Source Code (review)

It’s the same train, but it’s different.

Am văzut la cinema Source Code săptămâna asta, în Liberty Center (unde de altfel, nu mai fusesem) şi am avut bafta de pe lume….

Biletele au fost câştigate la un concurs şi am mers în timpul zilei, pe la ora 14.00 din motive evidente… : no people. Din păcate, nu ştiam că poţi vedea un film cu bilete câştigate numai dacă sunt şi alţi oameni care vor să vadă acelaşi film şi şi-au plătit biletul. Aşa că vă daţi seama… în mijlocul zilei, la ora 14.00… că nu era mai nimeni pe acolo care să vrea să vadă filmul. Am vânat noi oamenii care se duceau la casă, dar acei câţiva erau cu plozii după ei şi mergeau la Hop Ţop (film pe care l-am văzut săptămâna trecută, tot la cinema, dar care mi s-a părut slab. De-aia nici nu o să îi fac review)

Planetele se aliniară şi norocul ne surâse când doi puştani au venit şi au cumpărat bilete la Source Code, de la 14.00, cu fix 5 minute înainte de începerea filmului. YEY! Aşa am reuşit să intrăm şi noi la film.

Am ales Source Code în primul rând pentru că are o notă mare pe IMDB (dpmdv). În al doilea rând chiar aveam chef de ceva mai serios, mai SF-ish şi ăsta era tocmai bun.

În rolurile principale îi avem pe: Jake Gyllenhaal, Michelle Monaghan şi Vera Farmiga (care are niste ochi superbi) Toţi joacă bine, no doubt about it, iar subiectul… este unul interesant, dar puţin greu de descifrat…

Jake Gyllenhaal joacă rolul lui Colter Stevens, un soldat rănit în Afghanistan ce se implică într-un experiment: Source Code. Acest experiment consta într-o transpunere a minţii în corpul altui om dintr-o lume paralelă (cel puţin aşa ne-am lămurit după ce am văzut filmul pentru că iniţial îţi dă impresia că se întoarce în trecut). Scopul acestui experiment era acela de a opri mari catastrofe ce se întâmplaseră, fiind concret vorba de un tren care explodase într-o dimineaţă. El avea rolul de a îl găsi pe cel care a produs catastrofa şi de a-l opri. În prima fază Colter este năuc, nu prea ştie ce se întâmplă şi iroseşte câteva “întoarceri” până se prinde ce tre’ sa facă… dar mai departe rămâne să vedeţi pe cont propriu ce se întâmplă.

Mie mi-a plăcut foarte mult şi mi-a fost foarte util că nu a durat o veşnicie, cum m-aş fi aşteptat. Observ că în ultima perioadă de timp, majoritatea filmelor care au un subiect bun durează cel puţin 2 ore sau pe acolo. Unele sunt inutil de lungi şi ajung chiar să te plictisească, dar aici cu siguranţă nu a fost cazul. A avut lungimea potrivită şi mi s-a părut foarte interesant şi ca idee şi ca realizare.

Chiar este un film pe care îl recomand, e bine jucat, cu idei bune la bază, chiar dacă tinzi să fii puţin pierdut de întoarcerile dese “în timp”. Zic “în timp” pentru că asta e prima impresie. Cam atât în rest, aştept părerile voastre în comentarii.

P.S. Sărbători fericite ! Multă sănătate tuturor! 🙂

Patania cu Emag si baietii de la Flanco

Vine Pastele, da? Si la noi in familie traditia este ca de Paste sa se ofere cadouri, la fel si de Craciun, zile de nastere, nume etc. Ai mei nu stiu sa lucreze pe calculator si deseori devin nostalgici si vor sa se uite la poze. Dupa cum majoritatea pozelor din ultimii ani sunt pe suport digital (dvd-uri sau pe hdd) m-am gandit sa le fac cadou anul acesta o rama foto digitala.

