despre azi si zilele de nastere trecute pe facebook

Asadar azi a fost sf. Alexandru, sarbatoare cu cruce neagra in calendar… Si azi a fost o zi reusita, in ciuda ultimelor doua saptamani prin care am trecut ca si cand as fi fost in Uraganul Irene. Sunt cu un pas mai aproape de un job, sper ca… macar daca nu o sa imi placa jobul, sa imi placa oamenii cu care lucrez. Oamenii sunt sistemul pana la urma si adevarata importanta le apartine.

Am primit azi o lampa de la familia mea. E o lampa mov, absolut superba, e cea mai frumoasa lampa existenta pe pamantul asta pentru mine. Nu m-am asteptat sa primesc nimic, dar uite ca am primit cel mai frumos cadou ever, alaturi de telefoane si urari din partea celor dragi carora le raman recunoscatoare. Pana la urma eu imi doresc un singur lucru: sanatate pentru toti oamenii pe care ii cunosc. Si sper sa am si eu parte de ea, pentru ca in ultimele zile nu prea am simtit asta… Sa speram ca o sa imi revin incet-incet.

Duminica mi-am tinut nepotul in brate… A fost primul bebelus pe care l-am tinut si chiar n-a fost asa greu 😀 Ba chiar mi-a placut, desi matusa mea radea de mine ca m-am inrosit la fata. Nu ma inrosisem de emotie sau de frica, doar ca imi era cald, atata. A fost misto, ca l-am tinut bine si n-a patit nimic, sunt mandra de mine 😀 Nu stiu daca stiti, but I’m not usually good with kids. Oricum, de acest bebe imi place, nu e smiorcait ca altii.

Ah, da… ma uitam la titlu si stiam ca mai tre’ sa scriu ceva. Voiam demult sa scriu despre zilele de nastere trecute pe Facebook. Eu una n-am data nasterii trecuta pe Facebook pentru ca… ei bine, din mai multe motive de fapt. Din motive de securitate, din motive personale, din motive ce tin de sa-vad-cine-isi-aduce-aminte-cand-e-ziua-mea-de-nastere si asa mai departe. Si apoi mi-am dat seama ca modul asta de a gandi, cu “sa vad cine isi aduce aminte de ziua mea de nastere”  este destul de doubtful pentru ca mi s-a intamplat si mie sa mai uit zile de nastere ale unor oameni si sa imi aduca aminte Facebook de ele. Si in plus, ai ocazia sa spui La Multi Ani unor oameni pe care nici nu ii cunosti and that’s great. Presupun ca e greu sa tii minte toate zilele de nastere si daca le notezi intr-un caiet si uiti sa deschizi caietul, ce-ai rezolvat? Ideea e ca Facebook-ul nu uiti sa il deschizi, nu?

Si imi trec prin minte argumentele astea… si nu-mi dau seama pana la urma cum o fi mai bine… sa iti treci ziua de nastere ca sa le aduci aminte prietenilor tai sau daca sunt cu adevarat prieteni isi aduc aminte oricum??

 

Poate imi surade norocul

Doua telefoane Nokia C3 si un laptop Asus sunt puse la bataie intr-un concurs cu trageri la sorti organizat de cei de la playtech.ro si koyos.ro. Eu o sa particip si pentru telefon si pentru laptop pentru ca de ambele am nevoie si, cu toate ca eu nu prea am asa bafta la tragerile la sorti, imi incerc norocul pentru ca nu se stie niciodata… si e ca in bancul cu Dumnezeu si loteria… “Daca nu ai jucat la loto cum vrei sa castigi?”

Si pentru ca mi-am dorit foarte mult un Asus, cand aveam un salariu, dar n-am avut parte de el… sa va spun care sunt lucrurile care imi plac cel mai mult la Asus X52F-EX514D.

1. primul lucru care mi-a atras atentia a fost bateria de 6 celule, de tip Li-ion, care probabil tine mult mai mult decat cea de 3 pe care o am eu la notebookul meu

2. Asus are DVD-RW, caracteristica a carei importanta iese in evidenta atunci cand lipseste de la un calculator

3. are 2048 mb ram, adica dublu fata de calculatorul de pe care scriu acum.

