Harry Potter, sfarsitul povestii

In sfarsit, dupa atata timp, apuc si eu sa scriu despre Harry Potter and the Deathly Hallows. Am asteptat sa mai treaca ceva timp de la lansare ca sa nu fie asa multa lume in sala de cinema, desi am mers miercuri in timpul zilei, a fost cam un sfert de sala plina, daca nu chiar jumatate. Bine, asta s-a datorat si faptului ca fost Orange Day (care btw, este cea mai tare oferta ever!)

Stiti ca sunt o mare fana a cartilor scrise de J.K. Rowling si al catorva dintre filme, nu? Am citit toate cartile HP pe nerasuflate si stiu, am mai scris de multe ori de ce imi plac, dar nu pot sa ma abtin sa nu repet ca sunt absolut geniale! Dar sa vorbim despre filme… ca despre carti as putea sa scriu un blog intreg.

Primele 2 filme sunt mai “light”, mai usor de inteles si pentru ca personajele nu au mai mult de 11 ani, ai putea zice ca sunt “pentru copii”. Bine… chestia cu sunt “de copii”… e o etichetare destul de natanga superficiala, pentru ca fara primele parti nu ar fi putut exista urmatoarele si atunci cand scrii despre viata unor oameni e normal sa incepi de la un anumit punct, de la o anumita varsta. Cu toate astea, sigur… sunt niste filme cat de cat bine realizate. Partea a treia e facuta deja intr-o nota mai sumbra, e mai “dark” si se observa schimbarea regizorului, e o alta viziune, un alt stil. Alfonso Cuarón a facut o treaba buna din partea a treia, dar din pacate, cea mai mare dezamagire pentru mine a fost partea a patra, Harry Potter and the Goblet of Fire, in regia lui Mike Newell. Daca s-ar fi facut un grafic cu punctele pe care le-as fi acordat filmelor ar fi un adevarat peisaj montan.

Nu stiu ce-a fost in mintea lui Mike Newell cand a facut partea a patra, de unele scene si-a batut cu adevarat joc si a introdus glume cu tenta sexuala fara nici un rost care cu siguranta nu existau in carte. In orice caz, nu a fost TOT filmul prost, anumite parti au fost chiar spectaculoase si din nou, foarte bine realizate, efectele speciale salvand intreg filmul. De la HP 5 incolo am fost pe deplin multumita de ce am vazut pe marile ecrane, David Yates fiind cel care a dus seria la bun sfarsit intr-un mod exceptional. Nu stiu daca o sa gasesc cuvintele potrivite sa va descriu cat de misto mi s-au parut partile 5,6 si 7. Nu poti sa pui fiecare detaliu intr-un film si “cartea ramane carte”, dar mai bine de atat nu cred ca se putea.

Si acum sa vorbesc mai multe de ultima parte facuta in doua filme – Harry Potter and the Deathly Hallows. Nici nu cred ca aveau cum sa nu faca filmul in doua parti, avand in vedere ca si cartea are un numar substantial de pagini (800 si ceva, nu mai stiu exact) Povestea se concentreaza pe gasirea Horcruxurilor (daca v-ati uitat la film sau daca ati citit cartea stiti ce sunt, daca nu… google it :D) si in partea a doua, pe razboiul dintre bine si rau, lupta finala. Efectele speciale de nota 10, absolut breath taking ! Adaptarea bunicica, desi m-am plans eu ca nu s-au concetrat mai mult pe lupta din castel… dar na, pana la urma horcruxurile erau prioritatea. Ce mi-a placut foarte mult a fost modul in care au explicat ce s-a intamplat. In carte nu se explica totul atat de clar, e ceva mai mult interpretabil (ma refer mai ales la ce se intampla in gara), dar fiind film trebuiau sa explice pentru cei care nu au citit seria.

Ceva totusi nu am inteles… de ce au lungit atat chestia cu omorarea sarpelui si de ce i-au facut pe Harry si Voldemort sa se lupte atata fizic? Adica imi imaginez ca fiind vrajitori nu aveau nevoie de violenta fizica… mai ales cand aveau baghete. A fost oarecum inutila, puteau sa arate mai mult din lupta din castel, apoi a mai fost o chestie ambigua. Pe Lupin si Tonks ii arata pe targi si din cate am auzit si in sala, lumea nu prea a inteles ca cei doi murisera… dar ma rog, se lamureste mai incolo.

