ca mine si ea avea 47 de kg asa ca logica mi-a soptit “nu mananci mult”. Mergeam la serviciu si pe drum imi luam tot felul de prostii: inghetata, pufuleti, prajitura casei, patiserie, mancam senvisuri duble de acasa samd. Mancam si la pranz, dar seara nu mai mancam si din nou logica imi spunea “nu mananci seara, deci nu ai de ce sa te ingrasi”. Cu toate astea, cantarul nu-mi arata mai putin si sa stiti si voi… cantarul spune mai mereu adevarul, fie ca ne place sau nu, de-aia e important sa il avem.

Dupa ce ne-au disponibilizat am stat acasa si era vara. Din cauza caldurii si a unor probleme emotionale n-am mai putut sa mananc, uneori ma luam cu alte treburi si chiar uitam de mancare. Continuam sa beau numai apa, dar portiile de mancare le-am redus drastic fara sa imi dau seama. Momentul in care mi-am dat seama ca ceva merge bine a fost momentul in care m-am urcat pe cantar si acesta mi-a aratat cu aproape 7 kg mai putin decat imi aratase cu 2-3 luni inainte, cand lucram. Am fost foarte mandra, am prins curaj si am zis “gata, uit de mancare”. Progresiv am slabit in jur de 12-13 kg, da, mai am 5 kg de dat jos pana la greutatea ideala, dar cel putin nu mai intru la categoria grea.

Unde greseam?

Ei unde… pai va zic si voua ce mi-am zis si mie “Cum dracu’ sa nu te ingrasi cand bagi in tine ca vaca toata ziua?” Hai sa nu ne mai mintim si sa ne gandim de cate ori am zis “Hai sa imi iau si eu o ciocolata ca zilele viitoare nu imi mai iau” sau “hai sa imi iau si eu o sticla de suc ca maine o sa recuperez si beau doar apa” si a doua zi am luat-o de la capat. Poate mancam pe fond nervos, poate mancam pentru ca ne place, poate pentru ca suntem pofticiosi… I don’t fucking care, dar suntem grasi pentru ca MANCAM MULT, asta e adevarul si daca nu va dati seama de chestia asta, nu va mai plangeti.

Fara sport, fara dieta, fara nimic am reusit sa slabesc 12-13 kg si sunt mandra de chestia asta… sunt mandra ca mi-am dat seama cat de mult mancam, chiar daca nu mancam seara, sunt mandra ca nu m-am mai mintit. Amu nu mi-e rusine sa zic cate kile am – 66 de kg la 1.71 inaltime. N-am tinut nicio cura de slabire, n-am luat nicio pastila pentru asa ceva… pur si simplu nu am mai mancat ca inainte. Am mancat mai putin… MULT mai putin… Nu exista un tipar… da, mai mananc o ciocolata o data pe saptamana sau mai beau o cola cand ies in oras, dar nu imi afecteaza greutatea pentru ca stiu cand sa ma opresc.

O alta chestie importanta e sa nu faci din mancare o prioritate, ci sa o lasi la stadiul de nevoie.

Cum iti dai seama ca ai facut din mancare o prioritate?

Uite asa: te uiti in jur la fiecare patiserie pe langa care treci si te balesti fara sa iti fie foame? Te balesti fara sa iti fie foame la orice chiosc cu ciocolata ieftina doar pentru ca e ciocolata? Te balesti la orice om care mananca ceva in mijloacele de transport in comun fara sa iti fie foame? Daca raspunzi cu “da” la toate astea, nu e bine. Cred ca depinde de fiecare organism pana la urma… unii slabesc cu sport, altii slabesc prin diete bazate pe fructe si legume, eu am slabit doar pentru ca am mancat mai putin, am mancat rezonabil, cat mi-a cerut organismul si nu m-am mai indopat cu tampenii. Eu cred ca e common sense, sunt destul de sigura ca multi dintre grasi mananca mult, dar nu isi dau seama… sau isi dau seama, dar mancarea ocupa un loc pe care nu ar trebui sa il ocupe in mintea lor.

Sfaturile mele de fosta duda sunt urmatoarele:

Ocupati-va mintea cu altceva, nu va mai ganditi la mancare, fuckin’ drop it… jucati solitaire, mario, faceti puzzle fara sa mancati piesele, numai uitati de mancare! Daca va ganditi numai la asta o sa aveti impresia ca va e foame non-stop…

Eu una am ajuns sa mananc 2 senvisuri dimineata si o masa consistenta la pranz/seara si cu un fruct sau ceva light intre cele doua. Daca ajungeti la 3 mese a cate 2 portii fiecare… nu e bine…

NU mai beti sucuri… nimic din ce inseamna SUC nu va ajuta, poate doar cele naturale (stoarse acasa, nu alea pe care vi le vand firmele ca fiind “naturale”) daca nu le adaugati 3 lingurite de zahar pe furis.

NU mai beti litri de bere sau alcool… din punctul meu de vedere sunt la egalitate cu sucurile…

Mergeti pe jos, faceti putina miscare daca puteti, daca vreti, desi nu e imperios necesar in prima faza

Cantariti-va o data pe saptamana, cel mult de doua ori, rezultatele nu se vad de la o zi la alta. Stiti cum sa va cantariti, da? De dimineata, pe stomacul gol, cu cat mai putine haine (o pereche de blugi sau un pulover mai gros atarna intre 500 de grame si un kg si puteti obtine rezultatul gresit, va zic din experienta)

Cred ca-s mari bullshit-uri urmatoarele: pastilele de slabit, plasturi si alte cacaturi vandute prin teleshopping, diete cu “mananca 100 de grame de gasca impaiata si un gref la micul dejun” – de parca are cineva timp sa se tina de asa ceva si altele de genul. Cred ca totul tine de MODUL IN CARE GANDIM,  de ATITUDINE… si incurajez sportul, chiar daca eu nu il practic decat atunci cand alerg dupa autobuz. Banuiesc, de altfel, ca sportul este raspunsul si la intrebarea mea “OK, am ramas cu 5 kg in plus, pe alea cum le mai dau jos?”, dar sportul necesita timp… pe cand schimbarea de atitudine necesita doar vointa si cred ca merita sa ascultati (poate chiar sa incercati) ce zic aici.

N.B. Sfaturile mele si tot ce am scris mai sus se adreseaza bineinteles numai celor care au foarte multe kg in plus, nu celor care vor sa slabeasca 2-3 kile ca sa ajunga perfecti.

In fapt, lucrurile sunt simple… Esti gras pentru ca asta vrei sau/si pentru ca iti ignori propria greutate. Nimeni nu te poate face sa slabesti, doar tu ai puterea sa faci o schimbare. Puteti incepe cu un lucru de bun simt: nu va mai indopati cu mancare si sucuri. Economisiti si bani si numere la haine… Mie mi-au ramas mari pana si inelele 😀

(scuzati-mi si corectati-mi greselile daca exista, am stat 2 ore pe text si deja nu le mai vad)