Alea iacta est! (Zarurile au fost aruncate!)

Bafta tuturor!

Tu ai stampila ta?

De cand am auzit de aceasta campanie m-am tot intrebat… daca as avea stampila mea, ce ar scrie pe ea? Stampileonline.ro lanseaza prima campanie online “Am stampila mea!” Cateva saptamani vor publica pe pagina de Facebook diverse machete, iar cea care strange cele mai multe like-uri va fi printata pe un tricou si oferita cu tragere la sorti uneia dintre persoanele care au dat like.

Campania va continua cu elemente surpriza. Pana una alta, au fost publicate primele poze cu “stop! plaja mea”. Niste poze care imi aduc foarte mult aminte de vederile pe care le primeam de la mare, de la rude sau prieteni, cand acestia plecau in concediu. Imi plac sincera sa fiu si mi se pare o idee buna, desi pentru mine ar fi fost mai potrivita o stampila cu “stop! muntele meu” pentru ca mie nu prea imi place la mare 😀 But all the same, ideea e simpatica si le urez bafta! Sper sa iasa ceva misto…

Jocul cu butoane

[articol inspirat de si scris pentru Blogal Initiative]

Anii 90′ si Super Mario

Prima oara am vazut un calculator in 95’ cred, la verisoara mea, cand am mers o data in vizita. De cand l-am vazut prima oara si pana cand am inceput cursurile de calculatoare in scoala generala, PC-ul se rezuma pentru mine intr-o fraza „mami-vreau-si-eu-joc-din-ala-cu-butoane”. Si maica mea, saraca, a facut tot ce a putut si mi-a luat joc din ala cu butoane… dar nu calculator, ci un joc „pe televizor cu manete”. Era un fel de nintendo care mergea cu dischete… niste dischete pe care inca le mai am amintire, dar deocamdata nu am posibilitatea sa vi le arat. In orice caz… nu era „joc cu butoane”, ci „joc cu manete” si normal ca nu am fost multumita, dar m-am impacat cu situatia si am facut o obsesie pentru jocurile acelea pe discheta. Mai ales Mario… Mario a fost de fapt primul barbat de care m-am indragostit (doar era si Super, nu?), 4 ani l-am chinuit pe Mario prin nivele ca sa salveze printesa. Dupa 4 ani, pe 4 februarie 1999 (asa cum am notat intr-un vocabular vechi – mai tineti minte vocabularele?) am reusit sa salvez printesa. Am trecut prin multe impreuna, am schimbat peste 10 manete in 4 ani, dar a meritat, imi aduc aminte perfect momentul in care am salvat printesa pentru ca devenise aproape scopul meu in viata. Bine ca am reusit… altfel ar fi fost halal scop.

“La calculatoare”

Dupa Mario au mai fost si alte jocuri, cu masini, cu familia Flinstone, cu varcolaci, cu masini, cu rate pe care le impuscai, cu cowboy… cu masini… Din pacate aveam un singur televizor si o data cu jocul “cu manete” a inceput si cearta, ca ai mei voiau sa se uite la tv si eu voiam sa ma joc si uite asa nu ne intelegeam… Si cine a cedat pana la urma? Ai mei au cedat, normal, pai era sa te pui cu copchilu’ impielitat? Am luat apoi cursuri de calculator la mine in generala. Culmea, fiind o generala de periferie se faceau cursuri din astea si nu erau extravagant de scumpe. Bafta mea a fost ca am prins un profesor misto rau in primii doi ani aproximativ, il chema Alexandru Constantinescu (domn’ profesor daca ajungeti sa cititi asta, va salut!). Sa fi avut vreo 25 de ani, era inalt, brunet si ma indragostisem lulea de el foarte prietenos . Imi aduc aminte ca in primele ore ne-a predat esentialul, apoi faceam turnee de Mortal Kombat si jucam in echipe alaturi de el. Weekendurile alea erau un deliciu pentru mine si puteam sa stam cat vrem.  O data am vrut sa scriu un referat la calculator si mi-a luat vreo 3 ore pentru o singura pagina si n-aveam cum sa anunt acasa (aveam un singur telefon si ala era acasa), asa ca domnul Constantinescu mi-a imprumutat telefonul sa o sun pe sor’mea sa ii zic ca intarzii… Om de valoare, ce sa mai…