Dupa 19 ani…

Din pacate nu au reusit sa le faca pe fete sa arate mai in varsta, arata exact la fel si ma gandeam cat de mici de inaltime sunt cei 3 actori, Daniel Radcliffe, Emma Watson si Rupert Grint. E chiar amuzant, copiii lor care se presupune ca au 11 ani sunt doar cu un cap mai mici de inaltime decat ei. Funny 🙂

Concluzie

“Spectaculos” e cuvantul care imi vine in minte dupa vizionarea ultimelor filme din seria Harry Potter si ma bucur mult ca le-a iesit o treaba buna. Au investit mult si se vede, dar au si castigat pe masura. Oricum, batalia din castel, lupta dintre cei doi, distrugerea horcruxurilor, castigul celor din tabara “buna” mi-au facut sufletul sa creasca de mandrie ca am luat parte la o asemenea aventura. Adevarul e ca o asemenea poveste pur si simplu trebuia sa aiba parte de un final maret, pur si simplu trebuia sa iasa un film magic… si a iesit.

Multumim actorilor ca au facut toate cele 8 filme, multumim regizorilor care si-au dat silinta si nu in ultimul rand, multumim J.K. Rowling pentru universul magic pe care ni l-ai creat si oferit. I just can’t thank you enough…

Manager de vacanta si cateva cuvinte despre lideri

Acum o saptamana si ceva Dragos mi-a lasat un link pe messenger inspre blogul lui care anunta un concurs. M-am uitat fugitiv peste premii si am inchis, pentru ca premiile 1 si 3 nu erau pe gustul meu, dar am redeschis blogul si am citit mai cu atentie. Am decis ca merita sa particip pentru premiul 2… cu atat mai mult cu cat sunt in mare lipsa de  premiul 2 🙂

Taskul este urmatorul: scrie despre cum ti-ai distra prietenii timp de 5 zile, cum le-ai organiza vacanta. Trebuie sa zic ca in general nu ma deranjeaza sa fiu liderul unui grup (doar sunt leu 😀 ) Adica e undeva la mijloc, nici nu ma deranjeaza, dar nici nu imi place de mor…. faza e ca cineva trebuie sa o faca uneori. Si daca ar trebui sa organizez o vacanta cred ca as accepta, desi e greu si de multe ori nu poti impaca pe toata lumea. Ironia sta in faptul ca anul asta nu o sa plec nicaieri in vacanta (da, doare, dar asta e) asa ca o sa scriu articolul pe baza imaginatiei.

Cazarea

In primul rand as stabili cu ceilalti ce si cand vor: ziua? munte sau mare? ce oras/statiune? hotel sau pensiune? As merge pe principiul “cele mai multe voturi castiga” si la egalitate as arunca moneda in aer. Dupa ce as stabili forma de relief si orasul, as incepe sa ma documentez in legatura cu cazarea. As strange un anumit numar de hoteluri/pensiuni, le-as trece pe o foaie sau as face o lista de linkuri pe care as trimite-o pe mail fiecaruia, pentru a simplifica lucrurile. Ce e foarte misto la organizare, uneori, este ca lucrurile decurg ca o negociere. Si, cu toate ca nu poti sa impaci pe toata lumea, cred ca m-as bucura nespus atunci cand am ajunge sa fim toti de acord asupra unui lucru. Acum, cu cat e grupul mai mic, cu atat vor aparea mai putine neintelegeri. In orice caz,  dupa ce as trimite lista de linkuri si ne-am decide asupra locului de cazare, as suna sa rezerv.

Deplasarea

Al doilea pas e stabilirea: grupurilor, a mijlocului de transport si problema “unde si ce mancam in fiecare zi?”. Grupul trebuie probabil impartit atunci cand se merge cu masina, tot atunci e pusa si problema banilor de benzina, cine cat are de dat, cine vine cu masina, cine nu etc. Daca calatoresti cu avionul sau cu trenul, nu se mai pune problema impartirii in grupuri mai mici pentru ca toata lumea e la loc comun, insa trebuiesc rezervate bilete din timp, din nou as initia o discutie cu grupul de prieteni in care i-as intreba daca sunt de acord cu ora, compania de zbor daca e cazul si pretul.

Activitati

In timpul vacantei as incerca sa diversific lucrurile pe cat de mult posibil, in mod organizat. Ore fixe de masa, obiective turistice stabilite dinainte, cu consimtamantul tuturor si in timpul petrecut la hotel sau la pensiune as incuraja lumea sa aiba activitati distractive de exemplu: uitat la filme, jucat carti, remi, monopoly si asa mai departe.

Cred ca pentru a reusi sa organizezi o vacanta cu prietenii trebuie sa fii un om organizat, responsabil, care gandeste intotdeauna cu un pas inainte si cantareste lucrurile pe cat de bine posibil inainte de luarea unei decizii. E important sa fii corect, sa imparti treburile “casnice” in mod egal, cum ar fi spalatul vaselor daca e cazul, sa fie o chestie corecta fata de toata lumea, ca nu cumva sa apara neintelegeri sau certuri. Daca totusi apar certuri, trebuie sa stii cum sa aplanezi conflictul, cum sa impaci si capra si varza. Comunicarea si impartialitatea trebuie sa fie punctele forte ale unui coordonator. Am observat de multe ori lideri care nu stiau sa faca fata situatiei si, din punctul meu de vedere, acestia nu ar trebui sa ocupe functia din start si daca o ocupa, macar sa se straduiasca sa faca o treaba cat mai buna. A fi lider nu e un lucru usor, nu e functia de “dat cu pumnul in masa”, necesita munca, rabdare, e un joc al nervilor uneori, dar rezultatul la care ajungi va fi intotdeauna pe masura capacitatilor si implicarii tale.

