Ardeii si roscovana lu’ tata

Verile pe la 12-13 ani le petreceam in mare parte ori acasa, ori la tara, in Nicolae Balcescu-Lehliu unde un unchi de-al meu avea casa. Imi amintesc cu drag zilele petrecute acolo pentru ca era liniste si duceam o viata simpla, plina de bucurii mici. Prima oara cand am fost acolo imi amintesc curtea ca fiind o padure si buda un loc departat la care cu siguranta nu ajungeai la timp.Statusem deja o saptamana in acel loc frumos, unde numai trenul viola tacerea locului. Tata se ivi deci pe la 10-11 sa ne ia cu masina, ai mei mereu au fost matinali cand a venit vorba de plecari din locuri,  deci 10-11 era chiar o ora decenta, eu cu sor’mea ne asteptam sa vina pe la un 8-9, ca “nu se stie niciodata”.Ne-am urcat in dacia break a lu’ tata, veterana fata roscovana, femeia perfecta in care iti bagi picioarele si tot ce-ai mai drag, tace si tot duce si duce… Roscovana asta a noastra nu comenta de fel nimic, cara marfa, lazi, era plina de aschii, dar era buna la suflet, ne facuse chiar si aer conditionat prin podea. Gaura din podea acoperita cu presul de cauciuc era ca un fel de simbol, un triumf, o marca inregistrata clasic romanesc. Gaura aia era un fel de Triunghiul Bermudelor, dar sa nu ne pierdem ideile.

Si-am luat-o noi spre casa, eu bucuroasa tare ca ma plimb, ca doar eram copil si-aveam voie sa ma bucur din tampenii. Stateam pe bancheta din spate si imi plaaacea de muream sa merg cu masina, as fi stat toata ziua acolo, sa calatoresc, sa ma plimb…. de altfel, nu-i mare diferenta de acum numai ca acu’ am ceva mai multa logica in cap si nu as mai da raspunsul pe care l-am dat atunci la urmatoarea dilema pe care o avea taica miu:

– Ce ziceti? Sa mergem pana in Boranesti sa iau niste marfa sau sa va duc acasa si sa ma intorc eu? Hai ca pan’ la Boranesti stiu eu o scurtatura, facem o juma de ora…
La care eu, copilu’ lu’ tata fiind, zic:
– Hai sa iei marfa, ne lasi dupa aia acasa!

Vedeti ce face dragostea de masina din om? Dar eram mica, prunc fragil cu mintea si cu inchipuirea. Cine si-ar fi dat seama ca atunci cand tata zice “stiu o scurtatura” inseamna ca se va pierde in probabil cel mai pustiu loc din Romania?

Tata e pesimist in general, dar optimist cand vine vorba de lucruri pe care le poate face el. Si de bine ce a stiut scurtatura de “juma’ de ora, ma!”, am mers in cerc vreo trei ore… ma! Trebuia sa ajungem in Boranesti-”satu’- natal-al-lu’-ma’ta-mare” si da, am ajuns acolo intr-un final, dupa ce am trecut prin cele mai pustii sate si cele mai parasite campuri. Jur ca dupa cativa ani, cand am vazut filmul Jeepers Creepers am zis “mama, ce tare, am fost acolo! Astia au filmat in Romania!”

Am ajuns la targul respectiv, a cumparat taica miu marfa, ardei gras si mere parca, pana cand s-a suparat Roscovana pe tata si i-a tras un scuipat de ulei pe frunte. S-a rupt in doua… masina… pe dedesubt, cumva, nu stiu cum, nu stiam eu masini pe atunci, gandul meu era “bine ca avem ardei si nu murim de foame”. Copil naiv.

A legat-o tata, a gadilat-o, nu stiu ce i-a facut Roscovanei da’ pana la urma a convins-o sa mearga pan’ la mecanicul din sat sa o sudeze. Si-am mers noi vreo juma de ora cu Roscovana in a-ntaia, ca nu voiam sa o suparam mai rau decat era.