Paint si Pentium

Alte amintiri frumoase erau si vizitele la o alta verisoara care isi achizitionase un „joc cu butoane” si care ma chema la ea sa desenam in paint. Pfai, ce misto erau si desenele in Paint… stateam ore intregi pe ele.  Abia in 2003 am reusit sa ne luam si noi primul calculator si asta cu mare sacrificiu. Nu era nou, dar era ceva…  Era un Pentium-nu-stiu-de-care, cu 1GB hdd si foarte putini rami. Internet n-aveam, nici nu se punea problema, dar era un inceput. Monitorul era de 15 inchi si singurul lucru care era nou era mousul optic de la Genius mi se pare. Mouse veteran, cu care am lucrat si eu la serviciu din 2008 pana in 2010 pentru ca nu ma intelegeam cu altul de la firma. Boxele vechi chiar zilele trecute le-am dat dintr-o parte in alta, tre’ sa le gasesc un loc in debara… pana atunci stau la mine in camera, intr-un colt.

Nu stiu sa va dau detalii tehnice despre primul meu calculator, dar va spun ca am fost fericita cand l-am avut. Se misca mai incet decat un tractor fara o roata, dar aveam „joc cu butoane” si asta era tot ce conta. Dupa alti 3 ani am ajuns sa ne punem internet prin fibra optica. Am schimbat placa de retea, ca era dintr-aceea pe dial-up si ne-am pus internet. Mergea greu, dar mergea, ducea saracu’, asa veteran cum era. 2006 a fost si anul in care am renuntat la Pentium si am mers pe un calculator facut din piese, luat de la un magazin online asemenea lui azerty.ro.  Detaliile tehnice le aveti mai jos transcrise dintr-un print screen cu comanda tocmai de atunci:

  • Memorie TwinMos DDR400 256MB PC3200 (la care s-au mai adaugat 256MB ram pe parcurs)
  • Carcasa Midletower Delux ATX 400W 4 bay S71
  • Procesor Intel Celron D310, 2133 MHz, socket 480, box
  • HDD Hitachi Deskstar 7k80 80 GB (la care s-au adaugat pe parcurs pana la 250), SATA 300MB/s
  • Placa de baza Asus P4RD1-MX, Socket 478

Acer din 2 salarii

La alti 3 ani distanta am reusit sa imi iau si eu calculatorul meu, pe cont propriu, un notebook Acer Aspire one D250 cu1024 mb memorie ram, de pe care va scriu acum. E mic si mai util decat credeam, mai ales cuplat la un monitor de 21,5 inchi… E dă vis, n-as fi crezut ca o sa ma scoata din atatea belele si ca o sa fie alaturi de mine neconditionat, dar este… din prima zi in care l-am ridicat cu inima plina de emotie. N-o sa uit probabil niciodata momentul in care m-am dus sa imi ridic minunatia luata cu proprii bani castigati de mine prin munca cinstita. Ah, ce sentiment…

As putea zice ca calculatorul mi-a schimbat viata, as putea zice ca fara el informatia ar fi fost mai greu de accesat, un job ar fi fost mai greu de gasit si as fi platit mult mai mult la factura de telefon. Am intalnit oameni cu ajutorul calculatorului si internetului, am intalnit povesti, am crescut, dar nu in ultimul rand, calculatorul si internetul m-au ajutat sa fac mai bine ceea ce iubesc – sa scriu.

atunci

Traieste clipa”, “Ai grija de sanatatea ta”, “Bucura-te de ce ai”… Nu stiu de ce trebuie sa se intample unele lucruri care sa ne aduca aminte de proverbele/expresiile astea, care sa ne aduca aminte ce inseamna cu adevarat si cata importanta trebuie sa le acordam. Mi-a fost frica… intr-un timp… mai demult si de curand, mi-a fost frica ca am sa pierd ce am, pentru ca am multe. Partea nefericita e ca am pierdut.