O altfel de dragoste (printre altele despre melodia lui Eminem)

Printre zecile de artisti pe care ii ascult cantand si care imi plac, in ultima vreme in playlistul meu s-a aflat de foarte multe ori Eminem. Sigur, mi-a atras atentia de cand cu melodia I love the way you lie, recunosc, de atunci tot am inceput sa ascult melodii de-ale lui. Nu zic ca-s fana sau ca i-am ascultat tot albumul, nu, dar am facut o fixatie pentru anumite melodii si as vrea sa va povestesc despre una din ele.

O am pe Adele in playlist care canta despre dragoste, durere si dor, o am pe Jessie J pentru ca melodiile ei, desi comerciale, chiar sunt simpatice si sa nu mai zic cat de mult imi place vocea ei. Mai am un John Mayer, un Bob Marley, la polul opus Katy Perry de la care tot asa, ascult cateva melodii care mi-au atras atentia la un moment dat. Sunt artisti care se incadreaza destul de mult la “comercial”, dar nu si la prost gust din punctul meu de vedere. De-a lungul timpului preferintele mele muzicale s-au amestecat, nu mai sunt fidela unui singur gen de muzica cum eram in liceu doar cu rock alternativ. Am perioade in care ascult numai Metallica si M. Manson, am perioade in care ascult… indie rock, Florence and the Machine sau La Roux si tot asa. Cred ca totul depinde de stare.

Vorbesc in postarea asta despre Eminem pentru ca el a inclus in playlistul meu nu numai un gen de muzica diferit, dar si un alt stil, o aceeasi idee dintr-un alt punct de vedere. Melodia pe care am ascultat-o de foarte multe ori in ultima vreme e Space Bound. Mi-a atras atentia intr-un hipermarket cand rula videoclipul pe televizoarele din stoc, mi s-a parut chiar foarte tare refrenul, asa ca am inceput sa o ascult… si sa o ascult… si sa o ascult. Pana mi-am dat seama de ce imi place asa mult, pana am inceput sa cant alaturi de el versurile. Si am citit versurile cu atentie si pe parcurs ce le-am citit am inteles mai bine si mai bine stilul melodiei, mesajul ei.

Space Bound… e o melodie care transpune imaginea iubirii la extrema. Eu am experimentat o data sentimentul de “iubire dusa la extrema”, iubire care te inalta inspre cer, te face sa te simti invincibil. Unii oameni nu se lasa dusi de acest sentiment din precautie, eu m-am lasat si m-as mai lasa. E un sentiment care te imbata, e de o puritate absoluta, e ca atunci cand in jurul tau pulseaza o singura lumina, o singura fericire, nimic in jur nu mai conteaza. E “tortura” cand lucrurile nu merg cum vrei sa mearga, in acelasi timp ai putea sa juri ca ai fost vrajit si ca totul e un vis. Apoi te trezesti, pui piciorul in prag si iti dai seama ca esti in stare de lucruri nebunesti, poate inumane, ca sa fii impreuna cu persoana pe care o iubesti. Iti dai seama ca “love is evol, spell it backwards I’ll show you (evil)” si dragostea continua, dar paralel apare o furie incredibila. Pentru Dragoste suntem niste papusi pe elastic, ce se propulseaza “like a rocketship” si apoi ricoseaza in pamant, in opus, in furie, in ilogic si ratiunea se pierde pe drum. Treci prin stari prin care nu ai fi putut crede ca vei trece vreodata, devine totul “an emotional roller coaster” si traiesti iubirea cu intensitatea unei explozii nucleare.

Dragostea de acest tip e periculoasa pentru ca se instaleaza in tine ca un sistem de operare cu multe erori de rationamente. Ajungi la ganduri nebunesti, usor-usor simti ca o iei razna, ca nu e normal sa te gandesti ca “you won’t even listen so fuck it, I’m gonna stop you from breathin'” si nu iti dai seama ce e rau, ce e bine… o singura certitudine ai, ca ai face orice pentru persoana aia… persoana aia care ajunge pana la urma sa iti dea cu piciorul. Nu-ti explici cum cineva ar da cu piciorul unui om care “woulda did anything for you, to show you how much I adored you” si in final sunt doar cateva optiuni, desi cel mai bine ar fi sa scrii un cantec… in care se regasesc si ceilalti sau o carte… sau pur si simplu sa inchizi ochii si sa mergi mai departe.