Am comandat astfel de la Emag cea mai ieftina rama foto digitala de 7 inchi (Serioux de 130 ron). Nu am comandat-o pentru ca sunt zgarcita, ci din 2 motive: 1. nu imi permit sa dau 500 de ron pe o rama foto digitala si 2. nu inteleg de ce as da atata pe o rama foto digitala…. ca pana la urma nu face nimic, e doar un ecran cu 3 butoane care are un slideshow…

In orice caz… ajung azi sa imi ridic comanda de la punctul de livrare de la Obor (din cadrul Flanco). Totul bine si frumos, pana cand ii rog pe baietii de acolo sa imi testeze rama foto. De la alte patanii deja prefer sa imi ridic comenzile personal si sa ii pun sa imi faca proba, ca asa e normal…. Si imi face tipul de acolo proba sau cel putin incearca si vede ca nu merge… Schimba priza… schimba iarasi priza… apasa pe alte butoane… nimic. Cheama pe cineva. Persoana respectiva repeta aceleasi chestii ca celalalt… Tot nu merge… Cheama pe altcineva… pe altcineva… De pana la urma au tras concluzia ca rama nu functioneaza.

Il cheama pe manager (presupun ca managerul era sau cel putin o ierarhie mai sus decat ei) si acesta imi spune ca daca vreau imi pot da banii inapoi si sa ma duc eu in Crangasi sa imi iau alta rama de la showroom-ul Emag. Le zic ca nu vreau… ca mie imi trebuie rama aia blestemata ca este cadou si am nevoie de ea azi (as fi facut un efort si as fi ridicat-o si maine la o adica da’ maine am alte treburi si na…. mai greu)

In fine, dupa ce am stat pe acolo o juma’ de ora…. apoi a primit managerul telefon de la Emag ca o sa imi aduca rama cu urmatoarea livrare de produse de dupa ora 18.00. Am zis OK, si-asa am treaba prin oras si pot trage de timp… merge.

O chestie de notat… in micul haos produs de rama mea nefunctionala un tip ma intreaba: cat ati dat pe rama? Ii zic ca 130 ron la care el scoate un “aaaah, da… ” in sensul de “pai daca ai luat-o pe cea mai ieftina, normal ca nu merge”. Da, eu am raspuns cu o injuratura in gand, da’ nu am mai spus nimic cu voce tare ca nu e frumos si nu sunt o persoana agresiva verbal (yeah, right)

Anyways… au fost draguti in rest si am plecat de acolo in ideea ca vin dupa ora 18.

Am revenit pe la 17.45 si am intrat din nou in Flanco sa intreb de rama, ca poate venise mai devreme. Nu venise. OK, nici o problema. Am revenit la 18.30 si cand mi-a venit randul la coada sa imi ridic rama m-au luat astia care lucreaza acolo (era alta tura mi se pare) cu o atitudine de mi-a venit sa imi dau palme.

De fapt unul dintre ei era problema… Pentru ca in momentul in care l-am rugat pe tipul care mi-a aratat rama sa mi-o si probeze a sarit de cur in sus celalalt ca “Noi nu probam aici, ca n-avem ce sa probam”…
Zic “Domn’e cum sa nu probati? Pai azi de dimineata cum mi-ati probat-o? Nu tre’ sa o bagati decat in priza si sa ii dati drumu’. De dimineata nu mergea si mi-au adus alta… “
La care asta micu’ tot o tinea pe a lui ca nu probeaza ca nu si nu….

Eu sincer n-am inteles faza. N-am plecat de acolo pana nu mi-au probat-o pentru ca nu mi se parea normal si n-am inteles atitudinea tipului de a refuza sa imi faca proba la ea, care era faza? Ti-e lene? Ai nervi? Lasa-ma, frate, ca nu tie ti-au adus o rama defecta si a trebuit dupa aia sa pierzi timpul in oras ca sa poti sa ridici una buna… Unii oameni n-au nici un pic de logica in gandire si sincer, astia merita o partida de injuraturi ca la carte, da’-s fata finuta si oricum am fost multumita ca intr-un sfarsit mi-au adus o rama buna si cei de la Emag au fost profesionisti asa ca am zis treaca-mearga. Nu pot sa zic ca nu m-a enervat, m-a enervat… imi venea sa il bat, sa il injur da’ asta e… I’m a lady… desi uneori e bine sa fii si de alta etnie.