Nu stiu daca ar trebui sa scriu aici, dar iubesc sa scriu si asa ma exprim cel mai bine. Asa pot sa arat cat doare… doare, adevarul asta e. Este o durere sincera, atat de reala incat uneori ma lasa fara respiratie. Pentru o fractiune de secunda, uneori, uit ce s-a intamplat si am impresia ca inca am totul, toti oamenii pe care ii iubesc si apoi imi aduc aminte… Ah, stai… Stii ce s-a intamplat… Si durerea izbeste mai mult ca niciodata, se formeaza un gol in stomac de parca tot ce se afla in stomacul meu se da la o parte sa nu atinga durerea. Durerea, miezul ala…

Nu stiu cum sa trec peste noaptea asta. Nu stiu cum sa ma stapanesc, incerc sa trag aer in piept, dar asta nu te aduce inapoi. Incerc sa imi ocup mintea, dar nici asta nu schimba nimic. Cel mai mult imi doresc sa dau timpul in urma, daca as putea… m-as duce inapoi sa te strang in brate si sa iti spun cat de iubit esti si apreciat, sa iti spun ca esti un om extraordinar si ca nu am mai intalnit si nu o sa intalnesc pe nimeni ca tine cate zile oi avea. E greu si nu stiu de ce s-a intamplat asa… nu stiu de ce tu, nu stiu daca ma auzi, simti sau citesti… Iar nu imi vine sa cred, tot nu-mi vine sa cred ca nu te mai intorci, ca nu o sa mai suni, ca nu o sa e mai vedem.

Visez, nu-i asa? Telefonul nu a sunat niciodata. Spune-mi ca visez.

pentru tot ce ai fost si ce vei fi

celui care a plecat dintre noi

inchid ochii si te vad,
imi acopar urechile si te aud,
iti simt imbratisarea calda
ca nici una alta
si vad stelele si viata
din ochii tai
de alta data
ai iubit, ai iertat, ai ajutat
viata ta
o biblioteca n-ar cuprinde
in cuvinte
ce ai fost
si nici eu nu stiu ce fac aici
poate incerc sa iti spun
ce ai insemnat
dar stiu ca simti
trebuie sa simti
pentru ca n-ai plecat
ramai in cerul senin ce te-a mangaiat
in ultima ta noapte
in ultima noastra noapte cu chipul tau
nu spun “cu tine”
tu vei ramane acum mereu cu noi
si de fiecare data cand voi iubi
ma voi gandi la tine
de fiecare data cand voi ajuta
ma voi gandi la tine
de fiecare data cand voi ierta
ma voi gandi la tine
de fiecare data cand voi imbratisa
ma voi gandi la bratele tale
ce cuprindeau lumea
si inima ta
ce cuprindea soarele

Friends (review)

Am terminat acum ceva timp de vizionat serialul Friends. Sigur, l-am vazut si mai demult cand il dadeau la TV, dar de fiecare data mi se intampla sa uit de el si sa pierd episoade intregi sau chiar sezoane. In fine, l-am luat de la episodul 1, pentru ca stiam ca e un serial ce merita, la fel ca Seinfeld. Si ce e foarte misto la seriale  (mai ales cele cu episoade de maxim 25 de minute) e ca sunt perfecte atunci cand ai de luat o pauza de la ceva sau cand vrei sa mai tragi de tine seara. Si daca ai posibilitatea sa faci rost de toate sezoanele deodata si ai o zi mai proasta, poti sa iti petreci ziua uitandu-te la episod, dupa episod, dupa episod… e ca un film foarte lung.

Friends are 10 sezoane, dupa cum probabil stiati si a fost filmat si difuzat pe perioada 1994-2004. Serialul a avut mare succes atat in SUA, cat si in afara, a fost tradus si/sau dublat in foarte multe limbi straine si au devenit “an icon”. Cum de a pornit totusi aceasta isterie a “Prietenilor Tai”?