Tehnici de supravietuire in mediul urban

Recunosc ca nu am vazut nicio editie din emisiunea lui Bear Grylls cu tehnicile de supravietuire in mediul urban, ci doar pe cele in salbaticie. Sambata seara am decis ca e momentul in care ar trebui sa imi iau cateva editii si din emisiunea cu orasul pentru ca orasul… frumos si poetic, cum e el vazut de un optimist, poate fi destul de inselator.

Bineinteles, riscurile sunt intotdeauna mai mari pentru o tipa daca iesi dupa lasarea intunericului afara. Si stiu ca multi va ganditi “da’ ce poa’ sa se intample?”/”mare lucru, iei un taxi”/du-te-n-ma-ta-cu-gandirea-ta-simplista sau altele de genul, dar nu e chiar asa, bani de taxi nu are toata lumea si ar fi aberant sa il iei pentru cativa km cand exista “caruta”. Daca tre’ sa mergi cu transportul in comun la ore din astea, risti sa ti se intample diverse lucruri. Am gandit si eu intrebarea aia cu “ce poa’ sa se intample” si am adaugat, ca o naiva ce sunt, “doar suntem toti oameni”, uitand ca omul este cel mai periculos animal. Intamplarea nu face sa reiasa numai ca omul e cel mai periculos animal, dar si cel mai prost. Cred ca unii oameni sunt mai prosti decat un soarece caruia i s-au facut electrosocuri, decat un peste caruia i s-a infipt un carlig in teasta, cred ca unii oameni… ar trebui supusi unor experimente de tipul “cat de goala poate fi cutia craniana?” sau “cat de mic este procentajul in care iti folosesti creierul la capacitate maxima?”

Doi dintre cei pe care ar trebui sa se faca astfel de experimente stateau chiar in fata noastra, in caruta, in drum spre casa. Am apreciat ca au fost linistiti pe parcursul calatoriei, desi am observat ca trageau cu ochiul in spate, la noi pentru ca, greseala noastra a fost ca am vorbit. Sunt sigura ca Bear Grylls stie ca in anumite momente cand ai de a face cu posibili urangutani agresivi imbracati in haine Nyke si incaltati cu tenisi Adibas, cel mai bine e sa nu vorbesti, ca sa nu le starnesti instinctul criminal. Nu cred ca avea importanta ce subiect abordam, trebuia sa stai in spatele lor spasit si infricosat, cu privirea in jos, aratand respect ca o victima a teroristilor din tarile arabe. Din fericire, nu au reactionat in vreun fel cat timp au fost in autobuz, dar dupa ce au coborat, au dat cu pumnul in geamul din dreptul meu, ca sa stim, domn’e, cine e sefu’. Repet, a fost si greseala noastra ca am vorbit… mare greseala, luati aminte !

Dupa asta am zis un “hai ca nu a fost mare lucru” si am continuat drumul prin minunatul urban. Dupa vreo alte 10 minute de mers, soferul opreste intr-o zona populata, deci periculoasa, a urbanului. De data asta am avut de a face cu un grup mai mare de salbatici. Acum, jur, am avut impresia ca masina a fost asaltata de un trib, cam asa se comportau: tipau, radeau, bateau cu pumnii in geamuri si pentru un moment am avut impresia ca nu vorbesc limba noastra. Nu am vazut daca aveau si oase in nas sau la gat, pe post de accesorii, dar asta pentru ca nu i-am putut distinge de culoarea noptii. Soferul era nedumerit, nu stia daca maimutele vor sa urce sau fac pe tampitii si din fericire nu a deschis usa de la mijloc a masiniicarutei. A fost un moment de suspans: soferul intreba “urcati?” maimutele indrugeau “ugagiacahahahahaha da drumu’ la usa din spate ugagiacahahalabahaha” Noi, cei din masina eram la fel de nedumeriti, dar ne si rugam sa nu lase copiii lu’ Scaraoschi in masina cu noi.

Ceea ce s-a intamplat mai apoi a fost demn de emisiunea lui Grylls. In timp ce multumeam lu’ Dumnezeu ca nu s-au urcat dracii lu’ Ivan Turbinca cu noi in masina, vreo 4-5 explozii de petarde ne-au infundat urechile si un fum inecacios a umplut masina. Cumva au reusit sa le arunce pe geam si mare ne-a fost norocul ca nu au aterizat pe noi si nu ne-au explodat in fata. Unul din calatori le-a umplut frigiderul cu carne, noi am adaugat inca 2 frigidere (dar doar in gand) si astfel am ajuns acasa, cu urechile tiuind, in ceea ce se voia a fi o alta obisnuita seara de sambata.