Eu eram entuziasmata, ma si vedeam plecand in lume, lasandu-l pe tata in urma, pe sor’mea cu el. Mecanicul statea si el in apropiere de calea ferata si vedeam trenul ce trecea pe acolo, ma urcam in el imaginar si plecam departe cu ardei multi in buzunar. In timp ce eu visam la aventuri nemaivazute, nemaiintalnite, nemaiauzite, sor’mea citea pe o patura, undeva pe marginea drumului, langa curtea mecanicului. Vedeam niste nori timizi ca se apropiau de noi, da’ am zis ca ziua noastra nu putea merge CHIAR atat de prost. Si ploaia nu imi placea nici mie ca nu mai puteam vana trenurile, dar inevitabilul s-a produs si a inceput o furtuna de vara, cu trasnete si urlete si extorsiuni de degajamente.

Ne-am varat in masina pen’ ca nici nenea mecanicu’ nu putea lucra pe timpul ala si masina, rupta, gaurita, asa cum era, la momentul respectiv era singurul nostru adapost. Acum sentimentul ma enerva, nu imi placea sa stau in masina mai ales ca sor’mea nu facea altceva decat sa citeasca. Era mult mai misto senzatia de afara, cu trenurile care treceau, aventurile imaginare si cascatu’ la pomi, omizi si altele de-ale naturii.

Intr-un final, mecanicul a reusit sa repare Roscovana si de la un drum de o ora, de la Lehliu pana la Bucuresti, am ajuns la un drum de 8 ore. Saraca mama ne astepta cu masa pusa, ingrijorata si imi aduc aminte destul de clar ca am mancat cartofi prajiti cu ceva pui si ca m-am uitat in sufragerie la un film pe protv (Freddie Kruger cred) A fost una din cele mai bune mese din viata mea si dupa ce am stins totul cu un pahar de apa minerala mi-am zis :
– Tot mai buni decat ardeii.
P.S. Am vorbit cu taica miu azi  despre patania asta. Mi-a adus aminte ca nu am mers in a-ntaia pana la mecanicul din sat, ci in marsarier… Mult mai palpitant :D

5 filme de Oscar

Stiti bine ca filmele sunt viata mea, deci cum as fi putut sa refuz o leapsa de acest fel din partea lui Dan Marius

Trebuie deci sa aleg 5 filme pe care le consider de Oscar… doar 5, asta e o sarcina grea.

Tangled

Probabil primul film demn de un Oscar, dintr-un sir de animatii care mi-a trecut prin minte, ar fi Tangled. A fost nominalizat, insa nu a castigat, dupa cum puteti verifica si pe pagina de IMDB. Despre Tangled am scris si aici.

Where the wild things are a căpătat un loc special in inima mea de la prima vizionare şi cred că merita cel puţin să fie nominalizat. Este un film spectaculos despre singurătate şi prietenie, despre abandon şi sentimentul că nu aparţii lumii în care eşti.

Gran Torino
Uitându-mă peste lista de nominalizări şi premii, mi-am dat seama că Gran Torino nu are un Oscar luat. Singura întrebare care mi-a venit în minte a fost “de ce?” Gran Torino este un film exceptional, cu mult superior celor de mai sus pe care le-am menţionat. Regizat şi jucat de Clint Eastwood, Gran Torino este o dramă care te ţine cu sufletul la gură, cu un nod în gât şi cu zâmbetul până la urechi în acelaşi timp. M-am îndrăgostit de personajul Walt Kowalski de la prima glumă acidă şi căutătură urâtă pe care le-a trimis-o celor din jurul său. Walt este genul de om care îşi ascunde sentimentele în spatele sarcasmului, este realist, puţin bitter chiar, dar nimic din toate astea nu îl ajută până la urmă să arate că este o persoană sufletistă şi că e în stare să sacrifice totul pentru persoanele la care ţine cu adevărat.