Baietii de care zic lucrau la Flanco, deci Emag-ul a lucrat profesionist din punctul meu de vedere, n-am avut treaba cu ei, da’ astia mici de la Flanco ar trebui sa faca ceva cursuri de relatii cu clientii ca unii sunt cam depasiti de unele situatii… adica da-o-n sconcs de treaba si managerul a fost mai dragut, bre 🙂 Se poate?

Update 22.04.2011: Oh, wow… tocmai am primit un telefon de la directorul magazinului Flanco in care si-a cerut personal scuze si mi-a oferit si un card reducere. Nu-mi vine sa cred… exista astfel de atitudini in magazinele de la noi? Omg… exista… wow… sunt inca in soc… foarte tare! frate…

Cersetorul

[FRAGMENT]

hai sa vorbim in randuri
stafie a trecutului meu moale

mai stii cine sunt?
imi mai cunosti fiinta vie
pustie
pulsand
agatata de conturul tau?

suntem fum pe o carare
luminata
de vise
ramase vise.

clipeste o data
daca m-ai VAZUT

vreodata.

clipeste de doua ori
si scrie o data cu mine
striga o data cu mine
canta o data cu mine
razi o data cu mine
atinge-ma o data cu mine
sufla o data cu mine
un zbor,
un fulg
o nea.
cazi…
o data cu mine.

pe pamant.

loveste-mi ochii
ce viseaza
la berze pe stalpi de ceara
la copaci mutilati de viteza masinii
la cantecul tau de vioara
la cerul privit in ochi
cu atata obraznicie,
de mine,
un copil.

arde-ma salbatic.

hai sa plecam
cuvintele-mi sunt cadavre
fara sicriu
si fara cruce
si-necate
litere imprastiate

[…]

Lumea viseaza

Zilele trecute cautam ceva melodii romanesti bune. Dupa Vama Veche, Vita de Vie si Sistem am dat de aceasta minunatie. Cateva zile am avut pe repeat Vama Veche cu La Radio (care are niste versuri tare stupide, dar nu stiu de ce imi place) si acum probabil o sa urmeze cea de mai jos pe repeat…

Noutăţi

Am 2 noutati, tin să le scriu şi aici pe scurt, deşi ştiu că majoritatea sunt la curent cu activitatile mele pe Twitter şi Facebook.

În primul rând am deschis o nouă licitaţie pentru Ioana. Aveti sansa sa va pricopsiţi cu niste accesorii handmade dragute si sa ajutati un copil in acelasi timp! Pentru mai multe detalii intrati pe site-ul ei, linkul aici: http://www.helpioana.com/ro/licitatii-site/36-licitatii-site/85-cercei-handmade-scosi-la-licitatie

În al doilea rând am lansat în echipă cu Răzvan şi cu încă un prieten, site-ul de webcomics http://percivalcomics.com de care sunt foarte entuziasmată şi pentru care am muncit ceva vreme. Sper să vă placă cel puţin cât îmi place şi mie! 🙂

În rest… vă pup, mă!

A injura e o arta

Cautand niste poze cu Rapirea din Serai cand am fost in Arges (august 2008) am dat peste niste articole vechi si am avut o revelatie… adica ce revelatie? Am fost de-a dreptul socata.

Socul a venit din stilul diferit pe care il foloseam in articolele mele. Injuram asa cum imi venea si articolele erau scrise din suflet. Acu’ m-am bosorogit de tot. Ce dracu’ fac aici? Scriu de cateva ori pe luna si atunci n-au niciun pic de vlaga cuvintele mele sau mi se pare mie? Inainte scriam des… si ce daca injuram? A injura e o arta, am spus-o si o sa o spun cate zile oi mai avea. M-am temperat mult pentru ca mi s-a atras atentia ca vorbesc urat si ca “nu se cuvine”. Faceam o poveste din orice… poate nu imi iesea mereu bine articolul, dar stiti ce? Am recitit lucruri si am ras… am ras de una singura ca o troglodita de lucrurile pe care le-am scris acu’ 3 ani…. si m-am intristat cand am vazut diferenta. OK, nici atunci nu aveam cititori, dar so what? Mi-ar placea sa stiu ca in ultimul timp am scris articole de care o sa rad peste ani de zile, dar stiu ca nu e cazul… m-am lasat influentata si uite ca… am pierdut timp, ce Santana o fi fost in creierii mei.