Concluzia e una singura: pe cat de eco incerc sa fiu plantand copaci si legume si mergand pe bicicleta din cand in cand, nu pot sa nu apreciez masina personala cand vine vorba de chestii din astea. Pur si simplu NU pot.

Vodafone si BlackBerry 8220

Ce fain e sa iti vinzi sufletu’ diavolului pentru un telefon care nici macar nu merge. Stiti bine ca am in posesie de vreun an minunatul BlackBerry 8220, de la minunata companie Vodafone. Dupa ce am dat toate punctele acumulate la abonament pe super mega ultra BlackBerry 8220, dupa ce am dat si vreo 200 de ron in plus (si DA! E MULT PENTRU UN SALARIU DE STUDENT) si am si prelungit contractul cu doi ani, iata-ma acum, cu nervi cat pentru un an intreg.

Am luat telefonul in mai anul trecut si initial am fost incantata de el, am facut si o recenzie pe care, pe parcurs, am completat-o cu nenumaratele defecte pe care le-a prezentat mura-n cur asta. Soneria nu intra, aplicatiile nu merg, paginile se incarca in 10 minute, tastele reactioneaza greu, el reactioneaza greu. Telefonul asta parca e in vacanta non-stop si acum doua saptamani s-a stricat si incarcatorul.

Dupa ce s-a stricat incarcatorul am zis sa il duc la minunatii Vodafone sa-mi rezolve problemele, ca doar am garantie 2 ani la el, macar atat. Tipu’ de acolo a fost amabil, l-a luat, i-a scris problemele si apoi a zis ca o sa ne sune sa ne dea de veste cand sa ridicam copilul lu’ Satana. A sunat in parti. Au trecut doua saptamani. Ne-am dus sa intrebam de telefon. Dupa ce am stat 40 de minute ca sa incheie un cacat de contract cu o cucuoana, constatam ca telefonul era de vreo saptamana inapoi, dar nimeni nu ne-a anuntat.

Venim acasa, deschidem minunatia. Initial am incercat aplicatiile, mi-a dat eroare de vreo einspe mii de ori, s-a blocat, totul mergea PERFECT ! Am zis OK, las’ ca nu mor fara aplicatii… hai sa vedem daca merge soneria… O pun pe sor’mea sa ma sune, testez vreo 3 profile – Normal, Loud, Phone Only, nimic. Dau drumu’ la o melodie. Nimic. Exista doua posibilitati, ori eu si toti membrii familiei am asurzit peste noapte, ori idiotii de la service nu au facut altceva decat sa il formateze. Am o vaga impresie ca e vorba de a doua varianta.

Acesta e un alt exemplu de cum sa NU faci afaceri… halal servicii, halal telefon, halal tot !

Mens sana in corpore malo

Albert Ellis, Norman Vincent Peale, Hunter Adams sunt doar cativa dintre cei care au studiat efectele gandirii pozitive asupra corpului uman. In ce consta de fapt teoriile lor si care este baza stiintifica pe care o au afirmatiile acestor cercetatori?

Rasul, un medicament universal

Cu siguranta ati auzit de documentarul „The Secret” sau filmul autobiografic Patch Adams, ce infatiseaza viata unui medic ce credea/crede cu tarie ca gandirea pozitiva poate imbunatati starea fizica si psihica a unui pacient.  S-au facut studii in acest domeniu si s-a demonstrat faptul ca rasul si buna dispozitie au un efect pozitiv asupra unui pacient, asupra unui om care sufera de o boala si ii cresc sansele de insanatosire.

The Secret este un documentar care scoate in evidenta beneficiile gandirii pozitive prin exemple concrete, facand referire la teoria haosului, legea Universala cauza-efect si puterea Universului. Rasul ne poate relaxa si pentru un moment sau mai mult, ne poate face sa uitam de durere. Totodata, buna dispozitie si gandirea pozitiva ne pot influenta viata si pot schimba lucrurile in bine.

Un gand pozitiv, un lucru bun pe care il facem poate influenta nu numai starea noastra de spirit, dar si a celor din jur. Rasul ne elibereaza de stres, iar stresul este cauza multor boli, in consecinta rasul ne ajuta sa prevenim sau sa scadem sansele imbolnavirii.

Minte sanatoasa in trup sanatos

Celebrul citat latinesc ne dovedeste faptul ca gandirea pozitiva nu este un concept nou, ci dimpotriva foarte vechi. „Minte sanatoasa in trup sanatos”, un ideal la care toti tindem, o lectie pe care o primim de mici si pe care multi o uitam si prea putini dintre noi ii acorda importanta. Cele doua sunt in permanenta in raport de interdependenta, psihicul intotdeauna va influenta fizicul si invers, asa ca ceea ce gandim este la fel de important cu ceea ce mancam in timpul zilei. Mesajele din jur si ceea ce alegem sa observam, sa luam in considerare, reprezinta hrana mintii, modul in care alegem sa traim, sa gandim, sa actionam.