Le Concert
Incerc să dau puţina viaţă selecţiei mele şi aleg acum un film regizat de un român, Radu Mihaileanu. Am vizionat Le Concert de curand şi mi-a plăcut extraordinar de mult. Deoarece au trecut atâtea decenii de când a apărut cinematografia, e foarte greu să faci un film care să nu aibă clişee. Cred că numărul de clişee este un factor important în clasificarea unui film bun şi Le Concert mi-a întrecut aşteptările şi mi-a demonstrat că se poate originalitate 100%. Este un film cu ruşi şi cu francezi, deci se vorbesc aceste două limbi.

Subiectul este unul relativ simplu, un dirijor de muzică clasică (Andrey Filipov) dat afară din teatrul Bolshoi în urmă cu 30 de ani, decide să plece la Paris, la Châtelet Theater în locul actualilor muzicieni din Bolshoi. Acesta îşi “încropeşte” vechea orchestră, în speranţa că vor reuşi să cânte Ceaikovski pe scena din Paris, alături de Anne Marie Jacquet, o tânără artistă. Filmul este mai complex de atât, dar nu vreau să stau să vi-l povestesc pe tot pentru că TREBUIE să îl vedeţi. La început, până se construieşte intriga, s-ar putea să pară puţin plictisitor, dar nu vă speriaţi şi nu renunţaţi. Este un film pe care cu siguranţă o să îl apreciaţi şi înţelege dacă sunteţi români, conţine elemente care pot fi întâlnite şi la noi în ţară… ba chiar mai multe decât mă aşteptam. Nu este un film musical, este dramă şi comedie… Iar la scenele de comedie vă spun că am râs aproape cu lacrimi. Este bine filmat, e original, bine interpretat, are idei bune şi cu siguranţă este un film demn de Oscar.

Restul e tacere
Last but not least, cum zice americanu’, o să trec în lista un film pur romanesc. Restul e tacere e filmul meu românesc preferat, la egalitate cu filmul Cuibul de viespi din 86′ (despre care, candva, in viata asta, am să scriu) Diferenta între cele două este una majora din punct de vedere tehnic (bineinteles, trebuie luata in considerare si perioada de timp in care au fost facute) şi da, ştiu că este puţin exagerat să spui ca “Restul e tăcere” este un film chiar de Oscar, dar mi-a plăcut atât de mult. Este un film în regia lui Nae Caranfil care aduce în prim plan începuturile cinematografiei în România, înainte de primul Razboi Mondial. Este un film bine realizat, bine jucat, un proiect cu o istorie în spate, cu o poveste, însă a cărui realizare tehnică (mă refer mai mult la editarea video) lasă de dorit. Oricum ar fi, în ochii mei acest film ramane demn de Oscar.

Gata, astea au fost cele 5 filme pe care le-am ales. Leapsa se duce mai departe inspre Ariel, Pavel Arcana, Oana şi Giorgiana.

Problema cu Blogger

Cred ca multi dintre voi stiu senzatia de oh-Doamne-am-muncit-degeaba-si-am-pierdut-tot de care o sa va vorbesc.

O prietena si-a pierdut lucrarea de licenta pentru ca i s-a ars hardul, un alt prieten a batut drum 3 ore ca sa nu rezolve nimic si asa mai departe. Sunt “n” exemple pe care as putea sa vi le dau de lucruri pentru care muncim degeaba. La naiba, exista chiar si faze de film cu chestia asta! Deja munca si timpul investite in ceva care pana la urma se dovedeste a fi inutil reprezinta un cliseu. Din pacate este un cliseu care se intampla in viata de zi cu zi, pentru ca nu suntem robotei, ci oameni care gresesc din neatentie sau pe care sansa pur si simplu nu ii ajuta. Oricum, lucrul de retinut e ca totul se intampla cu un motiv. Iata si motivul meu pe care l-am descoperit azi in urma unei patanii asemanatoare.