O sa incerc sa ma resuscitez, sincer…. si celor carora nu le place ca injur pot sa le spun un singur lucru: SCREW YOU, I WAS FUNNY! (da, Jeff (fa-fa-fa) Dunham avea gluma asta)

Accesorii pentru Ioana

De saptamana trecuta am scos la licitatie pentru Ioana (despre care v-am vorbit acum cateva postari) niste accesorii handmade facute de mine. Banii de pe accesorii se vor duce in contul pentru proteza bionica, puteti lasa comentarii pe site-ul helpioana.ro. Puteti ajuta si doar dand link-ul se mai sus mai departe ! Licitatia se va incheia pe 7 aprilie.



Puştii din metrou

Adolescenţa e o perioadă interesantă din viaţa unui om, au tot felul de schimbări…. mai plăcute, mai neplăcute. Mă rog, cred că în mare parte sunt neplăcute. Când suntem puşti atitudinea pe care tindem să o adoptăm este aceea de rebeli (că doar de-asta au şi făcut şi numit filmul Rebel Without a Cause, nu?:) )… Recunosc că şi eu am trecut prin ea, dar nu a fost o atitudine faţă de părinţii mei sau faţă de anumite persoane, ci doar faţă de subiectele zilnice, faţă de sistem… ştiţi voi “fuck the system”. Argumentam cu înverşunare, scriam cu înverşunare… uneori mi-e dor de acea “înverşunare”, dar anii mi-au potolit setea de teribilism… aşa cum trebuia să se şi întâmple.

Ca adolescentă am fost mult mai liniştită decât cei pe care i-am văzut în metrou acum câteva săptămâni. Întâmplarea fu aşa:

Vreo 4 indivizi cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani să zicem, îmbrăcaţi în haine “cool” dă hip-hapări vorbeau despre “părinţii” lor. În primul rând ei erau “cool” nu numai pentru că erau îmbrăcaţi în haine dă hip hapări, dar şi pentru că vorbeau unii cu alţii de pe o parte şi alta a metroului. Adică unul dintre dăştepţi stătea pe un rând de scaune care era paralel cu celelalte şi fireşte îşi vorbeau cu un sonor suficient de puternic să se audă între ei şi să audă şi tot vagonul ce căcaturi le ies din gură.

– Aualeu, frate, am vorbit aseara cu aia… m-a stresat mai rău ca maică mea, frate…

– Da, frate, să vezi maică mea ce mă enervează, frate… Mă sună mereu că aah, Florine să ajungi la 22 că ţi se răceşte mâncarea, Florine hai în casă să ne uită la televizor, Florine să ajungi devreme că vreau să stai în casă, că aşa vreau eu…

– Da, bă, da… aşa şi cu maică mea… Să vezi ce mă bate la cap şi începe să se roage de mine. Frate, păi io pă taică miu îl respect, că dacă nu fac ce zice nu stă la discuţii cu mine, îmi baga mâna în gât şi mă dă cu capu’ de perete de nu mai zic nimic.

Mă rog, au mai zis ei nişte prostii pe acolo… pe-astea le-am reţinut pentru că mi s-au parut… epice. Deci dragi mame… daţi-vă copiii cu capul de pereţi la propriu, se pare că le place!

Şi când a coborât teribilistu’ ăla mic, care se împiedica în pantaloni, le spune ceva băieţilor si foarte şmecheraş, cu o figură de poppin’ le arată dej’tu mijlociu şi coboară. Vai di mini, ce cul eştimăăă, ptiuu….