Sfaturi pentru a trece mai usor prin momentele grele

Rezolvarea problemelor de sanatate tine de medicatie, sport si alimentatie, dar cu siguranta tine si de modul in care gandim. Cu cat vom privi lucrurile in mod optimist, cu cat vom spera mai mult si vom vedea frumosul din lume, cu atat mintea va fi mai relaxata, mai aerisita. Plimbarile in aer liber sunt intotdeauna benefice, incercati sa va impuneti sa ganditi optimist si inconjurati-va de oameni care va pot ajuta in momentele grele ale bolii. Uneori nu ne dam seama ca lucrul de care avem nevoie este chiar in fata noastra, fie el ca ia forma unei simple glume.

 

[acest articol a fost scris in urma unui anunt de angajare, ce ziceti? Merit un post de redactor? 😀 )

cum se castiga din concursuri pierdute

[articol pierdut, recuperat si repostat]

Din primul an de viata suntem invatati sa luptam, lupta sa stai in picioare, lupta sa strigi dupa ajutor, lupta sa te cateri pe televizor ca sa o enervezi pe maica’ta, lupta pentru o jucarie, lupta pentru un caine ca pet, lupta sa nu te considere Mos Nicolae nazdravan si sa uite de tine. Lupta e o stare constanta a omului. Luptam pentru absolut orice in viata asta, pentru lucruri mai importante sau mai putin importante, dar de fiecare data luptam pentru noi insine.

Din gradinita invatam ce inseamna competitia. Eu nu am mers la gradinita, asa ca am luat lectia de la zero din scoala generala. Competitie pentru o nota mai mare, pentru o plansa mai frumos colorata, pentru o lectie mai bine invatata. Si pe parcurs ce invatam lectii la materiile pe care le avem, crestem si invatam lucruri despre ceilalti si despre noi insine. Competitia dintre oameni este “elementul” cel mai vechi pe care il avem in comun, suntem intr-o continua competitie si daca nu cu ceilalti, atunci cu noi insine. Ne provocam capacitatile intelectule si fizice, luam decizii si gresim, apoi invatam si din greseli ca sa nu le repetam.

Am participat la multe concursuri inca din generala, unele le-am castigat, pe altele le-am pierdut. Atunci nu aveam o “voce” ca sa spun de ce sunt nemultumita, insa acum o am (desi daca as fi fost Dumnezeu, acum 3 zile mi-as fi taiat sursele de internet sau curentul). Zilele trecute am participat la un concurs si am reactionat gresit. Este vorba despre campania Redescopera Romania care pusese in joc o excursie de o saptamana, sunt sigura ca multi dintre voi stiu despre ce e vorba.

Cei care se ocupa de Redescopera Romania au facut o greseala de comunicare a regulilor pe care eu am semnalat-o asa cum NU trebuia, cu atat mai mult cu cat cei implicati sunt oameni pe care ii cunosc in mod indirect din activitatile lor online. S-a dus o lupta inauntrul meu intre simtul competitiv vs. ratiune. A fost o lupta de K1, imi pare rau ca nu a putut fi data la televizor. Simtul competitiv a castigat detasat, i-a dat KO din prima repriza ratiunii de a actiona in alt mod, intr-un mod mai diplomat. A fost un meci scurt.

Pot sa spun cu mana pe inima ca toata intamplarea a reprezentat o lectie valoroasa din care am inteles ca trebuie sa stii sa pierzi cu mai mult tact, fara a arata cu degetul in public, chiar daca poate dreptatea e de partea ta. Mai am multe de invatat, cred ca toti trecem prin tinerete zbuciumati de societate, cu frustrari, agitati si mangaiati de angoasele varstei…

Daca as putea m-as retrage din lumea asta online, dar un singur lucru ma opreste, faptul ca scrisul este pentru mine ca aerul, desi poate nu intotdeauna scriu ce trebuie sau cum trebuie. Cand mergi sa iti faci o radiografie la plamani sau la cap trebuie sa iti tii respiratia pentru un moment si exact in momentul ala, de fiecare data cand mi-am facut o radiografie, am respirat. Am avut un deja-vu puternic cand mi-am dat seama ca am gresit zilele trecute, ca nu trebuia sa “respir” prin cuvinte… just only that once.

Sper ca acest articol sa fie inteles corect de catre toti cei care il citesc.

“Plec, domnilor.