Ieri am vrut sa intru in “tabloul de bord” al Bloggerului asa ca am accesat, conform obiceiului de 4 ani, blogger.com. Am introdus parola… si n-a mers. Am introdus parola din nou crezand ca am scris-o gresit pentru ca este destul de lunga si complexa. Nimic. A treia oara am tastat-o cu cea mai mare precizie si cu siguranta era corecta. Nimic. Blogger nu voia sa imi accesez contul. Am avut un moment de panica in care nu am injurat (wow), dar nu-i nimic, o sa o fac in aceasta postare. Toata viata mi-a trecut prin fata ochilor pentru ca, la propriu, toata viata mea e scrisa intr-un mod mai mult sau mai putin direct aici. M-am calmat, am zis totusi tre’ sa fie o solutie…. Am incercat sa schimb parola, sa dau refresh, restart si sign in/sign out. Tot nimic.

Intreb in stanga si in dreapta, toata lumea e obscura, nimeni nu zice nimic concret pana cand la un moment dat cineva imi zice ca o sa imi inchida contul. Ma gandesc… zic, n-are cum… de ce pizda patrupedu’ ma’sii sa il inchida? Ca postez constant, il am de mult timp. N-are de ce. Cum necum, cuvintele “o sa iti inchida contul” au fost ca o lovitura sub centura si m-au bantuit toata noaptea.

M-am speriat din nou si am dat navala pe wordpress sa imi import blogul. L-am importat si gata, din punct de vedere al continutului m-am simtit in siguranta. Si totusi… am aici vizitatori, etichete, bannere, mi-am facut si eu o imagine cu blogul asta… am reusit si eu sa intru si sa urc in Zelist cu blogul asta… cum sa renunt asa la el? Am zis sa astept. Am invatat sa astept, stiu sa astept… e OK. Astept.

Azi, dupa 24 de ore, tot nu ma puteam loga pe blogger. Azi am injurat, azi am clacat… am zis gata, nu se mai poate! Foarte multa lume m-a sfatuit sa imi iau domeniu, da’ eu nu si nu… ca ma inteleg bine cu blogger, ca ce-are blogger, ca n-am bani, ca pizda paralela ma’sii. Eh, dupa faza asta cu blogger am zis “gata, cine a zis ca pot sa imi iau la revedere de la cont avea dreptate, nu o sa il mai vad in veci, imi bag pula placintele!”, asa ca am acceptat ajutorul unui prieten si mi-am cumparat domeniu. Hah! Da, o cheltuiala neplanificata, o sa ma doara cand o veni factura, dar asta e! Nu puteam sa renunt la 4 ani de munca, nu?

Dupa vreo 3 ore de la mirabolantul fapt implinit, cineva imi sugereaza sa vorbesc cu Daninho.  Sincera sa fiu prima oara am fost sceptica… pentru ca in general ma descurc si pe cont propriu cand vine vorba de chestii din astea si eram destul de sigura ca nu merge orice ar fi… Dar… iata ca mi s-a aratat unde greseam. A fost ca o palma peste fata, ca un porumbel impuscat, ca o faza de camera ascunsa, ca o faza de uite-cat-de-proasta naiva-esti. Mi-a stat inima in loc, am facut trei cruci, am pupat icoana si am zis “multumescu-ti tie Doamne ca cel putin stiu sa formatez un calculator si sa reinstalez windowsu’ ca asa imi mai spal si eu onoare”.

In doua minute mi-am recapatat contul pentru ca (si aici este, ce-i drept, si vina celor de la Blogger ca nu au scris undeva pe pagina principala) singura problema era ca accesam url-ul gresit: nu blogger.com, ci draft.blogger.com. So here I am now… inapoi pe blogspot, injurand cu cele mai urate cuvinte pe care le am in stoc si cu ditai menghina de factura de platit la telefon pentru domeniu.