Dupa vreo doua sezoane am realizat ce era de realizat la serialul asta si mi-am raspuns singura la intrebarea de mai sus. Subiectul e simplu: 6 oameni cu personalitati total diferite formeaza un grup unit de prieteni care de-a lungul anilor trece prin schimbari si peripetii. Joey, Pheobe, Rachel, Monica, Chandler si Ross sunt personajele care dau viata acestui serial, sunt glasurile prin care povestea prinde viata si haz.

Friends este un serial reusit din multe motive. In primul si in primul rand, in 10 sezoane nu a existat nici macar un singur episod care sa ma plictiseasca sau la care sa nu zambesc macar. In al doilea rand, unele situatii sunt foarte verosimile si atunci cand trebuie, serialul este si serios (de exemplu in momentele importante din viata unui om, nasterea unui copil, casatoria etc.)

Prietenia dintre ei… este de vis, de fapt, eu una nici nu cred ca poate exista o asemenea relatie intre oameni. Ei sunt prieteni neconditionat si sigur, se mai cearta, se mai bat, dar in final se iarta reciproc si revin la aceleasi sentimente. E o sustinere constanta intre ei si un devotament care rareori se poate intalni intr-o relatie de prietenie si dupa ce vezi serialul asta, cu siguranta spui “man, vreau si eu prieteni ca ei”.

Se cupleaza intre ei, Chandler cu Monica, Ross cu Rachel, dar asta schimba situatia intre ei ca grup doar pe moment, nu lasa aventurile romantice sa strice grupul. Loialitate, iubire, sustinere… astea sunt cuvintele care imi vin in minte cand ma gandesc la ei. E un lucru extraordinar ca regizorii, actorii si scenaristii au reusit sa ne ofere o mostra de “asa da” si normal ca rezultatul este din toate punctele de vedere de invidiat admirat 😀

Momentele mele preferate din serial au fost: cantecul lui Pheobe de Craciun, momentul in care Monica il cere in casatorie pe Chandler, momentul in care Ross ajunge la aeroport si ii spune lui Rachel ca o iubeste si ea tot se urca in avion (that was unexpected) si last but not least, nunta lui Pheobe… care mi s-a parut foarte-foarte tare si m-a facut sa vreau o nunta exact ca a ei 🙂

Cam atat… cine a vazut Friends stie despre ce vorbesc si nu mai sunt necesare alte cuvinte, oricum nu pot sa exprim tot ce am simtit pe parcursul serialului. Si pentru cei care nu au vazut Friends, tot ce am zis pana acum ar trebui sa fie de ajuns incat sa ii determine sa se uite. Si daca nu se uitaaaa… nu pot sa zic decat ca e pierderea lor!

p.s. serialul a fost initial numit Friends Like Us… just an FYI 😀

Sunt, in sfarsit, un om cu o chitara

Toti prietenii mei stiu ca cel mai mult, in fiecare an, de ziua mea mi-am dorit (din punct de vedere material) o chitara acustica. Acum 3 saptamani vorbeam cu mama si m-a intrebat, ca de obicei, ce vreau de ziua mea. I-am raspuns ce ii raspund de cativa ani: o chitara. Si atunci mama a zambit si a zis “biiine, domn’e, gata, anul asta iti luam o chitara daca iti doresti asa mult”. Adica dupa 3 ani pana si mama a cedat. Bineinteles, am zis initial ca nu tre’ sa imi ia asta, ca poate e cam scumpa si nu e momentul potrivit etc. I-am zis ca nu ma supar, ca oricum am zis-o in gluma… dar mama chiar a vorbit serios de data asta si mi-a dat bani sa o comand, spunandu-mi ca “Pivnita te asteapta, acolo o sa concertezi daca vrei chitara”. A ramas o gluma folosita frecvent, pentru ca, hai sa recunoastem, e amuzanta 🙂

A urmat perioada de documentare… ce model sa fie, ce magazin sa fie? Trebuia sa ma incadrez si in pret, cam greu… Am gasit un magazin online unde gasisem ceva la 150 de ron si era perfect ca ma puteam incadra sa imi iau si pene si husa la ea insa magazinul nu mi-a inspirat incredere pentru ca:

1. nu aveau o adresa de mail

2. nu au raspuns la mesajul lasat cu formularul ala de contact

3. informatiile despre livrare difereau in functie de pagina

In plus, nu era o chitara foarte buna, era cea mai ieftina. Si nu m-ar fi deranjat ca era cea mai ieftina, dar cine imi putea garanta ca nu o sa am imediat probleme cu ea fiind no-name si atat de ieftina? Pana la urma soarta mi-a soptit ca intr-adevar magazinul ala nu era de mine cand acestia au intrat in concediu exact cand intrasem sa fac comanda (voiam sa risc). Well, you don’t mess with God… asa ca iar am inceput sa caut. Pana la urma am intrat (pentru a nu stiu cata oara) pe esound.ro, un site recomandat de o cunostinta si le-am dat mail.

Nu v-am spus pana acum, dar am o politica cand vine vorba de comenzi online: daca firma nu raspunde la mail, nu e semn bun, nu sunt profesionisti. Pentru mine raspunsul la mail este o dovada a importantei pe care firma o acorda clientului, de-aia uneori ezit sa sun la telefon. Si cu esound am avut o surpriza placuta, au raspuns la mail in mai putin de 10 minute, voiam sa stiu cat costa transportul. Pentru ca au raspuns asa repede la mail, m-am hotarat sa iau de la ei, mai ales ca vazusem o chitara acustica foarte draguta care mi-a placut de prima oara. Problema era ca nu se incadra in pret…  am sacrificat porcusorul pusculita si am extras de acolo restul de care aveam nevoie si am comandat-o. Mi-au confirmat preluarea comenzii joi seara si vineri mi-au trimis statusul comenzii: livrat. Nu au spus in cat timp ajunge, dar nici eu n-am intrebat, n-am vrut sa fiu cicalitoare. Cred ca asta e singura chestie care a lipsit, dar nu m-a deranjat pentru ca stiu ca daca as fi intrebat mi s-ar fi raspuns si oricum banuiam ca o sa vina ori vineri, ori sambata. Si banuiala mi s-a confirmat azi, cand am primit chitara la orele 11.00 ale diminetii.

Am si ceva amuzant de povestit in legatura cu modalitatea in care am primit chitara… dar o las pe alta data, nu vreau sa iasa o postare kilometrica si in plus, sunt sigura ca sunteti curiosi cum arata, nu? I-am dat si un nume, pentru ca sunt sigura ca “this is the beginning of a beautiful friendship”. Meet Leyla (nume inspirat de marca Harley Benton si de filmul August Rush).

p.s. daca am ceva greseli in textul de mai sus, va rog, iertati-ma, Leyla mi-a amortit degetele de la mana stanga si mi-a dat febra musculara la mana dreapta, dar e prima oara cand nu ma supar 😀 Dupa ce o sa invat sa cant la ea, va astept la concert… in beci! 😀

Decalogul sau Cele 10 Principii

Fiecare persoana cred ca are niste reguli proprii dupa care se ghideaza in viata. Poate acestea se schimba pe parcurs, poate se mai adauga cateva pe drum, dar cert e ca toti avem un decalog propriu. Azi am primit provocarea de a scrie despre ele, asa ca asta e subiectul de azi.