Doamne, apara-ma de mine insumi.” (Octavian Paler, Viata pe un peron)

Povestea noastra

Intamplarea de azi m-a prins intr-un moment destul de emotiv, dar cum lucrurile stau mai bine, m-am gandit sa scriu despre una dintre cele mai importante fiinte necuvantatoare din viata mea: pisica. V-as ruga sa nu asociati numele animalului cu chestii pornografice, incep sa urasc pseudonimele date anumitor parti din corp. Nu mai poti sa vorbesti serios despre ceva, cu cineva, ca automat asociaza cu ce nu trebuie… un cuvant… Nu poti sa spui “am vazut o cucuvea intr-o seara”, “am mancat o gogoasa” sau “imi iubesc pisica” pentru ca automat se interpreteaza… deci o rugaminte am: don’t.

Celelalte

Am avut o pisica veterana, care a trait 12 ani si ne-a umplut agenda cu peripetii si povesti eroice. Dupa ce a murit Liza (asa o chema), a ramas Tomita, mostenitorul ei, care dupa cativa ani a disparut in mod misterios. Am incercat sa mai adoptam pisici de la vecini, dar nu ne-am adaptat nici noi cu ele, nici ele cu noi. Pisica mea (actuala, o sa va spun numele mai incolo) are o poveste interesanta pe care probabil nu v-am spus-o pana acum. E din Ploiesti, un coleg de serviciu a luat-o de pe strada si a adus-o la birou (in Bucuresti), neavand unde sa o tina. Initial a fost data altcuiva, dar persoana respectiva a adus-o din nou inapoi. Sora mea s-a hotarat sa o ia la noi, desi mama spusese ferm ca nu mai vrea pisici dupa fiascoul cu celelalte pisici ale vecinilor. Sor’mea si-a asumat riscul si dupa ce au stat cu pisica in birou o zi intreaga, s-a hotarat sa o aduca acasa la noi. Frumoasa, curata si dresata sa faca la litiera, n-a avut nimeni ce sa obiecteze, dar cum am ajuns sa o iubim?

Inceputul nostru

Prima oara cand am vazut-o am fost putin circumspecta, nu era foarte fricoasa (doar calatorise cu trenul, statuse intr-un birou plin de oameni o zi intreaga si mersese prin autobuze si altele in haina sora mii), dar nu stiam cum o sa se adapteze. A fost prietenoasa in primele zile din cate imi aduc aminte (asta acum 6 ani), avea in jur de 5-6 luni, era inca puiut. Momentul in care am stiut ca e speciala a fost cand am luat-o in pat, langa mine, am invelit-o si si-a pus capul pe mana mea, ca pe perna, adormind langa mine. Nici o alta pisica nu statuse, dar ea a stat si asa adormim si acum in fiecare seara.

Pe ea o cheama Naci

Numele ei are din nou o poveste interesanta. In 4-5 ani nu ne-am putut decide asupra unui nume… am strigat-o in 100 de feluri. De la Ţuţi pana la Popi (de la “popica”, spatele ei seamana cu o popica cand asteapta la usa), Pătu (de la pătuţă, pentru ca are pete negre pe spate), Piersicuta si Dumnezeu stie cate altele. De vreo 2 ani am inceput sa o strigam Naci. Naci e un nume inspirat de vreo 3 lucruri… O telenovela turceasca, nu stiu cum am ajuns sa o asociem cu ea, numarul lui Fibonacci pentru ca rimeaza Naci-Fibonacci si ultimul, dar si cel mai important – Hatchi. Daca stiti cine e Hatchiko o sa stiti si de ce am asociat-o cu el, chiar daca e caine. In fine, dupa multi ani de nume aleatorii… in sfarsit am ramas la unul singur, potrivit ei – Naci. Ah da, uitasem… eu ii spun “fi-mea” de foarte mult timp si prietenii mei s-au obisnuit cu asta, chiar ma intreaba “ce face fi-ta?”, stiu ca de-a lungul vremii lucrul asta a dus lumea in eroare destul de mult, dar e vorba ca asa m-am si ne-am obisnuit sa ii spunem.

Un nume neobisnuit pentru o pisica neobisnuita

Stiu ca voi, iubitorii de pisici, intelegeti mai bine articolul asta. Si mai stiu ca cei care nu au avut niciodata un animal de casa la care au tinut nespus de mult nu o sa inteleaga articolul asta si e posibil chiar sa imi puna etichete, dar nu-i nimic, nu suntem toti perfecti. Nu stiu daca Naci este o pisica speciala in raport cu alte pisici pe care ceilalti le au, dar cu siguranta este speciala pentru mine si speciala fata de celelalte pisici care au trecut prin casa noastra. Dupa prima noapte in care am dormit impreuna, Naci s-a invatat sa doarma mereu langa mine, in bratele mele sau pe burta mea. Ceva foarte interesant ce am observat de-a lungul vremii, a fost ca de fiecare data cand am avut o durere, fie ea sufleteasca sau fizica, ea venea si se aseza pe locul unde ma durea… bine si nu numai la mine, la toti membrii familiei. Cu Naci ma razboiesc, ne jucam in felul nostru, o apuc de burta, ma musca (nu rau, daca vede ca ma doare, incepe sa ma linga pe mana), ne vanam, scoatem sunete ciudate, ne transformam in doua amazoance pentru ca na… daca iese in curte, sa stie sa se apere de alte pisicute.