Buna! Ce faci? (review)

– Esti acolo? – Da.

Nu mai stiu cand sau daca am scris faptul ca “ce faci?” mi se parea la un moment dat o intrebare foarte stupida. Cu timpul, am ignorat faptul ca exista un milion de raspunsuri existente la aceasta intrebare si am acceptat faptul ca toata lumea incepe asa conversatiile. In mod ironic, azi am vizionat filmul “Buna! Ce faci?” regizat de Alexandru Maftei.

Nici nu stiu cum sa incep recenzia asta… Sa vedem… e vorba despre un pusti… de 17-18 ani in permanenta in calduri. E vorba despre parintii lui care desopera internetul si chatul si fara sa stie unul de altul incep sa vorbeasca unul cu celalalt. Pustiu isi inregistreaza viata pe o caseta, un fel de jurnal audio si viseaza sa ajunga actor de filme porno in prima faza… apoi ne dam seama ca are multe frustrari etc.

Acum… vreau sa fac urmatoarele observatii de bine:

1. este filmat foarte bine, desi partea audio lasa de dorit din nou.
2. actorii joaca decent, bine… Preferata mea e Ana Popescu, in rolul lui Toni.
3. sfarsitul nu mi s-a parut a fi previzibil
4. cadrele au cu siguranta o nota de originalitate, sunt sigura ca cei de la McCann Erickson au venit cu cateva dintre idei. Am recunoscut imediat creativitatea de “publicitar” in productie (apoi cand am vazut sponsorii m-am lamurit)
5. este amuzant, am ras la unele faze… deci nu a lipsit umorul, dar nici drama.
6. Si drama nu a fost la un nivel din ala de nu-mi-ajung-servetelele-de-cat-am-plans
7. muzica a fost (IN SFARSIT) bine aleasa! Nu au mai existat melodii cu fanfara pe cadre ce contin sex (ma refer la discordanta care poate fi intalnita la unele filme romanesti si nu numai, mai vechi in general)

Si-acum punctele slabe:

1. Sa ma trazneasca Hefaistos daca stiu ce se intampla cu partea audio la ORICE film romanesc…. pare ca inregistreaza partea audio separat si o sincronizeaza (mai mult sau mai putin) cu cea video. Intrebarea mea e DE CE?? Exista camere de filmat profesioniste cu sunet, cu microfon… cu p…ainea ma’sii…
2. (un pic de spoiler, nu cititi daca nu vreti sa aflati) Ma enerveaza rau cliseul cu pustiu’ faimos care se indragosteste de tocilara. Fratilor…. lucrul asta nu se intampla NICIODATA, cat cacat puteti sa mancati?
3. Mi s-a parut aiurea si chestia cu micul jurnal audio, pentru ca in primul rand nu prea sunt pusti sa faca asta (prefera jurnalul scris) si in al doilea rand limbajul pustiului mi-a sunat putin fals, nu stiu de ce.

Fireste, ce am scris sus sunt impresiile mele. Puteti sa nu fiti de acord. Nu e un film pentru copii, nu este potrivit pentru a fi urmarit in familie. Contine scene de sex, dar as putea zice ca nu sunt neaparat un minus intrucat ajuta la construirea imaginii unei vieti de pustan emochidan in calduri. In distributie ii intalnim pe: Dana Voicu (Gabriela), Ionel Mihailescu (Gabriel) si Paul Diaconescu (Vladimir, N.B. cine mama naibii isi striga copilul Vladimir? era mai verosimil daca il strigau simplu Vlad).

Concluzie:
Judecand si dupa numarul de puncte pro si contra de mai sus cred ca va dati seama ce o sa spun. Nimic altceva decat ca este un film romanesc reusit, care merita cel putin o vizionare. Voi, cei care l-ati vazut deja, ce parere aveti? 🙂

Stand up… and laugh!