  1. Nu-mi plac persoanele: superficiale, arogante, de neincredere, care nu stiu sa poarte o conversatie si nu aduc argumente logice. Nu-mi plac cei care poarta ochelari de cal cu incapatanare si nu imi plac fanaticii religiosi. De toate categoriile astea incerc sa stau departe si incerc sa nu intru in conflicte cu ei, eu ii consider periculosi din anumite puncte de vedere. Oricum, cu oameni care nu stiu sa discute civilizat, nici nu stiu de ce as avea eu de discutat ceva.
  2. Un principiu pe care il am e legat de timp… nu-mi place sa intarzii, desi se intampla inevitabil din cauza mijloacelor de transport in comun. Nu-i judec si nu ma supar pe cei care intarzie (bine, de fapt depinde de situatie, daca sunt contra cronometru si mai tre sa ajung altundeva la o anumita ora, recunosc ca ma cam enervez), doar sa nu fie o regula si sa nu observ motivele reale pentru care a intarziat si sa constat ca m-a mintit.
  3. Exista cateva lectii pe care le-am invatat din propriile greseli si pe care le pretuiesc foarte mult. Una din ele ar fi ca exista lucruri imposibile, dar sunt imposibile pentru ca asa trebuie sa fie, pentru ca Dumnezeu sau cine stabileste regulile dupa care se ghideaza Universul vor ca acele lucruri sa fie imposibile. Daca un lucru nu se intampla la momentul la care te astepti sau la care iti doresti, inseamna ca nu iti e tie benefic, iar daca se intampla ceva ce nu iti doresti inseamna ca ai de invatat o lectie. Oricum, ideea de baza e ca intotdeauna exista un motiv pentru care un lucru se intampla sau nu.
  4. Imi place sa ajut oamenii, dar de multe ori am ajutat persoane care nu meritau sau care mi-au “luat toata mana”, asa ca acum sunt ceva mai rezervata, mai ales cu persoane pe care nu le cunosc foarte bine.
  5. Exista anumite subiecte pe care eu refuz sa le dezbat, printre ele sunt: femei vs. barbati, religie, politica si altele care nu imi vin in minte acum. Nu le dezbat pentru ca sunt prea complexe, cer prea mult timp si tind sa imi pierd cumpatul cand nu ajung la o finalitate sau macar pe un teren comun. In plus, nu imi place sa ma angajez in discutii despre domenii cu care sunt total paralela, cum ar fi… motoare de masini, spre exemplu.
  6. Nu cred ca locul in care locuieste un om, defineste un om. Oamenii care judeca astfel se incadreaza la categoria superficiali, cum am zis mai sus, dar si prosti. Si incerc sa ma tin departe si de ei.
  7. Tin oamenii optimisti aproape de mine. Iubesc oamenii optimisti, cu pofta de viata, care rad mult si fac glume inteligente.
  8. Iert intotdeauna oamenii care gresesc si incearca sa isi indrepte greseala. Mi se pare ca n-as putea sa traiesc cu mine insami daca n-as ierta.
  9. Nu ma imbrac niciodata in mai mult de 3 culori (maxim).
  10. Nu port niciodata mai mult de doua inele pe o mana.

Hai ca as putea sa scriu pagini intregi despre ce cred si ce nu cred si despre principii. Cred ca o sa ma opresc aici.

Multumesc Giorgianei pentru leapsa si i-o pasez mai departe lui Matei

Daca n-as avea doua maini

O stiti pe Ioana? Daca nu o stiti intrati pe siteul ei, http://helpioana.ro si aflati povestea ei. Am cunoscut-o pe Ioana anul acesta si mi-am promis sa o ajut asa cum pot. Zilele trecute stateam la calculator si mi-a venit o intrebare in minte… Care e lucrul cel mai important pentru tine pe care nu l-ai putea face fara doua maini? Pentru mine, cu siguranta cele mai importante lucruri ar fi scrisul si confectionatul accesoriilor. Fara doua maini nu as putea sa fac asta… adica sigur, de scris as putea sa scriu cu o singura mana (chiar daca, poate, ar fi mai greu), dar accesorii cu siguranta nu as putea sa confectionez.

As vrea sa va ajut si pe voi sa faceti parte din povestea Ioanei, asa ca, daca vreti, completati propozitia “daca n-as avea doua maini, nu as putea sa…” intr-un comentariu aici sau pe alte retele sociale unde putem interactionaScrieti numele vostru complet si statutul pe care il aveti (titlul jobului pe care il detineti sau chestii ca blogger, fotograf etc.) Mesajele pot fi pana la urma si anonime, voi decideti. Mesajele voastre vor aparea pe profilul Ioanei de Facebook un mesaj pe zi, apoi le vom strange pe toate intr-un articol pe helpioana.ro.

Sunt sigura ca si voi sunteti curiosi care este primul lucru care va vine in minte. Deci? Care e lucrul cel mai important pe care nu l-ai putea face fara doua maini?

N.B. am primit si raspunsuri mai putin decente, nu e cazul sa le mentionati pentru ca nu vor fi aprobate.