Totodata, cu timpul, Naci a invatat sa raspunda si la “comenzi”. Cand ii spun “hai” stie ca o chem pentru ceva si vine imediat, cand ii spun “n-ai voie” pe un ton aspru, stie ca a gresit cu ceva sau ca… tre’ sa se dea jos de pe imprimanta 🙂 Se urca mai mereu pe birou, unde stau eu cel mai des, pe scaun cand acesta e liber sau pe hainele mele. Cand vrea mancare, miorlaie – cere; cand vrea afara sa isi faca nevoile cere la usa, ca un caine si cand o doare ceva nu prea are chef de oameni. Naci e iubitoare de junk food, ii plac chipsurile, pufuletii, popcornul, ciocolata si altele de acest tip, dar nu prea bea lapte (nici cand era pui nu bea). In schimb e innebunita dupa iaurt si folia de aluminiu de pe cutiile de budinca/iaurt/smantana etc. o innebuneste de pofta. Ah… si daca vrea ceva ce mananci si dupa ce ii dai constata ca nu ii place, tot mananca “din respect” zic eu, iar a doua oara nu iti mai cere.

Naci vaneaza si omoara pasari (desi n-a reusit sa omoare niciuna pana acum, doar sa le inhate si sa le sperie), dar nu se sinchiseste prea mult in legatura cu soarecii… soarecii doar ii omoara in joaca (da, a avut o victima). Mai nou, ii plac si broscutele, le vaneaza in fiecare seara.

Povestea mea

Stiu ca am scris mult pe internet despre ea si nici acum nu am terminat, dar din frica sa nu va plictisesc o sa incerc sa inchei. Naci, cu toate ca e doar o pisica, imi sta alaturi de 6 ani de zile. Am trecut cu ea prin multe si ea a trecut cu mine prin multe, s-a creat o legatura atat incat stim cand ceva e in neregula una cu cealalta. Si mama si sora mea o indragesc la fel de mult si stiu ca poate suna ciudat, dar cand iti petreci asa mult timp cu o fiinta ca ea, incepi sa o iubesti si sa iti faci griji pentru ea la cel mai mic semn ca ceva nu e in regula. Naci a fost alaturi de mine de multe sarbatori in care am stat singura, a fost alaturi de multe ori cand s-a intrerupt curentul, a venit sa se joace cu mine cand eram deprimata si s-a lipit de sufletul meu mereu cand n-aveam chef sa invat sau eram dezamagita de anumite lucruri. In anii astia, pisica asta a devenit tovarasul meu de viata, pentru ca e mai iubitoare decat unii prieteni pe care i-am avut, mai respectuoasa si desteapta decat unii oameni pe care i-am intalnit. Si cand ma uit in ochii ei stiu ce vrea sa ne spuna, chiar daca nu are o voce. Pentru ca vedeti… uneori nu e necesar sa ai o voce ca sa influentezi viata oamenilor si sa ii faci sa te iubeasca. Poti sa vorbesti foarte usor prin gesturi.

Rio si superba melodie – The Girl from Ipanema

Rio este filmul care mi-a adus aminte de melodia asta care se potriveste, in mod curios, si cu ceea ce scriu in acest moment. Rio mi-a fost recomandat de o prietena draga mie si pot sa zic ca mi-a placut. Nu o sa ii fac un review special, e un desen de animatie, cliseic, dar frumos si pe alocuri amuzant care ne ofera o privire pe furis din viata in Rio De Janeiro. Carnaval, culori si aventura, asa as rezuma filmul acesta cu care mi-am clatit ochii intr-o dupa amiaza de sambata obisnuita.

Bratele inerte

Aprilie trece vestejit
Cu ganduri
sarutare
A trecut viscolul
Neaua rece
Cu raze
De tacere
Intunecata
Se loveste
De-un pantec mort

Mai vine
O zi
Albastra
Dar cu o umbra
Mortuara

Totusi dup ce scriu
Fericirea
Iat-o
El ma cuprinde in brate
De litere
Si ma ajuta sa uit
Sunetul Mandriei tale
Si imi saruta mintea
Cu tinerete
Imi aduce aminte cine sunt
Si ma ineaca in iubire
Incearca sa ma reinvie
Ma plesneste peste bratele
Inerte
Si ma incurajeaza sa ma ridic
Ma uda cu lacrimi
De sticla
Dar nu stiu daca pot
S-ajung din nou ce am fost.

Fluturii nu se mai ridica
Dupa ce le atingi aripile
Si mor.