Aseara am stat pana la 3 dimineata pentru ca m-am pierdut in filmuletele de pe youtube cu cei de la fosta trupa Deko de stand up comedy. Stiustiu… ma plang demult ca nu am fost la nici un show de-al lor pana acum, de fapt, chiar de ani de zile tot vreau sa ma duc si de fiecare data a intervenit cate ceva: ba lipsa de bani, ba una, ba alta… Deja nu mai zic. Dupa cum stiti, preferatul meu este Costel. Imi place foarte mult de el si ii savurez glumele cu lacrimi pe obraji si lipsa de oxigen. Cu siguranta am mai scris si in trecut despre baietii astia, dar azi nu m-am putut abtine sa nu deschid din nou subiectul.

Stiti, uneori e cam aiurea sa razi singur… si chiar ai vrea, pentru ca ai avut o zi mohorata sau pur si simplu simti nevoia sa te descarci intr-un fel. Ei bine, daca ajungi sa urmaresti filmuletele de pe youtube nu te mai uiti in jur si pur si simplu razi garantat.

Tu cum iti stimulezi creativitatea?

Be creative, Creative! (Mad Men)

Exista cateva domenii in care creativitatea e un element obligatoriu. In publicitate, jobul de copywriter ar putea fi foarte bine sinonim cu “creativ”. Si tre’ sa gandesti strategic, pana si pentru asta iti trebuie creativitate pentru ca lipsa ei inseamna si lipsa banilor. Si nu numai… daca te gandesti la folosul creativitatii ajungi la alte domenii si chiar la alte benficii. Pentru mine creativitatea e un fel de nevoie.

De cele mai multe ori, la ore tarzii in noapte, cand sunt obosita, imi vin cele mai bune idei. Alaltaieri s-a intamplat ca una dintre cele mai bune idei sa ma loveasca pur si simplu in timpul zilei. Am realizat un slogan pentru Coca-Cola pe care imediat l-am scris cuiva ca sa nu il uit (nu, nu o sa vi-l zic… decat daca sunteti vreun HR specialist de la McCann). Momentul de creativitate intensa, de imaginatie si idee buna si foarte buna vine uneori cand te astepti cel mai putin asa ca primul meu sfat pentru cei care au nevoie de aceste idei ar fi sa aiba intotdeauna la ei un mini-carnetel si un pix sau macar un telefon mobil. Bineinteles, tot ce am spus mai devreme se aplica si simplilor scriitori.

In orice caz, oamenii apeleaza la tot felul de metode ca sa le vina inspiratia. Raspunsul la intrebarea din titlu este o alta intrebare: who the fuck knows what to do for inspiration?

Vreau sa zic ca asa cum personalitatile noastre sunt diferite si stimulii cretivi difera. Cu toate astea, as vrea sa fac o lista cu sfaturi si lucruri de facut atunci cand esti in pana de inspiratie:

1. testeaza produsul daca trebuie sa scrii despre el. Din pacate, nu e intotdeauna un prezervativ asa cum ti-ai dori. Daca esti barbat s-ar putea sa dai de obstacole ca: sa iti razi parul de pe picioare, sa porti pantofi cu toc sau sa te dai cu ruj, farduri de ochi, obraz si ce alte dracii s-au mai inventat. Daca esti femeie s-ar putea sa trebuiasca sa iti dai cu after shave sau sa bei bere ieftina si sa iti faci semn in frunte… sau… nu, atat.
2. iesi la plimbare, daca ai facut un text pentru o campanie care sustine curatenia si verdele vei fi total inspirat de rahatii de caine din parcuri si de pe strazi.
3. fumeaza iarba, dar fii sigur ca exista cel putin o persoana in firma care stie ca ai fumat si nu fumeaza la randul sau. Asa te vei asigura ca nu ajungi la spitalul de urgenta cercetat de conjunctivita si oamenii nu te vor trata ca pe un infectat.
4. pune capul pe masa/birou, poate adormi si ai un vis care te inspira. P.S. daca visezi pe cineva in rochie de mireasa nu inseamna ca ai gasit reclama perfecta pentru o firma de pompe funebre.
5. intinde-te pe jos sau pe canapea. Da, ai dreptate, nu o sa iti vina inspiratia, dar “looking for inspiration” e scuza perfecta pe care o poti spune sefului cand te decizi ca vrei sa tragi un pui de somn.
6. fa sex sau uita-te la filme porno, dar nu gandindu-te la reclame pentru laxative sau la crema anticelulitica pentru femei mai in varsta de 50 de ani.
7. clasicul “inspiratia vine pe toaleta” ar trebui folosit doar in cazul in care vrei sa faci bani pana si din rahat.
8. cauta oameni cu care sa porti conversatii aprinse – de preferinta prieteni sau anonimi de pe internet. Daca discuti cu vreun client si te astepti sa rada la glumele cu Bear Grylls sau la viralele scarboase de pe internet, s-ar putea… pe romaneste – sa belesti cariciu’.
9. gusta arta din filme, muzica, poze, literatura etc. S-ar putea sa gasesti inspiratia de care ai nevioe in ele, dar atentie… inspiratia nu inseamna plagiat!
10. relaxeaza-te citind tabloidele de la noi, strica-te de ras la filmuletele de pe youtube, pune-te la curent cu facebook si twitter si uita de taskul pe care il ai de facut… dar nu-l uita de tot ! N.B. nu stiu cati sefi sunt de acord cu metoda asta…

Si ca o ultima observatie… e important sa comunici cu subconstientul tau, cica de acolo vin ideile bune. De obicei subconstientul nostru e un pustan hazliu si de treaba, chiar daca seara ne face sa ne visam fricile – intunericul si luminita de la capatul tunelului. Desi… daca stau bine sa ma gandesc… luminita de la capatul tunelului poate inseamna si altceva… Are you thinking what I’m thinking? *big grin*

Concurs digipedia.ro

Articol pentru concursul digipedia.ro

Reviewul meu o sa contina 2 sectiuni pro si ce ar trebui adaugat/schimbat. O sa fiu scurta si la obiect.

Pro:
– site-ul este bine intretinut, este destul de la curent cu ce se intampla in lumea gadgeturilor.
– are stiri bune si mod de prezentare OK
– categoriile sunt bine impartite si amplasate
– are toate canalele de social media si poti sa ii contactezi cu usurinta cu ajutorul lor, ma refer la twitter, youtube, facebook etc.
– numele este foarte bine ales “digipedia”

Ce as adauga/schimba:

1) As muta iconitele de la messenger, twitter etc. deasupra promotiei Emag. Sub iconite as lasa aboneaza-te la newsletter si as pune imediat sub acesta RSS feed-ul.

2) As adauga sub aceste butoane Search-ul.

3) As adauga un widget cu cele mai citite sau comentate articole de pe blog (la fiecare sa fie trecute cifre vizete sau nr total de comments).

4) As egaliza casutele articolelor de pe prima pagina. Layout-ul actual arata mult mai fain cand toate articolele sunt egale si as pune un dropshadow fiecarui chenar.

5) Daca in coloana din stanga am reclama, adaug si in coloana din dreapta reclama. Pastram aranjamentul.

6) As lasa pe coloana din stanga widgetul cu comments, widgetul cu articole si arhiva. In dreapta as pune autorii, blogroll.

7) Momentan ai un spatiu mult prea mare lasat nefolosit intre logo-ul digipedia si reclama emag. Mareste locul pentru reclama din cod.

8) Adauga la fiecare articol un textbox cu descrierea autorului si link catre blogul lui, contul lui de twitter etc.

9) As umbla la CSS si as modifica casuta de reply. De asemenea, as modifica din CSS cum arata Recent comments (widget) as pune o culoare pentru persoana care a comentat si alta culoare pentru linkul articolului.

10) Tags si Twitter counter apar doar pe paginile secundare. Le-as pune si pe principala.

11) La paginile cu subcategorii as lasa un spatiu intre articole si le-as incadra intr-un chenar ca pe prima pagina. Momentan arata ca si cum ar fi pur si simplu o enumerare pe o singura pagina.

12) As muta Home, Echipa si Contact in meniul principal si le-as uni sub un singur buton: Home.

De asemenea, poate ca ar trebui sa integrezi si Facebook social plugin.

Ideea geniala pentru site nu ti-o dau pe un mouse. O discutam la o cafea. Facem un brainstorming. Ce zici? Batem palma?

10 lucruri care ma bucura

Pentru ca am scos de la naftalina obiceiul lepselor, Laurentiu m-a tras de maneca din nou sa scriu de data asta 10 lucruri care ma bucura.

1. cel mai si cel mai mult ma bucur atunci cand imi vin materiale noi pentru accesoriile mele handmade – sar in sus ca un copil, e un sentiment simpatic rau
2. apoi ma bucur cand cineva imi spune ca ii plac anumite accesorii pe care le fac
3. si ma bucur si mai mult cand am “comenzi” 😀
4. ma bucur cand termin o carte buna sau cand termin de vazut un film foarte bun
5. ma bucur cand mama imi ia ceva bun (lucru pe care il aflu cand ajunge acasa), apropo de lucruri mici…
6. ma bucur cand vad oameni buni la suflet care sar in ajutor la nevoie sau cand imi fac prieteni noi
7. ma bucur cand imi zice tata ca am condus bine
8. cand termin un proiect sau curatenia in casa am o satisfactie teribila
9. cand o fac pe sor’mea sa rada cu lacrimi (desi nu se intampla chiar asa des) si de altfel, cand fac pe oricine sa rada sau sa zambeasca
10. si nu in ultimul rand ma bucur cand fi-mea (pisica) vine si se culcuseste in bratele mele cautand afectiune sau cand are chef de joaca

Astea sunt cele 10 lucruri simple care ma bucura peste masura. Leapsa se duce mai departe laaaa… Huculici, Omul cu cel mai misto nume de familie, Injineru si Dan Necsa

7 lucruri neobisnuite care ma enerveaza

Dupa leapsa de la Tata Dan, m-am gandit sa creez si eu una. Exista cateva lucruri care nu imi plac deloc, care ma enerveaza peste putinta desi nu sunt atat de importante. Nu vi s-a intamplat de exemplu sa urâţi sa va carati cu umbrela dupa voi? Sau sa cautati o carte la “n” chioscuri de ziare sau librarii si sa nu o gasiti? Vorbesc despre genul acesta de lucruri.

Asadar, lucrurile cu care am o problema sunt urmatoarele:

1. Taiatul cascavalului. Mi se pare ca se taie greu si feliile ies intotdeauna inegale si ma enerveaza la culme.
2. Vacile de la RATB care iau personal faptul ca nu vrei bilete pe cacatul ala de card, ci bilete de hartie. Vorbeam si cu sora mea ieri-alaltaieri ca nu inteleg de ce se strofoaca atat cand le ceri bilete (si asta cu strofocatul se intampla cu mult inainte de 1 mai)
3. Noroiul sau praful pe incaltamintea proaspat curatata, stearsa si lustruita… Ma enerveaza si cea mai mica pata de noroi la vedere.
4. oamenii care ma depasesc pe strada sau la metrou mergand cu 100km/h, pufnind ca le stau in cale – fuck you… really 🙂
5. visele care imi aduc aminte tot felul de lucruri neplacute, subconstientul mi-e dusman de moarte uneori !
6. site-urile care nu se incarca sau care sunt foarte prost realizate… pur si simplu imi pun creierii pe moaţe
7. scamele de pe covor

Leapsa mea, originala si super shukara se duce mai departe la: Motonio, Dan Necsa si Laurentiu Horubet